sâmbătă, 6 martie 2010

p.d.s. (petiţia de sâmbătă)

nu intraţi în panică, mai ales doamnele şi domnişoarele. n-am de gând să înaintez câte-o petiţie în fiecare sâmbătă. numai sâmbăta asta, şi numai pentru că are legătură cu poezia.

după ce romlit s-a revizuit pe ici pe colo, în punctele esenţiale, am tot aşteptat ca cerşetorul de cafea să se întoarcă. şi nu s-a întors. în schimb, au pus (foarte original!) poemul săptămânii. n-am nimic cu poemul săptămânii, nici cu poeţii poemului săptămânii, să nu se-nţeleagă greşit, dar mi-e dor de cerşetorul de cafea, care era, de ani de zile, primul lucru pe care-l citeam când deschideam revista. nu-s o fană necondiţionată a dlui. brumaru, nu-s nici groupie. însă ţineam mult la rubrica aceea. cam ca la cana mea preferată de cafea.
ei, având în vedere că romlit are, după ştiinţa mea, un tiraj de 2500 de ex. (correct me if I'm wrong), m-aş declara mulţumită dacă am strânge 250 de semnături. un 10 la sută de nemulţumire nu-i puţin lucru. nu ştiu dacă treaba asta o să convingă redacţia romlit să revină asupra deciziei, nu ştiu nici dacă dl. hobbit n-o să se supere pe ideea cu petiţia. om vedea. ca de la cititori de revistă culturală la revistă culturală. un fel de la egal la egal, ca să vedem dacă dialogul e posibil dincolo de poşta redacţiei.

petiţia e aici: http://www.petitiononline.com/brumaru/petition.html
şi vă rog s-o luaţi în tot neseriosul şi seriosul care i-au stat la bază.
(site-ul românesc petitieonline.ro mi-a respins petiţia, pe motiv că nu prezintă interes. eh, ce ştiu ei.)

şi acum vă las, mă duc la alice a lui tim, care a avut numa cronici proaste şi care, probabil, o să-mi placă.

p.s. sper să nu fi supărat pe nimeni. petiţia asta e, oricum, ca o declaraţie de admiraţie.

2 comentarii:

Valeriu Gherghel spunea...

Luiza, am trimis prietenilor mei petitiunea si i-am rugat sa o semneze daca socotesc de cuviinta. Cred ca fiecare tre sa faca asa, altfel se vor aduna prea putine semnaturi si nu vom avea succes.

Pe de alta parte, Alex Stefanescu mi-a scris ca a demisionat de la Romlit acu doua saptamani, ca apreciaza initiativa, dar ca nu o poate semna.

Am sa trimit petitia si lui Gabriel Chifu...

luiza spunea...

vă mulţumesc foarte foarte mult. şi eu cred că linkul trebuie dat mai departe.
lui gabriel chifu nu i-aş trimite totuşi petiţia decât când adunăm mai multe semnături. dacă adunăm :)