marți, 28 aprilie 2009
impresie
de vreo câţiva ani, am frecvent impresia că luiza de acu o lună era mai proastă decât luiza de acu. nu mai înţeleg nimic. ori mă fac din ce în ce mai deşteaptă pe zi ce trece (lucru absolut minunat, dar puţin probabil), ori am o privire nesuferită şi condescendentă pentru o luiză care e întotdeauna aceeaşi. prefer prima variantă. a doua înseamnă că-s a cold hearted bitch cu mine însămi sau doar că-s dependentă de autoironie?
luni, 27 aprilie 2009
ce-a făcut soarele
m-a înnebunit poemul ăsta azi. l-am lăsat s-o ia de la capăt vreo oră întreagă, aproape îl ştiu pe de rost, e fenomenal de tandru şi de luminos. o să fie imnul meu personal pentru luna mai. ştiu că nu e sâmbătă şi că prea m-am fandosit cu poezia în ultima vreme, da' n-am rezistat. jur că citesc şi romane între timp (numa că nu scriu despre ele). zilele viitoare verific dacă cele trei noi volume de la cartier au ajuns la iaşi. dacă nu, le iau săptămâna viitoare de la bucureşti. şi-aşa m-am obişnuit să tot plătesc kg în plus din valiză măgarilor de la blueair. măcar să fie kg de poezie.
pitchfork ţin o săptămână la ei pe site concertul lui cohen de la londra, din 18 mai anu trecut. de văzut.
acuşi încep galele uniter pe tvr1. o să mă uit, deşi n-am văzut nici o piesă de anu ăsta. da' ţin de mor la trupa teatrului maghiar din cluj. şi la afrim. o să vedem.
pitchfork ţin o săptămână la ei pe site concertul lui cohen de la londra, din 18 mai anu trecut. de văzut.
acuşi încep galele uniter pe tvr1. o să mă uit, deşi n-am văzut nici o piesă de anu ăsta. da' ţin de mor la trupa teatrului maghiar din cluj. şi la afrim. o să vedem.
sâmbătă, 25 aprilie 2009
p.d.s. 6 (de-mbrăcat)
Flanela
de Mihai Ursachi
Îţi aminteşti desigur flanela violetă,
flanela aceea sublimă pe care o îmbrăcasem
în cea mai frumoasă din serile noastre;
despre care spuneai că îmi şade
ca o armură din smalţ, ştii tu, în seara
când ne pornisem împovăraţi de garoafe şi iasomie
către Ierusalim... Când madam Zambilovici
ne-a dat câte două tartine (ca să avem pentru drum)
flanela pe care apoi am adus-o
fluturând ca un steag zdrenţuit în războaie,
pe care apoi am purtat-o
cu frenezie pe trupu-mi uscat de hagiu,
până ce-a fost absorbită prin pori şi s-a asimilat
în toate celulele trupului meu,
şi în schelet,
iar în ţesătura ei sclipitoare a devenit un ţesut.
De ce să încerci să negi,
de ce pretinzi că nu ştii ce flanelă,
ce seară, ce Ierusalim şi aşa mai departe?
De ce vrei musai s-o pipăi, s-o vezi,
să o dezbrac, tocmai acum când nu se mai poate,
de ce pretinzi că nici n-a fost nici o flanelă,
că nu mă vezi, că nu mă simţi, că nu mă recunoşti?
(pur şi simplu, one of my all-time favorite.)
de Mihai Ursachi
Îţi aminteşti desigur flanela violetă,
flanela aceea sublimă pe care o îmbrăcasem
în cea mai frumoasă din serile noastre;
despre care spuneai că îmi şade
ca o armură din smalţ, ştii tu, în seara
când ne pornisem împovăraţi de garoafe şi iasomie
către Ierusalim... Când madam Zambilovici
ne-a dat câte două tartine (ca să avem pentru drum)
flanela pe care apoi am adus-o
fluturând ca un steag zdrenţuit în războaie,
pe care apoi am purtat-o
cu frenezie pe trupu-mi uscat de hagiu,
până ce-a fost absorbită prin pori şi s-a asimilat
în toate celulele trupului meu,
şi în schelet,
iar în ţesătura ei sclipitoare a devenit un ţesut.
De ce să încerci să negi,
de ce pretinzi că nu ştii ce flanelă,
ce seară, ce Ierusalim şi aşa mai departe?
De ce vrei musai s-o pipăi, s-o vezi,
să o dezbrac, tocmai acum când nu se mai poate,
de ce pretinzi că nici n-a fost nici o flanelă,
că nu mă vezi, că nu mă simţi, că nu mă recunoşti?
