ce zi

mai întîi am descoperit, de dimineaţă, că eşarfa nouă (cu flori) merge foarte bine cu cămaşa nouă (cu flori) şi că plus cu plus nu dă ceva excesiv de greţos. a fost un început de zi bun.

dup-aia am ascultat la cafea cea mai nouă piesă de la the dodos, care, ştiu, îmi plac numai mie din tot universul. dar chiar dacă mark lanegan ar vrea probabil să le tragă un pumn în nas dacă i-ar vedea aşezîndu-se lîngă el la masă, mie tot îmi plac. sînt my guilty pleasure de la primul album, aşa de guilty şi aşa de pleasure, încît la un moment dat m-am speriat cît îi ascultasem şi i-am şters de pe last.fm, ca să nu mă fac de rîs.

dup-aia am văzut cum au cîntat aseară the national la letterman. cu tot cu richard de la arcade fire.



dup-aia am mîncat o grămadă de portocale.

dup-aia am vorbit la telefon cu o doamnă căreia i-am luat interviu acum cîteva săptămîni şi care mi-a zis aşa, dintr-o dată: "tu eşti adorabila mea, şi gata". ce să mai spui?

dup-aia am auzit la fip (radioul pe care îl ascult la redacţie şi fără care nu se poate munci sub nici o formă în biroul nostru) sweet black angel şi mi-am dat seama că uitasem de exile on main street, aşa că l-am pus pe repeat toată după-masa (pe grooveshark. ceea ce vă recomand călduros.)



{între timp mai şi munceam, să nu se creadă nu ştiu ce.}

dup-aia roger ebert a pus pe facebook un link de la un interviu cu jack n., despre care-a zis că e cel mai bun interviu cu el din ultimii ani. vă las să spuneţi singuri dacă da sau dacă nu: http://www.dailymail.co.uk/home/moslive/article-1350653/Jack-Nicholson-I-used-feel-irresistible-women-Not-more.html#ixzz1Ckjqi9Hl

dup-aia am mers la lansarea dlui soviany.
dovada (bocancii din planul secund sînt ai biancăi cernat. şosetele din prim plan chiar ale autorului.). scuze c-arată aşa, n-aveam aparatul foto la mine:

nora iuga a citit o scrisoare minunată către kostas, personajul pe care i l-a dăruit dlui soviany. din fericire, un cristian a înregistrat scrisoarea încă de ieri, aşa că luaţi şi ascultaţi ce se spune aici despre învieri, limburi şi cutreierătorii de lumi. e prea frumos.

dup-aia am fugit la teatrul de operetă, ca să văd boxe boxe al lui mourad merzouki. dans cu box cu hip hop cu glass cu chaplin. perfect.

(apropo de perfect, byron lansează pe 17 februarie album de coveruri după piese româneşti. albumul se cheamă perfect, iar piesa am auzit-o aseară. e bună, cam ca it's a perfect day I'm glad I spend it with you etc.)

dup-aia am descoperit pe lipscani un bar/restaurant unde dădeau mr bean pe un ecran mare, iar coloană sonoră era aerosmith. şi am mîncat pizza cu fructe. prima şi ultima dată.

dup-aia am ajuns acasă şi am găsit pozele cu partizan, de luni seară. aici e guerrilive-ul (ascultaţi-l pentru deplasarea obiectelor, "adrian, ţi-am adus o ciocolată", hohotele de rîs ale lui bogdan şerban, piesa nouă, androidul leontin, păpuşea masculină şi aşa şi aşa mai departe). îmi place în backstage, mai vreau.

de pe acoperişul de la casa presei. foto: roxana afric.
cu fiecare concert care trece, mi se confirmă c-am fost în altă viaţă, în toate vieţile de fapt, groupie-şefă.

acu mă duc să mai citesc din un om din est a lui groşan, care e excelentă, genul de carte la care simţi plăcerea lecturii pe propria piele, bucuria că tu trăieşti, că ştii să citeşti şi că cineva ştie să scrie atît de bine încît să se zguduie patul de rîsul tău, în timpul lecturii. se-nţelege, sper, de-aici că nu dau doi bani pe recentele "dezvăluiri" legate de turnătorii şi dosare.

vă dorim noapte bună.

p.s. aflu de la andrei că se despart white stripes. nu mi se pare aşa de trist. aştept un dead weather mai bun.