give blood

în ultimele zile nu mi-am mai văzut nasu (care oricum e mare şi de obicei se vede) de atâta nebuneală. acu am de scris în total 14mii de semne, aşa că pun la repezeală un link, http://www.telegraph.co.uk/culture/film/starsandstories/6243935/Woody-Allen-interview.html (în care woody ne spune de ce e ploaia aşa de importantă în filmele lui), şi o muzică (rain machine, proiectul solo al lui kyp de la tv on the radio. să nu vă speriaţi de art cover, kyp a desenat singur curcubeiele alea. din fericire, cântă mai bine decât desenează.)



şi, dacă sunteţi din iaşi şi reuşiţi să vă descurcaţi prin nenumăratele modificari de program al IIFF-ului, mergeţi să vedeţi the boat that rocked (azi, la 6 fără un sfert la victoria), only (tot azi, tot la victoria, la 8) şi la mujer sin cabeza (tot azi, la glendale, pe la 10 fără un sfert).

zile

ieri. am ajutat o băbuţă să urce scările de la policlinică, am alergat până la etaju 4, ca să văd dacă doctoriţa ei de familie era acolo. am coborât, i-am spus că doamna oprea e acolo şi că are program până la 19.30. mi-a mulţimit şi mi-a zis să ai sănătate, şi mata şi soţu matale. deci acum aş vrea să spun şi eu ceva: dragul meu soţ, încă nu mă cunoşti şi nici măcar nu-ţi trece prin cap ideea că te-ai putea căsători vreodată cu o ochelaristă, dar vreau să ştii că cineva (nu eu) s-a gândit ieri la sănătatea ta. să fumezi mai rar, să alergi şi tu pe scări, să iei aspirine înainte să ieşi în oraş. ai înţeles, da?
tot ieri, am zis de trei ori cuvântu proletar până să-l pot pronunţa cum trebuie. există cuvinte pe care nici n-are rost să le spui.

azi. când am mers să-l iau pe frate-miu de la şcoală, colega lui, mădălina, a zis: e sora ta? vai, ce frumoasă e. afirmaţia a fost confirmată de alţi copii din clasa a patra de la şcoala kogălniceanu. încep să cred că şcoala primară îmi prieşte.
tot azi. începe festivalul internaţional de film de la iaşi, prima ediţie. cu două ore înainte de deschidere, acreditările pentru presă încă nu se dau. să revin mai încolo. plus că nici bilete nu se vând, e pe baza de invitaţii. de-abia aştept să văd adunate la un loc oficialităţile acestui minunat oraş, oficialităţi care ies la cinema o dată pe an, când sunt poftite respectuos.
oricum, despre festival o să transmit frecvent pe blog. şi o să-mi fie imposibil să nu-l compar cu tifful :D

mâine. festival toată ziua. til schweiger mai ales. basterds din nou.

poimâine, cu maşina (nu a mea, bineînţeles) la piatra neamţ, la deschiderea stagiunii. herr paul, de radu afrim. am de văzut acolo nişte prieteni vechi. luni dimineaţă ne întoarcem, şi-o iau de la capăt cu festivalu.

frumuseţea sovietică

am găsit în romlit un text pe care l-am citit de două ori la rând (chiar dacă arată a cearşaf şi se întinde pe o pg juma; are totuşi o poză cu belousova şi protopopov), scris de un rus despre care n-am găsit nicăieri nici o informaţie. îl cheamă igor irkevici şi deşi leo butnaru scrie în cele câteva rânduri despre el că face parte din pen clubul din rusia, pe site-ul lor n-am găsit nici un igor irkevici. dragă igor, ce fel de cărţi scrii tu şi cum pot să le citesc şi eu?
de dragu celor câteva ore de rusă pe care le-am făcut anu trecut pe vremea asta, de dragu celor 5 ani ai mei petrecuţi, ca orice copil dintr-un stat estic, aproape de patria sovietică (cel puţin în teorie), de dragu anilor întregi în care-am urmărit campionatele de patinaj artistic la televizor (mai întâi comentate de ţopescu-patinatoarea-poartă-un-costum-auriu-cu-paiete-albastre-şi-mânecuţe-roşii, şi apoi pe eurosport, unde-aveam parte şi de probele de calificare, şi de transmisiuni color), cu o foaie de hârtie pe care notam toţi concurenţii, notele mele şi notele juriului, de dragu frazei ăstea interminabile, transcriu câteva fragmente de text (din care n-am priceput decât un sfert din aluziile culturale):

