joi, 26 noiembrie 2009

praf

creierul meu e făcut praf. dacă n-aş şti că datorită lui sau a urmelor lui de luciditate, mai pot să scriu rândurile astea, aş spune că a dispărut de tot.
am deschis televizorul la 20.00, să-l văd pe băsescu în sfârşit pe realitatea. după câteva minute promiţătoare, dumitrescu spune că a apărut filmuleţul în care băsescu loveşte un copil, dovedind afirmaţia de ieri a lui patriciu. de-aici s-a prăbuşit totu în capu meu. văd filmuleţu, îl vede şi băsescu, mi se pare că e pe bune, tocma pentru că ştiu că băsescu e scandalagiu, mă oripilez şi nu prea, refuz să judec un gest ieşit din context, băsescu e încurcat, spune că nu-şi aduce aminte. discuţia continuă, revine la referendum, reformarea clasei politice, totu e cât de cât ok, ba chiar dumitrescu e paşnic şi afabil, aproape c-am uitat de copil. până când emisiunea se termină şi prelipceanu îl urmăreşte pe băsescu pe scări, întrebându-l de pumn. încă o dată, băsescu amână răspunsul. rămân lipită de televizor, începe ora de foc, patriciu îl face pe băsescu "scelerat", ponta fierbe, roberta anastase parează şi ea cum poate, sobicec sau cum îl cheamă zice că e făcătură, că e montaj. casc ochii, emit ipoteze, tata spune că e ca-n blow up, unde-i ăla, uite ce face celălalt, uite unde se uită, de ce râde. apar martori, spun că n-a fost aşa ceva, n-a lovit. la ora 11 noapte, pe retina mea secvenţa aia se lipeşte ca un timbru plin de scuipat. presupun că nu numai pe a mea.
dacă e făcătură, e foarte bine lipită. ochiul meu n-o vede clar (dar şi-ar dori s-o vadă).
dacă nu e, îl rog eu mult pe domnu băsescu să revină asupra declaraţiei pe care tocmai a făcut-o şi să spună că da, l-a lovit, e coleric, nu s-a putut stăpâni, e o greşeală gravă, o regretă, iese din campanie, rămâne etc. etc.
revin, dacă e făcătură, probabil că românia.. nu mai ştiu ce să mai zic. probabil că românia s-a dus dracului de tot. de fapt, oricum s-a cam dus.
înţeleg totuşi că nu sunt singura care are nişte semne de întrebare. mai citiţi şi-aici: http://www.hotnews.ro/stiri-media_in_campanie-6569303-cum-fost-pus-scena-scandalul-basescu-lovit-copil-excelenta-conlucrare-dintre-trusturile-mediatice.htm
creierul meu e praf pentru că l-am obligat să înghită o mulţime de porcării. creierul meu, cât de cât pregătit pentru o dezbatere de campanie (cum se anunţa cea de pe realitatea), a primi otv şi n-a putut să zică nu.
până una alta, nimic, dar absolut nimic, nu m-ar putea convinge să nu votez.
dar (via andra):



ps. şi crecă e prima dată când sunt de-acord cu costi rogozanu.

30 de comentarii:

zum spunea...

ah, luiza, imagineaza-ti ce varza s-a facut creierul meu cand a dat de asta! nu ma uitam la tv (ce bine), citeam ceva despre bloguri, despre alea de carti, in fine. si ma loveste un banner mare - traian basescu a batut un copil. dau sa ma uit si raman masca, vin navala spre mine tot felul de tampenii, ma uit crucis la toate. dupa care am stat sa analizez filmuletul pe youtube pana mi-am dat seama in ce hal am ajuns. ufffff! nici pe mine nu ma poate convinge nimic si nimeni sa nu votez.

Radu Vancu spunea...

Trucajul e autogol.
Iar ce spunea Radu Moraru, în emisiunea în care s-a demonstrat trucajul, e adevărat: în Sibiu, în plină demonstraţie, RCS & RDS au oprit emisiunea pentru câteva minute şi au dat în loc... Realitatea TV.
Însă, oricum, e autogol. Nu-s românii aşa de proşti cum ar vrea Patriciu & co.

zum spunea...

