nu credeam că doare-aşea

uitasem cât de rău poate să usture o rană proaspătă, care se-ntinde în zeci de cratere minuscule pe genunchi şi nu vrea să se-nchidă. am alunecat pe gheaţă, am căzut, mi-am rupt şi ciorapul. nu-i nimic tragic, era cât pe ce să-i fac şi poză (beleznei), da' criteriul estetic m-a convins s-o las baltă şi să pun repede spirt. întrebare: e bine sau e rău să intri în an nou cu genunchiul belit (scuzaţi exprimarea)?
nu-s în stare de nimic cultural zilele astea, mă uit la grease, ies la dans seri la rând, îmi pierd cerceii pe-acolo şi iau peste picior balerinii de 22 de ani sau malacii cu pulovăr alb de lână, citesc câte 3 cărţi în acelaşi timp şi nu termin niciuna, mă plimb prin zăpezi, îmi supraveghez mâţa care se urcă o dată pe zi în brad, fac şi refac în minte o listă cu lucruri-de-făcut-la-anul, mă întristez când îmi dau seama că un master în literatură comparată nu te-ajută să devii voluntar în america de sud, redescopăr plăcerile provocate de murături şi tot aşa.

şi mă-ntreb ce-am făcut anul ăsta, cu mintea la poemul lui radu andriescu (din "pădurea metalurgică", c.r., 2008), care zice-aşa:

Anul trecut

Anul trecut m-am căsătorit şi am găsit
o bicicletă perfectă în lacul Konstanz, la ora
nouă dimineaţa, într-o sâmbătă în care
pe malul apei se pregăteau tarabele
pentru talciocul copiilor. Ceva mai târziu,
aveam să cumpăr doi păiajeni
identici, cu frac şi cheiţă, de la un copil
şi o broască ţestoasă galbenă de la un altul.

(aproape c-aş da o leapşă cu treaba asta, da' nu îndrăznesc, că-s prea tânără pe-aici.)

promisiune

eartha, je chercherai toujours un homme en chantant cela avec toi.

live

s

transmisiune în direct de pe strada lăpuşeanu: ninge! ninge ca-n filmele proaste, fix în seara de 24 decembrie, cu fulgi mari, de zici că-s bomboane vichy. ninge şi ies din 5 în 5 minute, să verific dacă nu s-a oprit. ninge şi în cuptor avem mere coapte. ninge atât de frumos, că nu-mi vine să cred. ce-am zis eu, common places... tocmai trăiesc într-unul. te mai saturi uneori de avangardisme şi te bucuri paşnic de deliciile banalului.

la "curse"

m-am întors de o săptămână în românia şi asta nu-mi ocupă tot timpul. dimpotrivă, citesc şi fac toate lucrurile pe care le-ar face cineva ca mine, dacă ar fi în vacanţă, ar avea un frate de 10 ani şi o pisică (gufa) de câteva luni. transcriu mai jos o frază din cartea care stă acum lângă pat (şi despre care o să dau veşti imediat ce-o termin). dacă tot îi sunt datoare vândută domnului foarţă pentru numele blogului ăstuia, vreau să mă adâncesc în datorii şi să citez dintr-o frumoasă carte "conversaţională", apărută acum câteva săptămâni la eis art din iaşi. a se citi cu voce tare (eventual, în timp ce călătorim prin magazinele anodine de care era vorba în însemnarea de ieri).
"În cursele cu Buni, matinale, am prilejul, cinstea şi plăcerea să-i cunosc pe domnii Buzgure şi Csabi, de meserie măcelari; pe domnu' Józsi, pantofarul, cu un etern cucui în frunte; pe signor Valenta, zugrav şi sicilian; pe Grüss-Gott-Herr-Schulman, plăcintarul; pe domnu’ Toargă şi dăracul său; pe dom’ Sotir şi alba lui iaurgerie; pe Mutu, care nu e domn, ci numai mut şi lustragiu; pe Ficu Baron, care, surd, e domn şi vechi ceasornicar; pe domnul Sever, fotograful; pe domnul Elias, bijutierul; pe domnii Nachmansohn şi Măldărăscu, librari şi, evident, rivali; pe fraţii Kirkor & Bedros, mari cafegii (în vechea accepţiune); pe junele Fransua, ziaristul (întrucât vinde, încă, pe stradă, „Uuuu-niversu!”); pe, din vedere, domnu’ Duralia, birjar şi beţivan notoriu (având să doarmă, în curând, mai mult la zdup, cu şobolanii, pentru că, beat, nu-şi ţine gura, strigând „Trăiască cin’ ştiu io!”); pe dom’ Vasile, covrigarul, ce, mai târziu, la întrebarea „Ai covrigi proaspeţi, dom’ Vasile?”, o să răspundă „Vuzavé, coniţă!”; pe ’Nea Mitică, fost scafandru, având, cândvă, să eşueze în profesiunea de pompier, în care n-o să facă pureci (căci, demascat că doarme-n post, va replica, gullivernian, la „Ce faci dacă ia foc casa?!”, printr-un „Mă piş pă ia, ş-o sting!”; pe fabulosul domn Pisosky, inenarabil brocanteur; pe domnul Tahu, cu bodega; pe cofetarul Baiaram; pe („Aleviiiţă! Aleviiiţă!”) ’Nea Moni, bravul bragagiu a toată dulcea-ne copilărie.”

