miercuri, 1 iulie 2009

restanţe

veştile triste din ultima vreme m-au dat complet peste cap. am pus mâna pe lucruri, să văd dacă încă mai sunt acolo, m-am plimbat mult, am reconsiderat nişte treburi. am văzut că un domn, florin, spunea pe blogul lui cpb că am scris lucruri banale la moartea lui matei călinescu. îmi cer scuze în mod public că nu am un carnet cu vorbe de duh întotdeauna la mine, că în situaţii dintr-astea mi se pare că toate îmi scapă printre degete şi cuvintele pe care le spun nu mai au, pentru o vreme, absolut nici un rost, că nu ştiu unde să mă mai ascund de ruşine că eu am rămas şi alţii nu, îmi pare rău că nu fac din morţi prilej de broderie retorică şi că nu sunt în stare să scriu şi eu un ferpar cum se cuvine. îl asigur pe domnul respectiv că data viitoare ochiul meu de estet va fi atent iar agerimea intelectuală atât de pătrunzătoare, încât oricine, inclusiv dl. florin, îşi va nota "lucrurile inteligente" pe care le voi fi zis, pentru a le putea repeta cu altă ocazie asemănătoare.

joia trecută am mers pentru prima oară la un restaurant de două stele michelin (celebrul la mère brazier). aş fi vrut să scriu mult, despre homar şi cum am crezut c-or să-l aducă cu tot cu mustăţi, ca în desenele animate, despre cum m-am străduit să ţin furculiţa în mâna stângă (în mod natural, vrea să plece în dreapta), despre cum bucătarul şef a venit de două ori să ne întrebe cum ne simţim în restaurantul lui, despre rulota cu brânzeturi, discuţia cu sommelier-ul, peştele-pisică, vinurile pur şi simplu perfecte (mai ales primul), despre cel mai diafan foie gras din lume, despre pre-desert (mingea aia de ciocolată cu caramel sărat înăuntru m-a lipit de fotoliu) şi pre-aperitiv şi, în fine, despre căpşunile topite în unt de portocală pe care le-am mâncat până la ultima, gândindu-mă că, dacă aş fi nevoită, aş fi în stare să mă hrănesc doar cu muştar (fel pricipal) şi căpşuni (la desert). nu pot să scriu despre toate astea, ca să nu leşin iar de plăcere, aşa că mă bucur că a făcut-o camille pe blogul ei. camille e muuult mai pricepută decât mine la treburi culinare, o să vedeţi cum scrie despre meniul nostru, are palatul cam critic. palatul meu rudimentar a cerut bis pentru septembrie, când mai trec puţin prin lyon.

poze:

vinul, Pacherenc de Vic-bilh (château Montus 2004)

aici a fost o madlenă călduţă înmuiată în îngheţată

în seara aia, totul mi s-a părut ieşit din comun, pâinea, sarea, linguriţa

până şi genunchii mei

dar mai ales căpşunile.


vineri am citit în evz un articol superb al lui george banu despre capriciile fiicei lui ionescu, din cauza cărora nimeni n-are voie să menţioneze nicăieri că ionescu e autor român. argumentul ei; şi-a scris opera în franceză. 1, nu toată opera. 2. dacă-i pe-aşa, înseamnă că nici beckett nu-i irlandez. articolul lui george banu (care se gândea chiar la soluţia apelului la tribunalul de la haga) demonstrează încă o dată cât de nuanţată trebuie să fie discuţia despre drepturile de autor.

zilele au trecut aiurea, mi-au plecat mai toţi amicii pe care mi i-am făcut aici de un an de zile. am dus bagaje, am ajutat la curăţenie, am sperat să nu se termine aşa de repede. din fericire, n-am rămas singură de tot. următoarele 3 săptămâni am cu cine să-mi beau cafeaua şi să merg la concerte.

