e 1 mai. nu muncim. dacă nu muncim, facem altceva. eu de exemplu confecţionez o leapşă. ideea mi-a venit într-o seară,
acasă la hunopolis: ce-ar fi dac-ar găsi fiecare (după nevoi, după posibilităţi) cea mai bine scrisă şi cea mai prost scrisă scenă de-amor din literatura română. ei, acu pot interveni variaţiile. nu trebuie musai să fie din literatura română, dar ar fi mai bine, ca să vedem cam pe unde stăm. la final, după vreo lună, adunăm, scădem, împărţim şi putem să facem un miss al scenelor de-amor. şi-o zmeură de aur. sau un urs de-argint. sau o capră neagră. declar sezonul lepşei deschis.
eu m-am oprit la preliminarii (s-a-ntâmplat să se potrivească ambele scene). prima e scrisă de gheorghe crăciun (de altfel, cred că
pupa russa e scris impecabil), a doua de nicolae breban (de
jiquidi am citit într-o cronică din a.l.a. a lui marius. eu n-aş fi deschis în veci romanu ăla din proprie iniţiativă). n-are rost să mai pomesc care e la "aşa da", şi care la "aşa nu".
"O săruta şi-i mângâia crispat sânii (de parcă sânii ei ar fi fost nişte banale mingi de cauciuc) şi nu putea să-şi dea seama prea bine cât instinct masculin de duzină şi câtă pasiune adevărată se ascundeau în gesturile lui. Erau gesturile unui bărbat care, oricât de multe ar şti, se emoţionează de fiecare dată când dezbracă o femeie. Se aprinsese şi ea de dorinţă. Creierul ei îşi căuta un loc numai al lui, ca o crevasă între două senzaţii: o palmă caldă strecurându-i-se pe sub elasticul chiloţilor şi vârfurile degetelor unei alte mâini mângâindu-i o tâmplă. Mintea fierbinte şi trează, dar şi un neplăcut sentiment de uşurătate. Îi cedase atât de repede, încât el ar fi putut crede că a făcut-o din pur respect, din frică să nu-l supere, dintr-un fel de interes birocratic de subalternă obişnuită cu stereotipia răspunsurilor necondiţionate. (...)
Ar mai fi întârziat multă vreme, dar ea a fost aceea care i-a atins-o cu degetele. Palma ei ca un manşon fierbinte răsuncindu-se şi ... "
(ei, aici întrerupem transmisia. acţiunea continuă la paginile 206 şi 207 din
Pupa Russa a lui Gheorghe Crăciun, apărută la editura Art, în 2007. şi poate daţi o raită şi pe la 221-222, unde lucrurile devin foooarte serioase :D )
"Îi scoase taiorul şi Nadia rămase în fustă şi într-un furou alb, de mătase. Apoi, fără să mai adauge o vorbă, el o împinse cu brutalitate într-o parte, încât ea, ţipând, se agăţă de perdea şi el se aplecă iute şi o descălţă abil de pantofii ei cu tocuri nu prea înalte, de-un roşu închis, grenat. Apoi, profitând de buimăceala femeii, îi trase, cu câteva icnete penibile, de parcă ar fi sforăit, fusta în jos, aproape trântind-o pe parchet, după care, satisfăcut, se întoarse la geam, aprinzându-şi un trabuc, pe care-l alese cu grijă dintr-o cutie de lemn subţire ce avea pe capac un desen baroc. Nadia, încă aiurită de ce i se întâmplă, se înfăşură într-un colţ al perdelei, dar cum materia acesteia o jena, smulse o tapiserie de mătase, ce acoperea un raft de cărţi şi se înfăşură în ea, deoarece Jiquidi îi aruncase fusta şi jacheta taiorului pe o măsuţă lângă geam şi ea se temea să se apropie de acel loc care se afla la îndemâna braţului bătrânului. Apoi, încercând să-şi stăpânească orice icnet sau suspin, se aşeză iute într-un fotoliu, ascunzându-se astfel, cât de cât , deşi el n-o privea. El râdea încet, satisfăcut parcă, şi spune cu voce blândă, dar acum, ea-şi dădea seama, la el orice putea fi jucat:
- (...) ce, ai sperat o clipă că te voi viola?! Ce prostii! Eu... te-am violat de mii de ori în creierul meu şi aveam de fiecare dată dreptul s-o fac şi tu.. da-da"
(restul acestui ocean de puncte puncte, de virgule şi de inepţii se află în
jiquidi al lui breban, editura art, 2007. paginile pomenite sunt 225-226)
(şi, cumva la temă, pentru că mi se făcuse dor de ei: prea mult
revulsin)