şalul e şarpele

clubul de lectură bastilia

2012-01-28T13:02:00.001+01:00

gata, s-a întîmplat şi asta. o să moderez un club de lectură. o să ajung ca oprah. o să mă fac neagră. o să-mi cumpăr bigudiuri. o să sar brusc de la 27 la 47 de ani. o să am emisiune la teve. în fiecare zi. n-o să mai scriu în fraze scurte. o să fiu mai calmă. o să merg la ski. o să beau apă plată cu lămîie. o să plec în america. o să vă scriu.

şi da, azi e un soare cumplit, genu ăla de soare here comes the sun little darlin peste toată strada veronica, peste curţile interioare, peste balcoane şi borcane cu murături

surîsul astronautului

2012-01-25T23:19:00.000+01:00

bună dimineaţa bună ziua bună seara noapte bună, trebuia să se întîmple ceva cu adevărat ieşit din comun ca să mă întorc aici. nici măcar 2011 vs 2012, nici măcar un job nou într-o librărie foarte mişto, nici măcar explozia solară de mîine, nici faptul că ni l-au furat pe marcel, cîinele de fontă din faţa librăriei, nici clubul de lectură luiza, pardon, bastilia, nici protestele, cărţile, filmele, vinurile, nici entuziasmele mele nenumărate, nici stîngăciile, nici catastrofele minione sau veştile bune, nici cele mai ridicole şi-nduioşătoare istorii, nici oamenii, nu, nimic din toate astea. a trebuit să mă-ntorc acasă de la romană la victoriei pe cel mai cumplit viscol pe care l-am prins în bucureşti, să-mi zboare fularul de doi metri ca o caracatiţă-n jurul meu, să zbor şi eu pe titulescu, să-ncerc să mă ţin cu picioarele pe pămînt şi să nu reuşesc, să-mi trag gluga de franciscan peste ochelari şi să-nghit zăpadă din mers, să fiu cu totu şi cu totu fericită în timpu ăsta, să intru-n casă şi să ştiu că m-aşteaptă trei poeme noi de vasile leac.
şi ce poeme.
atîta tot.
a fost atîîît de simplu.

aici: http://batranulsafo.blogspot.com/2012/01/2000-v-leac-3-poeme-de-dragoste.html

n-am acum nimic mai bun de făcut decît să le tot recitesc, cu instalaţia de la crăciun pîlpîind roşie pe perete, cu blocul zguduindu-se ca şi cum tocmai am fi ridicat ancora şi-am fi plecat din port, cu tot ce se vede pe fereastră foarte portocaliu, cu syd matters, with your heart jumping from the chest jumping on the floor, şi dup-aia puţin şi cu bonnie prince billy şi gata.

ain't it swell

2011-11-24T17:52:00.001+01:00

ce poate să facă o luiză într-o zi de joi în care plouă şi-i frig, în care veştile bune par că n-au mai venit de două sute de ani, în care a ascultat prea mult the heart is a lonely hunter? asta poate:

s.: aş vrea numa să mă bag în pat, să plîng şi să mănînc orez cu lapte.
eu: şi eu!
s.: uf, eu o iau pe-aici. pa!
eu: pa!
după care-am alunecat şi m-am întins lată pe trecerea de pietoni de la victoriei. noroc că era verde. traista cu new yorker pe jos, mobilu pe lîngă, praf blugii esprit de la ny, praf palmele, praf geaca nouă, praf mai ales genunchiul stîng, umflat şi belit exact ca atunci cînd aveam şase ani şi-alergam prin curte pe la casa pogor. cules de pe jos, întors din drum, spirt pe răni, curăţat geaca şi blugii, blestemat planeta mercur care cică de azi e retrogradă sau nu ştiu cum, blestemat botinele care alunecă pe-asfalt şi cînd nu e ploaie, blestemat în general toate zilele de joi. şi cînd mă gîndesc că postarea asta trebuia să fie despre cît de bine a ieşit discuţia de ieri, despre cum am spus că şalul e şarpele e o cafenea mică de cartier şi am fost foarte cuminte şi civilizată (după cum se poate vedea în pozele de mai jos), despre matei cel echilibrat&înţelegător, radu cel înţelept&dreptlaţintă, assouline cel prietenos&co., despre cum am aflat că el se-ocupă de blog cam 4-5 ore pe zi şi-şi moderează singur comentariile, despre cum hotărîsem să m-apuc şi eu serios de treabă (indiferent ce-nseamnă asta), despre cum i-am promis lui assouline că o să-i citesc la cliente şi-o să scriu despre ea aici, despre cum n-am ştiu că fix azi o să scrie pe blog despre cartea pe care mi-o doresc cel mai mult de crăciun, despre dineul de după, de la ambasadă, cînd ne-am tot prefăcut că furăm argintăria, despre cum am sfîrşit pînă la urmă în green hours, unde s-au mai scris nişte pagini din istoria literaturii române sentimentale, cam pe întuneric şi-n mult fum.

aici nu mai ştiu ce prostioară oi fi spus. şi nici măcar nu începuse discuţia.

din care se vede clar cine se hlizea şi cine zîmbea discret

în rest, e minunat c-o să şchiopătez tocmai mîine, cînd trebuie să merg cu tata la o şedinţă foto père et fille, la mihai şi ion barbu, şi cînd voiam musai s-ajung la gaudeamus, la marfă reloaded şi la lansarea celei mai noi cărţi din colecţia svetlanei. acu nu vreau decît să stau în pat, să mănînc orez cu lapte şi să citesc masa pisicii. ceea ce-o să şi fac.

ah, uitam. au apărut scrierile pornografice, alea-n care l-am tradus pe boris cum am ştiut eu mai bine. şi antologia primul meu porno, care se lansează marţi, 29 noiembrie, la bastilia, noua mea librărie preferată (unde-o să pun şi muzică:). măcar o să ne fie cald la iarnă.

obraz

2011-11-23T10:44:00.001+01:00

îmi crapă obrazul de ruşine (puţin şi de la frig). diseară, de la 18.30, la gaudeamus, stau la masă cu pierre assouline, radu şi matei, ca să vorbim despre bloguri literare, iar eu n-am mai scris pe-aici ceva cît de cît serios de luni de zile. o să fiu ca un rocker septuagenar căruia i se-aprind ochii de fericire cînd îşi aminteşte de vremurile lui de glorie (care-ar fi, în cazu meu, locu 2 la roblogfest :)). ce s-o fi întîmplat de la luiza care scria din lyon despre băieţii care-o s-o înveţe să meargă pe bicicletă pînă la luiza care scrie din bucureşti despre cum nu mai are timp să scrie, şi nici n-a învăţat să meargă pe bicicletă. the rise and fall of şalul e şarpele. sau ce-am avut şi ce-am pierdut. în orice caz, o să-i aduc cu mine la dezbatere pe linda hutcheon (şi revigoranta ei intervenţie din cadrul conferinţei "literature and the long modernity") şi pe a.o. scott (şi enervarea lui din aprilie anu trecut). şi mai vedem noi ce se-ntîmplă. inutil să repet şi-aici cît de rău îmi pare că n-o să pot merge diseară la clubul dilema veche, unde-l avem invitat pe emil brumaru (de care mi-e dor cam de cînd ne-ntîlneam la chioşcul de ziare din piaţa unirii, în zilele dintre crăciun şi revelion, şi ne discutam textele din "suplimentul de cultură").

şi pentru că mi-am luat în sfîrşit un palton de lînă de iarnă, pot s-ascult cum se cuvine coloana sonoră a lui bill ryder-jones pentru "dacă într-o noapte de iarnă un călător". un ost minunat pentru o carte şi mai şi. de ascultat integral pe site-ul the guardian: http://www.guardian.co.uk/music/musicblog/2011/nov/07/bill-ryder-jones-if-stream

ce-i frumos, şi lui steve reich îi place

2011-11-01T08:32:00.000+01:00

şi reginei spektor. şi mie:

pentru că-n noiembrie or să se-ntîmple nişte lucruri, promit că revin. numai să-mi reinstalez windowsu şi să nu mi se mai blocheze laptopu de fiecare dată cînd deschid şaluleşarpele. oricum, cînd mi se-ntîmplă să mă mai întorc pe-aici, am senzaţia că patul a rămas prea mic, biroul e plin de caiete din gimnaziu, pereţii acoperiţi de postere cu backstreet boys. am două soluţii. ori mă fac mică la loc, ori umflu şaluleşarpele pînă ajunge cît mine.

ah, şi pentru că m-am îndeletnicit în ultima vreme cu vol I din operele lui naum, am găsit asta:

Melancholia

În Piaţa Mare (Grand Place) cîţiva inocenţi

prindeau din zbor o pasăre moartă o mîncau

şi tot în Grand Place unul dintre noi

făcuse o descoperire ceva pietrificat

pe ea se arăta ca într-o carte cu figuri

cum unii putrezim pe plăji

cum alţii behăim prin munţi

acum stătea deoparte la o groapă

avea pămînd pe ochi Zicea

că ar fi ora prînzului şi ce mănîncă el

"stai liniştit acolo" îi spuneam "poate că vine

şi-ţi aduce cartofi"

el se uita la groapă şi asculta mîhnit

cum ne ieşeau cuvintele din gura lui

cine-a văzut melancholia lui von trier (despre care-am scris doo rînduri şi-n oracolul film menu, şi care, ce-i drept, parcă nu m-a mai zguduit a doua oară la fel de mult) ştie cît de bine merg cele două melancholii. e soare-n dimineaţa asta peste strada veronica, dar nu poţi şti niciodată.

poetul danezsuedez

2011-10-07T13:45:00.001+02:00

cu ocazia cîştigării premiului nobel de către domnul transformer (ştiu cum îl cheamă de fapt, dar mă alint), nu mi se pare nimic mai potrivit, în afară, desigur, de dezgropatul celor două volume de la polirom, decît cel mai cel mai cel mai plin de duioşie scurtmetraj de animaţie pe care-l ştiu eu:

după care oricum începe anim'est-ul. cu un lungmetraj de animaţie despre care am eu aşa o impresie că-i foarte bun. crulic se cheamă, premiera e în seara asta, de la 19.00. vocea e a lui vlad ivanov, povestea e adevărată, filmul e desenat:

şi acu mă scuzaţi, tre să scriu cît se poate de repede nişte întrebări pentru jane birkin. care vine la bucureşti pe 13 noiembrie.

şi mai bine să mă scuzaţi în general, pentru că stau pe drumuri şi nu pe blog. la un moment dat o să înceapă şi toamna şi-o să mă mai liniştesc.

baroque'n roll

2011-09-19T19:46:00.003+02:00

7000 de semne despre sibiu, 3500 de semne despre de niro, 2000 de semne enţiclopedia, încă 140 de pagini de traducere de redactat, aproximativ 15 cărţi care stau una peste alta lîngă pat, încă o săptămînă de enescu, oracol la echinox, oracol la film menu (încă nu ştiu cînd apare), oracol de la wetpaper (cînd mai apuc), vise cu cine nu trebuie (mai mulţi cine-nu-trebuie), pregătiri de festival dilema, la alba iulia, toamnă de indieni, un kilogram de prune uscate, şi peste toate astea, ane brun care face un cover după monteverdi. e 1600, dar tot cover se cheamă.

Ane Brun 2 Meter Session - Lamento Della Ninfa Amor (Oh Love) from Ane Brun on Vimeo.

şi încă ceva. eu s-ar putea să nu vin, pentru c-o să fiu pe drum spre alba iulia, dar:

joi, 29 septembrie (10 ani de cînd a murit gellu naum):

"Ne adunăm în faţa librăriei Cărtureşti (cea de lîngă Patria), la ora 18:00. Fiecare cu o carte de Naum în mînă, şi exact la 18:00 citim (fără glas), 2 minute, un poem."

atît.

şi "jagrat (lumina ne veghează)" din zidul de mătase al lui bobiţă, atît de limpede şi de liniştit:

nu noi ne veghem

lumina ne veghează

lumina veghează pînă şi ultimul scarabeu

de pe armura tînărului învins

la marginea cîmpiilor uscate.

spre sibiu

2011-09-15T08:05:00.003+02:00

din categoria "reparata, mîine-i gata", sînt fericită să constat că fac parte dintr-o specie care transformă nimicurile în tragedii şi dup-aia le scutură bine pînă se fac dramolete de mărimea unei pastile de ţînţari. asta, desigur, cu condiţia să fiu îndopată cu prăjituri de prietenii mei cei mai buni, să mi se spună verde-n faţă că o să-mi treacă mai repede decît trece în mod normal la alţii, să văd o pisică gri moţăind pe-o capotă de maşină, să stau pe scenă la ateneu în timp ce orchestrele fac ravagii cu mozart şi schumann, să aud with love de la elbow în megaimage, în timp ce aleg nişte dovlecei, să scriu despre festivaluri, să fac planuri, să primesc sîmbătă noaptea un sms de la un amic londonez (scriitor septuagenar adorabil) - "I think about you whenever I hear Gershwin on the radio", să-mi fac provizii din gesturile de prietenie de care-am parte din ce în ce mai des, să constat că-mi place de crocodilul tennessee williams la fel de mult ca acum cinci ani, să vreau să merg la antipa cînd mă întorc de la sibiu, să-l aştept pe dhafer youssef de vinerea viitoare ca pe-un post-gărâna terapeutic de care aveam mare nevoie, să de-abia aştept romanul lui leo şi "matei brunul" al lui lucian, să mă gîndesc deja la cadourile pe care-o să le iau de crăciun, să descopăr că noua mea iubire, ane brun, are un cover după alfonsina y el mar, dar, mai ales, să aflu ieri că florence a scris imnul ăsta perfect pentru zilele mele de-acum:

Florence + The Machine - Shake it Out by Artur Cunha

şi gata, fug la sibiu.

se mai întîmplă

2011-09-09T18:34:00.003+02:00

din cînd în cînd să se rupă totul

sau aşa. dar mai ales aşa.

am cîteva zile ca să cos totul la loc, cîteva zile cu "memoriile unui crocodil" şi-o biografie newyorkeză, cu murray perahia şi 27-ele lui mozart, cu brendel tatăl şi fiul, cu zacharias şi schumann, cu barenboim şi 24-ul lui mozart, cu nasul înroşindu-se mai des decît e cazul şi cu ochii mari cît cepele. pînă joi mă repar, la sibiu nu primesc oameni făcuţi din bucăţi. la sibiu, unde mi-e deja dor de-atîta lume.

(ca să nu mai spun că dosarul meu din dilema de săptămîna asta e despre moarte. şi că am strecurat în paginile lui şi-un poem de mircea ivănescu..)

o să fie bine.

dimineaţa

2011-09-01T07:18:00.003+02:00

pentru că fiecare trezire e-o cruzime.

teaser

2011-08-29T21:55:00.002+02:00

in your cinemas, de la 1 septembrie, şalul e şarpele se-ntoarce.

m-am gîndit că e ori, ori. ori îl închid, ori mă străduiesc şi-i mai dau o şansă.

deci o şansă.

încep cu această frază de animal criticism, găsită în nimicul de temut al lui barnes (pregătesc la dilema dosar despre moarte, aşa că de trei săptămîni mă-nvîrt numai printre doliuri, regrete şi frici şi muuuuult umor negru): "e uşor să spui că un elefant, oricît ar fi el de bun, nu face doi bani ca porc mistreţ; în acest punct ajunge mai toată critica.", zise ford madox ford. ca şi cum pe mine m-ar chema luiza vasiliu luiza. de fapt, se pare că mă cheamă veseliu, v-am povestit? nu-i nimic, vă povestesc altădată. şi mai adaug la asta geniul lui renard, din jurnal (26 septembrie 1903): "frumuseţea literaturii. pierd o vacă. scriu despre moartea ei şi mă aleg cu suficienţi bani ca să-mi cumpăr o altă vacă." am ajuns la concluzia (cu vasile leac, pe facebook) că diferenţa dintre un prozator şi-un poet e o vacă. rămîne de verificat.

aşa arată oraşul în care-am stat vara asta:

The Street Aesthetic of New York City from Christian Andersen on Vimeo.

şi aşa: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/vara-new-york

şi mi-e dor de el, dar n-are importanţă, cine ştie cînd am să mai ajung acolo.

în fine, un test. dacă reuşiţi să vedeţi clipul ăsta pînă la capăt, sînteţi ok, n-aveţi probleme cu nervii, vă aşteaptă o viaţă plină de belşug, canapele şi copii africani fericiţi. dacă în schimb, după primul minut simţiţi o nevoie urgentă de-a strînge pe cineva de gît, e timpul chiar să strîngeţi pe cineva de gît. probabil că nici eu nu-s sănătoasă, din moment ce mă uit la clipul ăsta în continuu şi nu mă mai satur. pot să spun deja ina mina dika şi aproape să şi dansez.

deocamdată atît. dar urmează trei noi norvegieni preferaţi, o leapşă de la wetpaper, istorii adevărate inventate, şi invers, rubrica ştiaţi că, pui cu piersici la cuptor, nişte numere de dresură şi suficient de multă hlizeală. acuma fug, bogart e lîngă woody care e lîngă diane şi încearcă s-o vrăjească, dar încurcă ce-i spune bogart şi zice: you have the most eyes I've ever seen.

27

2011-08-15T01:00:00.000+02:00

can I fall awake now?

alfonsina y el mar

2011-07-27T23:09:00.002+02:00

{unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am auzit cîntate vreodată, la doi trei patru metri de mine, în poiana de la gărîna, între două ploi}

"Y fosforescentes
Caballos marinos harán
Una ronda a tu lado"

end come too soon

2011-07-14T20:52:00.008+02:00

finalul concertului de-aseară. înregistrarea e de la alt concert, dar n-are-a face. tot acelaşi fel de sfîrşit, tot aceeaşi inimă făcută praf deja cu "oh do you want my heart between your teeth", tot acelaşi întuneric de la jumătatea piesei, în timp ce spectatorii se-ntreabă dacă e gata sau e numai aşa, o amînare, acelaşi "the night's been blessed/with a neverending mess", aceeaşi muzică în scări (tu cobori alunecînd pe balustradă, mai ales de cînd ai căzut anu trecut cu paharele alea în mînă), oricum e prea devreme, zece jumate seara pe bleeker street, iar tipul din spate, care-a cumpărat şase bilete la concert şi ţi-a explicat că new york-ul e oraşul perfect ca să-ncepi o viaţă nouă - el e gay şi texan şi aici şi-a făcut coming out-ul -, deci tipul din spate îţi spune c-o să-ţi scrie mîine ca să-ţi ceară pozele (tu nu uiţi că a făcut couch surfing la bucureşti şi că i se pare că oraşul arată ca după bombardamente. oraşul care acum e al tău.), aceiaşi wild beasts, cu vocile lui tom şi hayden, despre care nme a scris "it’s like listening to ted hughes read poetry in the drawing room while maria callas has a breakdown in the kitchen", ceea ce e cum nu se poate mai adevărat.

am stat chiar în primu rînd, lîngă fandările balansate ale lui hayden. iar dacă poza de jos (făcută de-un fotograf foarte înalt de la pitchfork) ar fi mai mare, m-aş vedea şi eu mai bine puţin. şi andra, care-a fost cu mine.

şi mai sînt şi pozele mele, probabil ultimele făcute cu aparatu ăsta prost de care sper să scap cît mai repede.

de cînd sînt aici, de-abia de-abia am reuşit să-mi scriu textele pentru supliment, care-s trei:
taxi driver
coney island
fenomen
şi parisul visat în dilemateca
dar capul e plin de mii de alte texte.

peste o săptămînă mă-ntorc acasă.

scuze

2011-07-01T00:06:00.003+02:00

e pentru prima data în viaţa astea a mea de aproape 28 de ani cînd mi se-ntîmplă prea multe lucruri ca să mai apuc să le şi povestesc. lucruri la care, dacă mi-ar fi spus cineva că o să mi se întîmple mie, aş fi reacţionat cu înţeleptele vorbe: fuuugi domle de-aici, nu se poate aşa ceva! ei bine, se poate. doar că o zi de ny face cît o săptămînă de bucureşti, iar asta e-o chestie la care pînă şi eu fac faţă cu greu.

în plus, anul ăsta poezia e iar la bistriţa, dar luiza e la new york. ceea ce mă-ntristează nici nu pot să vă explic cît de mult. dar avînd în vedere că volumul de poeme al lui marin e singura carte pe care-am luat-o cu mine aici, pot să zic că poezia e la bistriţa e la new york. şi plec puţin pînă-n east village, să văd dacă rochia aia roşie care mi se pare pur şi simplu perfectă e în sfîrşit la reduceri.

de la prosecco-ul şi vinul alb băute ceva mai devreme, am avut impresia că împlinesc anu ăsta 28 de ani. fals! împlinesc 27. ce fericire.

mr. falk, you shouldn't have..

2011-06-24T23:27:00.003+02:00

obit.
şi eu, care mă uitam printr-a treia la colombo, cu străbunica, şi-mi era apoi frică să umblu prin casă pe întuneric.

şi a woman under the influence, printre cele mai furtunoase şi pline de iubire filme pe care le-am văzut vreodată.