apropo de concerte. ieri, glass şi smith. iar a fost grevă, am mers pe jos două staţii de metrou pe final de arşiţă, gândindu-mă că la întoarcere o să iau taxiul, pentru că zona ens-ului e cam lugubră. am ajuns cu 2 ore înainte, mai erau vreo 10 persoane în faţa mea (inclusiv o doamnă la 60 de ani, cu părul tuns scurt şi şuviţe albastre şi albe, şi cu cele mai mari tatuaje pe care le-am văzut cu ochii mei. pe piciorul drept era un strugure imens şi violet, pe dreptul n-am putut să descifrez). de data asta, concertul a avut loc în odeon, cel mai mic dintre cele două amfiteatre. cam la 1000 de oameni, aşa, în mod clar cel mai divers public pe care l-am văzut vreodată la un concert. am scris despre asta şi despre altele în supliment, aşa că acu fac doar un rezumat. am stat în rândul al doilea, foarte aproape de scenă, lângă două fete care vorbeau despre proful lor sexy de literatură (care era în rândul I şi avea vreo 50 de ani. parcă era unul din profii lui philip roth). uuf, şi-acu ce să spun. că totu a început bine, dar că s-a teminat prost. patti smith e vocea perfectă pentru poeziile lui ginsberg şi ar fi fost minunat dacă nu s-ar fi apucat să vorbească de capul ei. nu vreau să fiu rea, dar la final m-am trezit luată pe sus de un val de entuziaşti vintage care-au alergat chiar în faţa scenei şi au început să urle fericiţi people have the power şi să ridice pumnii militant ca şi cum fix în momentu ăla o puneam iar de-o revoluţie. desigur, dezamăgirea asta n-a stricat pentru mine restul spectacolului. pe philip glass, ar trebui poate să-i spun sir, l-am adorat din prima, de când a spus într-o franceză foarte elegantă ce urmează să cânte. la metamorphosis two îmi ţineam deja respiraţia, se auzeau doar pianul şi greierii.. concluzia: pe ginsberg mai bine îl citesc singură, iar pe philip glass trebuie neapărat să-l mai văd o dată, într-un concert numai al lui. a doua concluzie care e mai mult întrebare: dacă şi cohen şi glass (şi ginsberg) s-au întâlnit în treaba asta cu budismul, înseamnă că trebuie să fie ceva la mijloc. eu sunt sigură că sunt incompatibilă cu liniştea aia interioară pentru care occidentalii n-au cuvinte potrivite, da mi-ar plăcea la un moment dat să mă pun la încercare.
la întoarcere, n-am găsit taxi. printre mii de blesteme spuse în gând la adresa măreţei naţiuni franceze şi a grevelor ei, mergând extreeem de repede, am văzut după vreo 10 min, cu coada ochiului, turnul creion de la part-dieu. part-dieu e fix în direcţia opusă faţă de aia în care trebuia să ajung. am făcut cale întoarsă, trecând prin faţa aceluiaşi negustor arab adormit pe scaunul lui, în rochia mea 70s îmbrăcată special pentru ginsberg. poate dacă nu m-aş fi îmbrăcat aşa, nu s-ar mai fi ajuns la finalul ăla de apocalipsă hippie.
am ajuns acasă blestemând ţara asta de idioţi care fac greve totimpu, şi pe mine, cea mai mare idioată dintre toţi, care n-a reuşit nici până la vârsta asta să înveţe să meargă pe bicicletă.

azi, prima zi în care whatever works intră în cinemauri. la 8 fără ceva eram în faţă la pathé bellecour, moartă de nerăbdare. normal că era să mă înec de râs de vreo câteva ori în timpul filmului, normal c-am stat cu sufletul la gură, ca şi cum aş fi urmărit la curse calul pe care-am pariat toată averea plus casa, normal că mi-a plăcut. da, cam dai uneori de clişee şi poantele le-ai mai auzit parcă în alte părţi, dar nu contează. cum îi zice boris lui melody, uneori un clişeu e cel mai bun mod de-a exprima un lucru anume. larry david e odios de simpatic, ipohondru, mizantrop, cinic, uscat de raţional, însă deviza lui, "whatever works", îşi schimbă sensul în final, ajungând un fel de îndemn umanist. înţeleg că unora nu le-a plăcut (a.o. scott de ex.), dar pentru mine filmul ăsta are doza perfectă de cinism şi dulcegărie cu care obişnuiesc să merg mai departe. roger ebert a scris de bine, deşi, în general, observ că sunt mai multe cronici negative decât pozitive. ba că scenariul e prea răsuflat, ba că woody iar se pune în scenă etc etc. pe mine nu mă interesează, mi-a plăcut muult de tot, patricia clarkson e mortală, henry cavill nu ştiu unde-a fost până acu de nu l-am băgat în seamă, iar evan rachel wood e exact cât trebuie acolo unde trebuie (fata prostuţă venită din provincie care se amorezează de fostul posibil laureat nobel pentru fizică). săptămâna asta mai merg să-l văd cel puţin o dată, când se termină sărbătoarea cinemaului şi se mai golesc sălile.

