p.d.s. şaişpe (molusca)

daa, ştiu, iar trişez puţin. molusca nu-i protozor, nici prozotor, nici protozoare. dar sunt convinsă că dacă am invita-o la bal mascat, i-ar fi foarte uşor să se dea drept o amibă. şi cum cartea care mă salvează pe mine de multe ori (şi una din cărţile mele preferate de poezie) e le parti pris des choses, iarăşi, doamnelor şi domnilor, francis ponge:

Le mollusque

Le mollusque est un être - presque une - qualité. Il n'a pas besoin de charpente mais seulement d'un rempart, quelque chose comme la couleur dans le tube.
La nature renonce ici à la présentation du plasma en forme. Elle montre seulement qu'elle y tient en l'avritant soigneusement, dans un écrin dont la face intérieure est la plus belle.
Ce n'est donc pas un simple crachat, mais une réalité des plus précieuses.
Le mollusque est doué d'une énergie puissante à se refermer. Ce n'est à vrai dire qu'un muscle, un gont, un blount et sa porte.
Le blount ayant secrété la porte. Deux portes légèrement concaves constituent sa demeure entière.
Première et dernière demeure. Il y loge jusqu'après sa mort.
Rien à faire pour l'en tirer vivant.
La moindre cellule du corps de l'homme tient ainsi, et avec cette force, à la parole, - et réciproquement.
Mais parfois un autre être vient violer ce tombeau, lorsqu'il est bien fait, et s'y fixer à la place du constructeur défunt.
C'est le cas du pagure.

rezumat: molusca e "o fiinţă - aproape o calitate", "nu e deci un simplu scuipat, ci o realitate dintre cele mai preţioase", o yală care şi-a secretat singură uşa; în acelaşi fel în care nu poţi despărţi molusca de cochilia ei, nu poţi separa nici celulele din corpul nostru de cuvinte; şi da, după moarte, i se mai fură şi casa (cam ca-n enigma otiliei). unul dintre hoţi e le pagure, care nu ştiu cum se traduce în română, dar arată aşa:

(zici că-i o pasăre veselă cu ochelari)

acu pobby trebuie să paseze responsabilitatea temei mai departe :)
iar eu mai aveam multe de scris, dar cum e prea cald, trebuie să-nchid calculatorul.

a, da, să mai scriu de nomo. băieţii ăştia fac un jazz afro beat şi funk şi nu, de-ţi vine să ieşi din casă şi să dansezi aşa, aiurea, pe străzi. iar ultimul lor album se mai şi cheamă invisible cities, clin d'oeil discret la calvino. mi-ar plăcea să-i văd în concert, iar la lista imensă pe care o am deja nu-i greu să mai adaug un nume..

aici e pentru the cat that killed curiosity
aici e pentru gentlemani şi doamne din suita reginei
aici e pentru golani de piraţi

şi aici e despre concertu glass şi smith

mai scriu un singur lucru şi plec. ideea cu antologia pds a tot crescut în capu meu şi, evident, s-a transformat. mi-am dat seama că e muuult mai bine dacă facem un blog al p.d.s.-ului decât o carte la liternet. e mult mai simplu de organizat, e o platformă deschisă şi nici nu ne stresăm prea mult cu copyrightul. dar dar dar. m-am gândit că ar trebui să fie două secţiuni: una de poezie străină şi una de poezie română. şi că ar trebui să ne străduim şi să facem puţin mai mult decât să le adunăm pe toate grămadă. ar trebui să le şi traducem. din câte ştiu, nu există site cu o selecţie minimă de poezie română în câteva limbi de circulaţie internaţională. daţi un search pe google cu poesie roumaine sau romanian poetry şi vedeţi ce găsiţi. nu zic acu să facem o chestie extreeeem de mare şi de impresionantă şi de importantă. nu, începem încet încet, cu câteva poeme traduse din cele pe care le-am ales deja în ultimele săptămâni. eu şi alexandru ne-am ocupa de franceză, zum de germană (aş putea s-o ajut umpic; karl ar putea mai mult, dar am impresia că pe el toată povestea asta nu-l convinge deloc), presupun că găsim oameni şi pe engleză (pobby?), spaniolă etc.
şi inversa e valabilă, să traducem în ro poeme încă netraduse (un vian, un queneau şi orice mai doriţi).
mi-ar plăcea să existe un loc vizibil unde să stea alături ana dragu, ioanid romanescu, komartin, muşina, ţupa, adela greceanu, ion mureşan, leonid dimov, radu vancu etc etc etc. un loc în care să ajungă cine ştie ce student excentric din islanda care caută pe google romanian poetry.
desigur, am păstra sigla pds-ului şi-am explica cum a pornit povestea.
deci?