ps: scuzaţi fontul, mă pierd printre georgii şi verdane.

progres

aş vrea să-l aud în toate minisuperhypermarketurile în care ne înghesuim zilele astea pe boris vian cântându-ne aşa:



videoclipul nu e cine ştie ce. dar, dacă închideţi ochii, apar şi Gudule, şi frigiderul, şi scooterul, şi turnicheta pentru vinegretă, et l'avion pour deux/et nous serons heureux:)

delikatesse(n)

aveam deja în braţe clementine, pâine, lapte şi cine mai ştie ce când am trecut pe la raionul de presă. inrocks 2 cu cd - m-am întins după ea şi le-am scăpat pe toate. amuzament de sâmbătă, ce să zic. dar a meritat: monsieur gainsbourg revisited, plus interviuri cu toţi interpreţii de pe album (despre serge, firesc). revista nu pot să v-o ofer, din păcate, dar ştiu că albumul o să vă fie de ajuns. vizitatorii din cămara muzicală a lui M. G. sunt: the kills, michael stipe, jane birkin, franz ferdinand, placebo, cat power, marianne faithfull, tricky, carla bruni.. e imposibil să nu găsiţi măcar o melodie care să vă placă. vă invit chiar la topuri. lui cristi i-a plăcut cel mai mult i just came to tell you that i'm going, eu ezit între i love you (me either) şi l'hôtel. mesdames et messieurs, les jeux ne sont pas encore faits!
ps: ştiu deja ce-o să ascult şi-o să citesc mâine, în drum spre bucureşti..

de încălzire

şi nu, nu asta era trufa muzicală pe care o promisesem pentru azi. ea o să vină mai pe seară, şi e din cu totul altă familie decât youtube-urile de mai sus.

that leaving feeling

la mine în cameră miroase a sweet potato pie (de la o lumânare luată de la reduceri), pe jos sunt vrafuri de cadouri încă neambalate şi o geantă mare de voiaj pe care o s-o umplu ca pe-un curcan, iar în cap am that leaving feeling. luni dimineaţă mă-ntorc din străinătăţuri, pentru o lună de vacanţă. cam de-atunci, blogul o să intre probabil în perioada lui de hibernare. de asta scriu acum atât de mult, ca să aveţi timp să vă săturaţi de el şi să vă treacă până mă întorc! pun deci câteva poze de ieri, cu oraşul în soare ca şi cum ar fi fost mai (a, şi tot ieri am văzut la cinema two lovers. unul din cele mai delicate filme de anul ăsta, cu joaquin phoenix în rolul unui bărbat care se poartă ca un adolescent îndrăgostit şi alege la final „calea cea bună”, a nevestei neiubite, dar iubitoare. eu am plâns, mi s-a părut tragic, ed şi andrea au crezut dimpotrivă că e un happy end, că personajul a încetat în sfârşit să se poarte iresponsabil şi a devenit om mare. în orice caz, un film superb). adaug şi-o rubrică mai veche, pentru că am găsit-o uitată într-un folder de pe desktop şi vreau să-i fac şi ei o bucurie. apropo de cuvinte, că despre asta e rubrica, mi-am adus aminte ieri de „măgăriţă” (mama îmi zicea aşa când mă-mbrăcam hippie şi lălâu că să merg cu ea la teatru sau la filarmonică). cred că ar trebui reintrodus în circuitul limbii. a, şi mâine, o să aveţi parte de un cadou muzical extrem de preţios. histoire de ne pas m’oublier pendant les vacances. aşadar, iată pozele şi textul.