şi gata.

16 comentarii:

als spunea...

fata, deci nu pune la suflet vbele de claca dp alte bloguri! asta cu 'originalitatea' ferparurilor mi se pare cea mai natinga kestie - & de prost gust pe deasupra... tin minte, sint fo 25 d ani de-atunci, tocmai ne murise un bun prieten doctor, tinar & frumos - ce mai, a fost o tragedie. eu am fost 'insarcinat' de prieteni cu redactarea ferparului (in 'romania libera', cum era pe vremea aia) si am inceput asa: 'coplesiti de durere, cutare & cutare anunta...'
am fost aspru admonestat de o buna prietena (actualmente mme l'ambassadeur) pt 'prostul gust' de a folosi 'cuvinte mari' (precum 'coplesiti' & 'durere').
Atunci m-am tuflit, dar acum sint 100% convins k, in materie de necroloage, stilul zero este cel mai potrivit: simplu, fara emfaze & inflorituri, genul 'grefier' cum ar fi zis flaubert ;)

in rest, mi-au plouat in gura la povestirile tale culinare (inteleg k 'lupta' cu homarul a fost cistigata de tine), FALLAIT PAS!
(of, si cu poze in + = care fac 1000 cuvinte cum se stie - & 1 milion de pofte...)

cit dspr greve - bof, il fallait y penser, vraiment! voyons: franta = tara grevelor: aici se nasc, aici se dezvolta & probabil k tot aici vor muri, but let us not hold our breath: NOT in our lifetime! :)))

ps dk KIAR vroiai sa te enervezi tbuia sa citesti ce a scris junele 'scholar' mihail neamtu pe hotnews dspr michael... ceva mai stupid & mai aberant & mai insulting fata de memoria cuiva recently passed away rar am citit; noroc k 99% din comentarii il pun la coltul unde i-e locul

zum spunea...

lucruri banale, auzi! eu una cand vine vorba de asa ceva nici nu mai pot sa deschid gura, mi se pare indecent si sa spun cuiva "condoleante", nu mai zic ca nu as putea sa emit vreun "regret profund,..." sau altele asemenea. mi se strange capu' si intra cu totul in gat daca sunt nevoita sa fac asa ceva. mai bine tac, de multe ori mi se pare singurul lucru ce ar trebui facut. cuvintele seci sunt singura alternativa la tacere (nu de alta, dar tacerea asta e in 99% dintre cazuri interpretata aiurea). in fine, da-i incolo, luiza, lasa-i sa se planga de lucrurile tale banale si sa citeasca inflorituri "originale" prin alte parti.

capsunile alea m-au dat gata. ce bune trebuie sa fi fost, mmmm!

cat despre domnul ala de la hotnews de care pomeneste als, eu am citit neputand sa-mi cred ochilor si intrebandu-ma cum e posibil asa ceva (e o magarie si asta nu numai din cauza ca e insulting) pana am ajuns la pasajul unde ne intreaba cam asa "cate carti credeti ca a citit michael jackson la viata lui si in cate limbi?" (n-o fi exact, nu-l mai gasesc acu'). acolo am izbucnit in ras si rad si-acum. e... no comment! :)

luiza spunea...

leo, ei, m-am supărat destul de tare, că mi se părea chiar un reproş făcut degeaba.
daaa, eu am biruit homarul (care era în sos de absint, pe deasupra, deci era deja ameţit şi am putut profita de el foarte uşor)!
mi-a dat bola link la neamţu, da mi s-a părut aşa o mizerie, încât nu l-am citit până la capăt. pe neamţu ăsta parcă-l ştiu din dilema sau dilemateca. nu?

zum, căpşunile, vai, căpşunile! :)
iar dommnu de la hotnews e exemplul de prof univ care crede că-şi poate da cu părerea în absolut orice domeniu. că dacă chomsky face aşa, de ce n-ar putea şi mihail neamţu?

