sâmbătă, 13 iunie 2009

p.d.s treişpe (dear old leonard)

pentru că de câteva săptămâni încoace tot citesc puţin câte puţin de-aici:

într-un interviu senzaţional de 10 ore (şi aproape 20 de pagini), luat de christian fevret (inrocks) în 1991, în l.a., cohen poveşteşte o mie şi unu de lucruri pe care nu le ştiam despre el (deşi citisem biografia lui mihăieş). şi cum azi e zi de p.d.s., traduc aici răspunsul la întrebarea referitoare la anii de facultate la montréal (pe care a început-o când avea 16 ani) şi poezie:

Era vorba de o pasiune pentru arta de a scrie în general sau pentru forma poetică în special?

Pentru forma poetică, chiar dacă unii dintre noi scriau nuvele sau romane. Consideram că poemul e expresia cea mai înaltă a sufletului omenesc. Dudek avea propria concepţie asupra poeziei, însă nu o impunea studenţilor lui. Nici n-ar fi putut. Lucrurile alea n-aveau greutate, erau fără valoare. Nu aveai nimic de câştigat. Nici măcar publicarea unui volum. Ne publicam singuri cărţile, cu un stencil. Dincolo de visele de dominaţie planetară proprii fiecărui poet, ambiţia micului nostru proiect era limitată: să scoatem cărţi, să le lăsăm la nişte librari. Ucenicia noastră era feroce: atunci când citeai un poem de-al tău, era bine să fii pregătit să-l aperi. "De ce cuvântul ăla? E de rahat!" (râsete). Îmi amintesc că am spus un poem în timp ce eu şi Irving [Layton] mergeam pe stradă. Mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a zis: "Cum faci?". Lucrurile alea erau informale. Mai apoi, eu şi Irving am petrecut multe seri lucrând pe un poem de Wallace Stevens. Rămâneam pe un text până când îi descopeream codul, până când ştiam exact ce vrea să spună, cum e făcut. Vers cu vers, cuvânt cu cuvânt. Asta era viaţa noastră; viaţa noastră era poezia. Ideologia n-avea absolut nici o importanţă. Exista un fel de estetică, niciodată precis formulată: a confesiunii, a limbajului modern, a imaginilor puternice, a muzicalităţii. Nu avea nimic academic. Poezia care ni se preda în liceu, la Montréal, era o poezie manieristă cu influenţe engleze care n-avea nimic de-a face cu felul nostru de-a vorbi. Establishmentul academic era încă influenţat de poeţii romantici de secol 19, Keats, Shelley, Wordsworth; T.S. Eliot şi Arden se studiau numai în mod excepţional, dar până şi ei erau poeţi englezi şi scriau cu ritmuri britanice. Ce ne interesa pe noi era să creăm un limbaj mai apropiat de al nostru, de ritmurile noastre, care să vorbească de oraşul nostru, de propriile noastre vieţi."

mai încolo spune cum el şi amicii lui se credeau "avangarda. singura gardă." şi vorbeşte despre cum puteai sau nu să cucereşti o fată cu poezii : "Fetele canadiene erau mult prea realiste... mai dintr-o bucată. Interesul meu pentru fete nu era ceva special, îl împărtăşeam cu toţii. Eram înfometaţi. Atmosfera era destul de represivă, nu era ca azi, nu te culcai cu iubita. Nu era o ideologie, eu nu mă simţeam rebel, încercam doar să iau pe cineva în braţe. Te simţeai foarte singur, voiai să săruţi pe cineva pee întuneric. Nu eram mai înfometaţi ca alţii, suntem cu toţii disperaţi. Cum ar putea fi altfel? Sunt cu totul normal. Suntem toţi înnebuniţi după fete. Dar la 15 ani, totul se întâmpla în imaginaţia mea, experienţa noastră era foarte limitată... Un sărut pe bancheta din spate a unei maşini. Cred că viciile mele s-au dezvoltat mai târziu, treptat..."

buun, şi acu p.d.s.-urile, unul mai frumos ca altu, toate despre love and sleep (două din puţinele lucruri din lumea asta fără de care n-aş putea trăi :):


Song ("I almost went to bed ...") from "The Spice-Box of Earth"

I almost went to bed
without remembering
the four white violets
I put in the button-hole
of your green sweater

and how i kissed you then
and you kissed me
shy as though I'd
never been your lover

My lady can sleep from "The Spice-Box of Earth"

My lady can sleep
Upon a handkerchief
Or if it be Fall
Upon a fallen leaf.

