sâmbătă, 28 noiembrie 2009

p.d.s. cine mai ştie cât


stop joc. măcar azi, poate chiar şi mâine.

Dialog cu Anton Pavlovici într-o cizmărie
de Ovidiu Genaru

Ce mai faci de ce mai faci
Ce să fac ce să fac

Văd că nu mai porţi pălărie
Văd şi eu că nu mai port pălărie

Apropo mai scrii mai scrii
Din ce în ce mai rar din ce în ce mai zilnic

Altădată beai şi cântai prin bodegi
Da altădată beam şi cântam prin bodegi

Nu mai porţi nici butoni la cămaşă
Nu mai port nici butoni la camaşă

Stai la bloc stai la bloc
Da stăm cu toţii în bloc la diferite nivele

Tot glumeţ ai rămas tot humoristic
Da tot glumeţ tot humoristic

Ai mai fost la paris ai mai fost la Viena
La Paris nu în schimb n-am mai fost la Viena

Te simţi obosit te simţi obosit
Mă simt obosit mă simt obosit

Ţii regim ţii regim
Ţin regim ţin regim

Vegetarian vegetarian
Omnivor omnivor

Ai slăbit eşti palid ai insomnii
Am slăbit sunt palid am insomnii

Ai fost la medic ai fost la medic
Am fost şi la doctor am fost şi la medic
Şi ce ţi-a spus şi ce ţi-a spus
Că şi el e bolnav că şi el e bolnav

Ar trebui să renunţi la cafea să renunţi la ţigări
Ar trebui să renunţ şi la cafea şi la ţigări

Ei dar văd că nu mai porţi nici cravată
Văd şi eu că nu mai port nici cravată

Te strângea te strângea
Din ce în ce mai tare din ce în ce mai tare

(de citit stins, amical, înorat, ca atunci când bătrâneţea s-a întâmplat deja)
(foto de-aici)

joi, 26 noiembrie 2009

praf

creierul meu e făcut praf. dacă n-aş şti că datorită lui sau a urmelor lui de luciditate, mai pot să scriu rândurile astea, aş spune că a dispărut de tot.
am deschis televizorul la 20.00, să-l văd pe băsescu în sfârşit pe realitatea. după câteva minute promiţătoare, dumitrescu spune că a apărut filmuleţul în care băsescu loveşte un copil, dovedind afirmaţia de ieri a lui patriciu. de-aici s-a prăbuşit totu în capu meu. văd filmuleţu, îl vede şi băsescu, mi se pare că e pe bune, tocma pentru că ştiu că băsescu e scandalagiu, mă oripilez şi nu prea, refuz să judec un gest ieşit din context, băsescu e încurcat, spune că nu-şi aduce aminte. discuţia continuă, revine la referendum, reformarea clasei politice, totu e cât de cât ok, ba chiar dumitrescu e paşnic şi afabil, aproape c-am uitat de copil. până când emisiunea se termină şi prelipceanu îl urmăreşte pe băsescu pe scări, întrebându-l de pumn. încă o dată, băsescu amână răspunsul. rămân lipită de televizor, începe ora de foc, patriciu îl face pe băsescu "scelerat", ponta fierbe, roberta anastase parează şi ea cum poate, sobicec sau cum îl cheamă zice că e făcătură, că e montaj. casc ochii, emit ipoteze, tata spune că e ca-n blow up, unde-i ăla, uite ce face celălalt, uite unde se uită, de ce râde. apar martori, spun că n-a fost aşa ceva, n-a lovit. la ora 11 noapte, pe retina mea secvenţa aia se lipeşte ca un timbru plin de scuipat. presupun că nu numai pe a mea.
dacă e făcătură, e foarte bine lipită. ochiul meu n-o vede clar (dar şi-ar dori s-o vadă).
dacă nu e, îl rog eu mult pe domnu băsescu să revină asupra declaraţiei pe care tocmai a făcut-o şi să spună că da, l-a lovit, e coleric, nu s-a putut stăpâni, e o greşeală gravă, o regretă, iese din campanie, rămâne etc. etc.
revin, dacă e făcătură, probabil că românia.. nu mai ştiu ce să mai zic. probabil că românia s-a dus dracului de tot. de fapt, oricum s-a cam dus.
înţeleg totuşi că nu sunt singura care are nişte semne de întrebare. mai citiţi şi-aici: http://www.hotnews.ro/stiri-media_in_campanie-6569303-cum-fost-pus-scena-scandalul-basescu-lovit-copil-excelenta-conlucrare-dintre-trusturile-mediatice.htm
creierul meu e praf pentru că l-am obligat să înghită o mulţime de porcării. creierul meu, cât de cât pregătit pentru o dezbatere de campanie (cum se anunţa cea de pe realitatea), a primi otv şi n-a putut să zică nu.
până una alta, nimic, dar absolut nimic, nu m-ar putea convinge să nu votez.
dar (via andra):



ps. şi crecă e prima dată când sunt de-acord cu costi rogozanu.

repeat

mă scuzaţi, ştiu c-am mai pus piesa asta o dată pe blog, chiar când a apărut albumul. dar acuma am văzut, uitându-mă cu mare atenţie la cele mai bune 30 de videoclipuri ale anului, versiunea inrocks, că the first day of spring are şi videoclip. unul care-mi aduce aminte de little miss sunshine şi de mine, atunci când închid televizorul şi dau muzica tare (sau tot de mine, acu mulţi ani, mulţumind în sufragerie, cu faţa spre perdeaua de la balcon, pentru geniul de care-a dat dovadă academia de film oferindu-mi oscarul pentru cea mai bună actriţă).

The First Days Of Spring Teaser from charlie fink on Vimeo.

luni, 23 noiembrie 2009

ia hai, pace

să ne mai liniştim puţin. cu una din piesele mele preferate din toate timpurile, cântată de doi din cei mai preferaţi oameni ai mei din toate timpurile. amin.





(teodora m-a rugat să aleg subiectu pt p.d.s.ul de peste o lună. aşadar, tema pentru p.d.s.ul din 12 decembrie e norul/norii. mi-am adus aminte cum am citit pe sub bancă volumul lui petru creţia în vreo 2 zile de şcoală, verificând cu priviri rapide pe fereastră dacă petru creţia avea dreptate sau nu. în general, avea.)