als spunea...

deci da, mai scrie (dar rar din fericire!) in dilema(tek), dar mai mult in 'idei in dialog'; el impreuna cu numaistiucine a coordonat volumul aniversar 'in honorem a. plesu', care l-a lasat pe sarbatorit lat de ambarasare (& anxietate)... da sa stii, crek cu apropierea de chomsky l-ai facut praf - m.n. fiind ff de dreapta (da, mai de dreapta k noi!)

homar CU ABSINT!? oh mon dieu, asta n-am mai auzit - mi-s pare asa, cva gen boema intilneste poema 'the ultimate luxury'

bize
ps restul iti spun pe mess, k e o mik birfa cu circuit inkis ;)

Ramona spunea...

comentariul meu la textul imberbului de Neamtu nu a fost publicat. nu inteleg de ce, n-am folosit cuvinte direct licentioase. :)))
in alta ordine de idei, eu sufar cand ma uit la pozele cu mancare. stii tu, draga Lu, ce mananc eu la cantina la Billy's??? cand vii aici, te fac un tur, sa intelegi si sa nu te mai joci de-a Ratatouille cu copiii saraci.

als spunea...

loool! touche, ramona a-ntepat cu clestii ei de rac(a) :)

vasgar spunea...

deci, mai multa lume a suferit la aberatiile lui M. Neamtu. mi s-a parut de o nesimtire incredibila.
o fi de dreapta, dar sunt lucruri care nu se fac nici la stanga si nici la centru...

domnul florin de pe blogul cpb spunea...

X-( Tocmai ca NU am spus asta despre tine; intrasem (prosteste) intr-o discutie stupida cu cineva care dorea cu tot dinadinsul sa-si arate "delicatatea" si am folosit ce-ai spus tu pentru ca de fapt mi s-a parut cea mai naturala si sobra si eleganta fraza despre MC; imi pare rau ca te-ai suparat.

luiza spunea...

leo, absintu de-abia se simţea, un goût subtile..

nici nu ştiam de volumul ăla. aşa se cheamă, cu in honorem?? parcă e onor ostaşilor noştri..

ramona, şi eu mănânc în viaţa de toate zilele la cantină. în viaţa de zile fffffff bune (câteva pe an), merg la brazier :) (mi-a plăcut aia cu ratatouille, deci te pup dublu)

vasgar, da, corect, dreapta nu scuză prostia :D

florin, iertare. am citit aiurea, am înţeles şi mai aiurea. şi, fără să te cunosc, te-am şi supus oprobriului public. e în întregime vina mea şi-mi retrag, dacă nu e prea târziu, ironiile pe care le trimisesem înspre tine.

als spunea...

asa louise, trimite ironiile spre altii! :)

ps yep, 'in honorem'... atit i-a dus capu caci sint academici de mici, deh

florin spunea...

Stai linistita in privinta mea :) mai rau imi pare de orele acelea in care erai necajita dintr-o neintelegere; pe acelea nu ti le mai da nimeni inapoi :(

als spunea...

... 'mai rau imi pare de orele acelea in care erai necajita dintr-o neintelegere; pe acelea nu ti le mai da nimeni inapoi :('
= omg, suna atit de definitiv, ba kiar ultimativ, de zici k there's no tomorrow! :))

eu crek orce necaz trece cu un homar cu absint si cu un pic de... 'exercitiu' dupa ;P

pantacruel spunea...

homaru' cu absint, tulburelul, glassu', woodyul si toata limbarita asta interminabila si reconfortanta...
fatuca asta din lyon este o million dollar baby! :p

luiza spunea...

florin, n-am fost chiar atât de necăjită :)

leo, da, whatever works :)(mai ales after-homarul)

panta, am să-i transmit fătucii din lyon că ai zis că are limbariţă :D

Camille spunea...

j'aimerais bien lire le roumain ;)
tes photos sont très drôles, je trouve. (la photo des genoux et des couverts, par exemple =) (et j'aime bien celle de "la" fraise)

luiza spunea...

chère camille, je dis en gros que j'ai été complètement éblouie par la bouffe et les vins, et que j'ai passé une soirée formidable. et je dis aux gens de lire plutôt ton blog, car tu as le palais beaucoup plus éduqué que le mien :)