{e bine la ny. vom reveni cu amănunte cînd vom avea timp (şi vom renunţa, sperăm, la pluralul de majestate.)}

free's

2011-06-05T19:20:00.003+02:00

piesa asta pentru că:
îmi place să fluier, şi afară şi-n casă, şi fals şi corect
am o slăbiciune pentru ritmurile care par de bossa nova dar nu-s
vocea caldă şi liniştită a lui bill e bună pentru duminicile în care ţii geamurile larg deschise peste tot cartierul
sîmbătă am adormit cuminte pe la 5 dimineaţa pe-o banchetă din balcon, după înc-o petrecere de noapte albă, în timp ce-n ceainic clocotea ceaiul de ghimbir pentru ultimii întîrziaţi iar tramvaiele se-auzeau din ce în ce mai clar pe bulevard (sau invers)
mi-am dat seama că cea mai frecventă întrebare pe care mi-o pun oamenii de cînd mă ştiu e "de ce rîzi?". o să-mi fac o eşarfă pe care-o s-o port mereu şi-o să scriu "nu mă-ntrebaţi de ce rîd. e evident."
mi-e deja dor de ana, care-a plecat spre tiff şi pe care am s-o văd de-abia după ce mă-ntorc
sîmbătă seară, după concertul suede, ne-a prins pe toţi o ploaie dintr-aia de zici că stă cineva fix deasupra ta şi-ţi toarnă fluvii în cap. în trei minute, ploaia ajunsese, scuzaţi pardon, în chiloţi, în cinci ajunsese în pantofi. eram nişte bălţi cu picioare, blocate la ieşirea din arenele romane, pentru că unii se opriseră sub streşini şi nu mai voiau să înainteze. nu cred că am mai umblat aşa pe stradă dintr-a noua, cînd ne-am aruncat în piscină cu tot cu haine la festivalu de teatru de la timişoara. oricum, noroc cu ploaia asta, altfel aş fi uitat c-am fost vreodată la concert suede.
mi-a trecut durerea de gît cu miere cu scorţişoară de pe everest (din fraza asta reiese că am gîtu de miere şi scorţişoară, ceea ce nu-i rău deloc)
citesc geamantanul lui dovlatov (după ce-am rugat: "auzi, nu-mi împrumuţi şi mie contrabasul lui dovlatov?"; adevărul e că nu văd nici o diferenţă între un geamantan şi un contrabas), care-i despre ce-a luat cu el dovlatov cînd a plecat (de tot) la new york, pe strada 108 (pe care e musai s-o găsesc pe hartă şi s-o văd cu ochii mei)
mai am cinci zile şi plec. şi cred că m-am împăcat în sfîrşit cu pascaliana frază "le coeur a ses raisons que la raison ne connaît point", care face uşurătatea fiinţei muuult, dar muuuuuuuuult, mai suportabilă. (în ciuda preţiozităţii aparente din aceste rînduri, vă asigur că sînt teafără şi nevătămată.)
insouciance e-un cuvînt din ce în ce mai preferat.

definiţia mea

2011-06-01T19:31:00.004+02:00

nimic nu se termină aşa de uşor cum ar trebui să se termine, ba mai rău, se-amestecă începuturile cu sfîrşiturile în asemenea hal, încît desfăşurarea acţiunii seamănă cu mintea boţită a domnişoarelor din avignon, iar capul vîjîe ca după o noapte albă mortală (ca aia de sîmbătă spre duminică, cînd am mers pe eminescu pe la 7 dimineaţa ţinîndu-ne de mînă nici noi nu mai ştim cu cine. unii cu alţii, în orice caz. dar nu pot spune mai multe, whatever happens at bop's stays at bop's). am probabil o dependenţă faţă de treburi care merită povestite, faţă de oameni buni de îmbrăţişat de cîteva ori pe minut, faţă de nemaipomenitul care se ţine de mine ca rîia pe care-am luat-o într-a unşpea de la a. şi g., care-o luaseră şi ele de la pisica saxofonistului de la nyon, unde se duseseră la nu ştiu ce festival de jazz. după primăvara asta mi-am pierdut şi orice urmă de modestie (sigur e de la ploi), încît nu mi-e absolut deloc ruşine să spun că cette ptite phrase, găsită azi noapte într-o povestire scurtă de giono (le noyau d'abricot se cheamă), e despre mine, e definiţia mea aşa cum n-am mai găsit-o de mult:

"elle était friande de complications merveilleuses."

după care-ar mai fi şi asta:

şi-ar mai fi şi altele, da le lăsăm pe-altădat.

p.s. ţineţi-mi pumnii mîine dimineaţă, să nu mă-mpiedic la ambasadă, să nu chicotesc aiurea, să nu fac vreo stîngăcie de neiertat şi să primesc, în cele din urmă, viza. ca să-i scriu dup-aia lui woody şi să-i spun că vin.

p.s.2 pe la mijlocul verii mi se-ntoarce modestia la loc. dar mai e pînă atunci.

filme

2011-05-26T20:44:00.003+02:00

numai în filme am trăit în ultima lună. mergeam pe stradă şi pac, mi se-ntîmpla un film, eram la o lansare şi pac, alt film, scriam o scrisoare (de cinci pagini!, pe foi albastre) şi pac, încă un film, zîmbeam şi eu la un concert şi pac, pica un film. nu le-am numărat, dar cred c-au atins suta. şi mai toate păreau să fie făcute de woody, uneori şi de pedro, dar mai rar. în orice caz, mi-a fost aşa de pomină, încît n-am mai reuşit să scriu un rînd pe-aici. zac kilograme de lucruri nespuse prin apartamentul ăsta de la etajul zece în care acum o săptămînă am lăsat ca o toantă să intre nişte indivizi de la "deratizare" care mi-au pufăit prin casă cu o "substanţă" (apă chioară) şi mi-au cerut la final 260 de lei. le-am dat 20 şi-au plecat. după care mi-am dat seama ce s-ar fi putut întîmpla dacă n-aş fi aşa de norocoasă, şi-am avut scurte şi intense atacuri de panică pe la 5 dimineaţa, confundînd zgomotele frigiderului cu zgomotul cuiva care umblă cu cheia-n uşă. dar mi-a trecut. ceea ce e bine, avînd în vedere că eu n-am niciodată atacuri de panică.
tot într-un film eram şi cînd am aflat că plec la new york. acuşi. şi deşi chestia asta mi se pare în continuare neverosimilă, ştiu care-o să fie primul meu concert acolo (medeski, martin and wood în central park), primul film (one lucky elephant, cum altfel), prima carte (mi-e puţin ruşine să vă mărturisesc că e autobiografia lui steven tyler, da asta e, nu poţi să-ţi renegi idolii de la 12 ani), de-abia aştept orele nesfîrşite din avion şi oraşul ăla pe care visam să-l văd de-atîta vreme.
probabil că-nţelegeţi acu de ce-am fost (şi tot sînt) zilele astea cam aşa:

găină de primăvară

2011-04-28T11:38:00.003+02:00

despre primul meu job şi, mai ales, despre cum am ajuns perla de la rossini după ce-a fost cît pe ce să dau foc restaurantului: http://totb.ro/2011/04/primul-meu-job-luiza-vasiliu-gaina-de-primavara/ (sînt doar nişte fragmente, totalu apare în curînd la editura art, în volumul coordonat de florin dumitrescu)

şi pentru că anul primului meu job a fost şi anul în care am făcut două zile pe drum numai ca să-l văd pe dylan în erfurt (orăşelul medieval sinistru-celebru pentru masacrul din 2002), iar dylan, după ce că avea o voce fără nici o legătură cu ce ştiam eu pe albume, nici măcar n-a spus: aş dori să-i mulţumesc în mod special luizei, care-a mers săraca de ea două zile cu rucsacu în spate în trenuri dubioase numai ca să mă vadă pe mine, de fapt, nici măcar n-a spus bună seara şi la revedere, ceea ce m-a scos din sărite cu totu şi cu totu. dar ceea ce nu m-a făcut să-l iubesc mai puţin:

(asta e una dintre puţinele piese ale lui dylan care se pot asculta pe net, din cauza măgarilor de la sony care-au blocat all content. bine că am eu integrala piratată de bulgari.)

mai am trei chestii.
1. mi-am luat ieri o radieră nouă (albă, mică, faber castell, şterge impecabil) şi o rochie nouă (e de vară, da nu mai am răbdare, aşa c-am s-o port mîine. poa să şi plouă.) şi după ce-am ajuns acasă, n-am reuşit să mă decid dacă mă bucur mai mult pentru radieră sau pentru rochie.
2. citesc o carte de non fiction despre dansatoarele de bar din bombay. titlul primului capitol: "challenge me. any man, any time." dacă se traduce şi la noi, dau de ştire.
3. s-a anunţat line up-ul pentru green jazz fest. pe lîngă nişte nume mari mari, mai sînt şi polar bear, de care-am stat nedezlipită o bună parte a anului trecut:

moi aussi j'ai une fée chez moi

2011-04-27T08:19:00.002+02:00

duminică mă mut şi lucrurile or să se schimbe puţintel. mai întîi, or să se liniştească, dup-aia or să se-aşeze prin rafturile şi sertarele de la etajul zece cum le zic eu, nu cum vor ele, dup-aia or să se trezească la 8 şi n-or să mai piardă vremea, dup-aia or să danseze prin casă, dup-aia e mult de citit şi de scris şi de tradus şi de corectat, şi luna mai, chiar dacă n-are nici un "z" în ea, e o lună bună, trebuie făcute pregătirile pentru tiff, matache e la 10 minute, k. şi a. la 2, redacţia la 5, n-am idee ce anotimp a fost pînă acum, dar de-abia de la 1 mai începe anotimpul care trebuie.
ştiu c-o să fie bine (în ultima vreme am avut nişte dubii) şi-ncep să ştiu şi cum o să fie bine.

urmează un clip cu copii, de care eu nu prea am obiceiul să pun pe-aici, dar piesa asta a zînei zaz merită o abatere de la regulă (de-aseară am ascultat-o de-atîtea ori încît acu pot s-o cînt şi cu fereastra deschisă):

şi pentru că zice "c'était un matin, ça sentait le café", mai spun că am cîştigat un pachet de cafea de la iren şi papa jacques şi că, imediat cum beau prima cană (în casă nouă, se-nţelege), scriu o recenzie.

a, v-am zis că vine amy winehouse la bucureşti să cînte de ziua mea? eu crecă a vrut să-mi facă o surpriză şi n-a ştiu cum.
încă ceva şi plec. dosarul din dilema despre nume, de care-s destul de mulţumită.

nu pot să m-abţin, mai tre să pun şi "oh annie", despre care musicninja zic aşa:

"A stark piano and violin-based ode, inspired by Woody Allen’s seminal film ‘Annie Hall’, ‘Oh Annie’ has lovelorn charm and sadness written all over it."

Oh Annie by The Morning Benders

s-aveţi o zi.

alte cuvinte n-am

2011-04-09T11:38:00.001+02:00

http://commonplacesandelephants.blogspot.com/2009/06/leo-et-moi.html

ete

2011-03-27T21:40:00.005+02:00

de cîteva ori pe an, organele mele interne care se ocupă de bucurie se-nchid, din raţiuni de maximă securitate, ca termocentralele electrice după marile cutremure. şi-atunci, de vineri seara pînă duminică seară, ajung iar la zi cu house, grey's anatomy şi californication, locuiesc în pat şi aştept să-mi treacă. pînă acum, mi-a trecut de fiecare dată, asta pentru că-s înţelegătoare cu termocentralele şi ştiu că prea multă bucurie e toxică şi trebuie oprită din cînd în cînd, înainte să producă dezastre.
e duminică seară, deci mi-a trecut. poate şi pentru că am citit şi recitit minunatul exerciţiu de admiraţie al lui radu (http://revistacultura.ro/blog/2011/03/mircea-ivanescu-implineste-astazi-80-de-ani-un-exercitiu-de-admiratie-semnat-de-radu-vancu/). şi mi-am adus aminte că, pe vremea cînd scriam şi eu poezie şi luam premii la galaţi şi la suceava şi la ploieşti (eram într-a zecea), aveam un personaj pe care-l chema ete şi care era, cum altfel, prescurtarea lui mopete.

(p.s. nu pot pentru ca să vă explic cam cît de frumos a fost la lectura de joi, cum s-a zguduit sala de rîs la gherguţ şi la leac, cum a tăcut făcută praf la radu, cum a strigat "hai dan, mai citeşte", pentru că dan coman se alinta şi nu voia să citească decît un poem. n-am văzut exact ce s-a întîmplat cît a citit val chimic, pentru că stăteam mai în spate, dar am auzit c-a fost vorba de o sticlă de cola care-a ţîşnit şi de-un balzac care-a căzut singur din bibliotecă.)

(miercuri la bcu, andrei ujică - "de la document la ficţiune şi înapoi". de mers neapărat.)

enumerare

2011-03-16T08:40:00.004+01:00

pentru că numai în piesele lor bat inimi:

The National - "Think You Can Wait" by AwkwardSound

{a apărut ieri pe net, e compusă special pentru coloana sonoră a filmului win win, cu paul giamatti în rolul principal. şi cum regizior e todd mccarthy, care-a mai făcut preaemoţionantul the visitor (din cauza căruia mi-am cumpărat eu tobă africană), mă aştept doar la ce-i mai bine}

{n-am mai dat pe-aici pentru că 1. dacă am ceva de zis, pun repede pe facebook; 2. se-ntîmplă să se-nghesuie zilele astea lucruri de toate felurile - tradus poeme erotice marca b. vian, scris text pentru "primul job" de la art, scris povestire fără filtru care se cheamă "istoria frumuseţii", scris toate rubricile posibile şi imposibile, primit veşti de la andrei g. despre primul meu juriu, scufundat de tot în ultimu album elbow care-i exact ca mine, ieşit la suprafaţă pentru brazzaville şi piesa asta de la the national, pregătit psihic pentru biutiful (in your cinemas începînd cu 25 martie), terminat un thriller politic, citit primele 50 de pg din romanul dianei adamek, plăcut mult, schimbat repede pe life a lui richards din raţiuni de serviciu, gîndit dosar nou la dilema, cu mama la ikea, cu mama la caligula, cu mama în parc, mers la poştă ca să trimit plicuri, uitat portofel acasă, văzut liviu ioan stoiciu şi-un tip de la divertis pe stradă, mers înc-o dată la poştă, coadă de 20 de persoane, mers să iau un cadou, întors cu o fustă pentru mine, vorbit la telefon 2 ore cînd n-am chef să scriu, mers la ateneu, aproape adormit la beethoven, aşteptat noaptea poeţilor de la institutul francez - pe 24 martie, de la 21.00, cu: dan coman, radu vancu, sorin gherguţ, vasile leac, val chimic şi iulia militaru, aşteptat recitalul de pian grec de la tnb, visat un critic literar pe care-l dispreţuiesc profund şi-acuma îl detest de-a dreptul pentru că a îndrăznit să se bage şi-n vis, descoperit că enumerările îmi plac la fel de mult ca litera z, şi gata, crec-am terminat deocamdată}

p.s. aţi văzut aurora? dacă nu, vedeţi-o repede.

martie

2011-03-07T08:37:00.005+01:00

am început luna cu un drum la bistriţa, unde am rîs în continuu (ana a zis că rîsul ăsta ajunge pentru tot anul) şi mi-am făcut plinul de cealaltă ana, marin, dan şi john. deşi oamenii la care ţin nu-mi sînt niciodată de-ajuns, aş vrea să se umfle ca nişte baloane cu aer cald şi să-şi lipească pereţii lor de cauciuc subţire de pereţii mansardei mele şi să ne strigăm tot felul de vorbe frumoase de la un balcon la altul.
cît eram acolo, am aflat că avishai cohen vine anul ăsta la gărâna. iar, cînd m-am întors, elbow îşi lansaseră în sfîrşit albumul. joi e concert la green cu martin reiter trio, la pro e rango, desenul animat în care johnny depp e un cameleon western

(roger ebert: "Rango" is some kind of a miracle: An animated comedy for smart moviegoers, wonderfully made, great to look at, wickedly satirical, and (gasp!) filmed in glorious 2-D. Its brilliant colors and startling characters spring from the screen and remind us how very, very tired we are of simpleminded little characters bouncing around dimly in 3-D.),

peste o lună e NexT-ul, puţin înainte e primăvara poeţilor la institutul francez (despre care pot spune doar c-o să fie de pomină), de mîine se încălzeşte şi cred c-am să renunţ în sfîrşit la paltonul albastru care-i plin de scame de la atîta purtat, în două săptămîni termin traducerea lui vian, tot cam atunci ar trebui să apară şi romanul la care-am scris eu postfaţa şi care, deşi are peste 400 de pg, mi-a plăcut mult mult. pînă atunci, eu zic s-o luăm uşurel, e timp pentru toate şi soare şi mai şi:

la care adaug o frază din balthazar al lui lawrence durrell, care se potriveşte cu tot:

"Adevărul, îmi spuse odată Balthazar suflîndu-şi nasul într-o şosetă veche de tenis, adevărul este ceea ce se contrazice cel mai tare, în timp."

cum ar veni, uniţi în cuget şi-n şosete.

şi poate vreţi să ştiţi că:

"National Geographic Channel and a team of scientists, engineers, and two world-class balloon pilots successfully launched a 16' X 16' house 18' tall with 300 8' colored weather balloons from a private airfield east of Los Angeles, and set a new world record for the largest balloon cluster flight ever attempted. The entire experimental aircraft was more than 10 stories high, reached an altitude of over 10,000 feet, and flew for approximately one hour.

The filming of the event, from a private airstrip, will be part of a new National Geographic Channel series called How Hard Can it Be?, which will premiere in fall 2011."

arată aşa şi vreau să mă mut în ea:

{restul fotografiilor: aici}

my cup of tea

2011-03-02T17:39:00.005+01:00

dacă aş fi pe fugă (cum sînt acum), v-aş pune să ascultaţi "start it up" şi-aş spune "aşa a fost la sighişoara, pricepeţi dvs ce şi cum".

Morblus - Start It Up by salulesarpele (am observat azi că mi se schimbă mersul cînd ascult piesa asta pe stradă :D )

dacă aş fi pe fugă (cum sînt acum), dar aş mai trage puţin de timp, aş scrie că mă apuc sigur de cîntat la muzicuţă. la pian nu s-a putut, o să se poată la muzicuţă. principalul motiv se numeşte steven de bruyn şi mi-a dat add pe facebook tocmai după ce anunţasem că e the new man of my dreams. mă rog, el a dat add pentru că e simpatic, iar eu tot o groupie am rămas. oricum, cu cît îmi place mai mult de cineva, cu atît sînt mai imbecilă, aşa că dialogul cu steven după concert a fost ceva de genul: eu - that was the most innovative blues playing I've ever heard.. tot eu - in fact, it wasn't blues at all.. tot eu - anyway, you were fantastic etc.
el e steve:

în rest, am dansat mult pe scaun, pînă n-am mai rezistat, am ieşit val vîrtej şi-am dansat lîngă soba de teracotă din sala mihai eminescu (sala de concerte a sighişoarei). să scriu despre ce-am văzut şi ce-am auzit trei zile (pînă spre dimineaţă, c-am mers şi la jam session-urile din cramă) e ca şi cum v-aş povesti despre verişorii mei îndepărtaţi din italia, despre mătuşile şi unchii din new orleans. am vorbit cu toţi, ne-am pozat, am schimbat mailuri, am mîncat în aceleaşi restaurante, am rîs şi-a fost bine.

el e roberto morbioli. e din verona, are pantofi argintii, o nevastă, trei băieţi şi o trupă de blues (morblus-ul de mai sus). vorba lui, he's "such a solid groove". vorba anei, parcă e dintr-un western şi şi-a lăsat calul la intrare. chitarist excepţional, showman şi mai şi. avem amîndoi o poză în care eu îs sfioasă, iar el zîmbeşte ştrengăreşte. e pe locul II după steven. (observaţi, vă rog, cum îmi umblă ochii după bluesmeni. o fi de la strabism.)

aici e roberto cu diane blue (care cîntă la muzicuţă şi dă din şolduri pe modelul "shake your hips like battleships") şi cu lenny bradford (care e cel mai zen basist din lume)

roberto şi diane cîntă aşa:

ea e davina. punk blues de new orleans. cîntă la pian fără să se uite la clape, ea are altă treabă, face cu ochiul către public, îşi ridică părul (i se vede un tatuaj de pe ceafă), se-apleacă (i se vede un gramofon pe mînă), stă picior peste picior (i se văd pantofii), are-o voce care-o lasă pe amy muuult în urmă. davina e un flirt continuu.

pantofii, după cum spuneam.

