marți, 30 noiembrie 2010
mingi
din burta acestui atît de fantastic de gingaş mustel harmonium paris, le transmit corespondenţilor de la agenţiile internaţionale de presă (în special reuters şi agenţia pinguinilor călători) că m-am întors de la paris şi că mi-a fost prea bine. am făcut absolut tot ce-aveam în plan, mai puţin să mai văd o dată bleu-urile lui miró, care erau plecate pînă-n vecini. despre ninsoarea cu soare de la versailles ş.cl. (plus poze), zilele viitoare.
deocamdată, două mingi.
le ballon orange, la şcoala de băieţi de pe île saint-louis
în place des vosges.
tot acolo, tot aceeaşi minge.
mai am o fată cu aripi şi tot felu de alte prostioare. vin şi ele mai încolo.
luni, 22 noiembrie 2010
crăciun
la mine e deja crăciun, doar i-am zis lui radu că o să vina la bucureşti cu o bistriţă de buzunar, şi chiar aşa a fost. am primit cadouri de o mie de feluri, cărţi, rînduri scrise pe cărţi, poeme citite din cărţi, vorbe bune, vorbe cu zîmbete, îmbrăţişări cu zîmbete, cadouri în toate combinaţiile şi asortările. sper să mă lase mîine să mă urc în avion, cu bucuriile din ultimele zile umplu cel puţin patrusutetreizeci de valize dolofane..
a fost aşa (pozele sînt mai ales pentru zum şi pentru caligraf):
(v. leac, care e în stare să strîngă-n braţe pe cineva de 5 ori în 2 minute, strivindu-l de-atîta tandreţe între braţele lui mari)
(radu, care continuă să mă emoţioneze cumplit cu poemele lui)
(john partene, care e atît de sobru cînd citeşte şi atît de hîtru cînd nu)
(ana dragu, cea mai frumoasă poetă din balcani şi una dintre cele mai bune. o să mă ierte ea pentru fraza asta, ştie c-o iubesc mult)
(dan 'irezistibil' coman)
(mai rar îi vezi în aceeaşi poză)
(a apărut în sfîrşit cartea alcool la charmides. deşi "totul a fost băut".)
(răzvan şi cartea alcool)
(radu şi dna angela marinescu)
(ion mureşan printre fete citind din cartea alcool)
(un fel de trei magnifici. vasile, radu şi claudiu.)
aşa a fost la lectură. de la lansare n-am poze, numai de după:
ca de obicei, s-a lăsat cu hlizeală.
cea mai extraordinarăfantasticăoau reclamă pentru irezistibil. cu ana în rolu principal.
şi dacă tot a venit crăciunul:
gata, eu plec la paris, unde cu puţin noroc o să şi ningă. ho ho ho.
a fost aşa (pozele sînt mai ales pentru zum şi pentru caligraf):
(v. leac, care e în stare să strîngă-n braţe pe cineva de 5 ori în 2 minute, strivindu-l de-atîta tandreţe între braţele lui mari)
(radu, care continuă să mă emoţioneze cumplit cu poemele lui)
(john partene, care e atît de sobru cînd citeşte şi atît de hîtru cînd nu)
(ana dragu, cea mai frumoasă poetă din balcani şi una dintre cele mai bune. o să mă ierte ea pentru fraza asta, ştie c-o iubesc mult)
(dan 'irezistibil' coman)
(mai rar îi vezi în aceeaşi poză)
(a apărut în sfîrşit cartea alcool la charmides. deşi "totul a fost băut".)
(răzvan şi cartea alcool)
(radu şi dna angela marinescu)
(ion mureşan printre fete citind din cartea alcool)
(un fel de trei magnifici. vasile, radu şi claudiu.)
aşa a fost la lectură. de la lansare n-am poze, numai de după:
ca de obicei, s-a lăsat cu hlizeală.
cea mai extraordinarăfantasticăoau reclamă pentru irezistibil. cu ana în rolu principal.
şi dacă tot a venit crăciunul:
gata, eu plec la paris, unde cu puţin noroc o să şi ningă. ho ho ho.
