mai multe neapărat-uri

dispar o zi juma la iaşi, aşa că:

mîine seară, pe radio românia cultural, adela are emisiune în direct de la bistriţa, cu dream team-ul poetic de-acolo. eu zic că e absolut de neratat. emisiunea se-ascultă bine-mersi pe internet, deci nimeni n-are nici o scuză (în afară de mine, care fix în acelaşi timp tre să stau cuminte pe-o scenă dintr-o aulă, picior peste picior, şi să mă prefac că nu mă micşorez la fiecare cuvînt pe care-l spun colegii mei de sindrofie. nu sindrofie e cuvîntu care trebuie, dar e tîrziu, n-am altul acum). ca să n-o mai lungesc: aflaţi restul aici şi, mai ales, ascultaţi. pentru că dacă aflu, cînd mă întorc, că nu ştiţi ce-au spus ana dragu, dan coman, marin mălaicu-hondrari, florin partene, am să vă arăt cicatricea mea nouă în formă de v mare şi-o să vă pară rău.

la fel de neratat sînt:

premiera de joi, ora 18.00, de la sala palatului, a autobiografiei lui nicolae ceauşescu. eu cred că e cel mai provocator şi mai semnificativ film românesc din toate timpurile (mă rog, în cazul ăsta, toate timpurile înseamnă cîteva zeci de ani, dar chiar şi-aşa). biletul e cinci lei, intrarea e liberă pentru elevi şi studenţi, filmul e capodoperă. genul de film care, cînd or să se tragă linii peste 50 de ani, o să fie acolo, o să rămînă.

dacă aveţi cinci lei de pe timpuri şi vreţi să scăpaţi de ei, intraţi gratis. oricum aţi intra, dacă mai aduceţi nişte veri, nişte mătuşi şi nişte vecini, ca să umplem sala aia monstruoasă, ne vedem acolo.

şi poate ne vedem şi la FILB, unde ura ura ura de trei ori ura, vine dubravka ugrešić. şi nu numai ea, ci o grămadă de scriitori pe care-o să-mi facă o plăcere teribilă să-i văd şi să-i aud vorbind de una de alta: http://www.filb.ro/scriitori-invitati/editia-a-iii-a-2010/. nici nu mă gîndeam eu acu un an, după ce terminasem muzeul capitulării necondiţionate şi scrisesem despre el (pe blog şi-n enţiclopedie), că o s-o întîlnesc pe dubravka. inima mea face tup-tup.

vă las cu unul dintre cele 25 de clipuri de pe youtube alese de guggenheim pentru proiectul youtube play ("a selection of the most unique, innovative, groundbreaking video work being created and distributed online during the past two years"). play blow break split run fly fall light:

prosteală

alternate version pentru terrible love, nouă-nouţă (postată ieri), 300 de vizualizări şi tone de prosteală. peste o lună şi o zi îi văd în concert, iar clipu ăsta mă-ncîntă de tot, n-aş putea ţine la nişte oameni care nu-s în stare de farse, entuziasme, candori şi stîngăcii:



acuma mi-e somn.
mai vorbim noi zilele viitoare.

ele

ca să ne mai liniştim puţin, că prea ne-au agitat trailerele-netrailerele de mai jos, propun să tragem aer adînc în piept şi să:

(într-un bouchon lyonez, anu trecut prin decembrie)

(pe un zid lyonez, tot atunci tot acolo)

(la mine pe birou. m.m. e cutia în care-mi ţin rezervele de cerneală.)

(şi eu, care-am scris cum m-am priceput mai bine despre prietenie. 27379 yanceyville carolina de nord, here I come.)

din 29 octombrie, în cinematografe

indiscutabil, cel mai tare film românesc al anului.

2 trailere pur şi simplu demente ale lui jude:

"ridică-te, fă, c-ai ajuns la mal"



"asta în roşu a adus comunismu în anglia"



unul mai cuminte al lui marian crişan (mare mare iubire pentru morgen):

"el era cum să zic un zeu malefic"

vizuale

asta e pentru ana dragu, pencă ea e singura care-a spus (în ancheta din dteca despre muzicile din ipod) că ascultă the national.