"Eu nu sunt comunist. Însă şi mie îmi pare rău de frumuseţea sovietică ce pleacă. Ea nu a salvat nici lumea, nici chiar Puterea sovietică. Nu trezeşte compasiune. Dânsa nu merită să fie compătimită. Şi totuşi, ţi se face milă de ea. A fost irepetabilă... (...) Era severă, dar sentimentală. Avea ochi ruseşti şi pomeţi mongoli. Talie de viespe, dar totdeauna şolduri late şi neabătut lată în spate. Buze subţiri, palide şi, nu se ştie de ce, uşor muşcate. Frunte îngustă şi urechiuşe de pisică, spălăţele. (...)
Uneori frumuseţea sovietică urca pe tractor, de unde ajungea să fie Paşa Anghelina. Alteori se ducea în spatele frontului duşman şi devenea Zoia Kosmodemianskaia. Uneori pleca să navigheze prin latitudini boreale şi era spărgătorul de gheaţă "Lenin". Uneori se rotea, în salturi, pe bârnă şi era Olga Korbut. Uneori făcea carieră de succes pe linie de partid şi prin urmare era ministrul culturii Furţeva. Uneori putea să se rătăcească în pădure, în acest caz fiind Scufiţa roşie. Uneori frumuseţea sovietică i se dedubla, după care era scriitorii Ilf şi Petrov sau fraţii-atleţi Znamenski, ce concurau la probele de alergări. (....) Apoi a ieşit în Piaţa roşiem striga "Jos puterea sovietică" şi era disidentă. Apoi citea frumos cu voce tare versuri şi era Bella Ahmadulina. Apoi devenise tăcută, se pregătea să meargă la mânăstire şi era Anna Ahmatova. Apoi s-a spânzurat şi era Marina Zvetaeva. Apoi au început să-i crească sprâncene stufoase şi dânsa era Brejnev. Apoi pleşuvea şi deja era lenin. Apoi scria versuri şi era Pasternak. Apoi se blinda, devenea tanc şi intra în Praga. (...) Apoi devenea pop-star şi era Alla Pugaciova. Apoi şi-a descoperit calităţi extrasenzoriale şi era vindecătoarea Giuna. Apoi pe frunte i-a apărut o pată, şi era Gorbaciov. Apoi se revărsa în lung în lat şi în curmeziş, inunda totul în jur şi era fluviul Volga umflat în primăvară. Apoi devenea staţia atomică de la Cernobîl, după care exploda în p... măsii toată deodată."
"Patinajul sovietic apăruse din nimic, de nicăieri. În Rusia, totdeauna s-a dansat prost şi s-a patinat aşijderea prost. În Rusia dansau frumos doar ţarii şi scriitorii ruşi. Dacă erau treji, ruşii, chiar dacă ştiau să danseze, se ruşinau s-o facă. În genere ruşii au dansat totdeauna prost şi, de obicei, în locul lor acest lucru îl făceau balerinele, inşii beţi, ucrainienii, ţiganii şi urşii. Inventând patinajul artistic, comuniştii au astupat spărturile din corabia vieţii ruseşti."

(textul se cheamă "istoria frumuseţii sovietice. în memoria patinajului artistic sovietic." traducere de leo butnaru)

e genu de text care se citeşte rânjind/zâmbind amar. după care am deschis obs cult şi-am dat peste un interviu luat de şimonca micaelei ghiţescu. "memoria", "revista gândirii arestate" (pe care-am citit-o în ultimii ani), n-o să mai apară, pentru că n-a mai primit bani de la afcn. e, probabil, cea mai tristă veste a începutului de toamnă.

bărbii

(sunt zile în care doar bărbia contează. ca azi, de exemplu.)

