p.d.s. cu mhs (şi programu săptămînii)

invocaţie

te implor doamne nu-mi mai face surprize
care îmi strică inima şi dispoziţia zilei
cum ar fi înşurubarea robinetului de alamă
în izvorul povestirilor lui creangă
sau tăvălirea prin mansardă a blondei
tutungerese
după căderea perechii imperiale în tristul exil

nu-mi mai pune preanobile martor la
acceleraţii
apă de colonie în carburator ojă proaspătă
în sandale
plezneşte cu biciul plezanteriei pe
începătorul
ce ia de la capăt fiecare ceas al scurtei mele
rătăciri
scuteşte-mă de taxa pătrunderii furculiţei
şi dacă n-o fi ca mine ia-ţi bretelele şi pleacă

filigran

pe-această candidă foaie de carnet
a murit acum două minute
strivită din greşeală de mîna mea
o viespe

atîrnau de aripile şi aţele ei
istorii şi genealogii
florile şi ungherele
mlaştinile după ploaie
şi razele grăbite
ele ştiu şi de-ar povesti...

n-am nici o informaţie
despre biografia graţioasei
am înregistrat doar trosnetul
schelăriei de var şi azur
(ai curînd întunecimea
nimicului care mişca)

voi ai avea curajul
să declar unei uluci
unei pietre unei fraze mozartiene
că n-am săvîrşit nicicînd
o crimă?

artă poetică

exclude ca netrebnice povestirea
anecdota comparaţia învăţătura
- le aflăm în altă parte

fereşte-te să cazi în sentimentalisme
în prea întinsul lamento
al generaţiilor de agitatori de inimini
inimi robotizate cu rotiţe ale
bucuriei părerii de rău exhibare
a durerii de-o mulţime de acumulări de
apocalipsă şi lacrimi în sticlă ale
sfîntului duh sau văduvei
să-l trimită dracului pe alan browngohn

mulţumeşte-te cu afişajul cositorului elastic
cu lampa de buzunar
şi elasticul sigilat nefolosibil

mulţumeşte-te cu nefolosibilul

(mircea horia simionescu, versete de unică folosinţă, 2010, o editură din tîrgovişte)



(asta e pentru că la începutul anului îmi propusesem să folosesc cuvîntul "perfect" pînă-i sar aerele din cap. consider că-i o coincidenţă perfect fericită.)

mîine, de la 19.00, la guerrilla cîntă partizan live. o să fiu acolo, iar respiraţia mea o să se strecoare printre piese cum o să ştie ea mai bine.

miercuri, de la 18.00, la dalles, dl. soviany îşi lansează romanul pe care de-abia de-abia aştept să-l citesc. cic-o să vină şi "adevăratul kostas venetis", ceea ce e pur şi simplu adorabil.

tot miercuri (dar şi joi. noi mergem miercuri), insit fr aduce la teatrul naţional de operetă un spectacol de dans cam aşa. cu hip hop şi clasică şi mănuşi de box.

marianne faithfull, draga de ea, are în mod oficial cea mai urîtă copertă de album din ianuarie 2011. dar albumul e bun.

comparaţie din pariscidul, proza inedită a lui radu cosaşu din ultima dilematecă: "ca orice femeie bulversată de o dezordine a lumii"

mă-mpart între patti smith, vonnegut şi mhs. iese ceva de nedescris. (şi da, văd şi filme, da jur că nu mai am cînd să scriu şi despre ele. zic doar că 1. nu mi-a plăcut black swan, 2. the king's speech e un filmuleţ şi-atît (deşi cînd apărea geoffrey rush, filmu se făcea brusc 3d), 3. blue valentine e preferatu meu luna asta, 4. am pus deoparte somewhere, îî vine rîndu peste cîteva zile, 5. hai odată cu biutiful!!!)

de la mall, ieri:
zara man, tricou negru cu limba stones-ilor şi cu semnăturile lor albe. mi-l doream de cel puţin 10 ani. (2 concerte merită măcar un tricou)
eşarfă şi cămaşă cu flori. oricît m-aş strădui să nu, sînt la fel de hippie ca-n clasa a zecea.
tricou xxl cu aniversarea a 30 de ani de cînd s-a inventat cubul rubik. e bun de dormit.

