m-am gîndit că e ori, ori. ori îl închid, ori mă străduiesc şi-i mai dau o şansă.
deci o şansă.
încep cu această frază de animal criticism, găsită în nimicul de temut al lui barnes (pregătesc la dilema dosar despre moarte, aşa că de trei săptămîni mă-nvîrt numai printre doliuri, regrete şi frici şi muuuuult umor negru): "e uşor să spui că un elefant, oricît ar fi el de bun, nu face doi bani ca porc mistreţ; în acest punct ajunge mai toată critica.", zise ford madox ford. ca şi cum pe mine m-ar chema luiza vasiliu luiza. de fapt, se pare că mă cheamă veseliu, v-am povestit? nu-i nimic, vă povestesc altădată. şi mai adaug la asta geniul lui renard, din jurnal (26 septembrie 1903): "frumuseţea literaturii. pierd o vacă. scriu despre moartea ei şi mă aleg cu suficienţi bani ca să-mi cumpăr o altă vacă." am ajuns la concluzia (cu vasile leac, pe facebook) că diferenţa dintre un prozator şi-un poet e o vacă. rămîne de verificat.
aşa arată oraşul în care-am stat vara asta:
şi mi-e dor de el, dar n-are importanţă, cine ştie cînd am să mai ajung acolo.
în fine, un test. dacă reuşiţi să vedeţi clipul ăsta pînă la capăt, sînteţi ok, n-aveţi probleme cu nervii, vă aşteaptă o viaţă plină de belşug, canapele şi copii africani fericiţi. dacă în schimb, după primul minut simţiţi o nevoie urgentă de-a strînge pe cineva de gît, e timpul chiar să strîngeţi pe cineva de gît. probabil că nici eu nu-s sănătoasă, din moment ce mă uit la clipul ăsta în continuu şi nu mă mai satur. pot să spun deja ina mina dika şi aproape să şi dansez.
deocamdată atît. dar urmează trei noi norvegieni preferaţi, o leapşă de la wetpaper, istorii adevărate inventate, şi invers, rubrica ştiaţi că, pui cu piersici la cuptor, nişte numere de dresură şi suficient de multă hlizeală. acuma fug, bogart e lîngă woody care e lîngă diane şi încearcă s-o vrăjească, dar încurcă ce-i spune bogart şi zice: you have the most eyes I've ever seen.