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
with a big slice of lemon
n-am fost la budapesta, la viena, la praga, la barcelona, la lisabona, la roma, la berlin, la new york, la sao paolo, n-am fost în nigeria, chile, alaska, islanda, rusia, nici în insulele baladar, nici măcar în hiva oa. cu toate astea, merg a nu ştiu cîta oară la paris. e, probabil, una dintre rotiţele mele stricate, care o să meargă în gol cine ştie pînă cînd, în asemenea hal încît parizienii or să ceară, ca-n how I met your mother, a special intervention, interzicîndu-mi să mai calc vreodată la ei în oraş.
pînă atunci, eu o să fac la paris asta:
(într-un cinema din versailles, probabil)
supă de ceapă, vin, cafea, ceai, kilometri întregi pe sub şi pe deasupra oraşului, barul în care-am ascultat stones pînă n-a mai mers metroul şi-a trebuit să alergăm prin paris la 3 dimineaţa ca să ajungem la hostel înainte să se-nchidă uşa de la intrare, marché aux puces de la saint ouen, pompidou şi orsay, marais şi lins vitrinele, poate şi-un teatru, dacă mai prind bilete la cidj-ul de lîngă eiffel, tre să găsesc pe undeva şi filmu lui woody, poate şi protoclipul, dacă tot e iggy pe-acolo,
(tre să trec să-l văd pe julio la montparnasse, ca s-ascultăm nişte bix beiderbecke, să ne batem amical pe umăr, iar eu să-l întreb dacă nu vrea să-i aduc data viitoare o pisică de la mine de pe stradă),
fix cînd aterizez eu mélanie laurent apasă pe-un buton şi se aprind luminile de crăciun pe champs elysées. de două săptămîni tot vorbim, să-ncercăm să-i convingem pe ăia de la blue air să aterizeze la timp şi pe ăia de la primărie s-o lase pe mélanie să apese butonul cînd îi dau eu bip. sper să ne iasă figura,
iar marţi, serve me the sky with a big slice of lemon:
plec luni. pînă luni, îmi fac vreme pentru tîrg, pentru lectura de la muzeul literaturii:
şi pentru lansarea irezistibilului lui dan coman, la care subsemnata va încerca să spună două-trei vorbe simpatice despre o carte la care ţine mult. lansarea e mîine, la 17.00, la standul poliromcartearomânească.
alivoar.
pînă atunci, eu o să fac la paris asta:
(într-un cinema din versailles, probabil)
supă de ceapă, vin, cafea, ceai, kilometri întregi pe sub şi pe deasupra oraşului, barul în care-am ascultat stones pînă n-a mai mers metroul şi-a trebuit să alergăm prin paris la 3 dimineaţa ca să ajungem la hostel înainte să se-nchidă uşa de la intrare, marché aux puces de la saint ouen, pompidou şi orsay, marais şi lins vitrinele, poate şi-un teatru, dacă mai prind bilete la cidj-ul de lîngă eiffel, tre să găsesc pe undeva şi filmu lui woody, poate şi protoclipul, dacă tot e iggy pe-acolo,
(tre să trec să-l văd pe julio la montparnasse, ca s-ascultăm nişte bix beiderbecke, să ne batem amical pe umăr, iar eu să-l întreb dacă nu vrea să-i aduc data viitoare o pisică de la mine de pe stradă),
fix cînd aterizez eu mélanie laurent apasă pe-un buton şi se aprind luminile de crăciun pe champs elysées. de două săptămîni tot vorbim, să-ncercăm să-i convingem pe ăia de la blue air să aterizeze la timp şi pe ăia de la primărie s-o lase pe mélanie să apese butonul cînd îi dau eu bip. sper să ne iasă figura,
iar marţi, serve me the sky with a big slice of lemon:
plec luni. pînă luni, îmi fac vreme pentru tîrg, pentru lectura de la muzeul literaturii:
şi pentru lansarea irezistibilului lui dan coman, la care subsemnata va încerca să spună două-trei vorbe simpatice despre o carte la care ţine mult. lansarea e mîine, la 17.00, la standul poliromcartearomânească.
alivoar.