1 an

pe 19 septembrie, acu un an, ştergeam cu radiera toate motivele care mă făcuseră până atunci să detest blogurile şi deschideam prăvălia. voiam să mai pun o poză, să mai zic o vorbă de ens şi de franţa, să mai evit povestirea repetată pe mess a aceloraşi lucruri. nu trebuia să fie un blog "cultural", ci unul de nimicuri. sper c-am reuşit să-l păstrez aşa şi mă mir că de la cei 10 vizitatori de la început am ajuns la 150 (200 în zilele bune). nu ştiu exact ce-nseamnă cifrele astea şi nici poziţia 503 în zelist. nu m-am străduit să scriu în vreun fel, n-am prea vrut să mă cert cu nimeni, nici n-am stârnit polemici. pe şaluleşarpele condiţia număru unu era să nu mă iau în serios (decât în situaţii de urgenţă). desigur, nu mi-a ieşit chiar totimpu, aşa că au avut grijă să-mi dea bobârnace prieteneşti toate blogurile pe care le citesc conştiincios.
acu un an eram convinsă că o să mă plictisesc după câteva luni. şi uite că nu m-am plictisit, ba chiar a început să-mi placă (probabil mai ales pentru oamenii care mai vin aici din când în când).
ei, şi ca să nu devenim melodramatici, transcriu mai jos (fără permisiunea autorului care, sper, n-o să se supere), cea mai simpatică recenzie făcută blogului meu. ea e opera domnului gică, mare meseriaş în ale văruitului şi comentator de încredere pe blogul lui florin lăzărescu:

Saru mîna doamna Luiza tot ieu sînt Gică. Să ştiţ că nu am somn pentru căci nu pot dormi, şi tot unblu ieu pe internet şi abea acum am văzut căci aveţi şi domneavoastră blog care se chiamă şalu eşarpele. Mă scuzaţ că mă bag în vorbă, da de ce şal şi şarpe ie vorba? Întreb pentru căci meam adus aminte că înt-ro vară pe cînd ieram la popuşoi mia spus Vacă povestea cu şalu lu fata aia a lu unu Duncanu care iubea pe poietu ăla rusnac şi fata a murit şi poietu ş-ia tăeat vinele. Ie vorba de fata aia? Aţ cunoscuto?
Am mai citit pe blog la domneavoastră şi mam impresionat fuarte tare cum îi scrieţ domneavostră lu jurnalu domneavoastră “dragă jurnalule”. Ieu mam gîndit mai întîi căci aveţ o problemă şi scrieţ la un ziar, da apoi mam prins că ie un jurnal secret de care aveam şi eu şi văru meu Vacă în clasa a opta la şcuală. Da să ştiţ că nu ie bine să vorbiţ singură cu jurnalu, mai bine vorbiţi cu cineva un om sau o femee, sau vă loaţi o mîţă, pentru căci mia spus mie un om fuarte deştept, un profesor care am zugrăvit casa, Gică, mia zis, cei care vorbeşte singuri sau scrie singuri către ei însişi poate să dea în, mă scuzaţ doamna Luiza, schiţofrenie.
Mie mia mai plăcut de pe blogu domneavoastră filmu acela cu bătae, deci vă rog să mai puneţ filme pentru căci îmi place.
Închei aici şi vă doresc sănătate cea ce îm doresc şi mie lui Gică.

şi punem şi-o caricatură de-a lui jup, ca să nu dispară zâmbetu de pe buze tocma într-o asemenea zi.




văd că şi pobby sărbătoreşte hunopolisul, ne-am nimerit bine amândoi :)
a, îmi cer scuze de la toţi cei care-au ajuns aici căutând "wrestleri care au murit în luptă", "femei cu nasu mare", "cum ajung în anglia?", "o compunere cu titlul mândria de a fii român", "www.babesinstockings.com", "miros de acetonă din nas", "ce înseamnă când te loveşti în cot", "compunere o copilărie fericită", "îmi plac bărbaţii cu nasul strâmb", "circul cu animale bucureşti" şi "aş vrea să găsesc parfumul d&p sau unul asemănător". ştiu, v-am dezamăgit. pe viitor o să mă străduiesc mai mult.

amica

inexistentă, l.v.

fără p.d.s.

azi n-am chef de p.d.s. ascult ultimu album pearl jam o dată, de doo ori, de trei ori, de patru ori şi mă tot opresc invariabil la the end, care ne spune cât de puţin timp ne-a mai rămas. mă pregătesc să mă uit la the pope of greenwich village şi aştept să se facă toamnă de tot.

lui frank o'hara i-ar fi plăcut mad men

asta aflăm de-aici:

For his part, Weiner says the new anthology is a complete coincidence and that he secured permission to use the poem from O'Hara's sister, who told him, "She loved the show and she thought (Frank) would, too."

şi am găsit blogul de care ziceam, the footnotes of mad men. absolut fascinant, nu-mi mai pot lua ochii de la the swinging 60s :)

cum să nu-mi doresc şi eu celebra rochie mondrian, marca ysl? cum?