şi poza asta îmi place mult. toată lumea era cu ochii la ea.

aici sîntem în cramă. murali coryell, care cîntă un blues cam manelo, dar care-i băiat bun (şi băiatul lui larry coryell, şi pe care hendrix l-a ţinut în braţe cînd avea 3 luni, iar miles davis i-a făcut cadou 100 de dolar cînd a împlinit 10 ani). cînd a auzit cum mă cheamă, a spus: oh, louise, I'm gonna play a song for you tonight, you know, "louise" by johnny lee hooker, iar eu am spus: yeah, I know it, but I prefer big bill broonzy's song. adică ăsta:

deci mi-au cîntat, el, roberto, larry, bateristul de la crossroads (şi de la survolaj). a durat vreo 10 minute pe care le-am zîmbit în întregime, de la un capăt pînă la celălalt.

ladies and gents, mr. vali răcilă. nu e din delta mississippi-ului, e din sighişoara.

aici ajungem de fapt la ultima seară şi la belgieni, care-au fost, indiscutabil, cei mai tari. ce-au cîntat, nici eu nu ştiu prea bine. o fi contemporary blues, o fi blues cu prog cu funky... în orice caz, am cd cu semnături şi desene, am şi poze, şi mi-e dor de ei.

aşa s-a terminat, cu murali, diane, roberto, larry şi liviu pop la tobe, care liviu pop aduce cam jumate din invitaţii festivalului, pentru că locuieşte în america şi cîntă mereu cu ei.

ei, toate astea, plus prima seară (despre care nici n-am mai apucat să scriu), plus un film văzut într-o sală de cinema goală (8 lei biletul, cu băutură inclusă şi stat întinşi pe canapea), plus cercei cu marilyn la 3 lei (pe unul l-am pierdut deja), plus ninsoare egal "e clar că mai merg şi la anul".

am fugit.

socks'n roses

2011-02-23T22:01:00.003+01:00

după cum mă ştiţi, plec iar. de data asta, la festivalul de blues de la sighişoara, unde-am fost şi anu trecut şi-mi place.
mă doare sufletul să vă las singuri, aşa că am adunat nişte şosete şi nişte trandafiri ca să vă ţină de urît.

mai întîi şosetele. sînt ale lui keith richards şi din cauză că life are peste 500 de pagini, o să tot daţi de ea pe-aici. keith tocmai rămăsese repetent pentru că mergea la cor şi nu mai ajungea la ore. şi-ncepe el s-o facă pe rebelul:

"you cut some rebel style. in the high street, there was leonards, where they sold very cheap jeans, just as jeans were becoming jeans. and they would sell fluorescent socks around '56-'57 - rock'n'roll socks that glow in the dark so she always knows where I am, with black musical notes on them, pink and green. used to have a pair of each. more daring still, I'd have pink on one foot and green on the other. that was really, like, wow."

(keith richards, life, p. 54)

inutil de menţionat că cine-mi face rost de asemenea şosete primeşte recunoştinţa mea eternă, plus încă ceva pe lîngă.

şi acu trandafirii, ambii britanici, ca şi şosetele lui keith. mie-mi plac mai mult lalelele, da piese cu lalele încă n-avem anu ăsta.

trandafiru număru unu:

trandafiru număru doi:

şi-am plecat.
aaa, vedeţi că dilema de mîine e cu marilyn :)

şi rîs

2011-02-21T08:23:00.002+01:00

e dimineaţă, e luni, e ultima săptămînă din februarie.
atîta-mi trebuie:
(şi, dacă se poate, rîsul să fie "legs-in-the-air laughter", cum am citit eu azi noapte în cartea lui keith)

nebuna asta de hiromi vine pe 22 iulie la gărâna. acuma chiar jur că mă duc.

cîţi urşi aţi ascuns

2011-02-18T20:56:00.011+01:00

am văzut trei filme şi-o bucăţică de berlin, am început cu engleză defensivă şi-am sfîrşit trăgîndu-mă de şireturi, în germană, cu tipul de la security check (da, trebuie neapărat să facem un club al oamenilor care au nevoie de somn. a, la berlinală? şi, cîţi urşi aţi ascuns în poşetă?), am îngheţat, mai ales marţi, căci era "un cancer de frig", cum a zis ieri botezatu la emisiunea cu fete de pe antena 1, am citit mai multă quality press decît poate să ducă cineva în trei zile (newsweek despre egipt, focus despre germani şi sex, wall street journal despre zoo şi haute couture, frankfurter allgemeine cu un axolotl pe prima pagină!!!:

), băut cafea, plimbat şi rîs cu zum, plus alte cîteva lucruri de care va fi vorba mai jos:

luni seară. de-abia ajunsesem, aveam bilet la premiera de la les femmes du sixième étage, chiar la berlinale palast. lume multă, din cînd în cînd se auzeau ţipete (de genul: "aaaabradpitt"), iar pe jos străluceau huse de aparate foto pierdute.
comediuţă mediocră spre medie, cu un fabrice luchini extrem de îmbătrînt şi o carmen maura aşa şi-aşa (care carmen avea în seara aia un sacou orbitor din petice cu sclipici). s-a rîs şi s-a aplaudat în draci. spre final, era trecut de miezul nopţii şi filmul nu se mai termina, am aţipit nevinovat cu capul pe scaunul de-alături.

m-am cam înmuiat cînd am mers pe ditamai covorul roşu, n-are rost să mă dau mare şi să zic că nu. deşi nu era pentru mine, era pentru carmen maura şi regizorul ăla cu nume inpronunţabil. impronumţabil.

marţi dimineaţă. eu trezită bine după trei cafele şi freida pinto îngheţată pe-un zid.

aşa arătau cozile la bilete (şi durau ore întregi).

aici eram eu cu zum şi ne plimbam pe unter den linden. cu toate astea, nu ne vedeţi pe noi, ci pe wim şi donata wenders. a fost aşa: eu îi povesteam lui zum de interviul de anul trecut şi cum apăsasem pe play în loc de rec şi se auzise proba mea de microfon etc.etc., cînd deodată wim şi donata au apărut în faţa noastră (tocmai ieşiseră dintr-un hotel). de unde am tras concluzia că eu cu puterea minţii mele pot să fac multe. ceea ce se va adeveri mai tîrziu, cît şi în filmul mirandei july.

aici chiar sînt eu cu zum, în prima sală din muzeul cinemaului :)

woody către ingmar. ingmar cu aripi.

tot din muzeul cinemaului, nici măcar nu ştiu din ce film.

epilatul glamour, marca marlene d.

asta e deja în a treia zi, la the turin horse a lui bela tarr. trailerul arată aşa:

e un fel de aşteptîndu-l pe godot cu un cal, o fiică şi un tată, puţine vorbe, un vînt groaznic şi o apocalipsă care se apropie. încă nu-s foarte sigură cît de mult mi-a plăcut.

eiii, aici e-aici. zum îmi spusese că arcade fire or să aibă conferinţă de presă la ambasada canadei, în ziua cu premiera de la scenes from the suburbs, scurtmetrajul făcut împreună cu spike jonze. nu prea aveam şanse să intru. nici n-aveam acreditare de berlinală, nici nu eram pe vreo listă. cu toate astea, în nişte împrejurări dintre cele mai norocoase, am fost luată de aripă de-o fată, maria, care avea şi acreditare bună, şi loc pe listă, i-am zîmbit doamnei de la intrare, şi gata, eram în sală.
mai întîi mi s-au tăiat picioarele. dup-aia am constatat că şi la ei întrebările sînt la fel de cretine ca la noi (de ex., "ce credeţi despre fenomenul lady gaga şi despre cum i-a furat ea piesele madonnei?"). dup-aia m-am relaxat. régine, win şi will erau teribil de prietenoşi, făceau poante la care rîdeam cu gura pîna la urechi, nu luau peste picior ziariştii idioţi, vorbeau cu răbdare despre prietenia cu spike, grammy-uri, copilăria in the suburbs, puştii care au jucat în film, jet lag, arta pierdută a videoclipurilor etc.

la final, fotografii s-au îmbulzit pentru poze, m-am băgat şi eu printre ei, cu panasonicul meu minuscul, strngînd în braţe o carte şi un pix

cartea era life a lui keith richards (pe care-am făcut-o cadou de două ori, dar n-o aveam, aşa că zum s-a gîndit să repare nedreptatea şi mi-a dăruit-o cu cîteva ore înainte de conferinţă). şedinţa foto se terminase, régine ieşise deja, win şi will erau încă pe podium. cu cartea în braţe şi-o privire de căprioară amorezată, le-am zis: I know this is very unprofessional, but I can't help it, I'm a big fan. au rîs amîndoi, win a luat cartea şi-a zis: wow, we're gonna sing on keith richards, how cool, eu începusem deja să mă ridic de la sol şi, de la înălţimea nasului meu, i-am zis lui will please come to romania, iar el: soon. it's on our list. şi nu-s ei genul care să spună tîmpenii numai ca să scape de fani. deci or să vină :)
life a devenit în mod oficial cea mai preţioasă carte din biblioteca mea. mă gîndesc s-o înrămez.

ăsta e finalul, doamnelor şi domnilor, pe undeva pe deasupra münchenului.

varianta oficială a poveştii va fi în dilema de peste două săptămîni, iar the future al mirandei july (pe care l-am văzut, literalmente, bouche bée şi cu inima cît un purice) într-una dintre rubrici.

p.s. aş vrea ca zum să ştie că mi-e dor de ea, iar alexandru să fie încredinţat că s-a plimbat şi el cu noi pe unter den linden şi c-a băut chiar o cafea măricică la starbucks :)

die luiza uber berlin

2011-02-14T10:22:00.003+01:00

cîteva ore de zbor, cu escală la zurich. să-mi cumpăr vreun uncut de la chioşcul de ziare, ca să am ce citi de la zurich la berlin. nu că n-aş avea două orice-uri în poşetă. (poşetă e un fel de-a spune, e ditamai gentoiul cu fundă şi lana turner pop).

n-am umlauturi acuma, că mă grăbesc. poate apar pînă la berlin.
şi deci mă grăbesc, vreau numai să vă arată cum o să ne plimbăm eu şi cu zum prin oraş :)

alivoar.

orice e perfect

2011-02-09T08:16:00.004+01:00

orice se lansează mîine, ca să nu ziceţi că nu v-am spus:

şi apropo de asta, joia viitoare, de la 19.00, la cercul poeţilor apăruţi de la instit fr e invitat mircea cărtărescu :)
şi tot joia viitoare, de la 22.00, în silver church, byron îşi lansează albumul nou. care se cheamă aşa:

şi acum, aş vrea să v-o prezint pe tiţa pop, din zalău (din "un om din est" a lui groşan).

amicul nelu îi scrie amicului iuliu despre aventurile lui amoroase prin oraşele patriei:

"Şi-acum fii atent, dragă Iuliu: recunoşti pasajul? Îl copiez, cu mici hiatusuri, pentru tine: "Închipuiţi-vă un atlet enorm, cu liniile însă rotunjite, berniniene, cu masca gigantică, efeminată şi suavă, cu ochi fără scîntei, indiferenţi şi enigmatici, cu piept greu, cu pulpe grele, făcut parcă dintr-o marmură moale. Genunchii săi uriaşi, ca acela al lui Moise din San Pietro in vincoli, pe care Michelangelo l-a izbit cu ciocanul, rupeau stofa; laba tare a piciorului ca aceea antică de pe una din uliţele Romei spărgea încălţămintea, cărnurile sale suceau veşmintele (...) şiaveai impresia că punînd urechea pe toracele său monstruos spre a-i asculta bătăile inimii, ai fi auzit un motor imens, o oră de apă." Ei? Sigur că ţi-ai dat seama: e portretul tandru-ironic pe care i-l face G. Călinescu în Istoria literaturii române celui mai redutabil adversar al său: Eugen Lovinescu. Schimbă aici ce e de schimbat şi-o vei avea în faţa ochilor pe Tiţa: mentorul Sburătorului reîntrupat în laboranta unei cofetării din Zalău.
Dar surprizele nu se opreau aici. Simţeam asta după cum colcăia de un rîs tăcut prietenul Viorel. "Uite, Tiţa, a zis el - cînd giganta s-a oprit la masa noastră - îţi prezint pe domnul ziarist şi critic literar Nelu Cucerzan, din Bucureşti." M-am ridicat: nici eu nu sînt un tip scund, însă Tiţa mă depăşea cu vreo trei degete. Mi-a întins mîna. Am luat-o - marmoră moale, într-adevăr -, am dat să i-o sărut, cînd ea s-a prezentat: "Tit-Livia Porolissa Pop". Am rămas o clipă aşa povîrnit, crezînd că-şi bate joc de mine. Dar nu: chiar aşa o chema: Tit-Livia Porlissa Pop."Tatăl Tiţei e un mare latinist, m-a lămurit, cu veşnicile lui luminiţe în ochi, Viorel. A botezat-o aşa ca să nu-i poată fi maghiarizat numele. Dar noi îi spunem Tiţa, că-i mai uşor de pronunţat. Tiţa dragă - a continuat el - ai ceva poezii la tine? " Avea. "Şi unde sînt?" "În poşetă." "Păi ce mai stai? - a zis Viorel, de data asta serios. Adă-le să le vadă domnul redactor." Tiţa a şovăit un moment: "Nu ştiu dacă se-nţelege. Sînt scrise de mînă..." "Se-nţelege, se-nţelege, a zis Viorel. La cîte manuscrise a citit domnul redactor Nelu!..."

(p.196-197)

puţintel mai tîrziu, domnul redactor nelu va citi poemele tiţei, găsind un vers "de o stupiditate genială: "în tot judeţul nostru, slănina e regină!". şi aşa mai departe.

şi dacă vreţi să treceţi dincolo de hlizeală, citiţi impresiile de lectură ale dlui soviany:
http://octaviansoviany.wordpress.com/2011/02/08/cateva-impresii-despre-un-om-din-est/

plec

2011-02-07T15:21:00.002+01:00

după ce tocmai am țipat și-am țopăit prin redacție (noroc că nu era prea multă lume), m-am liniștit puțin și pot să spun și-aici că săptămîna viitoare

plec la berlinală!

(courtesy of icr)
acu nu-s în stare de prea multe, doar de asta:

ce zi

2011-02-02T22:32:00.006+01:00

mai întîi am descoperit, de dimineaţă, că eşarfa nouă (cu flori) merge foarte bine cu cămaşa nouă (cu flori) şi că plus cu plus nu dă ceva excesiv de greţos. a fost un început de zi bun.

dup-aia am ascultat la cafea cea mai nouă piesă de la the dodos, care, ştiu, îmi plac numai mie din tot universul. dar chiar dacă mark lanegan ar vrea probabil să le tragă un pumn în nas dacă i-ar vedea aşezîndu-se lîngă el la masă, mie tot îmi plac. sînt my guilty pleasure de la primul album, aşa de guilty şi aşa de pleasure, încît la un moment dat m-am speriat cît îi ascultasem şi i-am şters de pe last.fm, ca să nu mă fac de rîs.

dup-aia am văzut cum au cîntat aseară the national la letterman. cu tot cu richard de la arcade fire.

dup-aia am mîncat o grămadă de portocale.

dup-aia am vorbit la telefon cu o doamnă căreia i-am luat interviu acum cîteva săptămîni şi care mi-a zis aşa, dintr-o dată: "tu eşti adorabila mea, şi gata". ce să mai spui?

dup-aia am auzit la fip (radioul pe care îl ascult la redacţie şi fără care nu se poate munci sub nici o formă în biroul nostru) sweet black angel şi mi-am dat seama că uitasem de exile on main street, aşa că l-am pus pe repeat toată după-masa (pe grooveshark. ceea ce vă recomand călduros.)

{între timp mai şi munceam, să nu se creadă nu ştiu ce.}

dup-aia roger ebert a pus pe facebook un link de la un interviu cu jack n., despre care-a zis că e cel mai bun interviu cu el din ultimii ani. vă las să spuneţi singuri dacă da sau dacă nu: http://www.dailymail.co.uk/home/moslive/article-1350653/Jack-Nicholson-I-used-feel-irresistible-women-Not-more.html#ixzz1Ckjqi9Hl

dup-aia am mers la lansarea dlui soviany.
dovada (bocancii din planul secund sînt ai biancăi cernat. şosetele din prim plan chiar ale autorului.). scuze c-arată aşa, n-aveam aparatul foto la mine:

nora iuga a citit o scrisoare minunată către kostas, personajul pe care i l-a dăruit dlui soviany. din fericire, un cristian a înregistrat scrisoarea încă de ieri, aşa că luaţi şi ascultaţi ce se spune aici despre învieri, limburi şi cutreierătorii de lumi. e prea frumos.

dup-aia am fugit la teatrul de operetă, ca să văd boxe boxe al lui mourad merzouki. dans cu box cu hip hop cu glass cu chaplin. perfect.

(apropo de perfect, byron lansează pe 17 februarie album de coveruri după piese româneşti. albumul se cheamă perfect, iar piesa am auzit-o aseară. e bună, cam ca it's a perfect day I'm glad I spend it with you etc.)

dup-aia am descoperit pe lipscani un bar/restaurant unde dădeau mr bean pe un ecran mare, iar coloană sonoră era aerosmith. şi am mîncat pizza cu fructe. prima şi ultima dată.

dup-aia am ajuns acasă şi am găsit pozele cu partizan, de luni seară. aici e guerrilive-ul (ascultaţi-l pentru deplasarea obiectelor, "adrian, ţi-am adus o ciocolată", hohotele de rîs ale lui bogdan şerban, piesa nouă, androidul leontin, păpuşea masculină şi aşa şi aşa mai departe). îmi place în backstage, mai vreau.

de pe acoperişul de la casa presei. foto: roxana afric.
cu fiecare concert care trece, mi se confirmă c-am fost în altă viaţă, în toate vieţile de fapt, groupie-şefă.

acu mă duc să mai citesc din un om din est a lui groşan, care e excelentă, genul de carte la care simţi plăcerea lecturii pe propria piele, bucuria că tu trăieşti, că ştii să citeşti şi că cineva ştie să scrie atît de bine încît să se zguduie patul de rîsul tău, în timpul lecturii. se-nţelege, sper, de-aici că nu dau doi bani pe recentele "dezvăluiri" legate de turnătorii şi dosare.

vă dorim noapte bună.

p.s. aflu de la andrei că se despart white stripes. nu mi se pare aşa de trist. aştept un dead weather mai bun.

p.d.s. cu mhs (şi programu săptămînii)

2011-01-30T21:43:00.000+01:00

invocaţie

te implor doamne nu-mi mai face surprize
care îmi strică inima şi dispoziţia zilei
cum ar fi înşurubarea robinetului de alamă
în izvorul povestirilor lui creangă
sau tăvălirea prin mansardă a blondei
tutungerese
după căderea perechii imperiale în tristul exil

nu-mi mai pune preanobile martor la
acceleraţii
apă de colonie în carburator ojă proaspătă
în sandale
plezneşte cu biciul plezanteriei pe
începătorul
ce ia de la capăt fiecare ceas al scurtei mele
rătăciri
scuteşte-mă de taxa pătrunderii furculiţei
şi dacă n-o fi ca mine ia-ţi bretelele şi pleacă

filigran

pe-această candidă foaie de carnet
a murit acum două minute
strivită din greşeală de mîna mea
o viespe

atîrnau de aripile şi aţele ei
istorii şi genealogii
florile şi ungherele
mlaştinile după ploaie
şi razele grăbite
ele ştiu şi de-ar povesti...

n-am nici o informaţie
despre biografia graţioasei
am înregistrat doar trosnetul
schelăriei de var şi azur
(ai curînd întunecimea
nimicului care mişca)

voi ai avea curajul
să declar unei uluci
unei pietre unei fraze mozartiene
că n-am săvîrşit nicicînd
o crimă?

artă poetică

exclude ca netrebnice povestirea
anecdota comparaţia învăţătura
- le aflăm în altă parte

fereşte-te să cazi în sentimentalisme
în prea întinsul lamento
al generaţiilor de agitatori de inimini
inimi robotizate cu rotiţe ale
bucuriei părerii de rău exhibare
a durerii de-o mulţime de acumulări de
apocalipsă şi lacrimi în sticlă ale
sfîntului duh sau văduvei
să-l trimită dracului pe alan browngohn

mulţumeşte-te cu afişajul cositorului elastic
cu lampa de buzunar
şi elasticul sigilat nefolosibil

mulţumeşte-te cu nefolosibilul

(mircea horia simionescu, versete de unică folosinţă, 2010, o editură din tîrgovişte)

(asta e pentru că la începutul anului îmi propusesem să folosesc cuvîntul "perfect" pînă-i sar aerele din cap. consider că-i o coincidenţă perfect fericită.)

mîine, de la 19.00, la guerrilla cîntă partizan live. o să fiu acolo, iar respiraţia mea o să se strecoare printre piese cum o să ştie ea mai bine.

miercuri, de la 18.00, la dalles, dl. soviany îşi lansează romanul pe care de-abia de-abia aştept să-l citesc. cic-o să vină şi "adevăratul kostas venetis", ceea ce e pur şi simplu adorabil.

tot miercuri (dar şi joi. noi mergem miercuri), insit fr aduce la teatrul naţional de operetă un spectacol de dans cam aşa. cu hip hop şi clasică şi mănuşi de box.

marianne faithfull, draga de ea, are în mod oficial cea mai urîtă copertă de album din ianuarie 2011. dar albumul e bun.

comparaţie din pariscidul, proza inedită a lui radu cosaşu din ultima dilematecă: "ca orice femeie bulversată de o dezordine a lumii"

mă-mpart între patti smith, vonnegut şi mhs. iese ceva de nedescris. (şi da, văd şi filme, da jur că nu mai am cînd să scriu şi despre ele. zic doar că 1. nu mi-a plăcut black swan, 2. the king's speech e un filmuleţ şi-atît (deşi cînd apărea geoffrey rush, filmu se făcea brusc 3d), 3. blue valentine e preferatu meu luna asta, 4. am pus deoparte somewhere, îî vine rîndu peste cîteva zile, 5. hai odată cu biutiful!!!)

de la mall, ieri:
zara man, tricou negru cu limba stones-ilor şi cu semnăturile lor albe. mi-l doream de cel puţin 10 ani. (2 concerte merită măcar un tricou)
eşarfă şi cămaşă cu flori. oricît m-aş strădui să nu, sînt la fel de hippie ca-n clasa a zecea.
tricou xxl cu aniversarea a 30 de ani de cînd s-a inventat cubul rubik. e bun de dormit.

