restanţe

pregătiţi-vă, că o să fie lung.

b1
prima mea apariţie la o televiziune naţională. cum am pus piciorul în stradă, cum s-au rupt norii şi a început să plouă din toate direcţiile, pe sub umbrela mea mare. când am ajuns la taxi, eram o epavă. în taxi, mi se părea că ne mişcăm ca pe valuri, încercam cu o oarecare disperare să-mi aranjez părul ud într-o oglinjoară în care nu vedeam nimic. ajung la b1- bună seara bună seara, vai ce furtună e, apare şi florin, prezentatorul, şi domnu sava (la care ţin mult de la o conferinţă de presă de la tiff, când i-a beştelit pe jurnaliştii mitocani), amândoi fără umbrelă. am mers la machiaj, ne-am uscat hainele cu foehnul, iar o doamnă tare drăguţă mi-a întins pe faţă tone (nu exagerez) de fond de ten şi pudră şi fard, încât la un moment dat simţeam că dacă treceai cu un creion peste faţa mea, săpai şanţuri. în fine, se pare că rezultatul final a fost mulţumitor, şi că se potrivea cu păru încreţit de ploaie (cealaltă doamnă a zis, cu tonul ăla de nusemaipoatefacenimic, ei, asta e, o să-l lăsăm aşa, creţ..) şi cu cerceii cu kyle broflovski. trec peste detaliile emisiunii, şi zic doar că în una din pauze mi s-a reumplut paharul cu apă, pe care l-am vărsat peste tot pupitrul (da da, ăla de la naşul), pentru că estimasem greşit distanţa dintre pahar şi mine. şi mă mai bucur că m-am declarat entuziasmată de trailerul de la tournee - filmu tocma a luat fipresci şi premiul pt cel mai bun regizor. şi şi bardem a luat ce trebuia să ia, dar despre asta n-am mai vorbit în emisiune.

a doua zi eu şi domnu sava trebuia să plecăm, printr-una din coincidenţele alea care-s surorile mele, cu acelaşi tren, la 6 dimineaţa, spre iaşi. după cum era de aşteptat, eu m-am trezit chiar la 6. la 12 şi ceva (tocma mă urcasem în rapid), mă sună domnu sava să-mi spună că s-a tot plimbat prin vagoane şi a văzut mulţi oameni dormind şi şi-a închipuit că unul dintre ei eram eu. dormeam într-adevăr, dar nu în trenul care trebuia, ci acasă.
în tren (cel de 12.00), am început să citesc ultima carte a lui matei florian. amor instantaneu, următoarea enţiclopedie o să fie despre şi hams şi regretel. am ajuns în iaşi la 18.00, m-am urcat în taxi şi am aterizat la centrul cultural francez, unde se adunase deja toată lumea pentru lire en fete. eram infernal de obosită, aşa că eram agitată şi foarte hlizindă. de la 19.00 am intrat în direct la radio, aşezaţi cu toţii la o masă luuungă. ce-am vorbit, puteţi citi aici: http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Dosar/5822 desigur, am spus că eu totuşi cred că sunt în românia oameni care-au scris ceva foarte bun şi care încă nu au reuşit să fie publicaţi. lucian dan teodorovici mi-a explicat, cu argumente, că e imposibil. n-am putut fotografia şosetele nimănui pentru că, de data asta, n-am mai stat în public, ci pe scenă. în fine, după dezbatere am ieşit cam în aceeaşi formaţie în oraş, ocazie cu care s-au legat şi dezlegat prietenii, s-a râs în draci, s-au spus bancuri şi s-a discutat despre băşcălie, umor, caragiale. sau ba nu, asta cu băşcălia a fost a doua zi.. în fine, noroc cu dan daia de la centrul cultural francez, care-a pus la cale toată afacerea asta şi ne-a adunat, şi-am discutat despre literatură şi ne-am veselit şi ce bine a fost.