vineri, 12 noiembrie 2010
red shirley
eu, ieri (pentru că e cea mai bună piesă a anului trecut şi nu scap de ea cel puţin pînă în 2030):
nişte cuvinte care mă neliniştesc de alaltăieri, ceea ce mă scoate din minţi, mai ales că-s ale lui balzac: la nuance, ennemie de la finesse.. crecă balzac le-a scris special ca să mă enerveze pe mine.
de laurie anderson nu spun nimic decît atît: cea mai minunată preoteasă cu gropiţe şi cravată pe care-am văzut-o şi ascultat-o vreodată. am totuşi impresia că poveştile ei au trecut pe lîngă jumătate din sala de la operetă, altfel nu pot să pricep de ce aplauzele au fost atît de subţiri, cam un sfert din cît primeşte de obicei un spectacol prost prost de la tnb. dar ea s-a bucurat, ne-a zîmbit şi ne-a făcut bezele la final, plus un bis la vioară numai bun de încălzit inimile reci.
(laurie şi lou la mermaid parade în coney island, early this year)
şi dacă tot a venit vorba de lou, trebuie să aflaţi că a făcut un documentar de 28 de min despre verişoara lui de 100 de ani şi cum a ajuns ea din polonia la new york. o să aibă premiera peste trei zile la montreal şi pare genu de documentar pe care o să-l iubesc:
gata (cu inima peştilor zebră).
Treat me like your mother — The Dead Weather from Banya Concept on Vimeo.
nişte cuvinte care mă neliniştesc de alaltăieri, ceea ce mă scoate din minţi, mai ales că-s ale lui balzac: la nuance, ennemie de la finesse.. crecă balzac le-a scris special ca să mă enerveze pe mine.
de laurie anderson nu spun nimic decît atît: cea mai minunată preoteasă cu gropiţe şi cravată pe care-am văzut-o şi ascultat-o vreodată. am totuşi impresia că poveştile ei au trecut pe lîngă jumătate din sala de la operetă, altfel nu pot să pricep de ce aplauzele au fost atît de subţiri, cam un sfert din cît primeşte de obicei un spectacol prost prost de la tnb. dar ea s-a bucurat, ne-a zîmbit şi ne-a făcut bezele la final, plus un bis la vioară numai bun de încălzit inimile reci.
(laurie şi lou la mermaid parade în coney island, early this year)
şi dacă tot a venit vorba de lou, trebuie să aflaţi că a făcut un documentar de 28 de min despre verişoara lui de 100 de ani şi cum a ajuns ea din polonia la new york. o să aibă premiera peste trei zile la montreal şi pare genu de documentar pe care o să-l iubesc:
gata (cu inima peştilor zebră).
luni, 8 noiembrie 2010
coronal mass ejections
care se-ntîmplă cînd soarele e vocal, cînd are pistrui (mă rog, pete solare), nu se poate stăpîni şi aruncă în spaţiu miliarde de tone de materie, cîmpuri magnetice şi radiaţii electromagnetice:
şi (de-aici, ca să pricep eu definitiv că astronomia are mare legătură cu poezia - a world of spin and flame is born in the head of the dreamer, blue suns, green whirlwinds, bird beacks of light pecking open the pomegranate stars):
nici eu n-am stat la locul meu zilele astea
cînd am sunat la taxi diesel din cluj ca să anulez comanda de la taxi mondial din bucureşti pentru că, în faţa observatorului de astronomie, m-am urcat în taxiul greşit (şi n-am vrut să recunosc c-am greşit pînă cînd centralista mi-a spus că nu există nici un observator în cluj). am în telefon trei numere de taxiuri, unu din bucureşti, unu din cluj şi unu din bistriţa. într-o zi, am să sun la iaşi (0232222222), am să mă urc într-un taxi oarecare şi-am să ajung la polul nord.
iar taximetristul a zis, după ce-am încurcat de mai multe ori stînga cu dreapta şi l-am pus să facă viraje repetate, ce aventuroasă sînteţi, domnişoară.