(şi dacă ar merge bine, poate am adăuga şi o miniprezentare fiecărui autor, plus date de contact acolo unde e cazu. iar echipa se poate oricând mări, cu cât mai mulţi, cu atât mai bine)

aşa trăieşte şi va trăi luiza

eu şi frate-miu, azi, pe mess. spre final, mie mi se blochează messul, iar el îmi prevesteşte viitorul.

eu: vezi ca scrii cam cu picioarele
eu: sa-mi
eu: nu sami
eu: si iei
eu: nu ei
cezar: si ce?
eu: pai treci in clasa a patra
eu: e cam nasol..
cezar : asta-i nui test de gramatica

cezar : pai doamna pro. ne-a dat 24 autori la fiecare autor o poveste
eu : asaaa
cezar : eu am citit 10
eu: si ce ai citit azi de exemplu?
cezar : nimic. la 4 incep cu 2
cezar : povesti
cezar : peste 20 minute
cezar : da ce citesti?
cezar : tuuu
cezar : nu eu
eu: eu citesc niste treburi complicate
cezar : (23+34)-8=?
eu: pentru lucrarea pe care trebuie s-o scriu
cezar : cat fac?
eu: 49
cezar : gresit de corect
eu: :))
eu: cum adica?
cezar : felicitari
eu: :))
eu: multumesc
eu: ce premiu imi dai?
cezar : ati castigat 4000000000000 de euro la aceasta adunare asa de grea
cezar : ce vreti sa faceti cu banii?
eu: am sa plec cu banii aia in insulele malabar
cezar : atat?pentru suma uimitore de 4000000000000 de euro?
cezar : ce pacat
cezar : am crezut ca aveti interese mai bunee
eu : pai tu ce-ai face?
cezar : as da toti banii sa conduc europa si sa joc la milan alaturi de cristiano ronaldo!!!
cezar : cred totusi ca mias lua siun porche
cezar : o masina
cezar : adica
cezar: mai esti?
cezar : vas face o oferta incredibila(zice imobiliarul)da binenteles(spune sora mea super desteapta)
cezar : care este aceasta?
cezar : o casa la uimitorul pret de numai 11 euro!!!!!!!facuta din chirpici!are un pat si atat!nui asa-i ca-i incredibil?(spune prostul de imobiliar
cezar : doar de asta firma noastra se cheama case chirpicioase!la numai pretul incredibil de 11 euro!!!
cezar : ce ziceti???
cezar : nu accept hai paa
cezar : (zice sora mea desteapata ca doar n-a zis da ca nu-i proasta)
cezar : atunci agentul imobiliar scoate pistolul si-o ameninta pe sora mea
cezar : luiza e obligata sa accepte
cezar : acum are o casa de nnuumaaii 11 euro!!!!!!!!!!!!!!!
cezar : peste un an in afara de familia ei luiza mai are prieteni o cioata, o cioara si o vaca
cezar : uneori noaptea pe la 11 vorbeste cu animalele
cezar : nu ca-i nebuna?asa ma gandeam si eu.
cezar : iar dimineata mananca iarba(cred ca-i sora cu vaca)
cezar : asa traieste si va trai luiza.
cezar : luiza nu cai tare povestiara?
cezar : da?
cezar : luiza?
cezar : dacami vezi povestioara dami un buzz
cezar : !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
cezar : eu citesc

tender

this is a video response to bola's friday feel good songs:



(dacă se ţin de acelaşi setlist ca la glastonbury, atunci duminică o să ascult piesa asta live :)

restanţe

veştile triste din ultima vreme m-au dat complet peste cap. am pus mâna pe lucruri, să văd dacă încă mai sunt acolo, m-am plimbat mult, am reconsiderat nişte treburi. am văzut că un domn, florin, spunea pe blogul lui cpb că am scris lucruri banale la moartea lui matei călinescu. îmi cer scuze în mod public că nu am un carnet cu vorbe de duh întotdeauna la mine, că în situaţii dintr-astea mi se pare că toate îmi scapă printre degete şi cuvintele pe care le spun nu mai au, pentru o vreme, absolut nici un rost, că nu ştiu unde să mă mai ascund de ruşine că eu am rămas şi alţii nu, îmi pare rău că nu fac din morţi prilej de broderie retorică şi că nu sunt în stare să scriu şi eu un ferpar cum se cuvine. îl asigur pe domnul respectiv că data viitoare ochiul meu de estet va fi atent iar agerimea intelectuală atât de pătrunzătoare, încât oricine, inclusiv dl. florin, îşi va nota "lucrurile inteligente" pe care le voi fi zis, pentru a le putea repeta cu altă ocazie asemănătoare.

joia trecută am mers pentru prima oară la un restaurant de două stele michelin (celebrul la mère brazier). aş fi vrut să scriu mult, despre homar şi cum am crezut c-or să-l aducă cu tot cu mustăţi, ca în desenele animate, despre cum m-am străduit să ţin furculiţa în mâna stângă (în mod natural, vrea să plece în dreapta), despre cum bucătarul şef a venit de două ori să ne întrebe cum ne simţim în restaurantul lui, despre rulota cu brânzeturi, discuţia cu sommelier-ul, peştele-pisică, vinurile pur şi simplu perfecte (mai ales primul), despre cel mai diafan foie gras din lume, despre pre-desert (mingea aia de ciocolată cu caramel sărat înăuntru m-a lipit de fotoliu) şi pre-aperitiv şi, în fine, despre căpşunile topite în unt de portocală pe care le-am mâncat până la ultima, gândindu-mă că, dacă aş fi nevoită, aş fi în stare să mă hrănesc doar cu muştar (fel pricipal) şi căpşuni (la desert). nu pot să scriu despre toate astea, ca să nu leşin iar de plăcere, aşa că mă bucur că a făcut-o camille pe blogul ei. camille e muuult mai pricepută decât mine la treburi culinare, o să vedeţi cum scrie despre meniul nostru, are palatul cam critic. palatul meu rudimentar a cerut bis pentru septembrie, când mai trec puţin prin lyon.

poze:

vinul, Pacherenc de Vic-bilh (château Montus 2004)

aici a fost o madlenă călduţă înmuiată în îngheţată

în seara aia, totul mi s-a părut ieşit din comun, pâinea, sarea, linguriţa

până şi genunchii mei

dar mai ales căpşunile.


vineri am citit în evz un articol superb al lui george banu despre capriciile fiicei lui ionescu, din cauza cărora nimeni n-are voie să menţioneze nicăieri că ionescu e autor român. argumentul ei; şi-a scris opera în franceză. 1, nu toată opera. 2. dacă-i pe-aşa, înseamnă că nici beckett nu-i irlandez. articolul lui george banu (care se gândea chiar la soluţia apelului la tribunalul de la haga) demonstrează încă o dată cât de nuanţată trebuie să fie discuţia despre drepturile de autor.

zilele au trecut aiurea, mi-au plecat mai toţi amicii pe care mi i-am făcut aici de un an de zile. am dus bagaje, am ajutat la curăţenie, am sperat să nu se termine aşa de repede. din fericire, n-am rămas singură de tot. următoarele 3 săptămâni am cu cine să-mi beau cafeaua şi să merg la concerte.