I am a maddict

mad men e cel mai tare serial pe care-l dau acu televiziunile americane. e singurul pe care am chef să-l revăd, deşi încep să ştiu replicile-cheie pe de rost. elegant şi extrem de deştept, despre america anilor 60 aşa cum rar am văzut-o. dacă ar trebui să iau un serial pe o insulă pustie, unu singur, mad men ar fi. crec-aţi înţeles ideea principală.
dacă totuşi nu, citez din variety-ul de luna asta:

AMC’s Mad Men is the most stylish—and perhaps best—show on television.

şi vă rog să aruncaţi o privire pe întreg articolul din variety şi pe fotografiile făcute de annie leibovitz (cea de sus e doar un exemplu). după care n-ar strica să vă uitaţi şi la serial. garantez eu pentru el :D

şi, dedicaţie specială pentru adela, o poză dintr-un episod pe care nu l-am văzut încă (şi una din scenele mele preferate):

şi un cântecel (din seria 3):



găsisem şi-un blog care glosa fermecător pe marginea referinţelor culturale din mad men. da nu mai ştiu pe unde e..

dragă jurnalule,

dacă nu scriu acu, nu mai scriu deloc despre bucureşti. ceea ce n-ar fi vreo mare pierdere, da na, să nu spună lumea că neglijez blogu.
vineri m-am trezit la 4 juma, peste o oră eram în tren şi ascultam melodia dacă pleci ia-mă şi pe mine. de la telefonul domnului de-alături, un ins la 60 de ani cu faţă de bibliotecar şi maniere de pensionar tembel, care dorea musai să-şi impresioneze colegele. adormită cum eram, n-aveam chef de scandal, deşi dacă pleci ia-mă şi pe mine răsuna în tot vagonu ca un imn de luptă. m-am dus mai spre capăt, ca să aud mai puţin şi să adorm. n-am putut, din cauză că trebuia să fiu vigilentă ca să nu îngheţ. pe la ora 10, când au oprit în sfârşit aeru condiţionat, am aţipit. înţeleg, din nenumăratele mele drumuri cu trenuri de toate felurile, că temperatura nu se reglează niciodată şi că e extremă. extrem de mică sau extrem de mare, mai ales dacă biletu costă aproape un milion. mulţumim, cfr, pentru grija pe care ne-o porţi.

mă sperii când văd că un paragraf întreg a fost numa despre tren. tre să scurtez povestea.

1. bădăranu.
bucuroasă că nimeresc în sfârşit drumul de la gară spre kostea, merg zâmbitoare pe străzile bucureştiului. pe a treia (cea pe care trebuia să ajung), la o mică trecere de pietoni, se opreşte în faţa mea un ins pe scooter. şi, vorba alor mei care i-au povestit lui frate-miu scena, îmi pune mâna pe "frunte", cu un rânjet triumfător. în secunda următoare, geanta mea de uichend (una în care poţi să pui liniştit nişte rochii, nécessaire-ul, o carte groasă, parfumul şi nişte sandale) s-a ciocnit furtunos de capul lui. dobitocul a rămas trăsnit şi-a demarat. peste 10 metri, mi-a tăiat drumul din nou, cu gând să repete măgăria. i-am zis că-i dau număru la poliţie dacă nu se linişteşte, aşa că s-a cărat, nu înainte de-a-mi trânti o înjurătură sănătoasă.
deci, băi buoule, 103 CREVEDIA, asta scria pe motoreta ta de idiot. mersi că mi-ai dat ocazia să fac ce-am văzut numa în filme, adică să dau cu poşeta în capu unui măgar. spre nenorocu tău, poşeta mea era ditamai gentoiu. ştiu eu că la tine în cartier la crevedia o să zici că m-ai şi pupat şi că eu am suspinat de fericire. da lasă, odată şi-odată o să iasă adevăru la iveală. pun pariu că te cheamă dorel.

2. turtles can fly.
îmi zice kostea, hai să ne uităm la un film irano-irakian, să mai înţelegem şi noi cum stă treaba cu orientu mijlociu. zic, da. credeam amândoi că e un film emoţionant-amuzant cu puşti. de fapt, turtles ăsta e o tragedie cu copii care scot grenade cu dinţii. de văzut, în orice caz, te cam sfâşie, dar meriţi.