uuf, încă un milion de lucruri de povestit şi nu mai am timp. mâine noapte plec spre tiff, de unde am să fac corespondenţe zilnice pentru http://www.dilemaveche.ro/. în plus, mă pregătesc intens ca să-i iau interviu regizorului care-a plecat acasă cu palme d'or-ul în anul în care m-am născut eu. treaba asta mi se pare la fel de minunată ca îngerii care se plimbă prin filmele lui.
în ultima vreme mi se-ntâmplă o sumedenie de bucurii (sâmbăta la mogoşoaia, green jazz fest-ul cu introducing omer klein şi eu ducându-mă la final, după un bis al lui monk, şi zicându-le I have no words, I have no legs - adică mi se tăiaseră picioarele de cât de mişto fusese, pe româneşte -, iar omer spunând îngrijorat oh, I'm so sorry, show me your legs etc. etc.), de care am grijă ca de porţelanuri, pentru că sunt pe punctul de-a le strica din cauza unor nefericiri minore. extraordinar, ce frază lungă am putut să scriu.

după tiff, schimb job, schimb casă, schimb multe. dar până atunci, să vină tiffu, şi oraşul în care am mers eu la facultate şi la bcu şi în insomnia şi aşa mai departe.
acum doi ani am reuşit să văd şi câte 7 filme pe zi. să vedem ce pot să fac anu ăsta (mai ales că o să târâi după mine un laptop, un reportofon şi un aparat foto..)

plus, ca de obicei, cu bucurii: o scrisoare cu muuulte poze de la leo.

o carte (de la casi) din cauza căreia am întârziat azi dimineaţă la serviciu.

un concert de la pitchfork cu lambchop, o trupă pe care-o ascultam acu 6 ani, pe vremea când bucureştiul era cel mai mare duşman al meu.

şi, cum să nu, ar mai fi atâtea şi atâtea.

ce-ţi doresc eu ţie dulce

dorinţa mea de azi e ca bardem, bardem supremul, bardem al lui penelope, bardem întunecatul&genialul, bardem de care nu mai vreau să scap, să ia la cannes premiul pe care l-a luat waltz anul trecut.



şi mai am o dorinţă, dacă se poate şi nu vă supăraţi. să nu plouă deloc deloc de azi până duminică în grădina de la green hours, ca să curgă jazzu valuri valuri şi să n-avem nici o umbrelă la noi.

p.s. v-am zis că merg la tiff? tot tiffu? şi că e cea mai aşteptată vacanţă cu filme pe anu ăsta?

p.p.s. nu ştiu cum a putut să trăiască blogu ăsta atâta vreme fără asta:



(găsit într-un top din theguardian cu cele mai tari tripuri din filme. elefanţii sunt pe primu loc, ceea ce nu mă miră nici cât un vârf de trompă de elefănţel.)

ochelari

ieri-alaltăieri, la cannes.

The National - "Bloodbuzz Ohio" (official video) from The National on Vimeo.

ascultată de sute de mii şi milioane de ori în ultimele două luni. mp3ul meu se deschide numai şi numai la ea, iar eu nu mă împotrivesc niciodată. o melodie care mi se-ntâmplă de mai multe ori pe zi, căreia i-am povestit deja o mie de lucruri şi care mă ştie mai bine decât propriile buzunare. cam aşa e bloobuzz ohio.

şi, pencă tocma am pus mâna pe minunăţia asta :

Angoasă

Nu vin la noapte, fiară, să-ţi domin carnea unde
Obşteştile păcate băltesc, nici n-am să nasc
O jalnică furtună în pletele imunde
Pe care, -n sastisire, ţi le sărut şi casc:

Cet patului tău somnul cel fără vise,-n trâmbe
PLutind, a remuşcare, sub mătăsosu-i cort,
Pe care-l dormi răpusă de jurăminte strâmbe,
Tu, ce cunoşti neantul mai bine ca un mort.

Căci Viciul care-mi roade,-ntr-ascuns, nobleţea primă,
Îmi dă, ca ţie, stigma sterilşităţii lui,
Pe când te bucuri, însă, de-o inimă ce nu-i

Muşcată,-n împietritul tău piept, de nici o crimă,
Eu, bântuit de giulgiu-mi, fug palid şi insomn
Crezând, când mă culc singur, că voi muri în somn.

cum ar fi să cânte the national nişte versuri de mallarmé? în traducerea lui şerban foarţă, desigur:)