miercuri, 23 februarie 2011

socks'n roses

după cum mă ştiţi, plec iar. de data asta, la festivalul de blues de la sighişoara, unde-am fost şi anu trecut şi-mi place.
mă doare sufletul să vă las singuri, aşa că am adunat nişte şosete şi nişte trandafiri ca să vă ţină de urît.

mai întîi şosetele. sînt ale lui keith richards şi din cauză că life are peste 500 de pagini, o să tot daţi de ea pe-aici. keith tocmai rămăsese repetent pentru că mergea la cor şi nu mai ajungea la ore. şi-ncepe el s-o facă pe rebelul:
"you cut some rebel style. in the high street, there was leonards, where they sold very cheap jeans, just as jeans were becoming jeans. and they would sell fluorescent socks around '56-'57 - rock'n'roll socks that glow in the dark so she always knows where I am, with black musical notes on them, pink and green. used to have a pair of each. more daring still, I'd have pink on one foot and green on the other. that was really, like, wow."
(keith richards, life, p. 54)

inutil de menţionat că cine-mi face rost de asemenea şosete primeşte recunoştinţa mea eternă, plus încă ceva pe lîngă.

şi acu trandafirii, ambii britanici, ca şi şosetele lui keith. mie-mi plac mai mult lalelele, da piese cu lalele încă n-avem anu ăsta.

trandafiru număru unu:



trandafiru număru doi:



şi-am plecat.
aaa, vedeţi că dilema de mîine e cu marilyn :)

luni, 21 februarie 2011

şi rîs

e dimineaţă, e luni, e ultima săptămînă din februarie.
atîta-mi trebuie:
(şi, dacă se poate, rîsul să fie "legs-in-the-air laughter", cum am citit eu azi noapte în cartea lui keith)



nebuna asta de hiromi vine pe 22 iulie la gărâna. acuma chiar jur că mă duc.

vineri, 18 februarie 2011

cîţi urşi aţi ascuns

am văzut trei filme şi-o bucăţică de berlin, am început cu engleză defensivă şi-am sfîrşit trăgîndu-mă de şireturi, în germană, cu tipul de la security check (da, trebuie neapărat să facem un club al oamenilor care au nevoie de somn. a, la berlinală? şi, cîţi urşi aţi ascuns în poşetă?), am îngheţat, mai ales marţi, căci era "un cancer de frig", cum a zis ieri botezatu la emisiunea cu fete de pe antena 1, am citit mai multă quality press decît poate să ducă cineva în trei zile (newsweek despre egipt, focus despre germani şi sex, wall street journal despre zoo şi haute couture, frankfurter allgemeine cu un axolotl pe prima pagină!!!:


), băut cafea, plimbat şi rîs cu zum, plus alte cîteva lucruri de care va fi vorba mai jos:


luni seară. de-abia ajunsesem, aveam bilet la premiera de la les femmes du sixième étage, chiar la berlinale palast. lume multă, din cînd în cînd se auzeau ţipete (de genul: "aaaabradpitt"), iar pe jos străluceau huse de aparate foto pierdute.
comediuţă mediocră spre medie, cu un fabrice luchini extrem de îmbătrînt şi o carmen maura aşa şi-aşa (care carmen avea în seara aia un sacou orbitor din petice cu sclipici). s-a rîs şi s-a aplaudat în draci. spre final, era trecut de miezul nopţii şi filmul nu se mai termina, am aţipit nevinovat cu capul pe scaunul de-alături.

m-am cam înmuiat cînd am mers pe ditamai covorul roşu, n-are rost să mă dau mare şi să zic că nu. deşi nu era pentru mine, era pentru carmen maura şi regizorul ăla cu nume inpronunţabil. impronumţabil.

marţi dimineaţă. eu trezită bine după trei cafele şi freida pinto îngheţată pe-un zid.

aşa arătau cozile la bilete (şi durau ore întregi).


aici eram eu cu zum şi ne plimbam pe unter den linden. cu toate astea, nu ne vedeţi pe noi, ci pe wim şi donata wenders. a fost aşa: eu îi povesteam lui zum de interviul de anul trecut şi cum apăsasem pe play în loc de rec şi se auzise proba mea de microfon etc.etc., cînd deodată wim şi donata au apărut în faţa noastră (tocmai ieşiseră dintr-un hotel). de unde am tras concluzia că eu cu puterea minţii mele pot să fac multe. ceea ce se va adeveri mai tîrziu, cît şi în filmul mirandei july.

