uitasem cât de rău poate să usture o rană proaspătă, care se-ntinde în zeci de cratere minuscule pe genunchi şi nu vrea să se-nchidă. am alunecat pe gheaţă, am căzut, mi-am rupt şi ciorapul. nu-i nimic tragic, era cât pe ce să-i fac şi poză (beleznei), da' criteriul estetic m-a convins s-o las baltă şi să pun repede spirt. întrebare: e bine sau e rău să intri în an nou cu genunchiul belit (scuzaţi exprimarea)?
nu-s în stare de nimic cultural zilele astea, mă uit la grease, ies la dans seri la rând, îmi pierd cerceii pe-acolo şi iau peste picior balerinii de 22 de ani sau malacii cu pulovăr alb de lână, citesc câte 3 cărţi în acelaşi timp şi nu termin niciuna, mă plimb prin zăpezi, îmi supraveghez mâţa care se urcă o dată pe zi în brad, fac şi refac în minte o listă cu lucruri-de-făcut-la-anul, mă întristez când îmi dau seama că un master în literatură comparată nu te-ajută să devii voluntar în america de sud, redescopăr plăcerile provocate de murături şi tot aşa.
şi mă-ntreb ce-am făcut anul ăsta, cu mintea la poemul lui radu andriescu (din "pădurea metalurgică", c.r., 2008), care zice-aşa:
Anul trecut
Anul trecut m-am căsătorit şi am găsit
o bicicletă perfectă în lacul Konstanz, la ora
nouă dimineaţa, într-o sâmbătă în care
pe malul apei se pregăteau tarabele
pentru talciocul copiilor. Ceva mai târziu,
aveam să cumpăr doi păiajeni
identici, cu frac şi cheiţă, de la un copil
şi o broască ţestoasă galbenă de la un altul.
(aproape c-aş da o leapşă cu treaba asta, da' nu îndrăznesc, că-s prea tânără pe-aici.)
7 comentarii:
ehei ce frumos le spui dumneata...
aman pt mai tarziu un comment mai concret, ca acum se pravalesc stirile peste mine :)la serviciu
dar mintea mi-a ramas la zapezile, muraturile si cartile incepute si neterminate de care aminteai.
serviciu?? inuman!
eu am ingenunchiat una buna de Mos Nicolae, saracu', a vrut sa-mi dea o mana de ajutor, da' n-am putut sa i-o accept, ca ma pisca prea tare pielea jerpelita de pe dosul mainii proprii. numa cand auzi, piele jerpelita, si te apuca frica groaza.
io simt ca e ok cu genunchiul tau belit, luiza. i-o idee calduroasa in spatele lui si-a ciorapului rupt, ceva cu nevârstnicie, joaca, cam asa ceva
o, draga mea, aşa mă gândeam şi eu, dar aveam nevoie de o confirmare. să ne fie de bine atunci douămiinouăle şi să avem din când în când câte-o julitură, ca să fim sigure că încă suntem în viaţă (aia nevârstnică, aşa cum bine ai zis). lamulţiani!
luiza ai avut ghinion. daca te raneai la barcelona aveai o oarecare sansa ca zecile de cratere sa fie adulmecate si imortalizate pe panza de jose antonio :)
sunt convins ca bruta ti-ar fi ghicit si ceva pe 2009 printre ochiurile ciorapului sfasiat!
mie nici sa ma mai intristez de sfarsitul unui nou an nu imi mai vine. pai care sfarsit, ca nici nu imi dau seama (si nici nu simt) cum de am ajuns la finele lui decembrie :)
pantacruele, mi-ai luminat ziua (ceea ce era greu de tot, pentru că am febră şi văd cam în ceaţă). pe lista de rezoluţii pentru la anu trec şi: să calc strâmb la barcelona, primăvara, artistic şi nemilos, numai în preajma unui jose antonio veritabil:)
vezi? sunt un far. un dolce far niente :p
Trimiteți un comentariu