@ Radu: crezi ca nu-s? eu sper, da mi s-a cam facut frica. pe de alta parte, parca-i o gluma proasta, o camera ascunsa sau asa ceva. nu-mi vine sa cred ca s-a ajuns in halul asta.

vasgar spunea...

mi-e greu sa cred ca Basescu a lovit un copil, dar mi se pare ca Patriciu a ratat "lovitura".
iata cum comenteaza Alina Mungiu-Pippidi filmuletul:
„Ce arata mica manipulare cu lovitul si copilul este doar ca in Romania nu ajungi mogul de destept ce esti. Daca filmul venea fara lacrimile lui Patriciu, poate mai stateam pe ginduri. Dar ca si Voiculescu cind nu s-a putut abtine sa fie el seful comisiei de ancheta al lui Basescu, si lui Patriciu nu ii e de ajuns ca pica Basescu, vrea sa infiga el cutitul. Si sa se si semneze pe rana, daca se poate, si sa se dea in prime time la un post unde are actiuni. Daca Basescu mai are vreo sansa, e exact pentru ca asemenea manipulari sint grosolane si facute cu tot armamentul din dotare. Se ia careva dupa ei? Eu cred ca enerveaza publicul. Toti cei care cred ca lumea voteaza cum li se spune la televizor se insala, e mai complicat, si Patriciu a facut azi o greseala.”

mihaelaursa spunea...

nu vi se pare complet secundar daca a fost sau nu trucaj? pe mine m-a interesat strict reactia lui basescu (fata de care, culmea, am avut aseara tipul acela de mila care m-a incercat la procesul ceausestilor). singura reactie care m-ar fi convins ar fi fost una de tipul: nu stiu ce reprezinta filmul, dar eu, traian basescu, n-am lovit in viata mea un copil (eventual cu adaugirea: pe strada, daca nu era al meu etc.). pentru ca despre asta e vorba: de aseara lumea dezbate daca „a fost sau n-a fost” sau altii daca baiatul a fost sau nu enervant, cand reactia ar fi trebuit sa fie una neconditionata: „eu niciodata!”, pentru ca sunt traian basescu. pentru reactia lui de dupa ar trebui basescu sa iasa imediat din campanie. si eu ma duc la vot, dumnezeu cu mila!

Anonim spunea...

@mihaelaursa: trucajul se refera la forta cu care a lovit candidatul TB
cap pe spate, desi copilul rade, se schimba lumina, baiatul are fata albastra
nu vi s-a intamplat niciodata sa incercati - nu printr-un pumn, e clar - sa indepartati un copil/cersetor agasant?
da, reactia la emisiunea lui bd a fost neinspirata si ar putea ridica intrebari, dar...
@luiza: dan diaconescu are "stil", astia sunt grobieni de-a dreptul

mihaelaursa spunea...

@pobby: poate fi trucaj foarte bine, sa-i lasam pe cei care se pricep sa decida. cat despre rasul copilului, mie imi comunica mai degraba ca pustiul era obisnuit s-o-ncaseze in felul asta (e totusi surprins, asta mi s-a parut destul de clar). dar basescu nu era in locul meu, pe strada, agasat de unul care-l injura, ii fura poseta sau ii cere bani. era pe o scena publica, jucandu-se de-a institutia prezidentiala. din acest rol, n-avea acces la luxul impulsivitatii...

luiza spunea...

zum, metoda ta cu cele 15 minute de ştiri pe zi mi se pare o apărare bună. eu încă n-am reuşit să mă autodisciplinez atât de eficient..

radu, nu ştiam de povestea asta, dar e plauzibilă. la discursul lui băsescu de acu 2 seri, transmisia de pe realitatea s-a întrerupt după 3-4 minute şi singurul post din românia care a continuat să-l transmită a fost b1.
iar dacă e trucaj, şi încep şi eu să fiu convinsă că e, atunci băsescu tocmai a câştigat alegerile.

vasgar, mi se pare foarte lucidă poziţia alinei mungiu. iar ea vine de la cineva care a protestat public împotriva candidaturii fiicei lui băsescu..

