duminică, 22 septembrie 2013

totul e ridicol

de citit de două ori pe zi. la nevoie, chiar de douăzeci:

"De la o vreme mă gîndesc că toţi sîntem ridicoli, din şanţuri pînă pe Himalaya esteticii, Bach e ridicol, nu contează că-i mort de 250 de ani, Beethoven e şi mai ridicol cu tragismul lui grandios, dar pentru cine să fii tragic, ce-ar putea fi tragic în viaţa unui vierme tulburat, posibil ca totul să fie tragiridicol, nu o tragicomedie aşa cum se declară continuu eronat, recviemurile lui Mozart, Cherubimi, Verdi, Fauré, Dvořák sînt ridicole, mai ales cînd eşti dărîmat, să fii dărîmat e ridicol, să te speli pe dinţi e ridicol, pe Dies Irae, dacă cercetezi cu minuţie, ajungi la acelaşi rezultat, gesturi, stări, impresii, să te încalţi e ridicol, mai ales cu limba de pantofi, să te închei la nasturi e ridicol, să-ţi pui pălărie, înhumări, urne funerare, pe policioare, naşteri, mariaje, ispite, necazuri, să te uiţi în ochii altuia sau la dreapta e ridicol, şi, cum am zis, arta e ridicolă. Emoţia. De-un ridicol fioros. Războaiele nu provoacă drame, ci un imens ridicol colectiv, idei, concepte, aspiraţii, toleranţa şi intransigenţa sînt ridicole, minus şi plus, la fel, batiscafurile, medicii, mîndria, lumea necuvîntătoarelor, copiii, să munceşti e ridicol, etica şi decadenţa sînt ridicole, adevărul e ridicol, minciuna, calităţile, defectele sînt ridicole, preoţii, bisericile, rugăciunea, credincioşii, supranaturalul, psihoza, să zbori cu avionul, să sari cu paraşuta, să joci popice, reclamele luminoase, magii, automobilele, ateismul e ridicol, fiind dispreţ sau furie ridicolă pentru că nu există cineva (ridicol) pe care să-l poţi face răspunzător pentru instatisfacţiile sau pierderile tale ridicole, universul este de-un ridicol năprasnic, întunecat, Dumnezeu, dacă există, evident că-i ridicol. Şi dacă nu există, cu atît mai mult. Nu are logică să-ţi fie teamă de rizibil, cum i-am auzit pe unii spunînd că le-ar fi, tot ce se poate face este să încerci să eviţi nivelul maxim, pentru că derizoriul are grade, ca oligofrenia, tot 4, unde 4 este cel mai rău. Şi-l deţine iubirea, cu tot ce implică ea. Atracţie, suferinţă, sex, respect, entuziasm, aruncări de pe turnul de apă, despărţiri, reveniri, otravă, căderea dinţilor, privitul în gol în timp ce de undeva se aude Dance me to the end of love şi plîngi. Ce poate fi mai ridicol, mai omenesc."

(Variţiuni pe o temă de Vater-Puccini, de Răzvan Petrescu, Editura Curtea Veche, 2013, p. 142)