mi-am amintit cum am umblat într-o duminică după-masă prin spitalul floreasca într-o cămeşoaie care-mi ajungea pînă sub genunchi şi-mi cădea pe-un umăr, încălţată cu nişte papuci de casă roşii cu inimioare pe care mi i-a împrumutat o doamnă din salon, încercînd să nu mai plîng aiurea şi să nimeresc liftu care să mă ducă la sală. cred că cineva mi-a strecurat pe sub piele tot felul de talismane care-aduc împreună tone de noroc, asta-mi zic cînd mă uit la scările din casă şi le număr şi mă gîndesc că mi-aş fi putut rupe gîtul în două secunde dacă n-aş fi avut atîta noroc.
sau cum am plîns şi-n timpul, şi după lecturile de la căminul comunităţii evreieşti (moses stories, un proiect de artă comunitară care-a făcut ca orice alt spectacol văzut în fnt să pară moft), pentru că aşa-s eu şi mă emoţionez teribil de uşor şi n-am mai putut să rezist cînd am auzit-o pe dna Madi, care are 101 ani, citindu-şi textul despre cum, undeva pe lipscani, acu muuuuuulţi ani, vîntul i-a ridicat rochia-n cap (lenjeria ei era acasă, pe sîrmă, proaspăt vopsită în roz, deci n-avea nimic pe dedesubt), iar ea a rămas rîzînd în hohote, cu rochia acoperindu-i faţa şi cu femeile din jur încercînd să-i coboare poalele şi s-o facă să-şi vină în fire. abia asta e uşurătatea lucrurilor.
după care am rîs mult, ca de-obicei, şi am constatat, cînd mă aşteptam mai puţin, că aerul poate să fie electric, că poate să fiarbă, să tremure, sa se fîstîcească dacă stă între cine trebuie.
am făcut şi primul meu dosar la dilema, mi-am cumpărat broşe, m-a bucurat mult textul lui andrei, am reuşit să-mi pierd cordonul de la trenci, nu ştiu cum, dar am vag impresia că mi-a fost furat în timp ce dormeam de cordonierul care stă la noi în grădină (ştiuuuu, cordonnier e cizmar, dar în limba mea pot să răsucesc cuvintele cum vreau)
chiar şi fără cordon, pot să zic it's easy to lose your breath pe mai multe voci, în timp ce verific dacă respiraţia mea e la locul ei, dacă s-a întors după ce-am pierdut-o zilele astea cine ştie pe unde:
şi fraza asta, trimisă tocmai de la lisabona de leo, din mătuşa julia şi condeierul, pagina 132:
şi (de-aici, ca să pricep eu definitiv că astronomia are mare legătură cu poezia - a world of spin and flame is born in the head of the dreamer, blue suns, green whirlwinds, bird beacks of light pecking open the pomegranate stars):
To Octavio Paz from Alexander Trevi on Vimeo.
în timp ce pe pămînt se întrerupe curentul, se opreşte radioul şi se vede aurora boreală.nici eu n-am stat la locul meu zilele astea
cînd am sunat la taxi diesel din cluj ca să anulez comanda de la taxi mondial din bucureşti pentru că, în faţa observatorului de astronomie, m-am urcat în taxiul greşit (şi n-am vrut să recunosc c-am greşit pînă cînd centralista mi-a spus că nu există nici un observator în cluj). am în telefon trei numere de taxiuri, unu din bucureşti, unu din cluj şi unu din bistriţa. într-o zi, am să sun la iaşi (0232222222), am să mă urc într-un taxi oarecare şi-am să ajung la polul nord.
iar taximetristul a zis, după ce-am încurcat de mai multe ori stînga cu dreapta şi l-am pus să facă viraje repetate, ce aventuroasă sînteţi, domnişoară.
mi-am amintit cum am umblat într-o duminică după-masă prin spitalul floreasca într-o cămeşoaie care-mi ajungea pînă sub genunchi şi-mi cădea pe-un umăr, încălţată cu nişte papuci de casă roşii cu inimioare pe care mi i-a împrumutat o doamnă din salon, încercînd să nu mai plîng aiurea şi să nimeresc liftu care să mă ducă la sală. cred că cineva mi-a strecurat pe sub piele tot felul de talismane care-aduc împreună tone de noroc, asta-mi zic cînd mă uit la scările din casă şi le număr şi mă gîndesc că mi-aş fi putut rupe gîtul în două secunde dacă n-aş fi avut atîta noroc.