îmi place de-un băiat de la patinaj care-a cîştigat ieri campionatul european.

să citiţi cînd aveţi vreme dosarul din dilema cu reţete şi să-mi spuneţi ce şi cum: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptaminii

acu vă las, tre să termin prima mea postfaţă din istoria literaturii universale. e cu apocalipsa :D

fanfara mea

2011-01-28T08:35:00.003+01:00

nu pot să vă explic cît de tare îmi bate inima acum, după ce tocmai am descărcat ultimul album de la devotchka, pe care-l aştept de 3 ani. 3 ani în care the last beat of my heart mi-a amplificat toate stările de entuziasm şi leşin şi n-a obosit o clipă, 3 ani în care am tot încercat să găsesc înlocuitori pentru fanfara mea personală şi-am descoperit doar unii care rezistau cîteva luni, după care-şi dădeau duhul subit şi mă lăsau fără tobe şi trîmbiţe exact atunci cînd aveam mai multă nevoie de ele.
devotchka e fanfara mea oficială, iar din momentul ăsta eu nu mai pot merge pe jos în pas de plimbare. îmi trebuie galop şi alergătură, teatru şi carnaval. şi cum nu se face să galopezi şi să nechezi de unul singur pe bulevardul elisabeta, chem la scară cavaleria imperială, îmi aleg cel mai colorat dintre fluturcai (sebastian ştie despre ce vorbesc) şi plec spre redacţie. dacă vedeţi o arătare bleumarin fluturînd grăbită între universitate şi victoriei, pe deasupra metroului, să ştiţi că eu sînt.

MHS, diseară

2011-01-27T11:46:00.004+01:00

eu sînt foarte foarte buimacă, am impresia că de vineri seară dorm în continuu (chiar dacă între timp reuşesc să mă-nfricoşez constant de haitele de ţurţuri pe sub care trec), dar vreau să vă spun c-ar fi cazul să veniţi azi la institutul francez.

aşa buimacă şi netrezită de cîteva zile bune, o să citesc la finalul întîlnirii unul dintre poemele publicate în ultimele patru săptămîni pe site-ul dilemei. nu zic care :)

şi din cauză că mă port cu blogul ăsta ca un măgar (îmi place asta cu măgarul, ana mi-a spus zilele trecute că tuşesc ca un măgar, aşa că am hotărît să folosesc comparaţia în orice context), solicit acordarea unor zile de concediu, pentru a mă putea ocupa exclusiv de şaluleşarpele, altfel trece totu pe lîngă el, suferă, se-mbolnăveşte de-oftică şi moare.

pînă atunci, un clip cît un concediu de doo zile la sighişoara, la festivalul de blues:

rip it up, shake it up

2011-01-18T07:38:00.003+01:00

fix aşa

(doamna asta fantastică, wanda, e regina reginelor, are 70 şi ceva de ani şi tocma a scos album la nonesuch, cu ajutorul nepotului (spiritual) jack white. dezmăţuri dintr-astea să tot ai.)

şi încă:

mîine, de la 19.00, la nottara, radu cosaşu şi andrei pleşu se-ntîlnesc cu cititorii dilemei. după ştiinţa mea, e a doua oară în ultimii ani cînd dl cosaşu acceptă întîlniri de genul ăsta, aşa c-o să fie un deliciu. să veniţi. (mai ales dacă aţi ratat povestea de la mţr, de acu un an juma.)

ar mai fi multe multe, da la mine-n cap sînt de o sută de ori mai multe, aşa că mai aşteptăm puţin.

mai bine

2011-01-11T22:08:00.002+01:00

"the biggest thing since patti smith", a zis brian eno
"it sounds like the score to a tarantino film", a scris the guardian
a cîntat în deschidere la grinderman-ul lui nick cave
iar mie mi-e deja mai bine

(tot albumul se poate asculta pe site-ul the guardian)

"muriţi încet nu stîrniţi panică"*

2011-01-09T17:17:00.003+01:00

nu suport să fiu neajutorată. de fapt, urăsc să fiu neajutorată {tocmai pentru că am prostul obicei de-a sări mereu în ajutor. dar cum să sari dacă simţi că apasă peste capul tău un deget mare şi greu, care te înfige în asfalt ca pe-o piuneză docilă}. mi se întîmplă foarte foarte rar, iar cînd se-ntîmplă, iau foc. de la căzătura pe scări de-acum cîteva luni, am luat foc frecvent. după cusăturile de la floreasca, n-am putut să-mi prind părul două săptămîni, mă îmbrăcam în juma de oră şi ghipsul care-mi proteja firele arăta ca braţul multifuncţional al lui rambo. după operaţia de la iaşi (cu beethoven la casetofonul din sala de operaţii, şi doctoriţa mea, o doamnă absolut genială, povestind filme alb-negru cu louis de funès), aia în care nervul şi muşchiul au fost puşi fiecare la locul lui, nu mi-am putut mişca degetele o zi întreagă, din cauza durerii, doar stăteam pur şi simplu în pat şi mă uitam la ele ca la o gheară de pui îngheţat şi-mi imaginam cum ar fi să nu le mai pot mişca niciodată (aşa-s eu, mereu melodramatică). am avut noroc, tendonul a fost secţionat doar parţial, restul a rămas aşa cum era înainte să-l taie paharul ăla. am avut noroc, putea fi mult mai rău. cu toate astea, faptu că trebuie să mă duc în fiecare zi la kinetoterapie mă enervează îngrozitor, mă şi văd schimbînd metrou cu troileibuz cu tramvai ca s-ajung pînă-n griviţa, şi dup-aia juma de oră de bzzzzz-uri care-mi intră-n mînă şi-mi dau fiori, şi înapoi, ca să am restu zilei pentru treburile mele. nu mă plîng de-obicei, ba dimpotrivă, fac pe viteaza, refuz scaunul cu rotile după ce mă dau jos de pe masa de operaţii, îmi trece anestezia în cîteva ore în loc de-o zi întreagă, de parc-aş fi un fel de cal de rasă care nechează şi sperie seringile, fac mişto de durerile mele pînă se fac mici mici, nu pot să stau într-un colţ şi să-mi plîng de milă, mai bine-mi înfăşor mîna în jurul gîtului şi ies la plimbare în parc. dar urăsc să mă simt neajutorată. în fine, sînt acu mai furioasă, da o să-mi treacă. într-o lună ar trebui să scap şi de kineto, mîna o să se vindece, iar eu o să fiu din nou marele salvator al universului. deocamdată, sînt doar o fată care şi-a cumpărat o pereche de cercei cu doi cosmonauţi mici mici, ca să-şi amintească de ziua în care şi-a scos firele din mînă a doua oară. şi care are unghiile albastru închis (nişte dr. martens îmi mai lipsesc), deşi n-a crezut niciodată că o să-i placă albastrul ăsta pe unghii, dar a vrut neapărat să răzbune cumva sensibilitatea specială a degetelor de la mîna dreaptă. care-a făcut un interviu cu andrei ujică la care ţine mult mult (şi la interviu, dar mai ales la regizor) şi care (cu asta terminăm scrisul la persoana a treia) voia să vă spună că pariază că ovidiu genaru va lua marele premiu la zilele eminescu de la botoşani. drept pentru care, a copiat patru poeme care-i plac din antologia de la vinea (aşa de prost legată, încît se desprinde la prima răsfoire):

Lanţ

Lovind o pasăre care în nori dormea
fulgerul cade şi doboară copacul
copacul izbeşte piatra care stătea
şi piatra găureşte acoperişul
acoperişul care acoperea
Se crapă tavanul şi cade moloz
în ceaşca împăratului care tocmai gîndea că nimic
nu mai cade în lume
Împăratul se afla cu spatele la ceaşcă
Apoi împăratul se întoarse
îşi bea tacticos ceaiul
îşi bea molozul
îşi bea palatul
pe sine se bea
şi rîdea
Şi cădea

lovind de moarte împărăteasa care tocmai intra
cu argintul prăjit pe o tavă de aur.

Deodată

'Mnezeule deodată răsare un cal confuz pe
autostradă
şi asta întoarce
pe dos
orice concluzie şi implicit tot postmodernismul
cu bufniţelele lui globale
cu aiurelile
cu tot.

Nasul

Un trandafir evreu
îşi bagă nasul roşu
de fost birjar de mahala
prin crăpătura uşii
pe strada mare
şi mă întreabă: "ce mai faceţi
ce mai scrieţi încă nu v-aţi mutat de la Bacău?"

Regăsire

O ajung din urmă şi o întreb dacă este ea
Eu sînt îmi răspunde eu în carne şi oase

Observînd-o atent am dubii este şi nu este ea
în acelaşi timp şi totuşi seamănă

Îmi aprind o ţigară şi ea îşi aprinde o ţigară
Chiar aici îi spun am fost părăsit de o femeie
cum zece ani care semăna cu dumneata
Chiar aici îmi spune am fost părăsită acum zece ani
de un bărbat care semăna cu dumneata

La ce oră o întreb
La 7 fără 20 îmi răspunde
La ce oră mă întreabă
La 11 fără un sfert îi răspund

Atunci sîntem aproape noi ne răspundem
şi plecăm aproape împreună.

(din Trandafir cu venele tăiate, ed. vinea, 2008)

*versul final al poemului 1979

ah, şi o veste extraordinară. la cercul poeţilor apăruţi, svetlana cîrstean îl invită pe mircea horia simionescu. joi, 27 ianuarie, ora 18.00, la librăria de la institutul francez din bucureşti. ei, asta-i o veste pentru care merită să te transformi din nou în salvatorul lumii. şi să reciteşti învăţături pentru delfin. şi să mănînci mai mult kiwi.

vinerea veselă

2011-01-07T08:05:00.002+01:00

din categoria "francejii încearcă din nou să mi se bage pe sub piele", astăzi consemnăm faptu că preşedintele juriului de la cannes 2011 e robert de niro. cum de niro o să ia la globuri şi premiul cecil b. demille (în 2010 l-a luat scorsese..), crecă e un an bun. am încredere în gusturile lui, nu ştiu exact de ce. poate pentru că:

and there’ll be love in the bodies of the elephants too

2011-01-05T21:45:00.004+01:00

nu-i nevoie nici măcar de mască de sudură ca să vezi că mi-am părăsit blogul. ochiul liber e de-ajuns.
nu mi-am dorit decît un singur lucru pentru 2010 şi, culmea culmilor, s-a întîmplat. am ştiut c-o să fie un an bubuitor, da nici chiar aşa. în ianuarie era binişor, în aprilie era bine de tot, în iunie îmi dispărea deja covoru de sub picioare, în septembrie hotăram că trebuie neapărat să sar cu paraşuta ş.a.m.d. a fost unu dintre cei mai buni ani ai mei, o să mi se facă dor din cînd în cînd de el, o să vreau să-i scriu şi să-i trimit bezele din viitor. sper să se poată.
s-au întîmplat atîtea, încît n-am mai avut vreme să trec pe-aici decît prea rar. credeam că e suficient să scriu pe blog în gînd, în drum spre redacţie, de la cişmigiu pîn la universitate şi dup-aia în metrou 2 staţii. aşa am scris în fiecare dimineaţă pagini întregi, în care-am povestit cu cine, cum, cînd, pentru ce, cît, pînă cînd. seara adormeam mulţumită, îmi făcusem treaba. am totuşi impresia că m-am cam amăgit. să mă contraziceţi, vă rog, dacă vă lasă inima.
în 2011 m-apuc serios de treabă, promit, mai ales că-s mai roşcată ca anu trecut şi că mîna dreaptă, care-a mai suportat o anestezie şi-o operaţie după crăciun, acum se face bine definitiv, deşi deocamdată e verdegalbem fosforescent şi bandajat (şi-i pare rău după bucăţica de tendon pe care-a pierdut-o). mai ales că avem lucruri măreţe de făcut. cam aşa de măreţe:

în final, puţin bardem, ca să mai treacă timpu pînă apare biutiful:

"And then working with John Malkovich was like a master class. He's a very sweet man, a very, deeply, extremely clever and smart and intelligent guy who I will never have anything to talk about with. It doesn't matter what I say, I will always look, like, retarded next to him. He knows a lot about a lot of things, but he never makes you feel stupid about it."

anu ăsta sînt hotărîtă să folosesc mult mai des cuvîntul "perfect", pînă cînd îi dispare zîmbetu ăla arogant de pe faţă, şi dubluri de cuvinte, cum ar fi: "exact exact aşa", "foarte foarte bine", "frig frig" etc.
şi să stau mai puţin pe facebook şi mai mult pe-aici.

acu vă las, tre să fac praf expoziţia asta, care-i un dezastru.

the 12 terrors of christmas

2010-12-24T12:38:00.008+01:00

sînt la iaşi de ieri noapte, pocnesc de bine.
şi ca să pot pocni liniştită, prin toate colţurile casei, prin bradul pe care l-a împodobit cezar în timp ce cîntam amîndoi rudolph şi let it snow şi white christmas, prin blana lui gufi, prin borcanele cu murături, pe balcon, unde-i frig şi plouă, sub plapuma nouă, pe canapeaua din sufragerie, unde dorm de la 14 ani, de cînd a apărut cezar în familia noastră şi mi-a luat camera plină de-afişe cu aerosmith, bon jovi şi ronaldo, iar eu mă simţeam în sufragerie ca-n exil, prin caietele, stilourile şi cariocile lui cezar, prin ceştile de cafea de-acasă, vă las cu doi cascadori ai rîsului, nişte amici de-ai mei, ed gorey şi john u. crăciun terifiant de fericit!

eu şi vînzătorul de porumb

2010-12-20T22:52:00.005+01:00

ieri seară, în cişmigiu, la tîrgu de crăciun.
- doi porumbi, vă rog. la pachet.
- sigur. doriţi şi punguţă?
- da.
- imediat.
- iese din tonetă, trece pe lîngă mine şi ia o pungă de la toneta vecină. e înalt, cam cît un şifonier de dormitor, sau poate exagerez eu, am impresia că lumea din jurul meu se face din ce în ce mai înaltă. oricum, e genu pentru care a fost inventat cuvîntul "chipeş", deşi nu văd nimic clar în lumina slabă de becuri din parc şi nici nu mă străduiesc neapărat să văd. vreau porumb şi-atît. amîndoi sînt pentru mine. pe primul îl mănînc prea repede ca să-mi dau seama cît de mult îmi place, pe-al doilea îl ronţăi pe îndelete, am toată viaţa înainte, nu-i nici o grabă.
e a doua oară cînd iau de la toneta asta. pentru c-au fost foarte buni, cu boabe mari, aproape dulci, şi pentru că tipu care vinde e calm, cald, şi extrem de politicos. la limita pendanteriei. nu cred c-are mai mult de 30 de ani, pronunţă cuvintele corect, fiecare literă e la locul ei. zici c-a ieşit dintr-un film cu absolvenţi de harvard law school. şi vinde porumb.
mă cheamă lîngă cazan, ca s-aleg. de fapt, îi alege el pe cei mai mari.
- parcă aţi mai trecut pe aici, nu?
- da.
- ieri sau alaltăieri?
- aa, nuuu. cred c-am fost acum o săptămînă.
- hmmm. sigur nu ieri?
- foarte sigur.
- înseamnă c-aţi fost o amintire plăcută.
replica asta, după aia cu "ce dioptrii porţi?" intră în best of-ul pe 2010. e mai kundera decît prima, care-i mai degrabă ilf şi petrov.
nu mai ştiu ce-am zis, că m-am încurcat puţin. a, ba da, am zis
- atunci poate am să mai trec.
- m-aş bucura.
şi mi-am luat porumbii şi-am plecat.
să mai trec?

de fapt, voiam să vă arăt asta

(aici aflaţi totu despre cage against the machine. eu ţin cu john, desigur.)

şi mai voiam să vă anunţ că aveţi încă 6 zile la dispoziţie ca să ascultaţi cea mai frumoasă emisiune făcută la radio anu ăsta (în afară de cele ale adelei, da asta e de la sine-nţeles:). o găsiţi aici: http://www.bbc.co.uk/programmes/b00wnyll durează 2 ore şi e perfectă.

lalalalalala

2010-12-17T07:54:00.002+01:00

eu şi toată ninsoarea de-afară:

eu şi dimov:

"Prindeţi puiul de mamut
Ce de mine se ascunde
Şi-n acest deşert tăcut
Aşezaţi-mă oriunde"

(pentru că http://www.agentiadecarte.ro/2010/12/integrala-poeziei-antume-a-scriitorului-leonid-dimov-la-editura-paralela-45/)

eu ş.a.:

horchata&irezistibil ori doi

2010-12-14T10:44:00.004+01:00

e simplu.
mai întîi avem textul lui marius: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/coman-vs-d-great
apoi avem textul meu: http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Rubrici/6279
nu numai că-s foarte diferite (ceea ce e firesc, marius e critic, eu scriu aiurea de cînd mă ştiu), dar parc-am fi citit două cărţi, nu una. n-am să zic prostia aia cu "e clar că unu din noi are dreptate, iar celălat nu", pentru că în literatură e foarte greu să ai vreodată dreptate fără să mai dea şi cu rest. aş vrea să citiţi cartea şi dup-aia să facem aici un salon, aşa, ca-n vremurile bune de secol 18, eu promit că-mi pun o perucă albă cu valuri&bucle şi-o rochie care să nu mă lase să intru pe uşă decît pe diagonală, vă dau şi ceai, şi rom, şi biscuiţi şi vă pun şi muzică. numai să veniţi.

in december drinking horchata
I'd look psychotic in a balaclava
winter's cold, it's too much to handle
pincher crabs that pinch at your sandals.

răsfăţuri multe zilele astea, de la ninsoarea de ieri seară pînă la porumbul copt din cişmigiu, de la broşa cu urs bipolar pînă la toţi oamenii-cadou din jurul meu. nu-mi mai trebuie nimic.

p.d.s. cu snowboard

2010-12-11T09:38:00.002+01:00

s-a întîmplat miercurea asta, la paris:

dacă la noi tot nu ninge,
can we go inside and play cards?

doo lucruşoare

2010-12-10T20:19:00.004+01:00

în primu şi-n primu rînd, "daniel, să nu exagerăm!", emisiunea de pe cultural cu dl cosaşu e acum pe youtube. priviţi şi vă bucuraţi (şi ce sacou cu picăţele!):

(restul: aici)

apoi, o prostioară, pentru că e vineri şi încep zilele ne-grave:

şi asta, pentru toate zilele ne-grave de la finalul lui 2010, pentru că vreau să ningă mai repede, pentru că-mi place de dna din kent care-a sunat la 999 ca să reclame furtul omului de zăpadă din faţa casei ei, pentru că nu ştiu cine-a făcut fotografia asta ideală (găsită aici), dar, dacă aş afla, mi l-aş face prieten pe viaţă

watch it and cry. or die trying.

2010-12-07T11:16:00.003+01:00

simplitatea filmului ăstuia te zdrobeşte pur şi simplu, îţi strică mecanismele de apărare, se urcă pe umerii tăi şi de-acolo te-apasă încet pînă vrei să spui totul, să-ţi mărturiseşti fiecare eşec, să-i repeţi numele de atîtea ori încît vînătăile vechi încep să apară la suprafaţa pielii una cîte una, din ce în ce mai rotunde din ce în ce mai nevindecate.

l-am văzut aseară, într-un cartier oarecare din bucureşti, în timp ce-o fanfară ieşise în stradă şi cînta printre blocuri gingle bells, moş crăciun cu plete dalbe şi white christmas, în timp ce-mi aminteam cum, printr-a unşpea, profa de franceză ne-a spus, la o lecţie despre amour courtois, că marile iubiri sînt întotdeauna nefericite, că se termină prost, iar eu am izbucnit în plîns în mijlocul clasei, nu demonstrativ, ci brusc şi fără drept de apel, pentru că pe-atunci iubeam tare de tot un băiat din alt oraş şi mi se părea imposibil şi nedrept ca lucrurile să stea într-adevăr aşa, dar mai ales pentru că ştiam că are dreptate şi c-o să vină momentul cînd o să le trăiesc pe toate, una dupa alta, cînd o să adun vînătăi şi-o să repet, pentru a nu ştiu cîta oară, că am inima de plastilină şi că se vindecă repede, tot ce se pierde se cîştigă, o să fie bine, întotdeauna o să fie bine.

(filmul stă aici 10 zile. dacă ajungeţi prea tîrziu, mi-l cereţi pe mail. îl trimit oricînd.)

plouă şi gata,

2010-12-04T17:10:00.002+01:00

nu mai e nimic de făcut.

"în locul umerilor
am două gropi în care plouă.
de cîte ori îţi vorbesc, afară fulgeră."

