vineri, 18 februarie 2011

cîţi urşi aţi ascuns

am văzut trei filme şi-o bucăţică de berlin, am început cu engleză defensivă şi-am sfîrşit trăgîndu-mă de şireturi, în germană, cu tipul de la security check (da, trebuie neapărat să facem un club al oamenilor care au nevoie de somn. a, la berlinală? şi, cîţi urşi aţi ascuns în poşetă?), am îngheţat, mai ales marţi, căci era "un cancer de frig", cum a zis ieri botezatu la emisiunea cu fete de pe antena 1, am citit mai multă quality press decît poate să ducă cineva în trei zile (newsweek despre egipt, focus despre germani şi sex, wall street journal despre zoo şi haute couture, frankfurter allgemeine cu un axolotl pe prima pagină!!!:


), băut cafea, plimbat şi rîs cu zum, plus alte cîteva lucruri de care va fi vorba mai jos:


luni seară. de-abia ajunsesem, aveam bilet la premiera de la les femmes du sixième étage, chiar la berlinale palast. lume multă, din cînd în cînd se auzeau ţipete (de genul: "aaaabradpitt"), iar pe jos străluceau huse de aparate foto pierdute.
comediuţă mediocră spre medie, cu un fabrice luchini extrem de îmbătrînt şi o carmen maura aşa şi-aşa (care carmen avea în seara aia un sacou orbitor din petice cu sclipici). s-a rîs şi s-a aplaudat în draci. spre final, era trecut de miezul nopţii şi filmul nu se mai termina, am aţipit nevinovat cu capul pe scaunul de-alături.

m-am cam înmuiat cînd am mers pe ditamai covorul roşu, n-are rost să mă dau mare şi să zic că nu. deşi nu era pentru mine, era pentru carmen maura şi regizorul ăla cu nume inpronunţabil. impronumţabil.

marţi dimineaţă. eu trezită bine după trei cafele şi freida pinto îngheţată pe-un zid.

aşa arătau cozile la bilete (şi durau ore întregi).


aici eram eu cu zum şi ne plimbam pe unter den linden. cu toate astea, nu ne vedeţi pe noi, ci pe wim şi donata wenders. a fost aşa: eu îi povesteam lui zum de interviul de anul trecut şi cum apăsasem pe play în loc de rec şi se auzise proba mea de microfon etc.etc., cînd deodată wim şi donata au apărut în faţa noastră (tocmai ieşiseră dintr-un hotel). de unde am tras concluzia că eu cu puterea minţii mele pot să fac multe. ceea ce se va adeveri mai tîrziu, cît şi în filmul mirandei july.

aici chiar sînt eu cu zum, în prima sală din muzeul cinemaului :)

woody către ingmar. ingmar cu aripi.

tot din muzeul cinemaului, nici măcar nu ştiu din ce film.

epilatul glamour, marca marlene d.

asta e deja în a treia zi, la the turin horse a lui bela tarr. trailerul arată aşa:



e un fel de aşteptîndu-l pe godot cu un cal, o fiică şi un tată, puţine vorbe, un vînt groaznic şi o apocalipsă care se apropie. încă nu-s foarte sigură cît de mult mi-a plăcut.

eiii, aici e-aici. zum îmi spusese că arcade fire or să aibă conferinţă de presă la ambasada canadei, în ziua cu premiera de la scenes from the suburbs, scurtmetrajul făcut împreună cu spike jonze. nu prea aveam şanse să intru. nici n-aveam acreditare de berlinală, nici nu eram pe vreo listă. cu toate astea, în nişte împrejurări dintre cele mai norocoase, am fost luată de aripă de-o fată, maria, care avea şi acreditare bună, şi loc pe listă, i-am zîmbit doamnei de la intrare, şi gata, eram în sală.
mai întîi mi s-au tăiat picioarele. dup-aia am constatat că şi la ei întrebările sînt la fel de cretine ca la noi (de ex., "ce credeţi despre fenomenul lady gaga şi despre cum i-a furat ea piesele madonnei?"). dup-aia m-am relaxat. régine, win şi will erau teribil de prietenoşi, făceau poante la care rîdeam cu gura pîna la urechi, nu luau peste picior ziariştii idioţi, vorbeau cu răbdare despre prietenia cu spike, grammy-uri, copilăria in the suburbs, puştii care au jucat în film, jet lag, arta pierdută a videoclipurilor etc.