aici chiar sînt eu cu zum, în prima sală din muzeul cinemaului :)

woody către ingmar. ingmar cu aripi.

tot din muzeul cinemaului, nici măcar nu ştiu din ce film.

epilatul glamour, marca marlene d.

asta e deja în a treia zi, la the turin horse a lui bela tarr. trailerul arată aşa:



e un fel de aşteptîndu-l pe godot cu un cal, o fiică şi un tată, puţine vorbe, un vînt groaznic şi o apocalipsă care se apropie. încă nu-s foarte sigură cît de mult mi-a plăcut.

eiii, aici e-aici. zum îmi spusese că arcade fire or să aibă conferinţă de presă la ambasada canadei, în ziua cu premiera de la scenes from the suburbs, scurtmetrajul făcut împreună cu spike jonze. nu prea aveam şanse să intru. nici n-aveam acreditare de berlinală, nici nu eram pe vreo listă. cu toate astea, în nişte împrejurări dintre cele mai norocoase, am fost luată de aripă de-o fată, maria, care avea şi acreditare bună, şi loc pe listă, i-am zîmbit doamnei de la intrare, şi gata, eram în sală.
mai întîi mi s-au tăiat picioarele. dup-aia am constatat că şi la ei întrebările sînt la fel de cretine ca la noi (de ex., "ce credeţi despre fenomenul lady gaga şi despre cum i-a furat ea piesele madonnei?"). dup-aia m-am relaxat. régine, win şi will erau teribil de prietenoşi, făceau poante la care rîdeam cu gura pîna la urechi, nu luau peste picior ziariştii idioţi, vorbeau cu răbdare despre prietenia cu spike, grammy-uri, copilăria in the suburbs, puştii care au jucat în film, jet lag, arta pierdută a videoclipurilor etc.

la final, fotografii s-au îmbulzit pentru poze, m-am băgat şi eu printre ei, cu panasonicul meu minuscul, strngînd în braţe o carte şi un pix

cartea era life a lui keith richards (pe care-am făcut-o cadou de două ori, dar n-o aveam, aşa că zum s-a gîndit să repare nedreptatea şi mi-a dăruit-o cu cîteva ore înainte de conferinţă). şedinţa foto se terminase, régine ieşise deja, win şi will erau încă pe podium. cu cartea în braţe şi-o privire de căprioară amorezată, le-am zis: I know this is very unprofessional, but I can't help it, I'm a big fan. au rîs amîndoi, win a luat cartea şi-a zis: wow, we're gonna sing on keith richards, how cool, eu începusem deja să mă ridic de la sol şi, de la înălţimea nasului meu, i-am zis lui will please come to romania, iar el: soon. it's on our list. şi nu-s ei genul care să spună tîmpenii numai ca să scape de fani. deci or să vină :)
life a devenit în mod oficial cea mai preţioasă carte din biblioteca mea. mă gîndesc s-o înrămez.

ăsta e finalul, doamnelor şi domnilor, pe undeva pe deasupra münchenului.

varianta oficială a poveştii va fi în dilema de peste două săptămîni, iar the future al mirandei july (pe care l-am văzut, literalmente, bouche bée şi cu inima cît un purice) într-una dintre rubrici.

p.s. aş vrea ca zum să ştie că mi-e dor de ea, iar alexandru să fie încredinţat că s-a plimbat şi el cu noi pe unter den linden şi c-a băut chiar o cafea măricică la starbucks :)

luni, 14 februarie 2011

die luiza uber berlin

cîteva ore de zbor, cu escală la zurich. să-mi cumpăr vreun uncut de la chioşcul de ziare, ca să am ce citi de la zurich la berlin. nu că n-aş avea două orice-uri în poşetă. (poşetă e un fel de-a spune, e ditamai gentoiul cu fundă şi lana turner pop).

n-am umlauturi acuma, că mă grăbesc. poate apar pînă la berlin.
şi deci mă grăbesc, vreau numai să vă arată cum o să ne plimbăm eu şi cu zum prin oraş :)



alivoar.

