când te trezeşte bormaşina luni, la 8 fără ceva dimineaţa, bormaşina care scoate plăci de gresie de cealaltă parte a peretelui camerei tale, nu poate fi decât bine. vei avea o săptămână luminoasă, plină de împliniri şi realizări pe toate planurile. săptămâna a început de ieri, când am luat 2 premii. de la ocarteofrază am primit blogul de aur şi le mulţumesc domnilor de-acolo pentru că m-au aşezat într-o companie atât de selectă :). îmi cer însă scuze, n-o să aleg 10 bloguri cărora să le transmit premiul mai departe. pentru că asta ar însemna să aleg dintre globurile mele preferate unele mai preferate decât altele, ceea ce nu e cazu. aşa că, în calitatea mea de posesoare de blog de aur, confer distincţia globul de cristal daaaaaaaaa, deci iarăşi m-a fentat netul. îmi cer scuze din partea tuturor oamenilor de bună credinţă care-au apucat să dea click pe linkul de la globul de cristal. când l-am pus eu în postare, totul era în regulă, era chiar escher. acu am dat click din greşeală şi-am văzut şi eu oroarea, un domndoamnă cu diferite accesorii şi anumite preocupări de petrecere a timpului liber. ce să zic, m-am făcut de râs, sper că n-au fost foarte mulţi cei care-au ţinut să vadă cu ochii lor minunata distincţie pe care-am acordat-o :D tuturor globurilor mele preferate (care stau oarecum cuminţi în coloana din dreapta). dintr-o eroare de fabricaţie, în glob apare şi-un domn cu mustăţi care-a zis că-l cheamă escher şi că s-a mutat acolo de ciudă, după ce-a văzut cum le cresc vânzările ălora de la taschen datorită albumelor lui.
al doilea premiu e de la alex moldovan, care-a organizat un concurs de cele mai frumoase/nesuferite cuvinte. eu am câştigat apărând cum am putut mai bine litera z, litera mea preferată din alfabet. am câştigat bun venit printre maimuţe a lui vonnegut, treabă de care sunt foooooooooooooooarte mulţumită. şi etern recunoscătoare lui alex.
în final, o descoperire via whitenoise: http://diacritica.wordpress.com/, un blog care m-a cucerit de la prima postare citită. nu pot decât să spun "respectele mele, doamnă, pentru treaba fenomenală pe care-o faceţi" (v-am şi trecut la globuri preferate).
cică ar exista gena somnului. articolul zice că aşa s-ar explica de ce unii oameni dorm mai puţin. da nu-nţeleg. adică există altă genă care explică de ce unii oameni (eu de exemplu) dorm mai mult, mult mai mult?
şi gata, să se facă de tot luni, cu ramblin' jack (care ne-nvaţă cum să ne strecurăm prin gaura cheii):
luni, 17 august 2009
duminică, 16 august 2009
broken by soulsavers
(waits should be sooo proud. atenţie mare la all the way down, unbalanced pieces, praying ground, wise blood, shadows fall. de fapt, ce zic, la tot albumu, pe care l-am ascultat azi în continuu, fapt pentru care îi mulţumim, eu, şalul şi şarpele, lui egon.)
sâmbătă, 15 august 2009
p.d.s. douăzeci (albedo)
ALBEDO
de Adela Greceanu
Pasărea zboară într-o pasăre mare,
peştele înoată într-un peşte imens.
În lume, lucrurile se ascund în însuşirile lor,
ca în semne sau în cuvinte.
Se ascund dezvăluindu-se în parte.
Există însă o limbă care nu ascunde.
Seamănă mult cu o muzică.
Dacă eşti pasăre sau peşte,
trebuie să te caţeri pe o frânghie
la pasărea sau peştele care te conţine,
cu aceleaşi însuşiri, însă mult mai mari.
Sau să te cobori, pe aceeaşi frânghie,
la pasărea sau peştele dinauntrul tău,
cu aceleaşi însuşiri, însă mult mai mici.
Pe drum vei creşte sau te vei micşora
pe măsura celui care te aşteaptă.
Atunci, pe drum, vei cunoaşte muzica,
limba care nu ascunde.
Iar eu nu mai stau la rădăcina flăcării,
am intrat.
(din Înţelegerea drept în inimă, volum la care eu ţin foarte mult)
(azi e ziua mea. împlinesc 15 ani. cum? am mai făcut aceeaşi poantă şi anu trecut? cum? nu-i nici măcar o poantă bună? bine atunci. împlinesc 25, în această zi în care sărbătorim 40 de ani de când 450 de mii de oameni au făcut băi de noroi şi l-au ascultat pe hendrix pe câmpia de la woodstock. tot azi mai e şi ziua oraşului orăştie, da treaba asta parcă nu mă mai încântă la fel de mult.
25 de ani nu e o tragedie. e ca şi cum cineva ar fi început borcanul cu dulceaţă înaintea ta, atât. evident, există sentimentul unor lucruri iremediabil pierdute (s-a terminat, m-am făcut mare deja..) şi al unora, închipuite sau bănuite, care or să vină. mă tot gândesc de câteva zile ce s-a întâmplat între 20 şi 25. la 20, eram 90 la sută dulceaţă şi 10 la sută draci. acu sunt 50 la sută dulceaţă, 40 la sută cinism şi 10 la sută draci (proporţiile variază în funcţie de zilele săptămânii). cu alte cuvinte, am priceput câteva lucruri, destul de puţine, care la 20 de ani mi se păreau nişte gogomănii.