mihaela ursa, nu mi se pare deloc. dacă aş fi fost în locul lui băsescu, deci preşedinte de 5 ani, în turul 2 al unor alegeri extraordinar de tensionate, pentru prima dată după multă vreme la o televiziune care m-a făcut praf, pregătit să vorbesc despre reforma statului, şi mi s-ar arăta imaginile alea, m-aş bloca. şi, chiar dacă primul impuls ar fi să spun că nu se poate aşa ceva, l-aş controla şi aş rămâne prudent, pentru că şi-aşa mă acuză lumea mereu că-s apucat şi violent. şi trebuie să demonstrez clar, să văd imaginile cum trebuie, să reconstitui totul în minte înainte de a spune ceva.
şi nu, nu mi se pare că "preşedintele ar fi putut totuşi lovi cu pumnul un copil, deşi n-a făcut-o", e mai grav decât "realitatea gardianul patriciu vântu antenele au pus la cale o farsă mizerabilă, cum nu credeam că mai e posibil într-o democraţie".

pobby, da, ai dreptate, otv-ul are stil. elodia e mai simpatică decât patriciu :D

cinemavictoria spunea...

ba reactia lui basescu de aseara a fost cea a unui om uluit, l-au invitat chipurile ca sa vorbeasca despre prioritatile guvernarii, pentru ca de fapt sa scoata dupa cateva minute din maneca filmuletul ala naucitor ... orice om normal la cap ar fi reactionat la fel, tipii astia pur si simplu iti muta mintile ...

als spunea...

m-am uitat si eu la filmulet: dupa cum cade lumina, cum cade ala pe spate etc, eu cred k e mina lui patriciu ;)

ps revenind la probl de fond - nu se spunea totusi, in popor, k 'bataia e rupta din rai'? s-a schimbat in asemenea hal (= politic corect) poporul roman?
i have strong doubts...

Anonim spunea...

als: cine se mai ocupa azi de mofturi de-astea? scopul e sa scapam de - il citez pe paturiciu - "scelerat" :)

florin spunea...

Uluitor, dintre toate televiziunile, OTV-ul chiar a adoptat pozitia cea mai corecta: http://www.reportervirtual.ro/2009/11/otv-a-luat-iar-caimacul.html.

Filmul mi se pare si mie halucinant, as spune ca e o facatura (http://calinionescu1.wordpress.com/), Base nu putea sa reactioneze prea vehement (@all daca vi se pune, pe nepregatite, intrebarea: ai scuipat (batut, lovit) vreodata pe cineva, poti spune cu mana pe inima ca nu? stiind ca o negatie poate avea consecinte fatale?).

Din 2007, nimeni n-a apucat sa-l vada pe basescu in realitate, ci doar perceptia creata de televiziuni care sint ostile toate din 2007: rtv, a3, tvr; si cind pui in balanta "tiganca imputita" sau alte greseli de comportament vs ce a insemnat nastase, ce inseamna iliescu - ar trebui sa nu-ti pese prea mult de un pumn in gura sau de o injuratura, ca astea sint fleacuri.

PS: de ce a revenit judetul Iasi (si Moldova) la PSD? Pt ca s-a renuntat la "faina, zahar + ulei" si s-a trecut la telefoane mobile: vreo 20.000 au fost distribuite la tara. Asta e PSD-ul.

vanuatu spunea...

e absolut tragic ca unii consumatori ai delicateselor culturale sunt extaziati de visceralitatea unui personaj grobian. ca si cum se citeste Montherlant si apoi se folosesc acele pagini la impachetarea unei sticle de vutca. v/ati ametit bine!

luiza spunea...

vanuatu, mă bucur că ai reuşit să pui în aceeaşi frază cuvinte ca "absolut", "tragic", "delicatese", "extaziaţi", "visceralitate", "grobian". e o performanţă rară. cât despre comparaţia cu montherlant şi votca, e bună, dar n-are-a face :)

vanuatu spunea...

@ luiza:
daca citeam ceva rational in aprecierile voastre (apreciez un plus de luciditate la mihaelaursa), sigur nu as fi elaborat un asemenea evantai metaforic, iar "vutca" ar fi fost o "lotca" ;)

luiza spunea...

cinemavictoria, ctp nu e de acord cu noi :))

leo şi pobby, mie mi-a plăcut reacţia unui comentator pe hotnews. bine că o palmă sau ce naiba a fost sau n-a fost aia îngrozeşte, iar mulţumirile lui iliescu adresate minerilor, care-au ciomăgit în stânga şi-n dreapta, or fi vreo dovadă de curtoazie :D (şi da, suntem nişte ipocriţi perfecţi, apropo de povestea cu bătaia şi cu raiu..)

florin, n-aş merge chiar aşa de departe lăudând otv-ul. nu ştiu ce să mai zic, am obosit :)

luiza spunea...

vanuatu, ce să-i faci, suntem toţi nişte sărmani indivizi uşor de manipulat, lipsiţi de argumente, fascinaţi de bădărănia lui băsescu. cam asta voiai s-auzi, nu?
a, şi că degeaba mai citim sau mergem la film, că nu ne-ajută la nimic, tot prost votăm.

vanuatu spunea...