miercuri, 9 februarie 2011

orice e perfect

orice se lansează mîine, ca să nu ziceţi că nu v-am spus:

şi apropo de asta, joia viitoare, de la 19.00, la cercul poeţilor apăruţi de la instit fr e invitat mircea cărtărescu :)
şi tot joia viitoare, de la 22.00, în silver church, byron îşi lansează albumul nou. care se cheamă aşa:



şi acum, aş vrea să v-o prezint pe tiţa pop, din zalău (din "un om din est" a lui groşan).

amicul nelu îi scrie amicului iuliu despre aventurile lui amoroase prin oraşele patriei:
"Şi-acum fii atent, dragă Iuliu: recunoşti pasajul? Îl copiez, cu mici hiatusuri, pentru tine: "Închipuiţi-vă un atlet enorm, cu liniile însă rotunjite, berniniene, cu masca gigantică, efeminată şi suavă, cu ochi fără scîntei, indiferenţi şi enigmatici, cu piept greu, cu pulpe grele, făcut parcă dintr-o marmură moale. Genunchii săi uriaşi, ca acela al lui Moise din San Pietro in vincoli, pe care Michelangelo l-a izbit cu ciocanul, rupeau stofa; laba tare a piciorului ca aceea antică de pe una din uliţele Romei spărgea încălţămintea, cărnurile sale suceau veşmintele (...) şiaveai impresia că punînd urechea pe toracele său monstruos spre a-i asculta bătăile inimii, ai fi auzit un motor imens, o oră de apă." Ei? Sigur că ţi-ai dat seama: e portretul tandru-ironic pe care i-l face G. Călinescu în Istoria literaturii române celui mai redutabil adversar al său: Eugen Lovinescu. Schimbă aici ce e de schimbat şi-o vei avea în faţa ochilor pe Tiţa: mentorul Sburătorului reîntrupat în laboranta unei cofetării din Zalău.
Dar surprizele nu se opreau aici. Simţeam asta după cum colcăia de un rîs tăcut prietenul Viorel. "Uite, Tiţa, a zis el - cînd giganta s-a oprit la masa noastră - îţi prezint pe domnul ziarist şi critic literar Nelu Cucerzan, din Bucureşti." M-am ridicat: nici eu nu sînt un tip scund, însă Tiţa mă depăşea cu vreo trei degete. Mi-a întins mîna. Am luat-o - marmoră moale, într-adevăr -, am dat să i-o sărut, cînd ea s-a prezentat: "Tit-Livia Porolissa Pop". Am rămas o clipă aşa povîrnit, crezînd că-şi bate joc de mine. Dar nu: chiar aşa o chema: Tit-Livia Porlissa Pop."Tatăl Tiţei e un mare latinist, m-a lămurit, cu veşnicile lui luminiţe în ochi, Viorel. A botezat-o aşa ca să nu-i poată fi maghiarizat numele. Dar noi îi spunem Tiţa, că-i mai uşor de pronunţat. Tiţa dragă - a continuat el - ai ceva poezii la tine? " Avea. "Şi unde sînt?" "În poşetă." "Păi ce mai stai? - a zis Viorel, de data asta serios. Adă-le să le vadă domnul redactor." Tiţa a şovăit un moment: "Nu ştiu dacă se-nţelege. Sînt scrise de mînă..." "Se-nţelege, se-nţelege, a zis Viorel. La cîte manuscrise a citit domnul redactor Nelu!..."
(p.196-197)

puţintel mai tîrziu, domnul redactor nelu va citi poemele tiţei, găsind un vers "de o stupiditate genială: "în tot judeţul nostru, slănina e regină!". şi aşa mai departe.

şi dacă vreţi să treceţi dincolo de hlizeală, citiţi impresiile de lectură ale dlui soviany:
http://octaviansoviany.wordpress.com/2011/02/08/cateva-impresii-despre-un-om-din-est/

luni, 7 februarie 2011

plec

după ce tocmai am țipat și-am țopăit prin redacție (noroc că nu era prea multă lume), m-am liniștit puțin și pot să spun și-aici că săptămîna viitoare
plec la berlinală!
(courtesy of icr)
acu nu-s în stare de prea multe, doar de asta:

miercuri, 2 februarie 2011

ce zi

mai întîi am descoperit, de dimineaţă, că eşarfa nouă (cu flori) merge foarte bine cu cămaşa nouă (cu flori) şi că plus cu plus nu dă ceva excesiv de greţos. a fost un început de zi bun.