la final, fotografii s-au îmbulzit pentru poze, m-am băgat şi eu printre ei, cu panasonicul meu minuscul, strngînd în braţe o carte şi un pix

cartea era life a lui keith richards (pe care-am făcut-o cadou de două ori, dar n-o aveam, aşa că zum s-a gîndit să repare nedreptatea şi mi-a dăruit-o cu cîteva ore înainte de conferinţă). şedinţa foto se terminase, régine ieşise deja, win şi will erau încă pe podium. cu cartea în braţe şi-o privire de căprioară amorezată, le-am zis: I know this is very unprofessional, but I can't help it, I'm a big fan. au rîs amîndoi, win a luat cartea şi-a zis: wow, we're gonna sing on keith richards, how cool, eu începusem deja să mă ridic de la sol şi, de la înălţimea nasului meu, i-am zis lui will please come to romania, iar el: soon. it's on our list. şi nu-s ei genul care să spună tîmpenii numai ca să scape de fani. deci or să vină :)
life a devenit în mod oficial cea mai preţioasă carte din biblioteca mea. mă gîndesc s-o înrămez.

ăsta e finalul, doamnelor şi domnilor, pe undeva pe deasupra münchenului.

varianta oficială a poveştii va fi în dilema de peste două săptămîni, iar the future al mirandei july (pe care l-am văzut, literalmente, bouche bée şi cu inima cît un purice) într-una dintre rubrici.

p.s. aş vrea ca zum să ştie că mi-e dor de ea, iar alexandru să fie încredinţat că s-a plimbat şi el cu noi pe unter den linden şi c-a băut chiar o cafea măricică la starbucks :)

7 comentarii:

mihaeladitoscana spunea...

ce frumooos!zuma stie tot ce misuna acolo la berlina.si ai vorbit cu domnisorii de la arcade fire?uiii,creca ce emotii pe tine,offf,noi te invidiem mult,mult de tot.si ca ai pasit pe covorul rosu,dadada :)) asteptam dilema!

zum spunea...

stai, nu inrama life, citeste-o intai.
ce bine c-ai facut poze. si ce rad eu acum amintindu-mi unele lucruri :)))
si lui zum ii e dor de tine, asa sa stii. si o sa mute berlinala in mai sau septembrie, ca atunci e frumos la berlin si ne putem plimba in voie :)

cine e domnul cu parul alb de langa ei? ca a fost si la film si era ala care venea sa-i ia acasa ca-i tarziu (fix asa i-a zis lui will care imi semna mie cartea si a zis aaa, trebuie sa plec, ma ia. dar a mai dat cateva autografe si a mai facut si niste poze :))

luiza spunea...

mihaela, chiar că ştie tot :)

zum, da da, am început-o deja, deşi în mod normal n-am voie, că am unele care mă ceartă de lîngă pat şi-mi zic că ele stau la rînd de nu ştiu cînd..
de-abia aştept să muţi berlinala. dar chiar dacă n-o muţi şi dacă reuşim să facem vreo combinaţie de concerte, mă mai mut eu puţin pe-acolo :)

domnul ăla nu ştiu cine e, că am ajuns la conferinţă cu vreo 5 min după ce începuse. se tot străduia să conducă discuţia mai degrabă spre film, nu spre muzică, dar n-a prea reuşit. iar la final a zis: gata, ultima întrebare, şi mai erau vreo 4 mîini ridicate. iar win spune: ei, lasă că mai putem să stăm pentru încă două :)

capricornk13 spunea...

@luiza: da, domnule! e minunata fotografia din muzeul cinema-ului si ma bucur de mor - m-am gandit la voi, sa stiti! daca muta zum berlinala incerc sa mut si eu vienala (ca si aia e-n octombrie, fir-ar)poate va induplec! :)
pana atunci, oricum, felicitari pentru faptele de arme!

luiza spunea...

capricorn, chiar că merităm felicitări pentru performanţele noastre de fane :)
da şi tu meriţi, că îţi e aşa de bine acolo :)

ioana spunea...

Nu ma pot abtine :p daca nu ma insel, Marlene nu se epila acolo, ci isi vopsea picioarele pentru careva din filme. O chestie destul de nasoala ca nu mai tin minte cum au dat jos vopseaua dupa (asta am impresia ca povestea in autbiografie). In rest tare frumos. Si eu vreau.

luiza spunea...

foarte bine că nu te-ai abţinut, m-ai scos din eroare :)