(pur şi simplu, one of my all-time favorite.)
joi, 23 aprilie 2009
anatomia lui guido

dacă nu ştiţi ce să citiţi după îmbuibarea ritualică de zilele trecute, ştiu eu. de fapt, poate c-a fost îmbuibare, poate c-a fost doar ciugulire sau abţinere neîndurătoare. important e că paştele nu prea mai reuşeşte să ne scuture sufletul şi să scoată din el mila şi iubirea ca pe nişte firimituri dintr-un buzunar găurit, însă ne pune faţă-n faţă cu trupul nostru şi cu limitele lui. de-o parte, o gură de care-i legat un sac, de cealaltă, munţi de mâncare. doi pistolari pe-un drum pustiu.
din câte ştiu eu, în română s-a tradus o singură carte de guido ceronetti - "tăcerea trupului", apărută în 2002 la humanitas, cu prefaţa lui cioran (şi traducere de michaela şchiopu). e chiar cartea de care ziceam la început.
din prefaţă :
"cartea lui, apărută dintr-o certă nevoie de puritate, dovedeşte un neîndoielnic gust al ororii: s-ar spune că-i un pustnic sedus de infern. De infernul trupului. (...) Blestemul de-a târî după noi un cadavru este însăşi tema acestei cărţi"."tăcerea trupului" e o colecţie de curiozităţi, vise, deformări, un colaj de fragmente despre criminali în serie, evanghelii, nietzsche, usturoi, menopauză şi câte şi mai câte blestemăţii. trec prin ea kafka, zola, baudelaire, leopardi, respiraţia, digestia, masticaţia, sexul, nebunia şi vegetarianismul. trece prin ea şi cititorul, speriat, alergând de la un paragraf la altul, veşnic urmărit de mizantropia lui ceronetti şi de lipsa lui de scrupule. dac-aş putea, aş transcrie aici cel puţin jumătate din carte, dar mă opresc numai la câteva fragmente, ca un aperitiv amar:
"azvârlim totul în aceste vase amărâte, toate reziduurile sufletului, toate bolile minţii, toată amărăciunea vieţii, şi îi spunem dragoste. şi dacă această otravă a noastră nu se transformă într-o fiinţă asemeni nouă, ne considerăm imperfecţi, muritori, fără sprijin."
"un necrofil moderat poate afla mulţumire în patul unei frigide." (la asta m-am cutremurat de râs)
"optimismul este asemeni oxidului de carbon: ucide lăsând pe faţa cadavrelor o lumină trandafirie."
"un ceai de ghimbir întăreşte vederea lăuntrică, măreşte capacitatea ochiului ascuns şi determină spiritul în care a intrat să spună: eu pot." (culmea e că mi-am luat ceai de ghimbir săptămâna trecută dintr-un magazin din bucureşti. aştept să văd ce-o să se-ntmple cu ochiul meu ascuns:D)
"un literat ratat poate reuşi din plin devenind judecător într-un tribunal revoluţionar, mulţumit că poate omorî oameni nevinovaţi pe baza unor motive neînsemnate."
"pentru spinoza paradisul există încă, omul nu l-a părăsit niciodată. este lumea, pe care nu îndrăznim să o numim gan eden (grădina desfătărilor). un asemenea gând răscumpără lumea, dar jigneşte profund durerea umană."
"un intestin gros la bază, acoperit de un veşmânt care flutură, cu şapte găuri umflate de vânt: omul."
"numai femeia ştie să iubească, spune marañon, deoarece ştie să dispară în celălalt. cu siguranţă, nu e prea plăcut să dispari în dulapul-bărbat; dar dacă nimeni n-ar dispărea în celălalt, am fi cu toţii vizibili"
"frumoasă maxima lui napoleon: "oricât ai mânca de puţin, tot mult este." bătrâneţea se resimte şi intră prin gâtlej. dar războinicul acela ascet se hrănea puţin şi în mare grabă: opt minute pentru prânz, cincisprezece pentru cină. rezultatul: stomacul făcut praf, intestinul şi ficatul îmbolnăviţi cronic, cancer din cauza digestiei dezordonate şi chinuite. mai rău ca el nu se putea. maxima e bună, exemplul trebuie corectat."
"dacă lipsim sentimentele dragostei de morbiditatea care le îndulceşte ele nu vor deveni sănătoase, ci sterile, atrofiate, bătute de vântul cruzimii".
"medicul richard blackmore l-a întrebat pe sydenham ce autori ar trebui să citească pentru a deveni un bun medic. sydenham i l-a recomandat pe cervantes."
gata, nu vă mai torturez.
"tăcerea trupului" e un tratat de disecţie a umanităţii. la final rămân zdrenţe de carne cu care nu mai ştii ce să faci. nu vă lăsaţi intimidaţi, ţineţi-vă bine şi deschideţi cartea. o să cam tune.
(p.s.: nu vă-ngrijoraţi, n-am trecut în tabăra cinicilor. voi rămâne totimpu de partea cadavrelor luminate de reflectoare trandafirii)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)