joi, 16 iulie 2009

intoxicated, oh so amazed

îmi ţiuie urechea dreaptă şi nu mi-e somn.
mai întâi a fost un rapper pe care l-a salvat formaţia lui de instrumentişti cât de cât ok (trompetă, tobe, până la urmă a fost mai mult funk decât rap). eu n-aveam răbdare, lumea încă nu se adunase în faţa scenei, aşa că m-am ridicat de pe bordură şi of, da, am dansat pe chestii ca i love cash (nu johhny). în 5 min m-am trezit înconjurată de multe multe fete de 13 ani, cu bretonu în ochi şi tricouri colorate. e clar, mi-am zis, au venit pentru of montreal.
rapperu a terminat, pauză, amicii mei n-aveau chef să vină în faţă. ziceau că se aude mai bine de unde erau ei. îi cred, dar eu la concerte trebuie să văd, să aud şi să dansez.
la of montreal n-am dansat. e cel mai bizar kitsch grotesc concert pe care l-am văzut eu în viaţa mea. dacă erau ei în locu ălora de la polarkreis, la best, şi-ar fi luat-o toţi, fără excepţie, de la rockeri care probabil n-ar mai fi suportat şi s-ar fi urcat pe scenă să-i bată. cu ocazia asta, of montreal, cu plăgi şi nemaiputând să ţină microfonu în mână, s-ar fi destrămat. aşadar, un sfat prietenesc pentru formaţia of montreal: don't ever come to romania! 1. cântă prost, 2. deturnează atenţia de la punctu 1 cu un spectacol cretin, 4 personaje costumate în porci sau în isuşi sau în wrestleri care mimează lupte şi sar pe scenă. chitaristu era îmbrăcat ca sailor moon cu multe pene roz şi, când l-am văzut că face stage diving că e el smecher şi mai şi cântă la chitară când îl poartă lumea pe braţe, m-am dat la o parte, din partea mea, putea să şi cadă. nu ştiu cum, au reuşit să-i smulgă pantalonii (oricum avea o rochie pe deasupra, deci nu conta). pe care nu i-au mai dat înapoi (ce fetişist ar vrea să păstreze pantalonii chitaristului de la of montreal??). idiotu şi-a pierdut paşaportu, pe care un bun cetăţean din mulţime i l-a dat înapoi. ce să vă zic, îmi sunt profund antipatici. am înţeles ironia faţă de showbiz bla bla, da dacă ar fi şi cântat ceva, poate aş fi trecut cu vederea capetele alea de tigri şi de porci şi costumele de yes.
culmea e că au fost puşti care au venit special să-i vadă şi care au plecat înainte să înceapă tv on the radio. foarte bine că au plecat, pentru că aşa eu am ajuns chiar în rându întâi (nici la concertele din liceu nu ţin minte să fi stat vreodată chiar în faţă de tot), şi-am făcut loc şi pentru maria şi andrei, care veniseră, inspiraţi, spre finalul ofmontrealilor. ei, tv on the radio au fost altceva. brusc, nu mai aveai impresia nici că cineva se joacă cu nervii tăi, nici că se joacă cu lopăţelele în nisip. brooklynezii ăşta (cu care evident că iar ne-am bătut cu pernele gonflabile, că aşa face publicu cu trupele care-i plac) au făcut muzică aşa cum se face de la hendrix şi miles davis încoace, trecât prin eno şi bowie şi întreg continentul african. babatunde are o voce care pe mine m-a făcut să-mi muşc palma, kyp, îmbrăcat în alb, cu barba lui grea, era ca un preot voodoo, iar restu parcă erau forţele speciale de intervenţie ale celui mai mişto stat muzical de pe planetă. concertul ăsta l-am trăit fizic, am simţit uneori că-mi pleacă mâinile de la locul lor, că nu mai am picioare, că nasul se dezlipeşte (ce-i drept, şi eu dansez ca o dementă uneori), la singura piesă pe care n-am recunoscut-o am simţit că îngheţ de plăcere şi nu pot să mă mai mişc de ziceai că-mi face cineva farmece.. şi-am rămas aşa vreo două minute cu ochii închişi până m-am dezmeticit. au o energie care te bagă-n boale, iar muzica lor, cântată live, o asculţi în burtă (dans le bas ventre, cum zic francezii). şi-am mai fost şi atât de aproape încât să-i zâmbesc saxofonistului, în pauzele în care bătea ritmu la tamburină. am văzut multe concerte anu ăsta, iar tv on the radio e printre cele mai bune - fanfara unui trib care cântă despre tine şi lumea în care trăieşti, n-are cum să nu-ţi placă. fără prea multe how you're feeling tonight, fără maimuţăreli, just the real deal.
mi-am luat tricou cu tvotr. o să-l port cu mândrie la alte manifestări cultural-artistice la care o să merg.
şi gata, până sâmbătă nu mai auziţi nimic de mine.

6 comentarii:

ora25 spunea...

uaaau!! am murit de ris la faza cu pasaportul si am inlemnit de emotie la partea a doua si razbunarea; ai spus foarte intens ce-ai spus...

Anonim spunea...

bring back Calvin and Hobbes

strelnikov spunea...

"fortele speciale de intervenţie ale celui mai mişto stat muzical de pe planetă"

that beats Vatican :P

luiza spunea...

ora25, şalul e şarpele îţi mulţumeşte, cu urechile încă ţiuinde :)

anonimule, calvin şi hobbes se stricaseră (gadgetu ăla nu mai mergea de o lună. da dacă publicu cere, o să văd ce se poate face)

strelnikov, vaticanu e stat muzical? :D

moi-meme spunea...

recomand cu febra recomandarile muzicale ale autoarei acestei descrieri atat de exacte, clare, precise,savuroase... eu una m-am lasat influentata si bine am facut! si bine am mai facut cand am ajuns doar la a doua parte a prestatiei "artistice" a celor de la of montreal... :)

luiza spunea...

toi-même, aştept şi eu să pot recomanda un ANUMIT blog :)