red shirley

eu, ieri (pentru că e cea mai bună piesă a anului trecut şi nu scap de ea cel puţin pînă în 2030):

Treat me like your mother — The Dead Weather from Banya Concept on Vimeo.

o ascultam cînd am intrat în redacţie, am mers pînă la birou, mi-am lăsat geanta pe scaun, mi-am dat căştile jos şiiiiiii am auzit alarma ţiuind mai rău ca aia de la salvare. panică, nu-mi dădusem seama că ajunsesem prima. am alergat la alarmă, da ce dracu să fac, am apăsat codul şi on (aşa cum fac seara, dacă plec ultima), nu mergea nimic, am ieşit şi mă pregăteam să fug pînă jos, la recepţionistă, să-i cer ajutoru. eram convinsă că deja trupe de helicoptere vuiau deasupra pieţei victoriei, că florăresele îşi adunau buchetele de pe stradă, iar femeile îşi ţineau fustele la locul lor. şi cînd voiam să intru în lift, dau nas în nas cu domnu de la firma vecină, care crecă m-a auzit cîntind mai mult decît publicu de la ultimele 2 karaokeuri şi care, în ciuda acestei chestiuni, e mereu înţelegător şi politicos. a zis: unde alergaţi aşa (aveam probabil faţa mea de bufniţă). zic: alarma, căştile pe urechi, n-am auzit. intră, butonează ceva, şi gata, zgomotu ăla se potoleşte. ce-aţi făcut, întreb. am apăsat codul şi dup-aia off. aaaaaaaaa. off deci. nu vă mai speriaţi aşa, tre să gîndiţi la rece, cum ar face-o un hoţ.

nişte cuvinte care mă neliniştesc de alaltăieri, ceea ce mă scoate din minţi, mai ales că-s ale lui balzac: la nuance, ennemie de la finesse.. crecă balzac le-a scris special ca să mă enerveze pe mine.

de laurie anderson nu spun nimic decît atît: cea mai minunată preoteasă cu gropiţe şi cravată pe care-am văzut-o şi ascultat-o vreodată. am totuşi impresia că poveştile ei au trecut pe lîngă jumătate din sala de la operetă, altfel nu pot să pricep de ce aplauzele au fost atît de subţiri, cam un sfert din cît primeşte de obicei un spectacol prost prost de la tnb. dar ea s-a bucurat, ne-a zîmbit şi ne-a făcut bezele la final, plus un bis la vioară numai bun de încălzit inimile reci.

(laurie şi lou la mermaid parade în coney island, early this year)

şi dacă tot a venit vorba de lou, trebuie să aflaţi că a făcut un documentar de 28 de min despre verişoara lui de 100 de ani şi cum a ajuns ea din polonia la new york. o să aibă premiera peste trei zile la montreal şi pare genu de documentar pe care o să-l iubesc:



gata (cu inima peştilor zebră).