şi, tot ana:

"sînt zile în care nu aştepţi nimic. cusute una de alta cu firul de mătase cu care se fac morţii la loc după autopsie. zile în care îţi aminteşti de vremea în care erai doar resemnat. cînd nu mai aştepţi nimic, deşi ţi se spune că trebuie să aştepţi , pentru că mîine ceva oricum vine. bărbatul care se apropie tace brusc ca o gură smulsă şi împinsă adînc, cu tot cu trupul atîrnat de ea. cînd nu aştepţi nimic, vine siberia peste tot timpul. ai bulgări pe trahee, iar dimineaţa seamănă cu un atentat cu bombă. te îmbraci cu haine groase şi largi în care te ascunzi ca o mînă de paie într-o păpuşă zdrenţuită. ieşi apoi din casă şi, cînd nu mai aştepţi nimic, îţi aminteşti cum aşteptai. şi tot ieşi şi teodor vorbind despre mîini, despre orbire ca o tăcere mai mare. 'cînd ne vom retrage din ploi ne vom aşeza unul lîngă altul. curînd'"

(ana dragu, din păpuşa de ceară, ed. charmides, p. 47)

(da, chiar o cheamă zazie, iar regen:tropfen, albumul ei, e tot ce şi-ar fi putut dori mai mult şi mai mult max richter de la o femeie.)

în rest, mă pregătesc şi eu cum pot pentru potopul care-o să fie la vida de los peces. şi gata.

mingi

2010-11-30T08:58:00.003+01:00

din burta acestui atît de fantastic de gingaş mustel harmonium paris, le transmit corespondenţilor de la agenţiile internaţionale de presă (în special reuters şi agenţia pinguinilor călători) că m-am întors de la paris şi că mi-a fost prea bine. am făcut absolut tot ce-aveam în plan, mai puţin să mai văd o dată bleu-urile lui miró, care erau plecate pînă-n vecini. despre ninsoarea cu soare de la versailles ş.cl. (plus poze), zilele viitoare.
deocamdată, două mingi.

le ballon orange, la şcoala de băieţi de pe île saint-louis

în place des vosges.

tot acolo, tot aceeaşi minge.

mai am o fată cu aripi şi tot felu de alte prostioare. vin şi ele mai încolo.

crăciun

2010-11-22T00:16:00.007+01:00

la mine e deja crăciun, doar i-am zis lui radu că o să vina la bucureşti cu o bistriţă de buzunar, şi chiar aşa a fost. am primit cadouri de o mie de feluri, cărţi, rînduri scrise pe cărţi, poeme citite din cărţi, vorbe bune, vorbe cu zîmbete, îmbrăţişări cu zîmbete, cadouri în toate combinaţiile şi asortările. sper să mă lase mîine să mă urc în avion, cu bucuriile din ultimele zile umplu cel puţin patrusutetreizeci de valize dolofane..

a fost aşa (pozele sînt mai ales pentru zum şi pentru caligraf):

(v. leac, care e în stare să strîngă-n braţe pe cineva de 5 ori în 2 minute, strivindu-l de-atîta tandreţe între braţele lui mari)

(radu, care continuă să mă emoţioneze cumplit cu poemele lui)

(john partene, care e atît de sobru cînd citeşte şi atît de hîtru cînd nu)

(ana dragu, cea mai frumoasă poetă din balcani şi una dintre cele mai bune. o să mă ierte ea pentru fraza asta, ştie c-o iubesc mult)

(dan 'irezistibil' coman)

(mai rar îi vezi în aceeaşi poză)

(a apărut în sfîrşit cartea alcool la charmides. deşi "totul a fost băut".)

(răzvan şi cartea alcool)

(radu şi dna angela marinescu)

(ion mureşan printre fete citind din cartea alcool)

(un fel de trei magnifici. vasile, radu şi claudiu.)

aşa a fost la lectură. de la lansare n-am poze, numai de după:

ca de obicei, s-a lăsat cu hlizeală.

cea mai extraordinarăfantasticăoau reclamă pentru irezistibil. cu ana în rolu principal.

şi dacă tot a venit crăciunul:

gata, eu plec la paris, unde cu puţin noroc o să şi ningă. ho ho ho.

with a big slice of lemon

2010-11-20T08:05:00.008+01:00

n-am fost la budapesta, la viena, la praga, la barcelona, la lisabona, la roma, la berlin, la new york, la sao paolo, n-am fost în nigeria, chile, alaska, islanda, rusia, nici în insulele baladar, nici măcar în hiva oa. cu toate astea, merg a nu ştiu cîta oară la paris. e, probabil, una dintre rotiţele mele stricate, care o să meargă în gol cine ştie pînă cînd, în asemenea hal încît parizienii or să ceară, ca-n how I met your mother, a special intervention, interzicîndu-mi să mai calc vreodată la ei în oraş.

pînă atunci, eu o să fac la paris asta:

(într-un cinema din versailles, probabil)

supă de ceapă, vin, cafea, ceai, kilometri întregi pe sub şi pe deasupra oraşului, barul în care-am ascultat stones pînă n-a mai mers metroul şi-a trebuit să alergăm prin paris la 3 dimineaţa ca să ajungem la hostel înainte să se-nchidă uşa de la intrare, marché aux puces de la saint ouen, pompidou şi orsay, marais şi lins vitrinele, poate şi-un teatru, dacă mai prind bilete la cidj-ul de lîngă eiffel, tre să găsesc pe undeva şi filmu lui woody, poate şi protoclipul, dacă tot e iggy pe-acolo,

(tre să trec să-l văd pe julio la montparnasse, ca s-ascultăm nişte bix beiderbecke, să ne batem amical pe umăr, iar eu să-l întreb dacă nu vrea să-i aduc data viitoare o pisică de la mine de pe stradă),

fix cînd aterizez eu mélanie laurent apasă pe-un buton şi se aprind luminile de crăciun pe champs elysées. de două săptămîni tot vorbim, să-ncercăm să-i convingem pe ăia de la blue air să aterizeze la timp şi pe ăia de la primărie s-o lase pe mélanie să apese butonul cînd îi dau eu bip. sper să ne iasă figura,

iar marţi, serve me the sky with a big slice of lemon:

plec luni. pînă luni, îmi fac vreme pentru tîrg, pentru lectura de la muzeul literaturii:

şi pentru lansarea irezistibilului lui dan coman, la care subsemnata va încerca să spună două-trei vorbe simpatice despre o carte la care ţine mult. lansarea e mîine, la 17.00, la standul poliromcartearomânească.

alivoar.

red shirley

2010-11-12T07:20:00.005+01:00

eu, ieri (pentru că e cea mai bună piesă a anului trecut şi nu scap de ea cel puţin pînă în 2030):

Treat me like your mother — The Dead Weather from Banya Concept on Vimeo.

o ascultam cînd am intrat în redacţie, am mers pînă la birou, mi-am lăsat geanta pe scaun, mi-am dat căştile jos şiiiiiii am auzit alarma ţiuind mai rău ca aia de la salvare. panică, nu-mi dădusem seama că ajunsesem prima. am alergat la alarmă, da ce dracu să fac, am apăsat codul şi on (aşa cum fac seara, dacă plec ultima), nu mergea nimic, am ieşit şi mă pregăteam să fug pînă jos, la recepţionistă, să-i cer ajutoru. eram convinsă că deja trupe de helicoptere vuiau deasupra pieţei victoriei, că florăresele îşi adunau buchetele de pe stradă, iar femeile îşi ţineau fustele la locul lor. şi cînd voiam să intru în lift, dau nas în nas cu domnu de la firma vecină, care crecă m-a auzit cîntind mai mult decît publicu de la ultimele 2 karaokeuri şi care, în ciuda acestei chestiuni, e mereu înţelegător şi politicos. a zis: unde alergaţi aşa (aveam probabil faţa mea de bufniţă). zic: alarma, căştile pe urechi, n-am auzit. intră, butonează ceva, şi gata, zgomotu ăla se potoleşte. ce-aţi făcut, întreb. am apăsat codul şi dup-aia off. aaaaaaaaa. off deci. nu vă mai speriaţi aşa, tre să gîndiţi la rece, cum ar face-o un hoţ.

nişte cuvinte care mă neliniştesc de alaltăieri, ceea ce mă scoate din minţi, mai ales că-s ale lui balzac: la nuance, ennemie de la finesse.. crecă balzac le-a scris special ca să mă enerveze pe mine.

de laurie anderson nu spun nimic decît atît: cea mai minunată preoteasă cu gropiţe şi cravată pe care-am văzut-o şi ascultat-o vreodată. am totuşi impresia că poveştile ei au trecut pe lîngă jumătate din sala de la operetă, altfel nu pot să pricep de ce aplauzele au fost atît de subţiri, cam un sfert din cît primeşte de obicei un spectacol prost prost de la tnb. dar ea s-a bucurat, ne-a zîmbit şi ne-a făcut bezele la final, plus un bis la vioară numai bun de încălzit inimile reci.

(laurie şi lou la mermaid parade în coney island, early this year)

şi dacă tot a venit vorba de lou, trebuie să aflaţi că a făcut un documentar de 28 de min despre verişoara lui de 100 de ani şi cum a ajuns ea din polonia la new york. o să aibă premiera peste trei zile la montreal şi pare genu de documentar pe care o să-l iubesc:

gata (cu inima peştilor zebră).

coronal mass ejections

2010-11-08T21:58:00.006+01:00

care se-ntîmplă cînd soarele e vocal, cînd are pistrui (mă rog, pete solare), nu se poate stăpîni şi aruncă în spaţiu miliarde de tone de materie, cîmpuri magnetice şi radiaţii electromagnetice:

şi (de-aici, ca să pricep eu definitiv că astronomia are mare legătură cu poezia - a world of spin and flame is born in the head of the dreamer, blue suns, green whirlwinds, bird beacks of light pecking open the pomegranate stars):

To Octavio Paz from Alexander Trevi on Vimeo.

în timp ce pe pămînt se întrerupe curentul, se opreşte radioul şi se vede aurora boreală.

nici eu n-am stat la locul meu zilele astea
cînd am sunat la taxi diesel din cluj ca să anulez comanda de la taxi mondial din bucureşti pentru că, în faţa observatorului de astronomie, m-am urcat în taxiul greşit (şi n-am vrut să recunosc c-am greşit pînă cînd centralista mi-a spus că nu există nici un observator în cluj). am în telefon trei numere de taxiuri, unu din bucureşti, unu din cluj şi unu din bistriţa. într-o zi, am să sun la iaşi (0232222222), am să mă urc într-un taxi oarecare şi-am să ajung la polul nord.
iar taximetristul a zis, după ce-am încurcat de mai multe ori stînga cu dreapta şi l-am pus să facă viraje repetate, ce aventuroasă sînteţi, domnişoară.
mi-am amintit cum am umblat într-o duminică după-masă prin spitalul floreasca într-o cămeşoaie care-mi ajungea pînă sub genunchi şi-mi cădea pe-un umăr, încălţată cu nişte papuci de casă roşii cu inimioare pe care mi i-a împrumutat o doamnă din salon, încercînd să nu mai plîng aiurea şi să nimeresc liftu care să mă ducă la sală. cred că cineva mi-a strecurat pe sub piele tot felul de talismane care-aduc împreună tone de noroc, asta-mi zic cînd mă uit la scările din casă şi le număr şi mă gîndesc că mi-aş fi putut rupe gîtul în două secunde dacă n-aş fi avut atîta noroc.
sau cum am plîns şi-n timpul, şi după lecturile de la căminul comunităţii evreieşti (moses stories, un proiect de artă comunitară care-a făcut ca orice alt spectacol văzut în fnt să pară moft), pentru că aşa-s eu şi mă emoţionez teribil de uşor şi n-am mai putut să rezist cînd am auzit-o pe dna Madi, care are 101 ani, citindu-şi textul despre cum, undeva pe lipscani, acu muuuuuulţi ani, vîntul i-a ridicat rochia-n cap (lenjeria ei era acasă, pe sîrmă, proaspăt vopsită în roz, deci n-avea nimic pe dedesubt), iar ea a rămas rîzînd în hohote, cu rochia acoperindu-i faţa şi cu femeile din jur încercînd să-i coboare poalele şi s-o facă să-şi vină în fire. abia asta e uşurătatea lucrurilor.
după care am rîs mult, ca de-obicei, şi am constatat, cînd mă aşteptam mai puţin, că aerul poate să fie electric, că poate să fiarbă, să tremure, sa se fîstîcească dacă stă între cine trebuie.
am făcut şi primul meu dosar la dilema, mi-am cumpărat broşe, m-a bucurat mult textul lui andrei, am reuşit să-mi pierd cordonul de la trenci, nu ştiu cum, dar am vag impresia că mi-a fost furat în timp ce dormeam de cordonierul care stă la noi în grădină (ştiuuuu, cordonnier e cizmar, dar în limba mea pot să răsucesc cuvintele cum vreau)
chiar şi fără cordon, pot să zic it's easy to lose your breath pe mai multe voci, în timp ce verific dacă respiraţia mea e la locul ei, dacă s-a întors după ce-am pierdut-o zilele astea cine ştie pe unde:

şi fraza asta, trimisă tocmai de la lisabona de leo, din mătuşa julia şi condeierul, pagina 132:

"deosebit de utile erau ceaiurile de mentă și luiza, care eliberează canalele cerebrale și stimulează imaginația."

dimineaţa e uşoară

2010-11-05T08:04:00.002+01:00

dacă e cu aurora lui murnau şi bon iver

iar e noiembrie

2010-11-01T08:18:00.004+01:00

cea mai cursă-de-cai săptămînă a anului meu tocma s-a terminat. aşa că sîmbătă şi duminică am hibernat pe canapea ca un purcel de apă dulce. mă trezeam pe la 9, vedeam un film cu ochii pe jumătate închişi, aşteptam finalul şi adormeam la loc. acuma sînt bine, cicatricea se vindecă şi ea, mîna mai mîrîie din cînd în cînd, dar sînt odihnită, primăvara poate să înceapă. la fel şi festivalul de teatru, la care o să fiu în fiecare seară pînă se termină. era o vreme cînd vedeam un spectacol de nouă ori şi alta în care cîteva piese mă zguduiau, de nu mai juram decît pe grotowski. să vedem ce se mai poate face.

fac moarte de om dacă mai aud vreo tîmpenie despre "autobiografie". de cîteva ori pe an, fac o fixaţie pe-o treabă în asemenea hal încît lucrurile devin brusc personale, iar dialogul de pe poziţii adverse e imposibil. îmi pare şi mie rău, m-am ferit de obicei de intransigenţă, da mă gîndesc că de cîteva ori pe an nu-i aşa de grav. chiar dacă în zilele alea sînt feroce.

festivalul internaţional de literatură. nu-l merităm. nu se poate să-i chemi pe unii dintre cei mai buni scriitori din vecini, iar în sală să fie 50 de persoane. unde-s studenţii la litere, unde-s criticii, unde-s scriitorii (cîţiva scriitori au fost totuşi, îi numărai pe degetele de la o mînă)? nu se presupune că, dacă lucrezi într-o formă sau alta cu literatura, o iubeşti, şi-atunci vrei să vezi ce face ea în croată sau în maghiară? nu meritam s-o vedem pe dubravka în dialog cu adriana babeţi, pur şi simplu nu meritam să vină la bucureşti.
exagerez, desigur. festivalul a ieşit bine, iar lumea s-a simţit confortabil în spaţiul restrîns al clubului mţr. vreau doar să zic că la assises du roman de la lyon, biletele la întîlniri cu aceiaşi scriitori care au venit la filb erau epuizate cu două săptămîni înainte să înceapă festivalul. nu numai că era cu bilet (vreo 10 euro, parcă), dar se şi umplea o sală de 3-4 ori mai mare ca cea de la mţr). of.

citesc mai multă poezie decît proză - de vină e bistriţa cu toate ale ei. iar dacă pun totuşi mîna pe o carte cu rînduri neîntrerupte de rime albe, atunci e we need to talk about kelvin. what everyday things tell us about the universe, proaspăt primită de la egon.
cartea lui chown are motto din blake, iar partea întîi începe cu valéry: "une difficulté est une lumière. une difficulté insurmontable est un soleil". autorul a fost astronom, şi-acum e consultant în cosmologie la new scientist. suficient cît să mă extaziez instantaneu.
un fragment din prefaţă, ca să vedeţi ce minunăţie mi-a adus mie egon din germania:

"A good example is the 400-year-old mystery of why the sky is dark at night. Like 99 per cent of astronomers, I used to think that the blackness at midnight is telling us that the universe has not existed forever but was born - that the evidence for the Big Bang has been staring us in the face since the dawn of human history, had we only the wit to recognize it. Now I realise that the darkness at night is not telling us that at all. Most astronomers are wrong. And, bizarrely, it was Edgar Allan Poe, of all people, who was the first person to catch a glimpse of the truth."

de miercuri încep încă un curs de astronomie, de data asta mult mai serios, care o să dureze pînă în mai. cine ştie, la un moment dat o să vreau şi telescop la mine-n balcon..

aşaaa. mîine vă aştept aici:

{aici citesc eu prima parte din text, care se cheamă "o fetiţă din românia cîntă în japoneză într-o casă din nordul franţei". şi gata.}

mai multe neapărat-uri

2010-10-24T22:16:00.007+02:00

dispar o zi juma la iaşi, aşa că:

mîine seară, pe radio românia cultural, adela are emisiune în direct de la bistriţa, cu dream team-ul poetic de-acolo. eu zic că e absolut de neratat. emisiunea se-ascultă bine-mersi pe internet, deci nimeni n-are nici o scuză (în afară de mine, care fix în acelaşi timp tre să stau cuminte pe-o scenă dintr-o aulă, picior peste picior, şi să mă prefac că nu mă micşorez la fiecare cuvînt pe care-l spun colegii mei de sindrofie. nu sindrofie e cuvîntu care trebuie, dar e tîrziu, n-am altul acum). ca să n-o mai lungesc: aflaţi restul aici şi, mai ales, ascultaţi. pentru că dacă aflu, cînd mă întorc, că nu ştiţi ce-au spus ana dragu, dan coman, marin mălaicu-hondrari, florin partene, am să vă arăt cicatricea mea nouă în formă de v mare şi-o să vă pară rău.

la fel de neratat sînt:

premiera de joi, ora 18.00, de la sala palatului, a autobiografiei lui nicolae ceauşescu. eu cred că e cel mai provocator şi mai semnificativ film românesc din toate timpurile (mă rog, în cazul ăsta, toate timpurile înseamnă cîteva zeci de ani, dar chiar şi-aşa). biletul e cinci lei, intrarea e liberă pentru elevi şi studenţi, filmul e capodoperă. genul de film care, cînd or să se tragă linii peste 50 de ani, o să fie acolo, o să rămînă.

dacă aveţi cinci lei de pe timpuri şi vreţi să scăpaţi de ei, intraţi gratis. oricum aţi intra, dacă mai aduceţi nişte veri, nişte mătuşi şi nişte vecini, ca să umplem sala aia monstruoasă, ne vedem acolo.

şi poate ne vedem şi la FILB, unde ura ura ura de trei ori ura, vine dubravka ugrešić. şi nu numai ea, ci o grămadă de scriitori pe care-o să-mi facă o plăcere teribilă să-i văd şi să-i aud vorbind de una de alta: http://www.filb.ro/scriitori-invitati/editia-a-iii-a-2010/. nici nu mă gîndeam eu acu un an, după ce terminasem muzeul capitulării necondiţionate şi scrisesem despre el (pe blog şi-n enţiclopedie), că o s-o întîlnesc pe dubravka. inima mea face tup-tup.

vă las cu unul dintre cele 25 de clipuri de pe youtube alese de guggenheim pentru proiectul youtube play ("a selection of the most unique, innovative, groundbreaking video work being created and distributed online during the past two years"). play blow break split run fly fall light:

prosteală

2010-10-20T22:44:00.002+02:00

alternate version pentru terrible love, nouă-nouţă (postată ieri), 300 de vizualizări şi tone de prosteală. peste o lună şi o zi îi văd în concert, iar clipu ăsta mă-ncîntă de tot, n-aş putea ţine la nişte oameni care nu-s în stare de farse, entuziasme, candori şi stîngăcii:

acuma mi-e somn.
mai vorbim noi zilele viitoare.

ele

2010-10-18T22:51:00.006+02:00

ca să ne mai liniştim puţin, că prea ne-au agitat trailerele-netrailerele de mai jos, propun să tragem aer adînc în piept şi să:

(într-un bouchon lyonez, anu trecut prin decembrie)

(pe un zid lyonez, tot atunci tot acolo)

(la mine pe birou. m.m. e cutia în care-mi ţin rezervele de cerneală.)

(şi eu, care-am scris cum m-am priceput mai bine despre prietenie. 27379 yanceyville carolina de nord, here I come.)

din 29 octombrie, în cinematografe

2010-10-18T14:23:00.003+02:00

indiscutabil, cel mai tare film românesc al anului.

2 trailere pur şi simplu demente ale lui jude:

"ridică-te, fă, c-ai ajuns la mal"

"asta în roşu a adus comunismu în anglia"

unul mai cuminte al lui marian crişan (mare mare iubire pentru morgen):

"el era cum să zic un zeu malefic"

vizuale

2010-10-17T13:08:00.006+02:00

asta e pentru ana dragu, pencă ea e singura care-a spus (în ancheta din dteca despre muzicile din ipod) că ascultă the national.

