sâmbătă, 9 ianuarie 2010

p.d.s. f.p. & p.j.

dragă pobby, n-am să fac pe nebuna şi n-am să insist inutil. sper doar că o să-ţi revină repejor cheful de bătut mingea prin cartier şi că o să ne-arăţi şi nouă ce-ai mai scris pe şerveţele cât ai stat în casă. până atunci, viaţa continuă aşa:

Sufăr, Lidia, de teamă de destin.
Cel mai mărunt lucru din care poate
Năvăli o nouă ordine-n viaţa mea,
Lidia, mă terorozează.
Fiece lucru, oricare ar fi el, ce schimbă
Cursul plat al existenţei mele, chiar dacă
În ceva mult mai bun ar fi s-o transforme,
Întrucât este o transformare
Îl urăsc, nu-l doresc. Bine era dacă zeii
Ar fi hotărât ca neîntrerupta mea viaţă să fie
O câmpie teşită, ce se întinde molcom
Până la capăt.
În acest caz nicicând n-aş fi aspirat la glorie,
Nici n-aş fi aşteptat de la alţii iubire sau numai stimă,
E suficient ca viaţa să nu fie altceva decât viaţă
Şi e destul ca eu s-o trăiesc.

26-5-1917

(ricardo reis/fernando pessoa, ode şi alte poeme, paralela 45, 2004, trad. de dinu flămând)

la care merge foarte bine:



(dacă la rochefoucauld ar fi avut twitter, probabil că l-ar fi folosit aşa cum îl foloseşte şi alain de botton: http://twitter.com/alaindebotton. mersi, mala:)

(şi poate vreţi să citiţi în avanpremieră un fragment din cartea lui patti smith despre iubirea ei şi-a lui robert mapplethorpe. just kids. sau cum să fii boem când ai 20 de ani şi new yorkul e doar puţin mai mare decât tine:
We lived on day-old bread and Dinty Moore beef stew. We hadn't the money to go anywhere, had no television, telephone or radio. We had our record player, though, and drew back the arm so a chosen record would play over and over as we slept.)

7 comentarii:

Anonim spunea...

sunt curios cum ai ales poezia asta :)
multumesc ca nu insisti, m-as fi simtit mai important/ridicol decat sunt

als spunea...

my favourite: 'Beloved books: a fragment of me in the words of another.'

+ patti & bob m, of course...

thx

luiza spunea...

pobby, păi cum s-o aleg. am luat cartea, am recitit-o, am îndoit uşor nişte colţuri şi m-am gândit la un prieten bun, căruia nu-i e foarte bine zilele astea. cam aşa :)

leo, alain e inepuizabil, pune câte 20 de maxime pe zi..

als spunea...

hm... ma tem k, la 'debitul' de 20 maxime/zi, ele tind sa devina cam 'minime', nu? ;P

oricum, poate k twitteru e vehiculul tehnic ideal pt aforisme; doar k tre folosit cu moderatie

als spunea...

ai vz asta? 'Heroes: La Rochefoucauld, Chamfort, La Bruyere, Pascal, Stendhal, Cioran'

nice; crek dl de b ar tbui sa-l cunoasca pe dl dantzig - cu riscul de a se certa pe cioran ;)

florin spunea...

"Definition of good parenting: that the child grow up with no wish to become a writer."

Atunci tatal lui Borges e un monstru :)) Din dialogurile cu Sabato am aflat ca taica-sau i-a spus la o varsta foarte frageda (sub 10 ani) "as vrea sa devii scriitor"; Borges a crescut avand destinul fixat.

Dintre sfaturile sale: sa scrie intens dar sa nu se grabeasca sa debuteze, ci sa rupa mult; s-a ferit pe cat a putut sa-l influenteze, nu a vrut deloc sa-i citeasca primele incercari.

als spunea...

eh, astazi exista blogurile - care-s mai greu de 'rupt' ;P