îmi place de-un băiat de la patinaj care-a cîştigat ieri campionatul european.

să citiţi cînd aveţi vreme dosarul din dilema cu reţete şi să-mi spuneţi ce şi cum: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptaminii

acu vă las, tre să termin prima mea postfaţă din istoria literaturii universale. e cu apocalipsa :D

fanfara mea

nu pot să vă explic cît de tare îmi bate inima acum, după ce tocmai am descărcat ultimul album de la devotchka, pe care-l aştept de 3 ani. 3 ani în care the last beat of my heart mi-a amplificat toate stările de entuziasm şi leşin şi n-a obosit o clipă, 3 ani în care am tot încercat să găsesc înlocuitori pentru fanfara mea personală şi-am descoperit doar unii care rezistau cîteva luni, după care-şi dădeau duhul subit şi mă lăsau fără tobe şi trîmbiţe exact atunci cînd aveam mai multă nevoie de ele.
devotchka e fanfara mea oficială, iar din momentul ăsta eu nu mai pot merge pe jos în pas de plimbare. îmi trebuie galop şi alergătură, teatru şi carnaval. şi cum nu se face să galopezi şi să nechezi de unul singur pe bulevardul elisabeta, chem la scară cavaleria imperială, îmi aleg cel mai colorat dintre fluturcai (sebastian ştie despre ce vorbesc) şi plec spre redacţie. dacă vedeţi o arătare bleumarin fluturînd grăbită între universitate şi victoriei, pe deasupra metroului, să ştiţi că eu sînt.

MHS, diseară

eu sînt foarte foarte buimacă, am impresia că de vineri seară dorm în continuu (chiar dacă între timp reuşesc să mă-nfricoşez constant de haitele de ţurţuri pe sub care trec), dar vreau să vă spun c-ar fi cazul să veniţi azi la institutul francez.

aşa buimacă şi netrezită de cîteva zile bune, o să citesc la finalul întîlnirii unul dintre poemele publicate în ultimele patru săptămîni pe site-ul dilemei. nu zic care :)

şi din cauză că mă port cu blogul ăsta ca un măgar (îmi place asta cu măgarul, ana mi-a spus zilele trecute că tuşesc ca un măgar, aşa că am hotărît să folosesc comparaţia în orice context), solicit acordarea unor zile de concediu, pentru a mă putea ocupa exclusiv de şaluleşarpele, altfel trece totu pe lîngă el, suferă, se-mbolnăveşte de-oftică şi moare.

pînă atunci, un clip cît un concediu de doo zile la sighişoara, la festivalul de blues:

rip it up, shake it up

fix aşa



(doamna asta fantastică, wanda, e regina reginelor, are 70 şi ceva de ani şi tocma a scos album la nonesuch, cu ajutorul nepotului (spiritual) jack white. dezmăţuri dintr-astea să tot ai.)

şi încă:

mîine, de la 19.00, la nottara, radu cosaşu şi andrei pleşu se-ntîlnesc cu cititorii dilemei. după ştiinţa mea, e a doua oară în ultimii ani cînd dl cosaşu acceptă întîlniri de genul ăsta, aşa c-o să fie un deliciu. să veniţi. (mai ales dacă aţi ratat povestea de la mţr, de acu un an juma.)

ar mai fi multe multe, da la mine-n cap sînt de o sută de ori mai multe, aşa că mai aşteptăm puţin.

mai bine

"the biggest thing since patti smith", a zis brian eno
"it sounds like the score to a tarantino film", a scris the guardian
a cîntat în deschidere la grinderman-ul lui nick cave
iar mie mi-e deja mai bine





(tot albumul se poate asculta pe site-ul the guardian)