{clipul a luat aseară la animest premiul pentru cel mai bun videoclip muzical, "deoarece credem în poveşti, mai ales în cele cu suflet, idee şi un mod suprinzător de a le aduce împreună"}

tot aseară, tot la animest, alexander bălănescu live, coloană sonoră pentru animaţiile amicului phil mulloy. phil e un fel de dubuffet plus guernica plus umor negru cît să ţi se strepezească dinţii. aici e the sex life of a chair, un scurt dezaxat, hilar, suprar. : http://www.tudou.com/programs/view/FPOLTr3SDlc/

iar muzica lui bălănescu îţi sare la gît ca o fiară care vrea să te-nghită. nu-i de mirare că juma de sală a plecat înainte de final. eu n-am vrut să scap, aşa că m-am lăsat în fotoliu şi-am aşteptat să muşte din mine. cam aşa:

Bălănescu Quartet - No Time Before Time by salulesarpele

azi, filmele de la cannes la bucureşti. mai întîi amalric, chiar şi numa pentru că i-am luat apărarea în emisiunea lui florin barbu, deşi văzusem doar trailerul. dacă îmi place filmu, îl iert c-a jucat în mizeria aia de scafandrul şi fluturele. în plus, de ce-ar vrea cineva să rateze aşa ceva?

după amalric, enter the void. mi-e frică de mor, parcă văd că ies de-acolo harcea parcea:

încerc să mă liniştesc cu un articol despre bardem din le monde. bardem minotaurul. un nas spart şi "un amour immodéré pour Tchekhov" sînt de-ajuns pentru mine.

pe cuvîntu meu

2010-10-15T16:15:00.005+02:00

dacă n-o să fie ceva de pomină

{azi, de ziua lui calvino, am ajuns și personaj. nu la dan coman, ci la pantacruel. se cheamă răsună patria de rîsul ei (și nu, nu-s ecaterina teodoroiu). în general, sînt mulțumită, deși aș mai fi schimbat ceva pe ici pe colo în punctele esențiale din ultimul paragraf.}

ceva mai bine

2010-10-12T19:47:00.002+02:00

cu romy şi yves,
cu john şi gena

ceva mai grav

2010-10-10T20:41:00.002+02:00

după o căzătură, un pahar spart, un antebraţ ca-n filmele cu primu război mondial, 5 ore la urgenţele de la floreasca, anestezie locală etc., sînt aşa:
(plus o mînă cusută, de corpse bride, minus botul alungit şi blana)

o să fie bine

miaup.d.s.

2010-10-09T19:41:00.004+02:00

pentru că sîmbăta, pe ploaie, mieunatul se-aude mai clar decît marţea, pe soare, am ales un p.d.s. care nu e deloc poem, dar ar putea să fie. e conversaţia lui marcel broodthaers, suprarealist belgian şi mare figură (dezamăgit că nu i se prea vindeau cărţile de poezie, le-a tras în plastic şi-a ajuns unul dintre cei mai importanţi artişti conceptuali din europa. îi plăceau colajele, materialele folosite şi cojile de ou. în 1968, şi-a făcut propriul muzeu de artă contemporană la el acasă, cu exponate şi etichete şi tot ce trebuie), cu pisica lui.
se discută, cu mare pricepere şi destulă pasiune, despre arta conceptuală şi arta figurativă, despre culorile artei abstracte, îndrăzneală, ceci est une pipe ceci n'est pas une pipe şi aşa mai departe.
înregistrarea a fost făcută la muzeul de artă modernă din düsseldorf, în 1970. se vede clar că pisica nu suportă academismul şi sforăiala criticii. în plus, am impresia că dacă l-ar fi întîlnit pe magritte pe stradă, ar fi avut vreo două-trei vorbe să-i spună. pardon, să-i miaune.
Marcel Broodthaers - Interview With A Cat by salulesarpele

ştiu sigur că jucăria asta i-ar fi plăcut mult lui william. william s. b., autorul lui the cat inside, în care-a scris aşa: "my relationship with my cats has saved me from a deadly, pervasive ignorance". păcat că nu l-a ajutat să şi nimerească mărul de pe capul nevesti-sii, l-ar fi scutit de-o crimă.

mai mieunăm o dată cu anouar brahem şi mergem să ne culcăm.

(p.s. era înnorat ieri, n-am mai mers la stele. deci am putut să văd iluzionistul. şi-am scris asta. cel mai şi cel mai bine ar fi să mergeţi să-l vedeţi joi, mai vin şi eu, că nu mi-a ajuns o singură dată.

mă-nclin în faţa acestui pasaj: "Nici Dimov, nici Gellu Naum, nici Radu Petrescu, nici Mircea Horia Simionescu, nici Mircea Ivănescu, nici cei mai mulţi optzecişti n-au vorbit direct împotriva sistemului, căci a vorbi direct era sinucidere, cum Herta Müller o ştie foarte bine, căci nici ea n-a riscat. Ei au preferat să reziste în felul lor specific: scriindu-şi cărţile, nefăcând concesii, nealăturându-se corului de delatori şi cântăreţi ai regimului. Cărţile lor sunt azi mândria literaturii române." nu cred că e nevoie să explic de ce.

premiul nobel din 95 tocma a luat premiul forward. e bine-aşa.)

zi agitată

2010-10-07T21:24:00.002+02:00

aşa de agitată, încît nici nu mai sînt în stare să reconstitui ordinea evenimentelor.
m-am trezit acu zece ani ca să-mi scriu enţiclopedia, cu care întîrzii mereu în ultima vreme. am scris-o, am terminat şi cafeaua, am coborît spre bucătărie şi şi şi am alunecat pe scări. aveam şoşonii de la adela, care-s nişte maeştri ai alunecărilor. oricum, nu-i vina lor, nu ei au uitat să se ţină de balustradă. ultimele patru trepte, m-am gîndit doar că trebuie să salvez cana, pe care mi-a adus-o casiana din america şi care-a făcut drumul iaşi lyon retur iaşi bucureşti. ar fi fost şi culmea să se spargă. deci nu s-a spart. iar eu am acum o insulă cam cît ciprul într-un loc pe care preţioasele-l numeau le rusé inférieur.. o să treacă şi dup-aia adio cipru. îmi cultiv dezastrele ca pe nişte plante de apartament. o fi şi asta vreo artă.
am stat non stop la birou, mi-am depăşit recordul personal la traduceri. am dat gata 40 de pagini de scenariu în vreo 9 ore şi de-abia mai respir. noroc că era cu melci. (am descoperit cuvîntul "arzoaică". nu mă-ntrebaţi cum l-am tradus în franceză). lucrez cel mai bine cu piese pe repeat, ca şi cum creierul meu ar avea nevoie de un ritm pe care n-are cum să-l găsească altfel. licenţa mi-am terminat-o cu wake up pe repeat, azi a fost ziua erland and the carnival. pe scurt, au debutat anu ăsta, şi-au înregistrat albumu în studioul lui damon, chitaristul a fost în verve, blur, the good, the bad and the queen, iar the times a zis despre ei că au “the sound of musicians on an extended honeymoon with each other, barely aware of the delight they instil in their listeners”. şi delight a fost.
mai întîi cu my name is carnival, cover doorsian după discret-sfîşietoarea piesă a lui jackson c. frank. dup-aia de-a dreptul cu love is a killing thing. nu-s în vreo perioadă neagră (oricum, negrele mele sînt mai degrabă gri), dar mi-au plăcut prea mult ca să conteze treaba aia care se cheamă "stare" şi care ar trebui să se potrivească cu muzica. love is a killing thing sună aşa:

Erland and The Carnival - Love Is a Killing Thing by salulesarpele

tot ei au inventat carnavalizarea. dar despre asta, altă dată.
acum, eventual, despre llosa. o să zic şi eu, ca toată lumea, "în sfîrşit" şi cam atît. i-am citit trei cărţi, cam puţin ca să-mi dau cu părerea. da mă bucur. mai rămîne roth (din lista asta de scriitori care-ar fi trebuit să ia nobelu şi nu l-au luat, roth e singuru care mai trăieşte..). mi-ar plăcea să i-l dea şi el să refuze. oricum, nici nobelu ăsta nu mai e ce-a fost. aştept cu mai mare nerăbdare medalia fields.

ce mai surpriză mi-au făcut domnii de la the chronicle (asta se întîmpla la ora la care ciprul încă nu exista). şi acum mă întreb cum o fi să dormi într-o chiuvetă mare şi curată, de benzinărie ungurească.

apoi, patru versuri dintr-un poem recent descoperit la british library, pe care sper că lumea o să-l citească la un moment dat ca să afle nu ce s-a întîmplat cu sylvia, ci mai degrabă ce s-a întîmplat cu ted.

"Then a voice like a selected weapon
Or a measured injection,
Coolly delivered its four words
Deep into my ear: 'Your wife is dead.'"

mîine începe animestul. cel mai neapărat e iluzionistul lui chomet, sau tripletele se-ntîlnesc cu tati. iluzionistul deschide festivalu, dar eu o să fiu la observator, să mă uit la stele. din fericire, nu e aia unica proiecţie. şi de bine ce se deschide în halul ăsta, cu un film pe care-l aştept cam de cînd a citit chomet prima dată scenariul lui tati, se închide cu alexandru bălănescu. cineva o să fie foarte mulţumit zilele astea prin bucureşti.
cu atît mai mult cu cît după animest începe festivalul filmului rus. asta e un fel de bucurie la puterea a doua, pentru că mereu mi-am dorit să văd filme ruseşti la cinema. o să revăd întoarcerea lui zvianghinţev, o să văd în sfîrşit dementul ăla de hrustaliov, maşina!, pe care egon m-a rugat să i-l caut prin franţa şi pe care nu l-am găsit nicăieri, duminică, pe 24, e program de desene animate ruseşti, nu ştiu ce e ăla zboară cocorii, da îmi place cum se cheamă, plus expo de desene ale lui eisenstein. parcă văd că după ce se termină festivalul iar mă apuc să învăţ rusă.

şi gata, cu un youtube găsit tot azi (cînd ciprul se ridicase multişor deasupra nivelului mării). of, tot cu tom adorm.

my name is nah

2010-10-05T21:22:00.009+02:00

{restul albumului (inclusiv un cover după metallica) -aici} - ce frumoase-s acoladele, nişte mustăţi pe verticală, uitasem de ele {}{}{}
nu mai pun nici un poem, nu mai aşez nici un cuvînt aiurea, nu mă mai dau mare că am descoperit nu ştiu ce, nu mai fac nici o asortare. albumul ăsta, pe care nah youn sun l-a înregistrat în trei zile (7, 8 şi 9 aprilie, în suedia), în timp ce eu îmi aranjam pe noul meu birou borcanul cu creioane, se asortează direct cu mine, m-aş îmbrăca în fiecare zi cu el, nu l-aş da jos nici seara, aş îmbătrîni în el, mi-aş prinde părul cu el, l-aş purta în loc de inel, în loc de cercei (my name is carnival la urechea stîngă, breakfast in bagdad la urechea dreaptă. dacă-l pierd pe ăsta, îl înlocuiesc cu song of no regret). mi l-aş turna în cafea, l-aş întinde pe biscuiţi, l-aş ronţăi încet încet, de la cap pîn la picioare şi invers. l-aş lipi pe perete. m-aş încălţa cu el.

deocamdată, grija număru unu e să n-adorm, pentru că am cam multă treabă. aşa că:

this light holds

2010-10-01T08:41:00.005+02:00

e deja octombrie, iar eu mă minunez c-am reuşit să-nghit aşa de repede toată luna septembrie.
să mă plimb prin oraş, într-o dubiţă albă cu megafon (ca alea de la circ) şi să strig "e deja octombrie, ce e de făcut" şi să se audă piesa asta a lui rodrigo şi stuart, pe care-o ascult de un an şi care de-abia acu are videoclip. şi ce videoclip, cu inima în fîşii colorate
să se rupă toate inimile trecătorilor şi să-nnebunească şoferii de tristeţe şi-ncetineală

sigur că nu mă pot abţine să fac şi-o asortare. cu un poem de W. S. Merwin, care se cheamă "Separation" şi zice aşa:

Your absence has gone through me
Like thread through a needle.
Everything I do is stitched with its color.

eu te-am iubit, tony,

2010-09-30T12:19:00.005+02:00

chiar dacă în ultimii ani arătai ca marlon brando la bătrînețe, obez și obosit. deh, erai și tu bătrîn, nici cămașa nu se mai descheia singură, ca la 20 de ani

chiar dacă ai zis că s-o pupi pe marilyn era ca și cum l-ai fi pupat pe hitler,
chiar dacă o cam luaseși razna, iar eu, ocupată cu nimicurile mele, uitasem cu totul de tine. acum îmi pare rău, da oricum nu se mai poate face nimic. o să-mi fie dor, și cînd o să-mi fie, o să mă uit de multe multe ori la secvența asta

(aici e un oftat. n-a mai rămas nimeni din some like it hot)

neapărat,

2010-09-28T22:24:00.003+02:00

mîine, aici:
între timp, noaptea trece cu melody.

dar orişicît

2010-09-26T20:51:00.003+02:00

ştiu că dacă recunosc treaba asta, unii or să cam vrea să mă lege de stîlpu infamiei, da nu-mi pasă. aveam belet la herta m., mîine, la ateneu, şi-am renunţat la el ca să nu pierd cursul de astronomie. numa ideea de-a da nas în nas cu atîţia bucurenci mă înfioară.
în plus, există 88 de constelaţii şi vreau să le învăţ pe toate, aşa că nu e timp de pierdut.

bernhard şi ishiguro, în acelaşi timp. să vedem pe care-l termin mai întîi.

descoperit ieri un poet american de care nu ştiam. amor fulgerător. pregătesc un p.d.s. cu el pentru săptămîna viitoare. răbdare. a, îl cheamă billy.

ieri, în vizită. am căzut de pe un fotoliu cu tot cu fotoliu şi cu paharul de vin pe care-l aveam în mînă. după care m-am înroşit. într-un fel, treaba asta mă reconfortează, înseamnă că nu mi-am pierdut mîna, că încă mai pot. e bine.

joi, la nottara, discuţie despre teatrul românesc. am pus un video aici (fata din public care-şi mestecă eşarfa sînt eu.)

mi-e dor să văd they shoot horses, don't they. da la cum plouă afară, ce rost mai are.

oricum, dacă termin în seara asta tot ce am de făcut, mă premiez cu vertov. nu e chiar ca o îngheţată cu fistic, dar orişicît.

"e odios, dar nu-i cine ştie ce"

2010-09-23T08:14:00.005+02:00

mă trezesc deja de trei dimineţi rostogolindu-mă prin cafea şi prin ciocolata cu chili şi sare de mare ascultînd ce-au putut să facă cinci băieţi într-o cameră cu oglindă, fără efecte, fără figuri. with your heart jumping in your chest jumping in your chest jumping on the floor.

ieri, tot la cafea, am citit dintr-o răsuflare "toxic", jurnalul scurt al lui françoise sagan din clinica de dezintoxicare unde a trebuit să scape de palfium, un înlocuitor de morfină.

françoise, care:

şi care:

şi mai ales care (aici e cu jean seberg, aşa că poza e pentru serghei):

scrie aşa:

"Inima-mi bate prea tare sau poate nu îndeajuns de tare (...) Guy şi Annibal vor sosi cam în trei sferturi de oră. E odios, dar nu-i cine ştie ce: ridic receptorul, cer ajutor, se rezolvă imediat. Nici un spirit eroic nu m-ar împinge să fac aşa ceva în mod gratuit."

"Plin de dispreţ, Goya m-ar vedea cum înghit nişte Perrier. Sigur că e spre binele meu să fac această cură care-mi taie orice chef de a mai bea alcool. Chiar şi vin alb cu gheaţă cînd e cald afară, chiar şi vin roşu cînd vine frigul...?"

"Cred că nu mai sînt îndrăgostită de nimeni.
- E o constatare cumplită care merită din plin un paragraf nou. Fără să vreau, orice-aş face, gîndesc sau scriu literar. -

Ştiu ce-mi rămne de făcut; mă voi îndrăgosti de mine, mă voi îngriji, mă voi bronza, îmi voi lucra muşchii unul cîte unul, mă voi îmbrăca, îmi voi cruţa la nesfîrşit nervii, îmi voi face cadouri, mă voi arunca în toate oglinzile zîmbetelor tulburate. Mă voi iubi. Poate că în 1958 un trecător va curma această lentă alunecare spre schizofrenie. Şi poate că va fi"

"Dîn cîte se pare, domeniul meu este a turnat cafeaua în ceaşcă, a pus laptele în cafea, a pus zahăr etc. Cotidianul trist, Prévert, Buffet, scumpa noastră epocă? Sartre, nimeni nu-i amabil, dar nici răutăcios, şi, de altfel, cum să fie aşa? Plictisul, marea iubire care-şi ascunde capul sub aripă, ce putem şti despre asta şi de ce să mai încercăm etc."

(françoise sagan, toxic, editura art, 2010, trad. mădălina roşioru)

nu-s mare fan sagan, i-am citit bonjour tristesse, dans un mois, dans un an, şi aimez-vous brahms?. dar fragilitatea şi delicateţea ei mă dau gata. e imposibil să nu-mi placă de cineva care poate să scrie "e odios, dar nu-i cine ştie ce".

(ultima mea febleţe: îl cheamă cédric, cînd era mic făcea cîte 200 de exerciţii pe zi pentru că aşa îi plăcea lui, cîntă la pian, arată a violonist de secol 19, spune că matematica se potriveşte foarte bine cu muzica, şi tocmai a cîştigat medalia fields.)

dintr-un film

2010-09-20T07:59:00.004+02:00

care s-ar chema "où je suis, on rit" şi care-ar avea drept coloană sonoră asta:

(joia trecută, la serata de rentrée culturelle a institutului francez. foto: iulian nan)

jean genie ş.a.

2010-09-17T21:09:00.006+02:00

pentru că:

e cea mai rollingstones-iană piesă a lui bowie.
ce demenţă de costum. ce mîini.
ieri am reuşit, după 2 luni de încercări chinuite, s-o fac să zîmbească pe fata (o scorpie) care vinde covrigi la metrou victoriei. mă declar mulţumită, de-acu nici nu-mi mai trebuie covrigi.
citesc un roman secret, care-o să apară la gaudeamus. îmi place de mor.
sînt răcită cobză, simt că-mi ies ochii din orbite şi că am săculeţe de naftalină în nas şi urechi.
am reuşit să mă pierd în cişmigiu. de două ori.
fidel castro a declarat pentru the atlantic că modelu cubanez nu mai funcţionează nici măcar la cubanezi acasă. ca să vezi, uneori şi dictatorilor le mai vine mintea la cap.
mîine, la poeticile lui răzvan şi la rock loves chopin. asta dacă nu mă mai simt ca un ardei răscopt.
azi, la cantina din victoriei, colegii m-au lăsat să apăs pe un buton roşu. de fapt, nu m-au lăsat, au crezut că vorbesc aşa, aiurea. numai că eu chiar am apăsat, iar uşile alea rulante sau batante sau cum se cheamă s-au oprit şi n-au mai vrut să pornească la loc. constat cu încîntare că încă îmi mai plac butoanele roşii.
surpriză.
azi, vorbit cu mihai c., un actor la care ţin tare mult. a fost aşa de simpatic, încît mai aveam puţin şi-i mărturiseam că mie mi-a plăcut mereu de ionică, nu de tolomacu ăla de bănică jr care-l juca pe tolomacu celălalt amorezat de oana sîrbu. şi tot puţin mai aveam şi-i spuneam cum mi-am cumpărat în liceu, de la un tîrg de carte, o casetă cu monologuri de-ale tatălui lui, şi-am ascultat-o pînă am învăţat-o pe de rost. mai ales bucata asta, de-o tristeţe dintre cele mai sfîşietoare, sută-n sută cehoviană ("sînt o lămîie stoarsă. o umbră. un cui ruginit."):

nu m-am ales cu lucrul penru care-l sunasem, ci cu o invitaţie la teatru, duminică seară. maimultcaperfect.
joaquin (iubit în two lovers pentru stîngăcia şi fragilitatea lui) a mimat timp de doi ani c-a luat-o razna. e un fel de erou.
ieri, concert de postpunk într-o cutie de chibrituri din piaţa rosetti (complicat de explicat ce-am căutat acolo). cînd am coborît din taxi, nişte ţigănuşi au făcut ad hoc un comitet de primire, cu o manea improvizată (eram patru fete): ia uită-te la ele fetele (cu accent pe te) toate aranjate toate nemîncate fiţele se vede etc. etc. nu ştiu de unde-au tras concluzia că eram "toate nemîncate". eu nu ţin minte să fi fost vreodată nemîncată. de fiţe ce să mai zic.
woody al meu, mereu şi-ntotdeauna. azi, cu un interviu în new york times, în care zice aşa: "you don’t gain any wisdom as the years go by. you fall apart, is what happens". scurt şi la obiect.