apropo de concerte. ieri, glass şi smith. iar a fost grevă, am mers pe jos două staţii de metrou pe final de arşiţă, gândindu-mă că la întoarcere o să iau taxiul, pentru că zona ens-ului e cam lugubră. am ajuns cu 2 ore înainte, mai erau vreo 10 persoane în faţa mea (inclusiv o doamnă la 60 de ani, cu părul tuns scurt şi şuviţe albastre şi albe, şi cu cele mai mari tatuaje pe care le-am văzut cu ochii mei. pe piciorul drept era un strugure imens şi violet, pe dreptul n-am putut să descifrez). de data asta, concertul a avut loc în odeon, cel mai mic dintre cele două amfiteatre. cam la 1000 de oameni, aşa, în mod clar cel mai divers public pe care l-am văzut vreodată la un concert. am scris despre asta şi despre altele în supliment, aşa că acu fac doar un rezumat. am stat în rândul al doilea, foarte aproape de scenă, lângă două fete care vorbeau despre proful lor sexy de literatură (care era în rândul I şi avea vreo 50 de ani. parcă era unul din profii lui philip roth). uuf, şi-acu ce să spun. că totu a început bine, dar că s-a teminat prost. patti smith e vocea perfectă pentru poeziile lui ginsberg şi ar fi fost minunat dacă nu s-ar fi apucat să vorbească de capul ei. nu vreau să fiu rea, dar la final m-am trezit luată pe sus de un val de entuziaşti vintage care-au alergat chiar în faţa scenei şi au început să urle fericiţi people have the power şi să ridice pumnii militant ca şi cum fix în momentu ăla o puneam iar de-o revoluţie. desigur, dezamăgirea asta n-a stricat pentru mine restul spectacolului. pe philip glass, ar trebui poate să-i spun sir, l-am adorat din prima, de când a spus într-o franceză foarte elegantă ce urmează să cânte. la metamorphosis two îmi ţineam deja respiraţia, se auzeau doar pianul şi greierii.. concluzia: pe ginsberg mai bine îl citesc singură, iar pe philip glass trebuie neapărat să-l mai văd o dată, într-un concert numai al lui. a doua concluzie care e mai mult întrebare: dacă şi cohen şi glass (şi ginsberg) s-au întâlnit în treaba asta cu budismul, înseamnă că trebuie să fie ceva la mijloc. eu sunt sigură că sunt incompatibilă cu liniştea aia interioară pentru care occidentalii n-au cuvinte potrivite, da mi-ar plăcea la un moment dat să mă pun la încercare.
la întoarcere, n-am găsit taxi. printre mii de blesteme spuse în gând la adresa măreţei naţiuni franceze şi a grevelor ei, mergând extreeem de repede, am văzut după vreo 10 min, cu coada ochiului, turnul creion de la part-dieu. part-dieu e fix în direcţia opusă faţă de aia în care trebuia să ajung. am făcut cale întoarsă, trecând prin faţa aceluiaşi negustor arab adormit pe scaunul lui, în rochia mea 70s îmbrăcată special pentru ginsberg. poate dacă nu m-aş fi îmbrăcat aşa, nu s-ar mai fi ajuns la finalul ăla de apocalipsă hippie.
am ajuns acasă blestemând ţara asta de idioţi care fac greve totimpu, şi pe mine, cea mai mare idioată dintre toţi, care n-a reuşit nici până la vârsta asta să înveţe să meargă pe bicicletă.

azi, prima zi în care whatever works intră în cinemauri. la 8 fără ceva eram în faţă la pathé bellecour, moartă de nerăbdare. normal că era să mă înec de râs de vreo câteva ori în timpul filmului, normal c-am stat cu sufletul la gură, ca şi cum aş fi urmărit la curse calul pe care-am pariat toată averea plus casa, normal că mi-a plăcut. da, cam dai uneori de clişee şi poantele le-ai mai auzit parcă în alte părţi, dar nu contează. cum îi zice boris lui melody, uneori un clişeu e cel mai bun mod de-a exprima un lucru anume. larry david e odios de simpatic, ipohondru, mizantrop, cinic, uscat de raţional, însă deviza lui, "whatever works", îşi schimbă sensul în final, ajungând un fel de îndemn umanist. înţeleg că unora nu le-a plăcut (a.o. scott de ex.), dar pentru mine filmul ăsta are doza perfectă de cinism şi dulcegărie cu care obişnuiesc să merg mai departe. roger ebert a scris de bine, deşi, în general, observ că sunt mai multe cronici negative decât pozitive. ba că scenariul e prea răsuflat, ba că woody iar se pune în scenă etc etc. pe mine nu mă interesează, mi-a plăcut muult de tot, patricia clarkson e mortală, henry cavill nu ştiu unde-a fost până acu de nu l-am băgat în seamă, iar evan rachel wood e exact cât trebuie acolo unde trebuie (fata prostuţă venită din provincie care se amorezează de fostul posibil laureat nobel pentru fizică). săptămâna asta mai merg să-l văd cel puţin o dată, când se termină sărbătoarea cinemaului şi se mai golesc sălile.

şi gata.