3. cohen.
dacă nu era andrei, nu mai veneam la concert. culmea e că mi-a plăcut mai mult ca anu trecut. poate şi pentru că am stat foarte aproape de scenă şi pentru că la bisuri am fost în picioare, sau pentru că de data asta chiar am avut impresia că e ultima oară când îl văd. nu m-au mai deranjat nici chitara dinainte de who by fire, nici saxofonul cam 80s. am fost acolo, am locuit în fiecare cântec, şi, la final, când a spus "may the blessings find you in your solitude", mi-au dat lacrimile, scurt şi la obiect. nu vreau să povestesc prea multe, am scris oricum şi-n supliment, o să apară sâmbătă. anu trecut am fost mult mai preocupată să nu ratez nici un gest, anu ăsta am stat mult cu ochii închişi, mi s-a părut că piesele comunică între ele, că pricep mai mult. în plus, era şi lună plină, o minune. am luat la recitit cartea lui mihăieş şi nu mi-a mai plăcut deloc. nu-mi plac analizele lui pe text, şi nici faptu că singura biografie pe care o citează e a lui nadel, când mai există cel puţin 5-6 la fel de interesante. am devorat tot numărul inrockuptibles şi-am găsit nişte interviuri şi nişte reportaje foarte mişto, de vorbă cu marianne, de vorbă cu cohen la mount baldy.. (a, iar mihăieş mai are şi pata pusă pe dylan, zice că e parvenit şi calculat şi alte prostii)
mulţumesc, andrei :)

4. sâmbătă
la adela acasă e foarte frumos, aerisit, iar cărţile sunt aşezate în bibliotecă pe citite şi necitite. sâmbătă dimineaţă ne-am uitat la ugly truth, am râs anemic şi ne-am îngrozit de cât de proastă poa să fie comedia aia. plus că gerald butler nici măcar nu e frumos.
după-masă, la mall cu cristi şi adela, ca să vedem INGLOURIOUS BASTERDS. mai ţineţi minte cum m-am extaziat la public enemies? ei, la ăsta m-am extaziat şi mai mult, lucru pe care îl credeam imposibil. eu am de mult o obsesie pentru relaţia dintre ficţiune şi istorie, aşa că basterds au picat la fix. n-are rost să vă zic acu prea multe, de la mine are un 9.50 şi-o declaraţie de-amor pentru til schweiger. lui cristoph waltz nu îndrăznesc să-i spun nimic, de frică să nu comande pentru mine un pahar cu lapte. în fine, cinema-extaz.

urban soup night, în parcu tineretului.
plus: s-au strâns bani pentru spitalul de copii.
minus: s-au strâns zeci de bloggeri şi twitteri, care mai de care cu aparatu foto în mână şi cu tricou pe care scria adresa blogului personal. dacă mai stăteam zece minute, şaluleşarpele ar fi capitulat în faţa simţului ridicolului.
plus plus: ne-am dat în maşinuţe, de trei ori. sunt f mândră că l-am buşit pe cristi, mai ales la a treia tură, când mă prinsesem în sfârşit de toate şmecheriile.
mai vreau în maşinuţe.
porumbul copt din parcul tineretului e foarte bun. coceanul poate fi folosit pe post de microfon în metrou. nu detaliez, a povestit adela mai multe.
seara începe cu rosé la verona şi sfârşeşte la dans, în control. despre ea avem opinii diferite, în funcţie de ce mai ţine minte fiecare. eu ţin minte întrebarea "vrei să fii prietena mea", la cinci dimineaţa, când afară ploua torenţial. şi mai ţin minte şi că am râs şi am dansat cât pentru trei uichenduri.
de pe eşarfa luată dintr-un magazin de babe din lyon s-a scurs tot albastrul, de la ploaie. nu ştiu ce să fac cu ea. dac-o bag în clor, se face albă?