mîinile lui, care pe 1 decembrie anul ăsta or să împlinească 75 de ani. lamulţiani.
şaluleşarpele în cosmo. încă nu, de-abia în noiembrie. special pentru ocazie, şi-a pus şi tocuri.
florin chilian, acest donquijote cu voce spartă, în direct la realitatea. are un tricou roşu cu cccp şi secera şi ciocanu. genu de frondă tembelă pe care n-am s-o pricep niciodată.
fantastic cum seara, cînd trec pe lîngă cişmigiu, parcă deschide cineva un frigider cît casa poporului.
din categoria nici un an fără paris şi nici un paris fără luiza, la finalu lui noiembrie plec la paris. concert the national (la olympia..), explo, ploi, supă de ceapă, marais, pompidou, să le mai fac o vizită în montparnasse lui eugen, charles, emil, serge, tristan, samuel şi julio. un motiv în plus ca să-mi treacă răceala mai repede.

cam gata, am două episoade din mad men de văzut. mi-a zis claude că don draper o să plîngă. don, cry me a river, că mie şi-aşa îmi curge nasul.

keepin' the demons happy

2010-09-14T08:45:00.008+02:00

jesca a fost doica puştilor lui tom waits. după care s-a apucat de cîntat, iar tom a zis că muzica ei e ca înotatul noaptea într-un lac. eu aş spune că e dulce-renascentistă, dar cine-s eu ca să nu fiu de-acord cu tom. pe guy garvey îl ştim de mult, cam de cînd nu mă mai puteam sătura de the bones of you şi, mai ales, de starlings. ce să mai, to the cobra a lullaby:

(ieri seară, de la gară spre casă, valurile au adus la mal, pe trotuar, o mulţime de meduze pungi întinse în şir indian de la casa armatei şi pînă la intrarea în cişmigiu. erau pătrate şi aveau pe ele o dungă violet, ceea ce înseamnă probabil că erau otrăvitoare.

o nouă distracţie la metrou: să mă ridic pe vîrfuri cînd merg pe scara rulantă. a fost mai greu la început, dar acum reuşesc să stau aşa tot drumul pînă sus, ştiu că dacă o să cad, sigur mă prinde cineva în braţe.

ar fi trebuit să mă fac dactilografă. am două voci preferate care-mi dictează textele lor, la telefon sau chiar de pe scaunul de-alături. una e masculină şi aproape inexistentă, cealaltă e feminină şi răguşită, ambele au peste 70 de ani şi o oarecare legătură cu roş haşana. din cauza lor am citit puţin mai mult decît era cazul.

au revoir, monsieur chabrol. cu la muette, din seria paris vu par. 1965.)

boul la modă şi literatura

2010-09-10T07:21:00.003+02:00

pentru că ieri şi alaltăieri am mîncat ca un purcel de lapte diverse minunăţii prin vizite şi pe la localuri destul de puţin respectabile (dar care fac un castravete de mare fraged şi atît de gustos), iată un fragment dintr-o carte primită de la laura, despre care nu spun mai multe, pentru că o să se ocupe enţiclopedia de ea şi nu e bine să strici surprizele.

e o scrisoare a lui marcel (cum care marcel?) către bucătăreasa lui, céline cottin:

12 juillet 1909

Céline,
je vous envoie vifs compliments et remerciements pour le merveilleux boeuf-mode. Je voudrais bien réussir aussi bien que vous ce que je vais faire cette nuit, que mon style soit aussi brillant, aussi clair, aussi solide que votre gelée - que mes idées soient aussi savoureuses que vos carottes et aussi nourissantes et fraîches que votre viande. En attendant d'avoir terminé mon oeuvre, je vous félicite de la vôtre.

M. P.

aşa că dacă vreţi să aveţi vreo şansă la nemurirea literară, eu zic să-ncepeţi cu un boeuf à la mode sclipitor, magistral, neapărat în 7 volume. reţeta: aici. la treabă.

falling into

2010-09-07T22:16:00.002+02:00

a deep oblivion
I know you know
we're all falling into
a neverending mess

so let's get undressed

(pronunţia franţuzească a cuvîntului infam şi dublusensul lui "come" au atîta candoare, încît nu pot să le lipesc decît de versul ăsta al lui dan coman: "şi eu în nici două secunde căzînd peste ea de cîteva ori şi făcînd-o să ţiuie")

pinguini

2010-09-06T20:53:00.003+02:00

(meet michael sowa)

atenţie, urmează o tragedie:

iar cu asta ne-nveselim la loc:

(de apolodor nu zic nimic, el e pinguinul de la sine-nţeles.)

dacă aveţi posibilitatea

2010-09-01T22:43:00.005+02:00

ştiţi cumva cum se poate intra într-un videoclip? că aş cam vrea să intru în about today şi să stau acolo vreo lună. da, am văzut că plouă, da nu mă deranjează treaba asta. în secunda 5 apare o umbrelă roşie, şi e bine să stai în preajma umbrelelor roşii. dup-aia cineva strigă we love you, ceea ce iar e bine, şi tobele alea încet încet, şi aerul albastru.. pe la minutu 3 şi ceva am şi văzut un băiat care-mi place. plus că pe scenă e o fanfară întreagă. vreau să trăiesc lîngă o fanfară, care să bubuie în urechile mele de mai multe ori pe zi.
oricum, o lună în faţa lui matt, pfff. mă rog, nu tre să explic de ce vreau acolo. dar asta ziceam, dacă ştiţi pe cineva care poate să mă ajute, să-mi spuneţi şi mie.

pîn-atunci, plec la băi. şi nu glumesc.

la ce se gîndeşte nick hornby

2010-08-30T21:36:00.003+02:00

azi m-am bucurat de frig ca de crăciun. bănuiesc că atunci cînd începe să-ţi placă toamna mai mult decît vara, înseamnă că-mbătrîneşti.

şi dacă tot m-am bucurat (nu ştiu ce am de mă tot bucur atîta în ultima vreme, poate s-a stricat vreun mecanism şi trebuie să-l duc la reparat), am descoperit care-o să fie albumul lunii mele septembrie. se cheamă lonely avenue şi e produs de favorita mea nonesuch. e un album-colaborare-cozerie între un muzician american şi-un scriitor britanic. întîmplător, îmi place de amîndoi, ceea ce face lucrurile şi mai interesante.

aici ben şi nick ne povestesc ce şi cum:

aici ni se cîntă despre fostul logodnic al fiicei lui sarah palin, iar refrenu zice-aşa: “I’m a fuckin’ redneck, I live to hang out with the boys / Play some hockey, do some fishing, kill some moose / I like to shoot the shit and do some chillin’, I guess / Ya fuck with me and I’ll kick your ass.”

iar aici aflăm de ce nu e nick charles dickens (printre altele, pentru că ascultă the national!!):

zic o, da şi aştept să apară la cărtureşti ca să-mi dau toţi banii pe el. (mă rog, pînă atunci o să-l piratez şi-o să-l ascult pînă la epuizare, şi-a mea, şi-a lui)

toamna poa să înceapă.

acesta nu este un blog,

2010-08-29T23:13:00.014+02:00

acesta este un fluviu.
dovada:

„eu vă fac cafea, dar să ştiţi că avem o problemă. azi noapte am vîndut o tonă de cafea, am terminat tot zahărul. nici lapte nu mai am. aşa că ea e foarte tare. e bună, adică e espresso adevărat, făcut din doză. dar e foarte tare. sînteţi siguri că vreţi?” înaintea mea era un tip din acelaşi compartiment, se jucase pînă atunci cu un puşti (al alcuiva) şi cu o minge albastră cu ţepi de plastic. am zis amîndoi „da, clar!”, ca şi cum am fi spus "da, sîntem de-acord să plecăm 5 ani în rwanda". urmează tecuci, unde se schimbă locomotiva. barmanul îmi aduce mie prima cafea şi remarcă, un fin connaisseur: „cafeaua din tecuci e mi-ze-ra-bi-lă. mai bine fără zahăr, decît de la tonetă.” la tecuci, tipul din compartimentul meu a coborît după zahăr. eu am mai cerut un snickers, am plătit şi mă pregăteam să plec, cînd aud: „ia uită-te puţin la mine”. se aplecase peste bar şi-i vedeam faţa mărită, mult prea aproape. era înalt, cît un dulap de fapt, înalt şi lat, cum de se mai fac cămăşi pentru asemenea măsură. dacă s-ar fi ridicat pe vîrfuri, ar fi dat cu capul de neoanele din tavan. brunet, nişte rame negre dreptunghiulare groase, pieptănătură fără cărare, gen elvis. ăsta nu era un tip care să fie barman în tren. ar fi putut să fie producător de filme, proprietar de magazin de delicatesuri, traficant de ceasuri, cămătar, baştan, corleone. „ce dioptrii ai?”. „nu ştiu, îi am deja de trei ani, tre să-i schimb.” „cum să nu ştii? porţi ochelari şi nu ştii. eu îi port de 12 ani şi ştiu.” „a, nu, păi ochelari am de la 2 ani, tot eu sînt mai tare”. ultima frază am spus-o mai încet, sperînd c-o aud numai eu. nu poţi să-i spui unui producător de filme că eşti mai tare ca el. pentru că, cine ştie, ai vreo şansă să joci într-un film de-ale lui. „cîţi ani ai?”. am zis 25 (uitasem c-am împlinit 26). „ooo, a zis şi-a făcut ochii mari. bravo. mulţi înainte”. eu: zîmbet larg şi-un „mulţumesc” gras şi mîndru. el plusează: „ce mănînci?!” era cît pe ce să răspund „carne, multă carne”, dar mi-a luat-o înainte şi a zis tot el: „snickers şi cafea?”. ha ha, am rîs amîndoi, eu cam anemic, el mult mai reţinut decît ar fi făcut-o un cap al mafiei siciliene. „mergi pînă la bucureşti?”. „da, pînă la bucureşti”. „ia un loc”.
aş fi putut să stau cu el la masă, a doua zi mai pe seară, el zicînd: „hm, chiar ai faţă de jurnalistă”, eu explicîndu-i că nu-s jurnalistă şi că replica asta cu „ai faţă de aia sau de ailaltă” mă enervează teribil. s-ar fi dovedit pînă la urmă că nu ne potrivim deloc şi că eu mă fac din ce în ce mai sălbatică***. dar am spus „nu, mersi, nu stau. mă duc în compartiment să-mi beau cafeaua, că am de lucrat”.

***dacă nu s-a dovedit atunci, s-a dovedit acu 2 zile, cînd un tip a vrut să-mi dea pe stradă un fluturaş cu nu ştiu ce. el ar fi fost tipul ideal pe vremea cînd aveam 17 ani şi încă îmi mai plăcea în vamă, iar eu aveam căştile-n urechi şi mă grăbeam. a întins hîrtia, eu am pus mîna pe ea, el nu-i dădea drumu, eu trăgeam (imaginaţi-vă asta într-o miercuri dimineaţă, pe bulevardu elisabeta în soare), el îmi făcea semne că să-mi dau căştile ca să-mi spună ceva. eu am dat din cap că nu, am întors spatele şi-am plecat. în mod clar, sînt o sălbatică.

„o să mă urc pe tine cu picioarele şi o să te strîng în braţe de n-ai să mai poţi să respiri.” un băieţel de vreo 11 ani, pe care colegii sigur îl strigă grasu bombasu mătură cu nasu, asta dacă nu cumva s-au inventat între timp replici mai crunte pentru băieţeii grăsani. oricum, contracarează cu cercelul diamant din urechea stîngă şi cu borseta ferarri. vorbea la telefon şi muşca dintr-un big mac (e big mac, nu mcpuişor cum a zis bunica. mi-a luat două.)

doamna de la chioşcul de pe copou care, după ce-am luat cu emi popcorn şi chipsuri (urma o noapte de bîrfe şi ravagii potolite, de fete), iar eu m-am întors să-mi cumpăr şi-o periuţă de dinţi, mi-a zis: „nu vrei şi tu? hai fetiţa, ia, că-s bune” şi mi-a întins un pumn de m&m’s. lîngă chioşc, rezemată de frigiderul cu suc, stătea o fată care cerşea. molfăia şi ea m&m’s. asta chiar în seara în care scrisesem pe blog despre tuffli, cofetarul bătrîn care le împărţea bomboane copiilor.

duminica trecută s-a măritat cea mai bună prietenă a mea din liceu. am făcut ce-am ştiut eu mai bine, adică m-am emoţionat teribil şi-am plîns cînd am văzut-o în rochia de mireasă. mă gîndesc cu oarecare îngrijorare la ce-am să mai fac peste două săptămîni, cînd vine nunta lui george, pe care-l ştiu de 12 ani, cu care-am făcut organizaţia de tineret a alianţei civice din iaşi (pauză maare de rîs. sau pauză de rîs maaaare. aveam 15 ani.), cu care m-am ciondănit de nenumărate ori pe subiecte dintre cele mai grave şi mai prosteşti, şi revista şcolii, şi emisiunea temperatura adolescenţei, şi revelioane, şi tabere, şi prietenii mai puternice decît frăţiile, şi care mi-a zis, cu vreo 2 săptămîni înainte să apară primul număr din supliment, nu vrei tu să faci cronica de teatru în fiecare săptămînă?

cadouri. anul ăsta, aşa de multe şi de minunat de extraordinare, încît mă-ntreb ce-am făcut ca să merit atîta atenţie. pîn-o să-mi dau seama, mă pregătesc de sejur decadent la băile herculane. îl rog frumos pe adrian năstase să dea înapoi patul lui sissi, dacă e adevărat că el l-a şutit. dacă nu e, atunci îmi cer scuze, dar să dea totuşi înapoi camera aia tapetată cu blană în care-a dosit tablouri şi toate celelalte nimicuri pe care nu le-a trecut în declaraţia de avere.

n-am timp. pic din deadline în deadline, întîrzii mereu cu toate. nu mă-ntrebaţi cînd am scris fluviul ăsta.

citesc amestecat de toate. nu mai ţin minte cînd am reuşit ultima dată să citesc o carte de la cap pîn la coadă, fără întreruperi. nu mai am vacanţe mari, vacanţe pentru cărţi ca idiotul, dinţi albi sau mă numesc roşu. totuşi, o vreau pe zeruya de la polirom şi ilf şi petrovul despre america şi nu ştiu cînd am să mă liniştesc odată cu cărţile astea.

pe 13 începe cursul de astronomie. în sfărşit m-apuc iar de învăţat.

flashmob-ul de la finanţe. bucureştiul e-o casă-n care încă n-am învăţat să mă descurc pe întuneric, nu ştiu pe pipăite unde-s întrerupătoarele, nu nimeresc niciodată cheia din prima. drept pentru care a durat mult, prea mult, pînă am găsit ministerul cel bun, aşa c-am mai prins numai juma de minut de flashmob. am pus totuşi borcanul pe trepte, am zîmbit spre camere şi gata. acu aştept să văd cine pe cine demite şi cine modifică porcăria aia de lege. apropo, dacă n-aţi semnat încă petiţia, chiar vă rog: http://www.petitiononline.com/grevfisc/petition.html

pe peronul gării din bîrlad, o femeie, 60 de ani, cu ochelari care iau, pe lăţime, forma feţei, ochelari de schior sărac. costum fără contur de bluză cu fustă, privirea cam rătăcită, ciorapi pînă la genunchi în papuci de plastic. am crezut că e femeia aia din toate gările, care stă după-amieze întregi aşteptînd oameni care nu vin niciodată. şi fix cînd mă gîndeam la asta, din tren (al meu) a coborît un bărbat cu mustaţă, tot de vreo 60 de ani, cu o plasă în mînă. s-au pupat, s-au luat de mînă şi-au intrat în gară. flash cu gară pentru doi al lui ryazanov, părere de rău cu toate poveştile care trec pe lîngă mine fără să pot eu să le descos toţi nasturii.

o bucurie egoistă, totală, la gîndul că sînt singura care ştie o frază din rubrica de joia viitoare a tatălui fiului inexistent. zic c-o ştiu numai eu, pentru că am scris-o după dictare şi pentru că dup-aia ea a fost tăiată la corectura finală. era o frază de zile mari, o frază cît un roman, şi-acu e numai a mea. şi, desigur, n-am să v-o spun.

pentru aceia dintre dvs care-au rezistat pînă aici, voici voila o poveste cu un dragon şi-o prinţesă care-şi scriau, iar prinţesa nu ştia că el e dragon because the dragon had a really good penmanship:

o vreme

2010-08-25T08:03:00.002+02:00

din cauză că se întîmplă asemenea orori, ar trebui să avem decenţa de-a nu ne mai plînge de nimic (job, impozite, amor, metrou, guvern, presă etc etc). măcar o vreme.

generalul patinează

2010-08-21T19:10:00.004+02:00

(foto adrian serghie)

pencă iar stau cîteva zile la iaşi, aşez aici un text de la 1928 despre o cofetărie de pe strada mea. cofetăria asta a fost redeschisă acum cîţiva ani, dar are în comun cu cea veche doar numele şi adresa (şi aia aproximativă). în rest, e o cofetărie oarecare, cu prăjituri oarecare, cu umbrele peroni şi pateuri cu ciuperci de conservă. nu mă miră că proprietarul nu şi-a dat silinţa să caute reţetele de-atunci şi să-şi umple galantarul cu altceva decît banalele amandine şi boeme.
dar să nu ne-amărîm:

George şi Tuffli
(1870 - 1900)

Sînt ani de atunci (din 1870, după cum arată şi însemnarea de pe firma cofetăriei George), de cînd doi elveţieni, George şi Ricgard Tuffli, au deschis la Iaşi o cofetărie în Str. Lăpunşeanu - foasta strada Mare - care, încet încet, a mers progresînd, atrăgînd întreaga societate ieşană. Şi George şi Tuffli erau foarte simpatici şi prin felul lor de a fi, au ştiut repede să'şi facă numai prieteni. ACeastă cofetărie nu şi'a schimbat niciodată localul şi există şi astăzi sub forma de "George", deşi este condusă de alţii, din str. Lăpuşneanu, care a fost însăşi proprietatea lui George. Cofetăria , neavînd destul loc pentru a instala mese pe trotuarul strîmt, se vedea în timpul verii pe cînd erau tovarăşi cei doi cofetari, un şir lung de cupele şi trăsuri din cele mai elegante, care începeau de la foastele case Mavrocordat şi mergeau pînă'n dreptul fabricei de apă gazoasă a fraţilor Konya.
În cofetărie era numai eleganţă şi lux. Care mai de care se'ntrecea a se distinge, cucoanele prin toaletele lor splendide, domnii, înmănuşaţi şi jobenaţi, curtenitori şi galanţi...
Numai la această cofetărie era îngăduită intrarea elevilor de la şcoala militară şi dela diferite şcoli secundare.
Dumineca şi sărbătorile cofetăria era plină de elevii şcoalei fiilor de militari, cari umpleau sala dinspre stradă.
Mai tîrziu, Tuffli s'a despărţit de tovarăşul său, deschizînd o elegantă cofetărie sub Jockey-Club.
Curînd, cofetăria aceasta a devenit locul de întîlnire al ieşenilor. Aici în timpul iernei, se adunau membrii cercului patinorilor, de sub preşidenţia generalului Şerban Pascu. După ce se isprăvea patinajul, după orele 5 seara, cu toţii încălziţi şi îmbătaţi de aerul... rece, veneau la Tuffli. În jurul mai multor mese, în frunte cu generalul Pascu, luau loc toţi patinorii.
Băeţii cari serveau, îmbrăcaţi curat, ba chiar eleganţi, servind frumos, urmăriţi în toate mişcările lor de privirea serioasă a bătrînului Tuffli care şedea nemişcat într'un colţ de cofetărie, începeau să înşire pe mese, pe tăblii strălucitoare, diferite prăjituri, bombănărit, ceai, cafea, pateuri. Alţii, în urma lor veneau cu băuturile: acestea numai pentru domni. Pe atunci nu beau şi nu fumau prin cofetării, decît numai bărbaţii. Se aduceau sticle veritabile de Malaga, Portho şi liqueruri, neprefăcute şi nefabricate aici la noi, ca astăzi...
Cu muncă şi cu cinste şi George şi Tuffli, fiind oameni economi, au adunat o avere frumuşicăavînd amîndoi vii frumoase, case în oraş şi cîte un nume negustoresc demn.
Batrînul Tuffli era un om foarte bun. În după amezele zilelor de vară, se aşeza în faţa uşei cofetăriei şi împărţea bomboane copiilor cari treceau pe stradă; le împărţea cu drag şi cu toată inima.
Fiul cel mai mare al lui Tuffli, care a continuat meseria tatălui său, pe acelaşi loc - unde şi astăzi mai dăinuieşte sub o altă firmă - are astăzi o cofetărie mare la Cluj. Fiul cel mai mic, absolvent al şcoalei comerciale din Iaşi, este astăzi funcţionar la ministerul muncii.