I have seen the hunters
kneel before her hem
Even in her sleep
She turns away from them.

The only gift they offer
Is their abiding grief
I pull out my pockets
For a handkerchief or leaf.

Now of Sleeping ("Under her grandmother's patchwork quilt ...)" from The Spice Box of Earth

Under her grandmother's patchwork quilt
a calico bird's-eye view
of crops and boundaries
naming dimly the districts of her body
sleeps my Annie like a perfect lady

Like ages of weightless snow
on tiny oceans filled with light
her eyelids enclose deeply
a shade tree of birthday candles
one for every morning
until the now of sleeping

The small banner of blood
kept and flown by Brother Wind
long after the pierced bird fell down
is like her red mouth
among the squalls of pillow

Bearers of evil fancy
of dark intention and corrupting fashion
who come to rend the quilt
plough the eye and ground the mouth
will contend with mighty Mother Goose
and Farmer Brown and all good stories
of invincible belief
which surround her sleep
like the golden wheather of a halo

Well-wishers and her true lover
may stay to watch my Annie
sleeping like a perfect lady
under her grandmother's patchwork quilt
but they must promise to whisper
and to vanish by morning -
all but her one true lover.

iar când trilurilu o să se hotărască să-mi înregistreze uploadul, o să pun şi-un cover semnat the lemonheads şi superba liv tyler.


The Lemonheads - Hey, That's No Way To Say Goodbye.mp3

5 comentarii:

Alexandru spunea...

Foarte frumoase toate, şi interviul, şi poemele.

Vezi, de-asta trebuie sa vezi măcar o dată Montréalul, deşi nu-ţi place Canada - pentru că e un oraş în care sînt posibili Leonard Cohen sau Lhasa. Îţi dai seama de asta din cum miroase aerul, după ce faci doar doi paşi pe rue St. Laurent. Eu sînt înnebunit după el, ca şi după Bucureşti - cînd le revăd după mult timp, primul lucru pe care-l fac e să umblu pe străzi aşa, fără ţintă, toată ziua, doar de dragul umblatului : )

(Şi să-mi spui cînd vii, ca să întind covoru' roşu : )

luiza spunea...

alexandru, tocma a încercat canadianul din winnipeg să mă convingă să vin în canada. se pare că la voi îngheaţă râurile şi poţi să patinezi pe ele. şi cică e muuuultă pădure şi poţi să vânezi. aici de fapt s-a rupt firul argumentaţiei, pentru că eu, multioripilată de marile vânători de mistreţi de la noi, nu înţeleg de ce ai vrea să împuşti veveriţe, chiar dacă sunt prea multe. ce-ar fi dacă într-o zi veveriţele s-ar uita la noi şi-ar zice, la naiba, oamenii ăştia sunt prea mulţi, strică ecosistemul, ia să-i vânăm un pic.
în fine, am divagat, încep să cred că e frumos în canada :)

Alexandru spunea...

Luiza, eu ziceam că ar fi bine să vezi Montréalul, nu Canada : ) Winnipegul e aşa, mai departe, mai departe de tot, în general : )

Pe rîuri poţi să patinezi cît vrei, din noiembrie pîna în aprilie. Şi da, Canada = păduri, lacuri, rîuri, păduri, lacuri, rîuri, tot felul de vietăţi, peste tot. Poţi să ai lacul tău, pădurea ta, elanul tău, castorii tăi, toate astea sînt ieftine : )

Cînd am ajuns prima oară aici, era noapte, am dormit într-un cămin din campus; cînd m-am trezit am crezut că sînt într-o pagină din national geographic, nicăieri n-am văzut asemenea verde intens, zici că e Viaţa Însăşi. Sau e ca în The Edge, filmul ăla în care un grizzly îi fugăreşte pe Anthony Hopkins şi Alec Baldwin vreo două ore încontinuu : )

De împuşcat veveriţe n-am auzit. Eu am două veveriţe, Leopoldina şi Eleonora, foarte simandicoase amîndouă.

Dar m-am cam luat cu vorba... : )

Anonim spunea...

misto post. tralalalala:

a bunch of lonesome and very quarrelsome heroes
were smoking out along the open road;
the night was very dark and thick between them,
each man beneath his ordinary load.
"I'd like to tell my story,"
said one of them so young and bold,
"I'd like to tell my story,
before I turn into gold."

luiza spunea...

alexandru, probabil că mi-ar plăcea să trăiesc câteva zile într-o pagină de national geographic. numa să nu stea toate smirnă..

mersi, o să-i transmit lui leonard.