sau cum am plîns şi-n timpul, şi după lecturile de la căminul comunităţii evreieşti (moses stories, un proiect de artă comunitară care-a făcut ca orice alt spectacol văzut în fnt să pară moft), pentru că aşa-s eu şi mă emoţionez teribil de uşor şi n-am mai putut să rezist cînd am auzit-o pe dna Madi, care are 101 ani, citindu-şi textul despre cum, undeva pe lipscani, acu muuuuuulţi ani, vîntul i-a ridicat rochia-n cap (lenjeria ei era acasă, pe sîrmă, proaspăt vopsită în roz, deci n-avea nimic pe dedesubt), iar ea a rămas rîzînd în hohote, cu rochia acoperindu-i faţa şi cu femeile din jur încercînd să-i coboare poalele şi s-o facă să-şi vină în fire. abia asta e uşurătatea lucrurilor.
după care am rîs mult, ca de-obicei, şi am constatat, cînd mă aşteptam mai puţin, că aerul poate să fie electric, că poate să fiarbă, să tremure, sa se fîstîcească dacă stă între cine trebuie.
am făcut şi primul meu dosar la dilema, mi-am cumpărat broşe, m-a bucurat mult textul lui andrei, am reuşit să-mi pierd cordonul de la trenci, nu ştiu cum, dar am vag impresia că mi-a fost furat în timp ce dormeam de cordonierul care stă la noi în grădină (ştiuuuu, cordonnier e cizmar, dar în limba mea pot să răsucesc cuvintele cum vreau)
chiar şi fără cordon, pot să zic it's easy to lose your breath pe mai multe voci, în timp ce verific dacă respiraţia mea e la locul ei, dacă s-a întors după ce-am pierdut-o zilele astea cine ştie pe unde:
şi fraza asta, trimisă tocmai de la lisabona de leo, din mătuşa julia şi condeierul, pagina 132:
"deosebit de utile erau ceaiurile de mentă și luiza, care eliberează canalele cerebrale și stimulează imaginația."
vineri, 5 noiembrie 2010
luni, 1 noiembrie 2010
iar e noiembrie
cea mai cursă-de-cai săptămînă a anului meu tocma s-a terminat. aşa că sîmbătă şi duminică am hibernat pe canapea ca un purcel de apă dulce. mă trezeam pe la 9, vedeam un film cu ochii pe jumătate închişi, aşteptam finalul şi adormeam la loc. acuma sînt bine, cicatricea se vindecă şi ea, mîna mai mîrîie din cînd în cînd, dar sînt odihnită, primăvara poate să înceapă. la fel şi festivalul de teatru, la care o să fiu în fiecare seară pînă se termină. era o vreme cînd vedeam un spectacol de nouă ori şi alta în care cîteva piese mă zguduiau, de nu mai juram decît pe grotowski. să vedem ce se mai poate face.
fac moarte de om dacă mai aud vreo tîmpenie despre "autobiografie". de cîteva ori pe an, fac o fixaţie pe-o treabă în asemenea hal încît lucrurile devin brusc personale, iar dialogul de pe poziţii adverse e imposibil. îmi pare şi mie rău, m-am ferit de obicei de intransigenţă, da mă gîndesc că de cîteva ori pe an nu-i aşa de grav. chiar dacă în zilele alea sînt feroce.
festivalul internaţional de literatură. nu-l merităm. nu se poate să-i chemi pe unii dintre cei mai buni scriitori din vecini, iar în sală să fie 50 de persoane. unde-s studenţii la litere, unde-s criticii, unde-s scriitorii (cîţiva scriitori au fost totuşi, îi numărai pe degetele de la o mînă)? nu se presupune că, dacă lucrezi într-o formă sau alta cu literatura, o iubeşti, şi-atunci vrei să vezi ce face ea în croată sau în maghiară? nu meritam s-o vedem pe dubravka în dialog cu adriana babeţi, pur şi simplu nu meritam să vină la bucureşti.
exagerez, desigur. festivalul a ieşit bine, iar lumea s-a simţit confortabil în spaţiul restrîns al clubului mţr. vreau doar să zic că la assises du roman de la lyon, biletele la întîlniri cu aceiaşi scriitori care au venit la filb erau epuizate cu două săptămîni înainte să înceapă festivalul. nu numai că era cu bilet (vreo 10 euro, parcă), dar se şi umplea o sală de 3-4 ori mai mare ca cea de la mţr). of.