"muriţi încet nu stîrniţi panică"*

nu suport să fiu neajutorată. de fapt, urăsc să fiu neajutorată {tocmai pentru că am prostul obicei de-a sări mereu în ajutor. dar cum să sari dacă simţi că apasă peste capul tău un deget mare şi greu, care te înfige în asfalt ca pe-o piuneză docilă}. mi se întîmplă foarte foarte rar, iar cînd se-ntîmplă, iau foc. de la căzătura pe scări de-acum cîteva luni, am luat foc frecvent. după cusăturile de la floreasca, n-am putut să-mi prind părul două săptămîni, mă îmbrăcam în juma de oră şi ghipsul care-mi proteja firele arăta ca braţul multifuncţional al lui rambo. după operaţia de la iaşi (cu beethoven la casetofonul din sala de operaţii, şi doctoriţa mea, o doamnă absolut genială, povestind filme alb-negru cu louis de funès), aia în care nervul şi muşchiul au fost puşi fiecare la locul lui, nu mi-am putut mişca degetele o zi întreagă, din cauza durerii, doar stăteam pur şi simplu în pat şi mă uitam la ele ca la o gheară de pui îngheţat şi-mi imaginam cum ar fi să nu le mai pot mişca niciodată (aşa-s eu, mereu melodramatică). am avut noroc, tendonul a fost secţionat doar parţial, restul a rămas aşa cum era înainte să-l taie paharul ăla. am avut noroc, putea fi mult mai rău. cu toate astea, faptu că trebuie să mă duc în fiecare zi la kinetoterapie mă enervează îngrozitor, mă şi văd schimbînd metrou cu troileibuz cu tramvai ca s-ajung pînă-n griviţa, şi dup-aia juma de oră de bzzzzz-uri care-mi intră-n mînă şi-mi dau fiori, şi înapoi, ca să am restu zilei pentru treburile mele. nu mă plîng de-obicei, ba dimpotrivă, fac pe viteaza, refuz scaunul cu rotile după ce mă dau jos de pe masa de operaţii, îmi trece anestezia în cîteva ore în loc de-o zi întreagă, de parc-aş fi un fel de cal de rasă care nechează şi sperie seringile, fac mişto de durerile mele pînă se fac mici mici, nu pot să stau într-un colţ şi să-mi plîng de milă, mai bine-mi înfăşor mîna în jurul gîtului şi ies la plimbare în parc. dar urăsc să mă simt neajutorată. în fine, sînt acu mai furioasă, da o să-mi treacă. într-o lună ar trebui să scap şi de kineto, mîna o să se vindece, iar eu o să fiu din nou marele salvator al universului. deocamdată, sînt doar o fată care şi-a cumpărat o pereche de cercei cu doi cosmonauţi mici mici, ca să-şi amintească de ziua în care şi-a scos firele din mînă a doua oară. şi care are unghiile albastru închis (nişte dr. martens îmi mai lipsesc), deşi n-a crezut niciodată că o să-i placă albastrul ăsta pe unghii, dar a vrut neapărat să răzbune cumva sensibilitatea specială a degetelor de la mîna dreaptă. care-a făcut un interviu cu andrei ujică la care ţine mult mult (şi la interviu, dar mai ales la regizor) şi care (cu asta terminăm scrisul la persoana a treia) voia să vă spună că pariază că ovidiu genaru va lua marele premiu la zilele eminescu de la botoşani. drept pentru care, a copiat patru poeme care-i plac din antologia de la vinea (aşa de prost legată, încît se desprinde la prima răsfoire):

Lanţ

Lovind o pasăre care în nori dormea
fulgerul cade şi doboară copacul
copacul izbeşte piatra care stătea
şi piatra găureşte acoperişul
acoperişul care acoperea
Se crapă tavanul şi cade moloz
în ceaşca împăratului care tocmai gîndea că nimic
nu mai cade în lume
Împăratul se afla cu spatele la ceaşcă
Apoi împăratul se întoarse
îşi bea tacticos ceaiul
îşi bea molozul
îşi bea palatul
pe sine se bea
şi rîdea
Şi cădea

lovind de moarte împărăteasa care tocmai intra
cu argintul prăjit pe o tavă de aur.

Deodată

'Mnezeule deodată răsare un cal confuz pe
autostradă
şi asta întoarce
pe dos
orice concluzie şi implicit tot postmodernismul
cu bufniţelele lui globale
cu aiurelile
cu tot.

Nasul

Un trandafir evreu
îşi bagă nasul roşu
de fost birjar de mahala
prin crăpătura uşii
pe strada mare
şi mă întreabă: "ce mai faceţi
ce mai scrieţi încă nu v-aţi mutat de la Bacău?"