(Rudolf Şutu, Iaşii de odinioară, vol. 2, Iaşi, ed. Viaţa românească, 1928)

şi ca să nu ne amarîm deloc, ba chiar dimpotrivă, o poză cu truman, la rockefeller center, în 1959:

a kindness

2010-08-18T08:21:00.006+02:00

am 26 de ani şi o formaţie preferată. cred că e semn bun.
mai jos, o emisiune de la minnesota public radio, unde băieţii mei vorbesc de una alta şi mai şi cîntă. inclusiv o piesă nouă, pe la minutu 17, care se cheamă "you were a kindness" (you made a slow disaster out of me..). nu pot să plec la serviciu pînă n-ascult tot tot

drum intins

2010-08-15T09:20:00.002+02:00

ia te uita, puslamaua a-mplinit 26 de ani.
l-am intrebat pe frate-miu (11 ani, campion la sah si la fifa 2009), daca i se pare mult sau putin. a zis asa: multisor, esti tinara, ai toata viata inainte.
dreptatea e, intotdeauna, de partea fratilor mai mici.

am fugit la padure, ma-ntorc eu la un moment dat.

fake p.d.s.

2010-08-14T00:12:00.002+02:00

plănuiam de mult p.d.s.-ul ăsta, dar cum peste 4 ore trebuie să mă trezesc ca să plec la sibiu (primul meu sibiu..), p.d.s.-ul o să mă mai aştepte.

cooperativa şaluleşarpele vă urează noapte bună.

stele

2010-08-12T17:45:00.004+02:00

cînd eram mică, nici prin cap nu-mi trecea să mă fac astronoamă. îmi trece acum.
la noapte cad perseide (dacă daţi click pe link, o să observaţi cît de autoreferenţială sînt), iar eu am să mă duc (cu andhra şi cu egon, care egon bombăne încă înainte de-a afla c-o să meargă şi el) într-o expediţie în afara oraşului. mă pregătesc pentru ea aşa (deşi în piesa asta nu sînt stele, numa ceruri):

să-mi spuneţi cîte perseide aţi numărat, şi la final tragem linie, ca să vedem producţia de stele de anul ăsta.

scuzați pardon

2010-08-10T09:52:00.003+02:00

de-abia acu mi-am dat seama că rochia mea nouă neagră e cam străvezie. ei, atîta pagubă. o s-o dublez cu niște chicoteli și niște poante bine plasate și n-o să observe nimeni. sper.

iar dacă o dublez cu asta, sigur nu se mai vede nimic, pentru că lumea o să fie prea ocupată ca să dea din cap:

never tired never sad never guilty

2010-08-08T10:35:00.002+02:00

I want you, ascultată de sute de ori în ultimii ani. are 2 minute şi ceva. ori cinci sute să zicem, se fac muulte minute transformate în ore, care-or să se transforme în zile (pentru că eu nu renunţ aşa uşor la piesa asta) şi, poate, dacă o să trăiesc suficient, o să constat că un an din viaţa mea am ascultat the silver saxophones say I should refuse you, sau the saviors who are fast asleep, they wait for you şi-aşa mai departe. o să pot zice, de fapt, c-am avut o viaţă frumoasă..

(şi mi-e aşa dor de heath)

altfel de p.d.s.

2010-08-07T19:16:00.003+02:00

după 6 ore de mall, un trenci portocaliu, o eşarfă bleo cu buline, o rochie 60s rothko style, o rochie neagră puţin baby doll cu buzunare, nişte cadouri şi alte nimicuri feminine, nu-mi mai rămîne decît să mă hlizesc cu şmecherul de kerouak:

unul din bunicii mei

2010-08-05T22:17:00.002+02:00

(şi aici şi mai şi)

plus scena mea preferată de urmărire din toate filmele din toate timpurile:

(în afară de z, eu şi zazie avem în comun metroul. cel mai mult îmi place la universitate, după ce urci pe scările rulante, treci de rotitoarele alea verzi şi ajungi la uşi. la uşi e aşa de curent, încît zboară tot. se-nfoaie cămăşile bărbaţilor, flutură fustele, iar eu nu ştiu uneori dacă să-mi ţin cerceii (ca ăştia de azi, maari, rotunzi, genul zdrang zdrang şi clinc clinc, primiţi de la ana, care-a crezut, şi-i mulţumesc, că azi e ziua mea) sau să am grijă de rochie. cîteva secunde de uşurătate, de i'mthekingoftheworld, nu mai contează nimic, numai să treci cu bine de furtună. unii trec regal, pe cămile, zici că e sahara, nu mediterana furioasă, alţii se ruşinează că li s-a văzut genunchiul o clipă, alţii blestemă niţel, alţii se dezechilibrează de atîta grabă. eu mai am puţin şi-mi desfac laarg braţele, numai să nu creadă vreun gardian de pe partea cealaltă că am o treabă cu el.. cînd o să vină zazie în bucureşti, promit c-o duc la metrou la universitate, să ne-alergăm printre tarabe, să cerem covrigi cu măsline şi să probăm rujurile la încheietură şi pe pereţi. numai să vină.)

(dac-aş fi suficient de curajoasă, aş face noapte albă şi-aş sta să văd transmisiunea în direct de la madison square garden, regizată de gilliam. da nu sînt, capitulez la cel mai mic căscat ca armata franceză la waterloo)

cuvintecheie

2010-08-03T12:33:00.003+02:00

mereu bucuroasă s-ajut cu ceva:

la asta se adaugă şi doo de săptămîna trecută: "şarpe care merge pe o parte germania" şi "am pierdut şarpele cum să fac"

p.d.s. de 1 august (95 de ani)

2010-08-01T09:42:00.004+02:00

azi e ziua lui gellu naum, athanorul nostru al tuturor, la căldura căruia ne-am topit, am dormit şi ne-am trezit transformaţi în ce-am ştiut noi mai bine. unora chiar le-au crescut crengi, alţii au învăţat să citească pe întuneric, iar alţii s-au apucat de făcut cafele "pentru cei instalaţi mai de mult în pămînt".
o cafea e şi "călătoria cu stelică", poem care-ar fi putut la fel de bine să se cheme "aceasta se chema prietenie":

p.s. peste 5 ani o să fie centenarul gellu naum. sper că usr-ul se gîndeşte deja cam ce-ar fi de făcut..

mark şi isobel

2010-07-30T08:21:00.002+02:00

dimineţi în care (do you wanna) come walk with me nu mă lasă să plec nicăieri, mă pune să-i cînt versurile pînă cînd le ştiu pe de rost, şi there's a crimson bird flying when I go down on you, şi when the path to your doorway is a pathway of light. o piesă de aburit gagicile, care nu numai că s-ar putea să spună da, dar s-ar putea să spună da de tot.

nopţi în care traduc un teoretician neamţ despre care pînă şi die zeit a zis că-şi cam lasă cititorii pe întuneric. aşa că ascult come undone după come undone, ca să mai îndulcească limba, s-o înmoaie, s-o îndoaie şi să facă din ea plastilină în mîinile mele. în momente dintr-astea, nu mai există nesuferiţi în lume.

Isobel Campbell And Mark Lanegan - "Come Undone" by Some Kind of Awesome

tocma a apărut al treilea album al unuia din cele mai potrivit de nepotrivite duete din istoria muzicii. exagerez. şi ce.

în seara asta

2010-07-27T20:22:00.003+02:00

numai în seara asta:

şi numai pînă e gata midnight in paris, care tocmai se filmează la paris:

tot în seara asta, un torrent perfect legal cu cel mai tare documentar al anului (cel puţin aşa spune new scientist..): http://vodo.net/yesmen. vorbim după.

decoraţiuni interioare

2010-07-25T20:24:00.004+02:00

din nou vorbeşte maf. de data asta, despre hemingway şi wallace stevens:

"Papa Hemingway once said that prose is architecture not interior decoration, but he was only half right: good prose is both, as he must have known in the velvet chambers of his crimson heart. Papa was another one of those geniuses who spent his entire life making a hysterical effort to appear effort-free, sitting down there in his all-day pyjamas with those overflowing tumblers of Dubonnet, shaping his grievances into the mannered simplicities of The Old Man and the Sea. In fact, Papa at his best was like Wallace Stevens , the great, inspired Interior Decorator of American Literature, the tycoon of poetry, whose idea of order at Key West was one where nothing was given and everything was made. 'For she was the maker of the song she sang... repeated in a summer without end'."

(andrew o'hagan, the life and opinions of maf the dog and of his friend marilyn monroe, faber and faber, p. 49)

apropo de decoraţiuni interioare, am inventat o modalitate de agăţat eşarfele. respectiv de balustrada de la scări. la toamnă, o să-mi brevetez invenţia şi o să-i spun şalul e şarfele. şi din banii luaţi o să merg s-o vizitez pe casiana la new york.

profit de această ocazie ca să-mi reamintesc că cel mai bine ar fi să nu mai încerc să alerg pe scări, pentru că în curînd am să rămîn fără genunchi.

hai mai bine să pescuim homari:

p.d.s. cu natalie

2010-07-24T08:59:00.004+02:00

mai întîi,

Oh, Natalie...

de Mircea Cărtărescu

Pe cînd eram mult mai tînăr mă îndrăgostisem de Natalie Wood
(chiar şi acum cred că dintre toate actriţele
ea merită cel mai mult dragostea mea)
Îmi dau o notă bună
că nu m-am amorezat de B.B., sau, Doamne fereşte, de Marilyn.
ruşinea asta n-am păţit-o.

Dar Natalie Wood e foarte onorabil.
O iubeam pe Natalie Wood,
ne plimam serile împreună în zona Tunari-Dorobanţi-Dionisie Lupu,
o ţineam după umăr iar ea mă ţinea după mijloc
mai ales toamna era foarte frumos.
Nu-i păsa că eram în uniformă de liceu.
"Mircea, îmi spunea, Mircea,
eşti minunat,
eşti tot ce o intelectuală şi-ar putea dori."
"Şi tu, pisicuţo, eşti minunată."
Umblam printre frunzele veştede, nimeni nu ne-nţelegea,
eram prea sensibili, prea diferiţi...
"Natalie, îi spuneam,
o, Natalie, Natalie, Natalie
ce frumos este numele tău... ştii, Natalie,
acum nu sînt nimic,
pe cînd tu eşti celebră, ai o filmografie în spate,
dar am să muncesc, Natalie, ai să vezi, am să cîştig bani..."

Şi serile de toamnă erau aşa triste
şi ochii mari ai frumoasei mele aşa adînci...
Apoi a-nceput să fulguiască
şi tramvaiele făceau flacără verde la contactul cu firele ude
trecuseră ani,
aveam deja glorie, bani şi femei
publicaem la paris şi Chicago
mă mai duceam la "Cantemir" doar din obişnuinţă, din sentimentalism.
Serile mă aştepta Natalie
la poarta liceului, în minusculul ei Porche
cu care ne-nvîrteam extrem de încet pe strada Profetului pe capora Troncea
şi iar pe Viitor.
Ţin minte că într-o seară
a oprit maşina lîngă trotuar
şi-a aprins o ţigare în întuneric, şi cu vocea ei senzuală
(dar răguşită şi îndurerată atunci)
mi-a mărturisit că mă înşelase cu un bărbat. "Mircea, trebuia,
trebuia să îţi spun,
n-am fi putut continua altfel. Ştii,
n-am vrut nici o clipă să mă culc cu Robert
dar e atît de insistent... blonzii ăştia-s cumpliţi...
dar crede-mă, Mircea, crede-mă că tot tu rămîi cel mai bun..."
Am iertat-o.
Ce nu se iartă unei depravate
se iartă unei femei superioare.
"Înşală-mă cu fapta, dar nu cu gîndul", atît i-am spus.

Apoi am plecat în armată.
la Cristi Teodorescu venea aproape săptămînal Daniela.
La Mera venea actuala lui soţie.
Pînă şi lui Romulus i-a venit o dată cineva.
Natalie nu m-a vizitat niciodată.
Duminicile stăteam ca un păcălici la corpul de gardă
şi priveam cum alţii îşi sărută iubitele,
cum le apucă mînuţele peste masă...
la curăţitul armamentului citeam pe furiş "Cinema",
decupam tot ce era despre ea, despre Ea.

Zece ani n-am mai ştiut nimic despre ea. Viaţa ne-a despărţit.
Cînd, acum vreo săptămînă, căutînd benzi de magnetofon,
pe cine văd la "Discul de cristal", pe lîngă Lipscani?
Natalie, Natalie era din nou în România!
Dar cît de îmbătrînită... N-am vrut să-i vorbesc
şi am plecat înainte să mă vadă (afară o aştepta
spălăcitul de Redford, cu Cadillacul)
Nu, supele reîncălzite sînt fade.
Nu, Natalie,
ai ales, de-acum mergi pe drumul tău.

Şi totuşi de ce, cînd m-am întors la vilă,
cele 17 camere mi s-au părut goale?
Prin geamul îngheţat mi-am privit multă vreme piscina
în care plutea o frunză moartă...

(din volumul nimic, ed. humanitas, 2010)

apoi,
din romanul meu preferat de anu ăsta (cu care-am să vă tot bat la cap pînă o să cîştige bookeru):

în care căţelul maf, aflat temporar în casa mamei lui natalie, face cunoştinţă cu ea (cu natalie adică):

"'Oh, how completely sweet'. Natalie lifted me up and involved me in her beauty for a few seconds. I nuzzled her neck and she smelt of some excellent floral thing, Joy, I would have said, yes, Joy by Patou, jasmine, tuberose, a philosopher's notion of the perfect flower*. Her eyes were so dark you felt they must hold secrets, including the darkest secret, but only a perverse dog could speak of anything but life when speaking of Natalia, Mrs Wagner, Natasha, Natalie Wood, in her prime, only months before she starred in both Splendor in the Grass and West Side Story. Her lovely face concealed a nest of hostile feelings; I absorbed that as she stroked me and put me down, the daughter preparing for battle with Muddah and all she presumed to understand. Life is a movie anyhow, but no one played it like Natalie, rolling the dialogue in her mind before she spoke.

* As you know, canines are not so hot with the eyes. Not with colour, anyhow. But our ears and noses make up for it. Unlike humans, we can hear what people are saying to themselves, and we can sniff illusion. The latter capacity makes dogs especially responsive to commercial perfumes."

dacă aş avea de ales între natalie din rebel without a cause şi natalie din splendor in the grass, sigur aş alege-o pe ultima. din cauza asta:

p.s. totuşi, unde e pobby?
p.s.2. atenţie mare. mîine începe sezonu 4 din mad men. hello, sterling cooper draper pryce. may I help you?

sigur că da

2010-07-23T07:17:00.002+02:00

dimineţile glorioase se-ntîmplă acum.

ceo - all around by salulesarpele

cum fu la bistritz

2010-07-20T20:50:00.006+02:00

pesemne că (mereu am vrut să-ncep aşa o postare, dar nici una n-a meritat efortul) s-au întîmplat cu adevărat lucruri la bistritz dacă eu am dormit ieri non stop, iar azi mi-am mai rezolvat din treburile lăsate deoparte ascultînd de două sute de ori lying a martinei. last.fm-ul meu e în pragul unui atac de panică.
am fost singura ne-poetă dintre participanţi, un copil lăsat să alerge printre galantarele cu dulciuri şi să-şi aleagă de-acolo drajeuri, jeleuri şi amandine moi. am primit în 4 zile bucurii cît pentru 4 ani. k. zicea că să nu exagerăm, uite că nu exagerăm şi chiar aşa e. dacă festivalurile de poezie trebuie să existe, atunci neapărat să fie ca cel de la bistriţa. în fine, mă cunoaşteţi deja, mă entuziasmez uşor şi nu prea se poate pune preţ pe ce spun. dar de data asta vă rog eu mult să mă credeţi. un pas mai departe dacă fac şi o să ziceţi c-am inventat totul şi că vai ce e cu siropul ăsta. nu-l fac şi spun aşa, într-o ordine dezordine:

marin mălaicu-hondrari. un om cu adevărat bun, aşa cum nu se prea mai găsesc nicăieri. şi c. îi seamănă întocmai.
adela greceanu. sora mea cvasi. ar trebui s-o auziţi cum cîntă summertime pe la 3 dimineaţa, pe terasa unui club house unde ne-am cam lăsat pieile de-atîta dans şi prosteală.
ana dragu. o frumuseţe de împărăteasă romană, genul care-ar fi condus imperii numai clipind de două ori.
doina ioanid. mai tînără decît toţi tinerii de la observator.
miruna vlada. în sfîrşit cineva care rîde mai tare ca mine. deşi cred că ea crede acelaşi lucru despre mine.
răzvan ţupa. ar trebui să li se interzică poeţilor să aibă gropiţe. atîta am avut de zis.
claudiu komartin. cu vocea aia a lui poate să îmblînzească şi leii.
radu vancu. bonom şi blînd. musai să-l auziţi spunînd bancuri. şi cîntînd.
white noise. de fapt, e blue noise, pencă se-mbracă mereu în albastru. şi ne-am cam împrietenit.
gabriel daliş. are în el ceva care linişteşte apele, pe toate.
dan coman. el şi mara.
ştefan manasia. un munte de om, cred că ar fi putut să-l joace pe spartacus dacă şi-ar fi pus mintea.
rareş moldovan. nu ştie ce comentarii făceam cu fetele de la engleză în anul I de facultate..
cristi cotarcea. if jesus was a clown.
ioana nicolaie şi mircea cărtărescu, amabili şi deschişi, păşind atent printre noi.
ana şi camelia toma. aproape surori.
florin partene. sau ce frumos e omul. sau hîp hîp (aşa ne-a spus că sforăie ştim noi cine). sau toţi sîntem o pulbere fină şi din delicateţe plutim în lumină.

mi-am luat laptopu cu mine ca să scriu în fiecare zi. numai că wirelessul (de la hotelul de alături) nu ajungea pînă în camera noastră de la etaju trei. din cauza asta, mi-e imposibil să scriu acu despre ce-am jucat în cuşetă la venire (şi cum n-am ghicit eu că sînt fuego), despre o gafă care era să strice totul dar n-a stricat nimic, despre cum ne-a trecut prin cap să închiriem o casă în bistriţa, despre piesa jucată de deţinuţi (text scris de claudiu komartin pornind de la un atelier ţinut la penitenciar la începutul anului), mai emoţionantă decît toate piesele de teatru văzute în ultimii ani, despre lectura poeţilor în faţa deţinuţilor - ascultători exemplari de poezie, despre cum am lăsat o monedă de 10 bani acolo şi răzvan a zis că dacă laşi ceva în urmă, o să te întorci sigur şi că să am grijă de cine mă amorezez, poate o să aduc pachete peste pachete la penitenciar, despre plimbările noaptea, în grup întins pe trotuare, despre poante şi farse mici, despre lecturi, lansări, concerte (partea asta o să apară oricum în dilema de săptămîna viitoare), despre cum poţi să ţii umbră unei pisici negre dacă ai rochie albastră, despre gesturi de prietenie neaşteptată şi replici care te fac praf de atîta bunătate, despre cum auzeam din cînd în cînd "în puii mei" şi credeam că sînt în "apropierea", despre soprane cu gîtul lung şi clarinetişti cu bretele, despre o mie de alte lucruri.

noroc cu marius la dezbaterea despre bloguri pe care trebuia s-o moderez, era acolo un domn care s-a răstit la mine şi, dacă nu era marius, probabil că domnul ar fi zburat pe fereastră. în orice caz, mai rar îi auzi pe radu vancu, white noise, ioana nicolaie, mircea cărtărescu, marin mălaicu, doina ioanid ş.a. povestind despre bloguri.

la bistriţa n-am mai fost undercover. toată lumea a aflat că sînt fata lui lucian, iar eu m-am bucurat teribil. în liceu eram "fiică de poet" şi asta prindea destul de bine la băieţi. dup-aia m-am mutat la cluj şi m-am pierdut puţin. mai nou, sînt şaluleşarpele şi tot felul de alte şaluri.

veste primită de la tata sîmbătă. am debutat pe coperta a patra. coperta e a celui mai nou volum de versuri al lui radu andriescu, un poet la care ţin mult de tot. între liviu antonesei şi cosmin ciotloş, o să găsiţi cîteva rînduri de-aici. nici nu ştiu cum să mulţumesc. e încă o dovadă de generozitate în faţa căreia mă fac mică de tot.

o să mă-nţelegeţi, sper, dacă mă opresc aici. mi-e teamă să nu mă port indecent cu bucuriile mele şi să le las să se zaharisească aiurea. oricum, presimt c-o să mai tot povestesc despre bistriţa. concluzia e că se scrie foarte bine, că poeţii sînt nişte oameni foarte mişto şi că poezia chiar nu e un moft.

apropo de asta, încep să aşez în colţul din dreapta sus un volum de poeme în care cred. :pînă mereu al lui gabriel daliş va sta acolo pînă apare un nou volum cel puţin la fel de convingător. şi despre gabriel o să mai scriu, căci a cam fost pentru mine descoperirea de la bistriţa.
la fel, ce bine că a apărut primul număr din poesis internaţional. e-atît de consistent, încît ar trebui să-l recomand integral. nu numai că arată bine, dar e plin de lucruri care trebuie citite. revin după ce-l răsfoiesc cum se cuvine.

poze şi hlizeli, zilele viitoare.

iar pobby unde e?

şi o veste proastă, ca să n-avem impresia că totu e definitiv minunat: http://blog.griffon.ro/2010/07/editura-curtea-veche-sub-asediu/

whitenoise, ai legătura:)

acuşi

2010-07-20T11:48:00.003+02:00

puţintică răbadare, că or să vină şi poveştile de la bitritz. o parte din ele doar, căci restul sînt nespuse şi puse la păstrare în sertarele rochiilor mele de vară.

pînă atunci, să nu ne mai săturăm de: