iar e noiembrie

cea mai cursă-de-cai săptămînă a anului meu tocma s-a terminat. aşa că sîmbătă şi duminică am hibernat pe canapea ca un purcel de apă dulce. mă trezeam pe la 9, vedeam un film cu ochii pe jumătate închişi, aşteptam finalul şi adormeam la loc. acuma sînt bine, cicatricea se vindecă şi ea, mîna mai mîrîie din cînd în cînd, dar sînt odihnită, primăvara poate să înceapă. la fel şi festivalul de teatru, la care o să fiu în fiecare seară pînă se termină. era o vreme cînd vedeam un spectacol de nouă ori şi alta în care cîteva piese mă zguduiau, de nu mai juram decît pe grotowski. să vedem ce se mai poate face.

fac moarte de om dacă mai aud vreo tîmpenie despre "autobiografie". de cîteva ori pe an, fac o fixaţie pe-o treabă în asemenea hal încît lucrurile devin brusc personale, iar dialogul de pe poziţii adverse e imposibil. îmi pare şi mie rău, m-am ferit de obicei de intransigenţă, da mă gîndesc că de cîteva ori pe an nu-i aşa de grav. chiar dacă în zilele alea sînt feroce.

festivalul internaţional de literatură. nu-l merităm. nu se poate să-i chemi pe unii dintre cei mai buni scriitori din vecini, iar în sală să fie 50 de persoane. unde-s studenţii la litere, unde-s criticii, unde-s scriitorii (cîţiva scriitori au fost totuşi, îi numărai pe degetele de la o mînă)? nu se presupune că, dacă lucrezi într-o formă sau alta cu literatura, o iubeşti, şi-atunci vrei să vezi ce face ea în croată sau în maghiară? nu meritam s-o vedem pe dubravka în dialog cu adriana babeţi, pur şi simplu nu meritam să vină la bucureşti.
exagerez, desigur. festivalul a ieşit bine, iar lumea s-a simţit confortabil în spaţiul restrîns al clubului mţr. vreau doar să zic că la assises du roman de la lyon, biletele la întîlniri cu aceiaşi scriitori care au venit la filb erau epuizate cu două săptămîni înainte să înceapă festivalul. nu numai că era cu bilet (vreo 10 euro, parcă), dar se şi umplea o sală de 3-4 ori mai mare ca cea de la mţr). of.

citesc mai multă poezie decît proză - de vină e bistriţa cu toate ale ei. iar dacă pun totuşi mîna pe o carte cu rînduri neîntrerupte de rime albe, atunci e we need to talk about kelvin. what everyday things tell us about the universe, proaspăt primită de la egon.
cartea lui chown are motto din blake, iar partea întîi începe cu valéry: "une difficulté est une lumière. une difficulté insurmontable est un soleil". autorul a fost astronom, şi-acum e consultant în cosmologie la new scientist. suficient cît să mă extaziez instantaneu.
un fragment din prefaţă, ca să vedeţi ce minunăţie mi-a adus mie egon din germania:

"A good example is the 400-year-old mystery of why the sky is dark at night. Like 99 per cent of astronomers, I used to think that the blackness at midnight is telling us that the universe has not existed forever but was born - that the evidence for the Big Bang has been staring us in the face since the dawn of human history, had we only the wit to recognize it. Now I realise that the darkness at night is not telling us that at all. Most astronomers are wrong. And, bizarrely, it was Edgar Allan Poe, of all people, who was the first person to catch a glimpse of the truth."

de miercuri încep încă un curs de astronomie, de data asta mult mai serios, care o să dureze pînă în mai. cine ştie, la un moment dat o să vreau şi telescop la mine-n balcon..

aşaaa. mîine vă aştept aici:


{aici citesc eu prima parte din text, care se cheamă "o fetiţă din românia cîntă în japoneză într-o casă din nordul franţei". şi gata.}