citesc mai multă poezie decît proză - de vină e bistriţa cu toate ale ei. iar dacă pun totuşi mîna pe o carte cu rînduri neîntrerupte de rime albe, atunci e we need to talk about kelvin. what everyday things tell us about the universe, proaspăt primită de la egon.
cartea lui chown are motto din blake, iar partea întîi începe cu valéry: "une difficulté est une lumière. une difficulté insurmontable est un soleil". autorul a fost astronom, şi-acum e consultant în cosmologie la new scientist. suficient cît să mă extaziez instantaneu.
un fragment din prefaţă, ca să vedeţi ce minunăţie mi-a adus mie egon din germania:
aşaaa. mîine vă aştept aici:
{aici citesc eu prima parte din text, care se cheamă "o fetiţă din românia cîntă în japoneză într-o casă din nordul franţei". şi gata.}
fac moarte de om dacă mai aud vreo tîmpenie despre "autobiografie". de cîteva ori pe an, fac o fixaţie pe-o treabă în asemenea hal încît lucrurile devin brusc personale, iar dialogul de pe poziţii adverse e imposibil. îmi pare şi mie rău, m-am ferit de obicei de intransigenţă, da mă gîndesc că de cîteva ori pe an nu-i aşa de grav. chiar dacă în zilele alea sînt feroce.
festivalul internaţional de literatură. nu-l merităm. nu se poate să-i chemi pe unii dintre cei mai buni scriitori din vecini, iar în sală să fie 50 de persoane. unde-s studenţii la litere, unde-s criticii, unde-s scriitorii (cîţiva scriitori au fost totuşi, îi numărai pe degetele de la o mînă)? nu se presupune că, dacă lucrezi într-o formă sau alta cu literatura, o iubeşti, şi-atunci vrei să vezi ce face ea în croată sau în maghiară? nu meritam s-o vedem pe dubravka în dialog cu adriana babeţi, pur şi simplu nu meritam să vină la bucureşti.
exagerez, desigur. festivalul a ieşit bine, iar lumea s-a simţit confortabil în spaţiul restrîns al clubului mţr. vreau doar să zic că la assises du roman de la lyon, biletele la întîlniri cu aceiaşi scriitori care au venit la filb erau epuizate cu două săptămîni înainte să înceapă festivalul. nu numai că era cu bilet (vreo 10 euro, parcă), dar se şi umplea o sală de 3-4 ori mai mare ca cea de la mţr). of.
citesc mai multă poezie decît proză - de vină e bistriţa cu toate ale ei. iar dacă pun totuşi mîna pe o carte cu rînduri neîntrerupte de rime albe, atunci e we need to talk about kelvin. what everyday things tell us about the universe, proaspăt primită de la egon.
cartea lui chown are motto din blake, iar partea întîi începe cu valéry: "une difficulté est une lumière. une difficulté insurmontable est un soleil". autorul a fost astronom, şi-acum e consultant în cosmologie la new scientist. suficient cît să mă extaziez instantaneu.
un fragment din prefaţă, ca să vedeţi ce minunăţie mi-a adus mie egon din germania:
"A good example is the 400-year-old mystery of why the sky is dark at night. Like 99 per cent of astronomers, I used to think that the blackness at midnight is telling us that the universe has not existed forever but was born - that the evidence for the Big Bang has been staring us in the face since the dawn of human history, had we only the wit to recognize it. Now I realise that the darkness at night is not telling us that at all. Most astronomers are wrong. And, bizarrely, it was Edgar Allan Poe, of all people, who was the first person to catch a glimpse of the truth."de miercuri încep încă un curs de astronomie, de data asta mult mai serios, care o să dureze pînă în mai. cine ştie, la un moment dat o să vreau şi telescop la mine-n balcon..
aşaaa. mîine vă aştept aici:
{aici citesc eu prima parte din text, care se cheamă "o fetiţă din românia cîntă în japoneză într-o casă din nordul franţei". şi gata.}
Abonați-vă la:
Postări (Atom)