luni, 7 martie 2011

martie

am început luna cu un drum la bistriţa, unde am rîs în continuu (ana a zis că rîsul ăsta ajunge pentru tot anul) şi mi-am făcut plinul de cealaltă ana, marin, dan şi john. deşi oamenii la care ţin nu-mi sînt niciodată de-ajuns, aş vrea să se umfle ca nişte baloane cu aer cald şi să-şi lipească pereţii lor de cauciuc subţire de pereţii mansardei mele şi să ne strigăm tot felul de vorbe frumoase de la un balcon la altul.
cît eram acolo, am aflat că avishai cohen vine anul ăsta la gărâna. iar, cînd m-am întors, elbow îşi lansaseră în sfîrşit albumul. joi e concert la green cu martin reiter trio, la pro e rango, desenul animat în care johnny depp e un cameleon western
(roger ebert: "Rango" is some kind of a miracle: An animated comedy for smart moviegoers, wonderfully made, great to look at, wickedly satirical, and (gasp!) filmed in glorious 2-D. Its brilliant colors and startling characters spring from the screen and remind us how very, very tired we are of simpleminded little characters bouncing around dimly in 3-D.),
peste o lună e NexT-ul, puţin înainte e primăvara poeţilor la institutul francez (despre care pot spune doar c-o să fie de pomină), de mîine se încălzeşte şi cred c-am să renunţ în sfîrşit la paltonul albastru care-i plin de scame de la atîta purtat, în două săptămîni termin traducerea lui vian, tot cam atunci ar trebui să apară şi romanul la care-am scris eu postfaţa şi care, deşi are peste 400 de pg, mi-a plăcut mult mult. pînă atunci, eu zic s-o luăm uşurel, e timp pentru toate şi soare şi mai şi:



la care adaug o frază din balthazar al lui lawrence durrell, care se potriveşte cu tot:

"Adevărul, îmi spuse odată Balthazar suflîndu-şi nasul într-o şosetă veche de tenis, adevărul este ceea ce se contrazice cel mai tare, în timp."

cum ar veni, uniţi în cuget şi-n şosete.

şi poate vreţi să ştiţi că:

"National Geographic Channel and a team of scientists, engineers, and two world-class balloon pilots successfully launched a 16' X 16' house 18' tall with 300 8' colored weather balloons from a private airfield east of Los Angeles, and set a new world record for the largest balloon cluster flight ever attempted. The entire experimental aircraft was more than 10 stories high, reached an altitude of over 10,000 feet, and flew for approximately one hour.

The filming of the event, from a private airstrip, will be part of a new National Geographic Channel series called How Hard Can it Be?, which will premiere in fall 2011."

arată aşa şi vreau să mă mut în ea:

{restul fotografiilor: aici}

5 comentarii:

Anonim spunea...

]mi place imaginea din videoclipul lui Johnson de mor! :)

luiza spunea...

daa, păi imaginea e mai bună decît muzica, în cazu ăsta :)

gandiriri spunea...

Când aterizează? :D

Alexandru spunea...

Luiza, cum roblogfestul nu s-a hotarit inca sa adauge categoria ”Blog frivol”, vad ca ai fost propusa din nou la categoria ”blog cultural”. Succes! :)

luiza spunea...

gandirici, sper să nu aterizeze niciodată :)

alexandru, da, am văzut. trebuie să vorbesc cu florin, să bage el repede nişte găini, şi eu nişte şosete. doar aşa cred că avem şanse..