Regăsire

O ajung din urmă şi o întreb dacă este ea
Eu sînt îmi răspunde eu în carne şi oase

Observînd-o atent am dubii este şi nu este ea
în acelaşi timp şi totuşi seamănă

Îmi aprind o ţigară şi ea îşi aprinde o ţigară
Chiar aici îi spun am fost părăsit de o femeie
cum zece ani care semăna cu dumneata
Chiar aici îmi spune am fost părăsită acum zece ani
de un bărbat care semăna cu dumneata

La ce oră o întreb
La 7 fără 20 îmi răspunde
La ce oră mă întreabă
La 11 fără un sfert îi răspund

Atunci sîntem aproape noi ne răspundem
şi plecăm aproape împreună.

(din Trandafir cu venele tăiate, ed. vinea, 2008)

*versul final al poemului 1979

ah, şi o veste extraordinară. la cercul poeţilor apăruţi, svetlana cîrstean îl invită pe mircea horia simionescu. joi, 27 ianuarie, ora 18.00, la librăria de la institutul francez din bucureşti. ei, asta-i o veste pentru care merită să te transformi din nou în salvatorul lumii. şi să reciteşti învăţături pentru delfin. şi să mănînci mai mult kiwi.

vinerea veselă

din categoria "francejii încearcă din nou să mi se bage pe sub piele", astăzi consemnăm faptu că preşedintele juriului de la cannes 2011 e robert de niro. cum de niro o să ia la globuri şi premiul cecil b. demille (în 2010 l-a luat scorsese..), crecă e un an bun. am încredere în gusturile lui, nu ştiu exact de ce. poate pentru că:

and there’ll be love in the bodies of the elephants too

nu-i nevoie nici măcar de mască de sudură ca să vezi că mi-am părăsit blogul. ochiul liber e de-ajuns.
nu mi-am dorit decît un singur lucru pentru 2010 şi, culmea culmilor, s-a întîmplat. am ştiut c-o să fie un an bubuitor, da nici chiar aşa. în ianuarie era binişor, în aprilie era bine de tot, în iunie îmi dispărea deja covoru de sub picioare, în septembrie hotăram că trebuie neapărat să sar cu paraşuta ş.a.m.d. a fost unu dintre cei mai buni ani ai mei, o să mi se facă dor din cînd în cînd de el, o să vreau să-i scriu şi să-i trimit bezele din viitor. sper să se poată.
s-au întîmplat atîtea, încît n-am mai avut vreme să trec pe-aici decît prea rar. credeam că e suficient să scriu pe blog în gînd, în drum spre redacţie, de la cişmigiu pîn la universitate şi dup-aia în metrou 2 staţii. aşa am scris în fiecare dimineaţă pagini întregi, în care-am povestit cu cine, cum, cînd, pentru ce, cît, pînă cînd. seara adormeam mulţumită, îmi făcusem treaba. am totuşi impresia că m-am cam amăgit. să mă contraziceţi, vă rog, dacă vă lasă inima.
în 2011 m-apuc serios de treabă, promit, mai ales că-s mai roşcată ca anu trecut şi că mîna dreaptă, care-a mai suportat o anestezie şi-o operaţie după crăciun, acum se face bine definitiv, deşi deocamdată e verdegalbem fosforescent şi bandajat (şi-i pare rău după bucăţica de tendon pe care-a pierdut-o). mai ales că avem lucruri măreţe de făcut. cam aşa de măreţe:



în final, puţin bardem, ca să mai treacă timpu pînă apare biutiful:

"And then working with John Malkovich was like a master class. He's a very sweet man, a very, deeply, extremely clever and smart and intelligent guy who I will never have anything to talk about with. It doesn't matter what I say, I will always look, like, retarded next to him. He knows a lot about a lot of things, but he never makes you feel stupid about it."

anu ăsta sînt hotărîtă să folosesc mult mai des cuvîntul "perfect", pînă cînd îi dispare zîmbetu ăla arogant de pe faţă, şi dubluri de cuvinte, cum ar fi: "exact exact aşa", "foarte foarte bine", "frig frig" etc.
şi să stau mai puţin pe facebook şi mai mult pe-aici.

acu vă las, tre să fac praf expoziţia asta, care-i un dezastru.