Litost

Ne tot mândrim cu intraductibilitatea cuvântului „dor”, ca şi cum n-ar exista „saudade”în portugheză sau „Sehnsucht” în germană sau ca şi cum nu ar mai fi atâtea cuvinte în atâtea limbi care să nu poată fi explicate decât printr-o poveste. Christopher Moore a adunat, cu ajutorul unei echipe de traducători şi de lingvişti, cele mai insolite cuvinte din lume într-o carte care se cheamă, inspirat, In Other Words. Aşa că astăzi Enţiclopedia îşi oferă un regal de minunăţii alcătuite din litere, iar prezentarea cuvintelor pe care le-a ales din cartea lui Moore nu urmăreşte nici o logică. Şi ca să vă convingeţi de asta, primul va fi „onsay” care, în boro, dialect din India, înseamnă „a te preface că iubeşti” (în timp ce „onsra” e „să iubeşti pe cineva pentru ultima dată”). La numărul doi trecem „gagung”, cuvânt sfâşietor – în traducere literală, înseamnă „ramură uscată” şi se referă la foarte trista situaţie a celor o sută de milioane de bărbaţi care, din cauza politicii chineze a copilului unic, rămân pe dinafară, neavând nici o şansă să-şi găsească vreodată iubita (pentru că, în China, femeile sunt cu o sută de milioane mai puţine decât bărbaţii chinezi). Lăsând calculele amoroase deoparte, ajungem la „ilunga” (cuvânt care a ieşit pe locul I în topul celor mai de netradus cuvinte din toată lumea), folosit într-un dialect din Congo pentru a desemna o persoană care iartă o greşeală o dată, apoi o tolerează a doua oară, dar niciodată şi a treia. „Álfreka” vine din Islanda şi sper să nu se întâmple în veci, „plecarea spiriduşilor” adică, care ar aduce după sine moartea spirituală a pământului. Şi-acum ne apropiem de casă, dar nu foarte (nici un cuvânt din română nu e pe listă): în Rusia mai întâi, cu „razliubit”, „ceea ce simţi pentru o persoană după ce ai încetat să o mai iubeşti”, adică dez-îndrăgosteala, un amestec de prietenie, condescendenţă, simpatie, melodramă şi valeriană; apoi în Cehia, la „litost”, pe care Kundera îl defineşte aşa – „o stare de tulburare adâncă provocată de constatarea subită a propriei nefericiri”, „un sentiment al infinitului asemănător cu un acordeon deschis, o sinteză din multe altele, compasiune, remuşcare şi un soi de dorinţă nelămurită... Nu ştiu cum ar putea cineva să înţeleagă sufletul omenesc fără asta.” Sunt convinsă că, dacă sunt îngânate câteva din aceste cuvinte speciale, e imposibil să nu primeşti ceva din irepetabilitatea lor, devenind, la rându-ţi, de netradus.

pe onoarea mea, n-o să ajungi niciodată la worms!

priviţi-mă în ochi şi spuneţi-mi că dragonul ăsta nu e cel mai simpatic dragon pe care l-aţi văzut vreodată într-un film şi că siegfried nu e cel mai mare nenorocit cu plete (pentru că atacă o lighioană care nu i-a făcut nimic)!

poemul de duminică

şi camera, şi poemul sunt ale lui dylan thomas.


Love in the Asylum

A stranger has come
To share my room in the house not right in the head,
A girl mad as birds

Bolting the night of the door with her arm her plume.
Strait in the mazed bed
She deludes the heaven-proof house with entering clouds

Yet she deludes with walking the nightmarish room,
At large as the dead,
Or rides the imagined oceans of the male wards.

She has come possessed
Who admits the delusive light through the bouncing wall,
Possessed by the skies

She sleeps in the narrow trough yet she walks the dust
Yet raves at her will
On the madhouse boards worn thin by my walking tears.

And taken by light in her arms at long and dear last
I may without fail
Suffer the first vision that set fire to the stars.

o mică atenţie

suntem în decembrie 2008. ep-ul lui bon iver apare în ianuarie 2009. cum se face atunci că putem să-l ascultăm deja? nu ştiu să explic, dar nici nu-mi bat capul cu asta. important e că blood bank are 4 cântece care te-ajută să treci peste iarnă, cu care poţi să te-nchizi într-o pătură groasă şi să te uiţi pe geam la frig, cu care îţi poţi purta nostalgiile la vedere, pe care le plimbi prin cana cu ceai în timp ce-ţi vin în minte toare lucrurile nespuse, alunecările şi teama.

boala

am dat în boala crăciunului (care, din fericire, nu e christmas disease, adică hemofilia B..). am liste, liniuţe, magazine, hârtie de împachetat, scoci şi o acută lipsă de concentrare la orice altceva. ştiu că încă nu e iarnă cum se cuvine (pentru că, de când sunt aici, nu mi-au îngheţat niciodată urechile), dar nu mă interesează. crăciunul e acuşi şi eu nu mai am răbadare (ce-i drept, nici măcar până în februarie nu am răbdare, când o să apară cel mai extraordinar album al anului 2009). nu m-am putut abţine să nu-mi fac şi eu un cadou (şi ce-o să mă mai înfurii pe fnac dacă other colors n-ajunge la mine înainte să plec acasă!). sunt sigura contaminată??

ps: ieri s-a întâmplat ceva ciudat. în nişte circumstanţe despre care n-are rost să vorbesc, am simţit în nări EXACT acelaşi miros de acuarele dizolvate în apă (adică de penson muiat în paharul de plastic), apă pe care trebuia s-o aruncăm în chiuveta de la baia fetelor, după ora de desen. eram în primară. ce vrei cu mine, nene proust?
ps2: poza asta dementă e de-aici

sarkobama

altul care se crede obama.