{clipul a luat aseară la animest premiul pentru cel mai bun videoclip muzical, "deoarece credem în poveşti, mai ales în cele cu suflet, idee şi un mod suprinzător de a le aduce împreună"}

tot aseară, tot la animest, alexander bălănescu live, coloană sonoră pentru animaţiile amicului phil mulloy. phil e un fel de dubuffet plus guernica plus umor negru cît să ţi se strepezească dinţii. aici e the sex life of a chair, un scurt dezaxat, hilar, suprar. : http://www.tudou.com/programs/view/FPOLTr3SDlc/


iar muzica lui bălănescu îţi sare la gît ca o fiară care vrea să te-nghită. nu-i de mirare că juma de sală a plecat înainte de final. eu n-am vrut să scap, aşa că m-am lăsat în fotoliu şi-am aşteptat să muşte din mine. cam aşa:

Bălănescu Quartet - No Time Before Time by salulesarpele

azi, filmele de la cannes la bucureşti. mai întîi amalric, chiar şi numa pentru că i-am luat apărarea în emisiunea lui florin barbu, deşi văzusem doar trailerul. dacă îmi place filmu, îl iert c-a jucat în mizeria aia de scafandrul şi fluturele. în plus, de ce-ar vrea cineva să rateze aşa ceva?



după amalric, enter the void. mi-e frică de mor, parcă văd că ies de-acolo harcea parcea:



încerc să mă liniştesc cu un articol despre bardem din le monde. bardem minotaurul. un nas spart şi "un amour immodéré pour Tchekhov" sînt de-ajuns pentru mine.

pe cuvîntu meu

dacă n-o să fie ceva de pomină

{azi, de ziua lui calvino, am ajuns și personaj. nu la dan coman, ci la pantacruel. se cheamă răsună patria de rîsul ei (și nu, nu-s ecaterina teodoroiu). în general, sînt mulțumită, deși aș mai fi schimbat ceva pe ici pe colo în punctele esențiale din ultimul paragraf.}

ceva mai bine

cu romy şi yves,
cu john şi gena

ceva mai grav

după o căzătură, un pahar spart, un antebraţ ca-n filmele cu primu război mondial, 5 ore la urgenţele de la floreasca, anestezie locală etc., sînt aşa:
(plus o mînă cusută, de corpse bride, minus botul alungit şi blana)

o să fie bine

miaup.d.s.

pentru că sîmbăta, pe ploaie, mieunatul se-aude mai clar decît marţea, pe soare, am ales un p.d.s. care nu e deloc poem, dar ar putea să fie. e conversaţia lui marcel broodthaers, suprarealist belgian şi mare figură (dezamăgit că nu i se prea vindeau cărţile de poezie, le-a tras în plastic şi-a ajuns unul dintre cei mai importanţi artişti conceptuali din europa. îi plăceau colajele, materialele folosite şi cojile de ou. în 1968, şi-a făcut propriul muzeu de artă contemporană la el acasă, cu exponate şi etichete şi tot ce trebuie), cu pisica lui.
se discută, cu mare pricepere şi destulă pasiune, despre arta conceptuală şi arta figurativă, despre culorile artei abstracte, îndrăzneală, ceci est une pipe ceci n'est pas une pipe şi aşa mai departe.
înregistrarea a fost făcută la muzeul de artă modernă din düsseldorf, în 1970. se vede clar că pisica nu suportă academismul şi sforăiala criticii. în plus, am impresia că dacă l-ar fi întîlnit pe magritte pe stradă, ar fi avut vreo două-trei vorbe să-i spună. pardon, să-i miaune.
Marcel Broodthaers - Interview With A Cat by salulesarpele

ştiu sigur că jucăria asta i-ar fi plăcut mult lui william. william s. b., autorul lui the cat inside, în care-a scris aşa: "my relationship with my cats has saved me from a deadly, pervasive ignorance". păcat că nu l-a ajutat să şi nimerească mărul de pe capul nevesti-sii, l-ar fi scutit de-o crimă.

mai mieunăm o dată cu anouar brahem şi mergem să ne culcăm.