@luiza
candva, discutam cu niste oameni ce pareau integri morfo-functional despre un film al lui Tati - Mon Oncle, si-mi spuneau ca la sfarsit au inteles ca "unchiul" a fost deportat intr/un lagar nazist.
Posibil ca aceiasi oameni si altii asimilati unui tipar perceptiv defectuos voteaza fanatic un tatuc.

luiza spunea...

"tiparul perceptiv defectuous" e prea mult pentru mine, nu-l înţeleg. şi aş vrea să-l păstrăm pe tati departe de toate astea, dacă se poate :) şi să ne gândim că o să ne anulăm voturile reciproc.

vanuatu spunea...

@luiza
acum te inteleg de ce n-ai nicio sila pt baselu si tot tribu' lui ;)

Anonim spunea...

@luiza: cam banuiesti cine-i vanuatu, nu-i asa? :)
eu m-am hotarat, stiu k "tiparul perceptiv defectuous" ma caracterizeaza, dar cel putin mi-am pastrat simtul umorului
suntem niste "aproximativ portocalii" nenorociti, accepta si tu adevarul :)

vanuatu spunea...

@Pobby
1. banuiesti tu, dar nu nimeresti.
2. orice om normal isi anuleaza umorul doar cand se gandeste la progenitura prezidentiala care este antrenata sa invadeze romanica cu zumzetul ei de encefal virgin.

Anonim spunea...

1. Nu am afirmat k as banui cine sunteti, nici nu ma intereseaza in marea asta de nick-uri, ma gandeam doar la o categorie de votanti.
2. Prin a doua afirmatie, mi-ati confirmat suspiciunea despre care vorbeam la 1. Multumesc! Daca acesta e argumentul ultim pentru a-l vota pe Geoana, eu ma predau.

vanuatu spunea...

dragule, daca tu ai inteles ca acum votezi doar o persoana, atunci esti naiv... si chiar l/ai merita pe baselu ca sef de lagar.

als spunea...

louise, vanuatu asta e un ifosativ de rind care a spamat-o si pe bola - so chill, he'll vanish eventually ;)

vanuatu spunea...

nu puisor, eu pe tine te biciuiam pe blogul "bulgarasului", dar n-am maiestria ta in hartuirea bloggerilor (remember "terorista"?!)
PS: cum e la Buenos, acolo nu-ti functioneaza fabrica de intrigi?

Anonim spunea...

@vanuatu: tocmai, eu m-am prins k nu votam un singur om, tu esti in aer
iar psihoza asta, baselu dictator etc etc etc, tine doar la cei mai slabi de inger (si la minte?)

luiza spunea...

vanuatu, chill, nu-mi mototoli sâmbăta. şi, până când o să consideri că cel mai înţelept e să te retragi de pe acest blog obscur, plin de sectanţi băsescieni incapabili să priceapă argumente raţionale, un cadou: http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=302&cmd=articol&id=11925

als spunea...

louise, scuze k, fara sa vreau, iti 'tractez' stalkers sicko in casa...
(unii sint boring kiar si cind vor sa fie enervanti!)

uite, ma retrag (din nou), e mai bine asa

luiza spunea...

mewsette, am şters comentariile pentru ca domnul vanuatu să nu mai aibă motiv să vină pe-aici.

vanuatu, vă mulţumim pentru atenţie, dar vă avertizăm că, având în vedere lipsa de ţinută a intervenţiilor dvs., nu mai sunteţi binevenit pe şaluleşarpele. e prima oară într-un an de zile când trebuie să şterg comentarii. v-aş ruga să nu mă obosiţi şi să mă puneţi să tot şterg. după cum aţi văzut, suntem cu toţii lipsiţi de speranţă, inclusiv domnul pleşu. vă recomand să vă încercaţi norocul în altă parte.

comments are closed for this post.