dup-aia am ascultat la cafea cea mai nouă piesă de la the dodos, care, ştiu, îmi plac numai mie din tot universul. dar chiar dacă mark lanegan ar vrea probabil să le tragă un pumn în nas dacă i-ar vedea aşezîndu-se lîngă el la masă, mie tot îmi plac. sînt my guilty pleasure de la primul album, aşa de guilty şi aşa de pleasure, încît la un moment dat m-am speriat cît îi ascultasem şi i-am şters de pe last.fm, ca să nu mă fac de rîs.










dup-aia am văzut cum au cîntat aseară the national la letterman. cu tot cu richard de la arcade fire.



dup-aia am mîncat o grămadă de portocale.

dup-aia am vorbit la telefon cu o doamnă căreia i-am luat interviu acum cîteva săptămîni şi care mi-a zis aşa, dintr-o dată: "tu eşti adorabila mea, şi gata". ce să mai spui?

dup-aia am auzit la fip (radioul pe care îl ascult la redacţie şi fără care nu se poate munci sub nici o formă în biroul nostru) sweet black angel şi mi-am dat seama că uitasem de exile on main street, aşa că l-am pus pe repeat toată după-masa (pe grooveshark. ceea ce vă recomand călduros.)



{între timp mai şi munceam, să nu se creadă nu ştiu ce.}

dup-aia roger ebert a pus pe facebook un link de la un interviu cu jack n., despre care-a zis că e cel mai bun interviu cu el din ultimii ani. vă las să spuneţi singuri dacă da sau dacă nu: http://www.dailymail.co.uk/home/moslive/article-1350653/Jack-Nicholson-I-used-feel-irresistible-women-Not-more.html#ixzz1Ckjqi9Hl

dup-aia am mers la lansarea dlui soviany.
dovada (bocancii din planul secund sînt ai biancăi cernat. şosetele din prim plan chiar ale autorului.). scuze c-arată aşa, n-aveam aparatul foto la mine:


nora iuga a citit o scrisoare minunată către kostas, personajul pe care i l-a dăruit dlui soviany. din fericire, un cristian a înregistrat scrisoarea încă de ieri, aşa că luaţi şi ascultaţi ce se spune aici despre învieri, limburi şi cutreierătorii de lumi. e prea frumos.

dup-aia am fugit la teatrul de operetă, ca să văd boxe boxe al lui mourad merzouki. dans cu box cu hip hop cu glass cu chaplin. perfect.

(apropo de perfect, byron lansează pe 17 februarie album de coveruri după piese româneşti. albumul se cheamă perfect, iar piesa am auzit-o aseară. e bună, cam ca it's a perfect day I'm glad I spend it with you etc.)

dup-aia am descoperit pe lipscani un bar/restaurant unde dădeau mr bean pe un ecran mare, iar coloană sonoră era aerosmith. şi am mîncat pizza cu fructe. prima şi ultima dată.

dup-aia am ajuns acasă şi am găsit pozele cu partizan, de luni seară. aici e guerrilive-ul (ascultaţi-l pentru deplasarea obiectelor, "adrian, ţi-am adus o ciocolată", hohotele de rîs ale lui bogdan şerban, piesa nouă, androidul leontin, păpuşea masculină şi aşa şi aşa mai departe). îmi place în backstage, mai vreau.

de pe acoperişul de la casa presei. foto: roxana afric.
cu fiecare concert care trece, mi se confirmă c-am fost în altă viaţă, în toate vieţile de fapt, groupie-şefă.

acu mă duc să mai citesc din un om din est a lui groşan, care e excelentă, genul de carte la care simţi plăcerea lecturii pe propria piele, bucuria că tu trăieşti, că ştii să citeşti şi că cineva ştie să scrie atît de bine încît să se zguduie patul de rîsul tău, în timpul lecturii. se-nţelege, sper, de-aici că nu dau doi bani pe recentele "dezvăluiri" legate de turnătorii şi dosare.

vă dorim noapte bună.

p.s. aflu de la andrei că se despart white stripes. nu mi se pare aşa de trist. aştept un dead weather mai bun.