însă, în ciuda acestor schimbări mai mult sau mai puţin importante, tot mai: râd foarte tare, ştiu să întreţin convivii arătându-le cum se ţine o linguriţă pe nas, pot să mă conving foarte uşor de adevărul unor lucruri convenabile în primul rând pentru mine, îmi place la nebunie să spun zâmbind "mulţumesc o zi bună şi dumneavoastră la fel", dorm prea mult, plâng la filme (de obicei dubioase), cultiv o stângăcie care-mi face bine, şi da, ce să-i faci, încă mai cred că bărbatul vieţii mele o să mă înveţe să merg pe bicicletă (asta e veche, de pe la 14 ani, şi nimeni n-a fost în stare până acuma de asemena ispravă).
planul pentru azi era aşa: dimineaţa să fac bungee jumping la sirnaville, iar seara să merg la faith no more. cum anul francez mi-a paralizat multă vreme voinţa, m-am apucat de scris lucrarea aia muult prea târziu (acu 2 săptămâni) şi n-am mai putut pleca nicăieri. în aceste condiţii, eu personal îl rog pe mike patton să spună diseară nu "to all the ladies in the house", ci "to all luizas in the house" înainte de o piesă, oricare, îl las pe el să aleagă.
cam atât. să-mi trăiţi.)
de Adela Greceanu
Pasărea zboară într-o pasăre mare,
peştele înoată într-un peşte imens.
În lume, lucrurile se ascund în însuşirile lor,
ca în semne sau în cuvinte.
Se ascund dezvăluindu-se în parte.
Există însă o limbă care nu ascunde.
Seamănă mult cu o muzică.
Dacă eşti pasăre sau peşte,
trebuie să te caţeri pe o frânghie
la pasărea sau peştele care te conţine,
cu aceleaşi însuşiri, însă mult mai mari.
Sau să te cobori, pe aceeaşi frânghie,
la pasărea sau peştele dinauntrul tău,
cu aceleaşi însuşiri, însă mult mai mici.
Pe drum vei creşte sau te vei micşora
pe măsura celui care te aşteaptă.
Atunci, pe drum, vei cunoaşte muzica,
limba care nu ascunde.
Iar eu nu mai stau la rădăcina flăcării,
am intrat.
(din Înţelegerea drept în inimă, volum la care eu ţin foarte mult)
(azi e ziua mea. împlinesc 15 ani. cum? am mai făcut aceeaşi poantă şi anu trecut? cum? nu-i nici măcar o poantă bună? bine atunci. împlinesc 25, în această zi în care sărbătorim 40 de ani de când 450 de mii de oameni au făcut băi de noroi şi l-au ascultat pe hendrix pe câmpia de la woodstock. tot azi mai e şi ziua oraşului orăştie, da treaba asta parcă nu mă mai încântă la fel de mult.
25 de ani nu e o tragedie. e ca şi cum cineva ar fi început borcanul cu dulceaţă înaintea ta, atât. evident, există sentimentul unor lucruri iremediabil pierdute (s-a terminat, m-am făcut mare deja..) şi al unora, închipuite sau bănuite, care or să vină. mă tot gândesc de câteva zile ce s-a întâmplat între 20 şi 25. la 20, eram 90 la sută dulceaţă şi 10 la sută draci. acu sunt 50 la sută dulceaţă, 40 la sută cinism şi 10 la sută draci (proporţiile variază în funcţie de zilele săptămânii). cu alte cuvinte, am priceput câteva lucruri, destul de puţine, care la 20 de ani mi se păreau nişte gogomănii.
însă, în ciuda acestor schimbări mai mult sau mai puţin importante, tot mai: râd foarte tare, ştiu să întreţin convivii arătându-le cum se ţine o linguriţă pe nas, pot să mă conving foarte uşor de adevărul unor lucruri convenabile în primul rând pentru mine, îmi place la nebunie să spun zâmbind "mulţumesc o zi bună şi dumneavoastră la fel", dorm prea mult, plâng la filme (de obicei dubioase), cultiv o stângăcie care-mi face bine, şi da, ce să-i faci, încă mai cred că bărbatul vieţii mele o să mă înveţe să merg pe bicicletă (asta e veche, de pe la 14 ani, şi nimeni n-a fost în stare până acuma de asemena ispravă).
planul pentru azi era aşa: dimineaţa să fac bungee jumping la sirnaville, iar seara să merg la faith no more. cum anul francez mi-a paralizat multă vreme voinţa, m-am apucat de scris lucrarea aia muult prea târziu (acu 2 săptămâni) şi n-am mai putut pleca nicăieri. în aceste condiţii, eu personal îl rog pe mike patton să spună diseară nu "to all the ladies in the house", ci "to all luizas in the house" înainte de o piesă, oricare, îl las pe el să aleagă.
cam atât. să-mi trăiţi.)
vineri, 14 august 2009
50 ways
(îmi place de paul simon şi pentru că uneori arată ca un tractorist inofensiv cu pantaloni de stofă ridicaţi până-n gât)
îndemnu de azi: just drop off the key, lee
update:
Dar umbra pe care aceste articole o aruncă asupra, în definitiv, a unuia dintre foarte puţinii oameni care nu merită să fie umbriţi în cultura românească e o lovitură grea pentru cei care încă mai cred în posibilitatea unor oameni cu desăvârşire pozitivi, a unor modele de civism în momente totalitare. Dacă-l pierd pe Sebastian, ce-mi rămâne?
(mulţumesc, m.c., mult, mult de tot, pentru fraza asta care face o zi de vineri la fel de plăcută ca una de sâmbătă :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)