mr. falk, you shouldn't have..

obit.
şi eu, care mă uitam printr-a treia la colombo, cu străbunica, şi-mi era apoi frică să umblu prin casă pe întuneric.

şi a woman under the influence, printre cele mai furtunoase şi pline de iubire filme pe care le-am văzut vreodată.

{e bine la ny. vom reveni cu amănunte cînd vom avea timp (şi vom renunţa, sperăm, la pluralul de majestate.)}

free's

piesa asta pentru că:
îmi place să fluier, şi afară şi-n casă, şi fals şi corect
am o slăbiciune pentru ritmurile care par de bossa nova dar nu-s
vocea caldă şi liniştită a lui bill e bună pentru duminicile în care ţii geamurile larg deschise peste tot cartierul
sîmbătă am adormit cuminte pe la 5 dimineaţa pe-o banchetă din balcon, după înc-o petrecere de noapte albă, în timp ce-n ceainic clocotea ceaiul de ghimbir pentru ultimii întîrziaţi iar tramvaiele se-auzeau din ce în ce mai clar pe bulevard (sau invers)
mi-am dat seama că cea mai frecventă întrebare pe care mi-o pun oamenii de cînd mă ştiu e "de ce rîzi?". o să-mi fac o eşarfă pe care-o s-o port mereu şi-o să scriu "nu mă-ntrebaţi de ce rîd. e evident."
mi-e deja dor de ana, care-a plecat spre tiff şi pe care am s-o văd de-abia după ce mă-ntorc
sîmbătă seară, după concertul suede, ne-a prins pe toţi o ploaie dintr-aia de zici că stă cineva fix deasupra ta şi-ţi toarnă fluvii în cap. în trei minute, ploaia ajunsese, scuzaţi pardon, în chiloţi, în cinci ajunsese în pantofi. eram nişte bălţi cu picioare, blocate la ieşirea din arenele romane, pentru că unii se opriseră sub streşini şi nu mai voiau să înainteze. nu cred că am mai umblat aşa pe stradă dintr-a noua, cînd ne-am aruncat în piscină cu tot cu haine la festivalu de teatru de la timişoara. oricum, noroc cu ploaia asta, altfel aş fi uitat c-am fost vreodată la concert suede.
mi-a trecut durerea de gît cu miere cu scorţişoară de pe everest (din fraza asta reiese că am gîtu de miere şi scorţişoară, ceea ce nu-i rău deloc)
citesc geamantanul lui dovlatov (după ce-am rugat: "auzi, nu-mi împrumuţi şi mie contrabasul lui dovlatov?"; adevărul e că nu văd nici o diferenţă între un geamantan şi un contrabas), care-i despre ce-a luat cu el dovlatov cînd a plecat (de tot) la new york, pe strada 108 (pe care e musai s-o găsesc pe hartă şi s-o văd cu ochii mei)
mai am cinci zile şi plec. şi cred că m-am împăcat în sfîrşit cu pascaliana frază "le coeur a ses raisons que la raison ne connaît point", care face uşurătatea fiinţei muuult, dar muuuuuuuuult, mai suportabilă. (în ciuda preţiozităţii aparente din aceste rînduri, vă asigur că sînt teafără şi nevătămată.)
insouciance e-un cuvînt din ce în ce mai preferat.

definiţia mea

nimic nu se termină aşa de uşor cum ar trebui să se termine, ba mai rău, se-amestecă începuturile cu sfîrşiturile în asemenea hal, încît desfăşurarea acţiunii seamănă cu mintea boţită a domnişoarelor din avignon, iar capul vîjîe ca după o noapte albă mortală (ca aia de sîmbătă spre duminică, cînd am mers pe eminescu pe la 7 dimineaţa ţinîndu-ne de mînă nici noi nu mai ştim cu cine. unii cu alţii, în orice caz. dar nu pot spune mai multe, whatever happens at bop's stays at bop's). am probabil o dependenţă faţă de treburi care merită povestite, faţă de oameni buni de îmbrăţişat de cîteva ori pe minut, faţă de nemaipomenitul care se ţine de mine ca rîia pe care-am luat-o într-a unşpea de la a. şi g., care-o luaseră şi ele de la pisica saxofonistului de la nyon, unde se duseseră la nu ştiu ce festival de jazz. după primăvara asta mi-am pierdut şi orice urmă de modestie (sigur e de la ploi), încît nu mi-e absolut deloc ruşine să spun că cette ptite phrase, găsită azi noapte într-o povestire scurtă de giono (le noyau d'abricot se cheamă), e despre mine, e definiţia mea aşa cum n-am mai găsit-o de mult:

"elle était friande de complications merveilleuses."

după care-ar mai fi şi asta:



şi-ar mai fi şi altele, da le lăsăm pe-altădat.

p.s. ţineţi-mi pumnii mîine dimineaţă, să nu mă-mpiedic la ambasadă, să nu chicotesc aiurea, să nu fac vreo stîngăcie de neiertat şi să primesc, în cele din urmă, viza. ca să-i scriu dup-aia lui woody şi să-i spun că vin.

p.s.2 pe la mijlocul verii mi se-ntoarce modestia la loc. dar mai e pînă atunci.