(p.s. era înnorat ieri, n-am mai mers la stele. deci am putut să văd iluzionistul. şi-am scris asta. cel mai şi cel mai bine ar fi să mergeţi să-l vedeţi joi, mai vin şi eu, că nu mi-a ajuns o singură dată.

mă-nclin în faţa acestui pasaj: "Nici Dimov, nici Gellu Naum, nici Radu Petrescu, nici Mircea Horia Simionescu, nici Mircea Ivănescu, nici cei mai mulţi optzecişti n-au vorbit direct împotriva sistemului, căci a vorbi direct era sinucidere, cum Herta Müller o ştie foarte bine, căci nici ea n-a riscat. Ei au preferat să reziste în felul lor specific: scriindu-şi cărţile, nefăcând concesii, nealăturându-se corului de delatori şi cântăreţi ai regimului. Cărţile lor sunt azi mândria literaturii române." nu cred că e nevoie să explic de ce.

premiul nobel din 95 tocma a luat premiul forward. e bine-aşa.)

zi agitată

aşa de agitată, încît nici nu mai sînt în stare să reconstitui ordinea evenimentelor.
m-am trezit acu zece ani ca să-mi scriu enţiclopedia, cu care întîrzii mereu în ultima vreme. am scris-o, am terminat şi cafeaua, am coborît spre bucătărie şi şi şi am alunecat pe scări. aveam şoşonii de la adela, care-s nişte maeştri ai alunecărilor. oricum, nu-i vina lor, nu ei au uitat să se ţină de balustradă. ultimele patru trepte, m-am gîndit doar că trebuie să salvez cana, pe care mi-a adus-o casiana din america şi care-a făcut drumul iaşi lyon retur iaşi bucureşti. ar fi fost şi culmea să se spargă. deci nu s-a spart. iar eu am acum o insulă cam cît ciprul într-un loc pe care preţioasele-l numeau le rusé inférieur.. o să treacă şi dup-aia adio cipru. îmi cultiv dezastrele ca pe nişte plante de apartament. o fi şi asta vreo artă.
am stat non stop la birou, mi-am depăşit recordul personal la traduceri. am dat gata 40 de pagini de scenariu în vreo 9 ore şi de-abia mai respir. noroc că era cu melci. (am descoperit cuvîntul "arzoaică". nu mă-ntrebaţi cum l-am tradus în franceză). lucrez cel mai bine cu piese pe repeat, ca şi cum creierul meu ar avea nevoie de un ritm pe care n-are cum să-l găsească altfel. licenţa mi-am terminat-o cu wake up pe repeat, azi a fost ziua erland and the carnival. pe scurt, au debutat anu ăsta, şi-au înregistrat albumu în studioul lui damon, chitaristul a fost în verve, blur, the good, the bad and the queen, iar the times a zis despre ei că au “the sound of musicians on an extended honeymoon with each other, barely aware of the delight they instil in their listeners”. şi delight a fost.
mai întîi cu my name is carnival, cover doorsian după discret-sfîşietoarea piesă a lui jackson c. frank. dup-aia de-a dreptul cu love is a killing thing. nu-s în vreo perioadă neagră (oricum, negrele mele sînt mai degrabă gri), dar mi-au plăcut prea mult ca să conteze treaba aia care se cheamă "stare" şi care ar trebui să se potrivească cu muzica. love is a killing thing sună aşa:

Erland and The Carnival - Love Is a Killing Thing by salulesarpele

tot ei au inventat carnavalizarea. dar despre asta, altă dată.
acum, eventual, despre llosa. o să zic şi eu, ca toată lumea, "în sfîrşit" şi cam atît. i-am citit trei cărţi, cam puţin ca să-mi dau cu părerea. da mă bucur. mai rămîne roth (din lista asta de scriitori care-ar fi trebuit să ia nobelu şi nu l-au luat, roth e singuru care mai trăieşte..). mi-ar plăcea să i-l dea şi el să refuze. oricum, nici nobelu ăsta nu mai e ce-a fost. aştept cu mai mare nerăbdare medalia fields.

ce mai surpriză mi-au făcut domnii de la the chronicle (asta se întîmpla la ora la care ciprul încă nu exista). şi acum mă întreb cum o fi să dormi într-o chiuvetă mare şi curată, de benzinărie ungurească.

apoi, patru versuri dintr-un poem recent descoperit la british library, pe care sper că lumea o să-l citească la un moment dat ca să afle nu ce s-a întîmplat cu sylvia, ci mai degrabă ce s-a întîmplat cu ted.