5. final
desigur, mi-a ţiuit urechea dreaptă două zile. urechea mea începe să devină un fel de semnal de alarmă care se autodeclanşează şi-mi face mie nervii praf.
duminică dimineaţă, cu voce de cohen şi cap în formă de butoi, am iniţiat-o pe adela în mad men. după care am plecat şi eu în sfârşit acasă cu acceleratu, în care n-am mai îngheţat, şi în care chiar înainte să ajungem în iaşi, am fost felicitată pentru cartea pe care o citeam, "că tinerii din ziua de azi au numa internet în cap şi nimeni nu mai citeşte cărţi groase decât dacă au poze".

dragă jurnalule, nu ştiu cum de mă suporţi aşa nevorbită cum sunt. mai zic numa că vreau cartea asta şi-atât.
noapte bună.

telegramă

ultimele mele 3 zile, în linii mari (în linii mai mici, după ce termin de dormit):



(e my least favourite de la cohen, dar e singura în care apare tarantino :D)

scurt

mîine dimineaţă la 5 plec spre cohen. ca şi anu trecut, înainte de geneva, nu-mi vine să cred.

românia, mândria libanului

aflu de la victoriţa duţu (o doamnă pe care n-o cunosc şi care continuă să-mi spam-uiască mailul, deşi am rugat-o de mai multe ori să-mi şteargă adresa din carneţelul dumneaei) că avem zece români "membri de onoare pe viaţă ai culturii libaneze". dar mai bine să vă arăt mailul pe care l-am primit, că poate nu mă credeţi:

"Concursul international de literatura "NAJI NAAMAN" Liban
http://www.naamanculture.com/english_naji/literaryprizes.htm
Au porticipat poeti din toata lumea intr-un numar de 781 si au fost laureati 59 dintre care foarte multi romnai. Castigatorii vor fo memebri de onoare pe viata ai culturii libaneze si vor fi publicati in antologii de poezie.
Toate datele pe situl concursului.
Poetii romani castigatori de premii
Alexandra Bucur-Emilia
Mihaerla Dordea
Mazin Rifa'i
Budei Costin Ciprian,
Victorita Dutu,
Dan Lungu,
Paul Mihalache
Ioana Trică
Silvia Miler
Simona-Grazia Dima"

wtf do I care? şi dan lungu de când scrie poezie? şi cucoana asta de ce nu pricepe odată că trimisul de mailuri aiurea nu-i face ei publicitate? ba dimpotrivă, îi aruncă mesajele (şi nu numai mesajele) la bulk. acu vreo 3 ani, victoriţa duţu mi-a trimis şi un roman creaţie proprie, dorind ca marii oameni de cultură (printre care nu ştiu de ce a crezut că mă număr şi eu) să o ajute şi să-i deschidă uşa vreunei edituri. iată ce i-am răspuns:
http://www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=1143
veţi observa, vă rog, şi comentariile de sub rubrică, semn de sindrom al comis-voiajorului.

buun, şi acu să trecem la chestiile mai importante. el pais spune că da, sigur, carla bruni o să înceapă filmările cu woody în primăvara anului viitor. sarko crecă intră în fibrilaţie, n-o să ajungă în viaţa lui nici un sfert de cool pe cât e nevastă-sa, nici măcar prin alianţă.

şi, cu tristeţe, despre ce-nseamnă să nu stai cuminte acasă şi să nu faci filme de mall: http://www.reuters.com/article/latestCrisis/idUSN02267420
(aici sunt nişte poze din documentarul realizat anul trecut, tot în san salvador)

take me back where I may shine

îmi place toamna. poţi în sfârşit să asculţi piese ca astea, care-ţi moleşesc mulţumirea de sine şi nu te lasă să adormi până nu ajungi să le îngâni în somn:


A. A. Bondy - To the Morning



A. A. Bondy - On the Moon


(pe asta ar fi putut a.a. s-o cânte şi cu marlango, le-ar fi stat foarte bine împreună)

îmi place toamna, pentru că citesc despre cum poliţia a redeschis după 40 de ani ancheta morţii lui brian jones. poate că 40 de ani n-au trecut degeaba.
îmi place toamna, pentru că mă gândesc la crăciun din ce în ce mai des, ca şi cum atunci o să se întâmple ceva ieşit din comun, ca-n serendipity. oricum, în octombrie, dylan îşi lansează albumul de colinde, ce nebunie mai e şi asta, o să ascult şi n-o să-mi vină să cred.. coperta arată aşa:


îmi place toamna, pentru că te calmează brusc, pentru că face linişte în jurul tău, domoleşte viteza sângelui, te lasă să pui încet capul pe masă şi să crezi că toate or să se termine cu bine.


(aici e băiatu ăsta, bondy, pe care cred c-o să-l ascult cel puţin până la prima ninsoare. iar pe dylan îl ştiţi deja, mai ascultaţi-l din când în când, le zice bine :)