"Then a voice like a selected weapon
Or a measured injection,
Coolly delivered its four words
Deep into my ear: 'Your wife is dead.'"

mîine începe animestul. cel mai neapărat e iluzionistul lui chomet, sau tripletele se-ntîlnesc cu tati. iluzionistul deschide festivalu, dar eu o să fiu la observator, să mă uit la stele. din fericire, nu e aia unica proiecţie. şi de bine ce se deschide în halul ăsta, cu un film pe care-l aştept cam de cînd a citit chomet prima dată scenariul lui tati, se închide cu alexandru bălănescu. cineva o să fie foarte mulţumit zilele astea prin bucureşti.
cu atît mai mult cu cît după animest începe festivalul filmului rus. asta e un fel de bucurie la puterea a doua, pentru că mereu mi-am dorit să văd filme ruseşti la cinema. o să revăd întoarcerea lui zvianghinţev, o să văd în sfîrşit dementul ăla de hrustaliov, maşina!, pe care egon m-a rugat să i-l caut prin franţa şi pe care nu l-am găsit nicăieri, duminică, pe 24, e program de desene animate ruseşti, nu ştiu ce e ăla zboară cocorii, da îmi place cum se cheamă, plus expo de desene ale lui eisenstein. parcă văd că după ce se termină festivalul iar mă apuc să învăţ rusă.

şi gata, cu un youtube găsit tot azi (cînd ciprul se ridicase multişor deasupra nivelului mării). of, tot cu tom adorm.

my name is nah

{restul albumului (inclusiv un cover după metallica) -aici} - ce frumoase-s acoladele, nişte mustăţi pe verticală, uitasem de ele {}{}{}
nu mai pun nici un poem, nu mai aşez nici un cuvînt aiurea, nu mă mai dau mare că am descoperit nu ştiu ce, nu mai fac nici o asortare. albumul ăsta, pe care nah youn sun l-a înregistrat în trei zile (7, 8 şi 9 aprilie, în suedia), în timp ce eu îmi aranjam pe noul meu birou borcanul cu creioane, se asortează direct cu mine, m-aş îmbrăca în fiecare zi cu el, nu l-aş da jos nici seara, aş îmbătrîni în el, mi-aş prinde părul cu el, l-aş purta în loc de inel, în loc de cercei (my name is carnival la urechea stîngă, breakfast in bagdad la urechea dreaptă. dacă-l pierd pe ăsta, îl înlocuiesc cu song of no regret). mi l-aş turna în cafea, l-aş întinde pe biscuiţi, l-aş ronţăi încet încet, de la cap pîn la picioare şi invers. l-aş lipi pe perete. m-aş încălţa cu el.

deocamdată, grija număru unu e să n-adorm, pentru că am cam multă treabă. aşa că:

this light holds

e deja octombrie, iar eu mă minunez c-am reuşit să-nghit aşa de repede toată luna septembrie.
să mă plimb prin oraş, într-o dubiţă albă cu megafon (ca alea de la circ) şi să strig "e deja octombrie, ce e de făcut" şi să se audă piesa asta a lui rodrigo şi stuart, pe care-o ascult de un an şi care de-abia acu are videoclip. şi ce videoclip, cu inima în fîşii colorate
să se rupă toate inimile trecătorilor şi să-nnebunească şoferii de tristeţe şi-ncetineală



sigur că nu mă pot abţine să fac şi-o asortare. cu un poem de W. S. Merwin, care se cheamă "Separation" şi zice aşa:

Your absence has gone through me
Like thread through a needle.
Everything I do is stitched with its color.