ce-i frumos, şi lui steve reich îi place

şi reginei spektor. şi mie:

pentru că-n noiembrie or să se-ntîmple nişte lucruri, promit că revin. numai să-mi reinstalez windowsu şi să nu mi se mai blocheze laptopu de fiecare dată cînd deschid şaluleşarpele. oricum, cînd mi se-ntîmplă să mă mai întorc pe-aici, am senzaţia că patul a rămas prea mic, biroul e plin de caiete din gimnaziu, pereţii acoperiţi de postere cu backstreet boys. am două soluţii. ori mă fac mică la loc, ori umflu şaluleşarpele pînă ajunge cît mine.

ah, şi pentru că m-am îndeletnicit în ultima vreme cu vol I din operele lui naum, am găsit asta:

Melancholia

În Piaţa Mare (Grand Place) cîţiva inocenţi 

prindeau din zbor o pasăre moartă o mîncau

şi tot în Grand Place unul dintre noi

făcuse o descoperire ceva pietrificat

pe ea se arăta ca într-o carte cu figuri

cum unii putrezim pe plăji

cum alţii behăim prin munţi

acum stătea deoparte la o groapă

avea pămînd pe ochi     Zicea

că ar fi ora prînzului şi ce mănîncă el

"stai liniştit acolo"   îi spuneam  "poate că vine

şi-ţi aduce cartofi"

el se uita la groapă şi asculta mîhnit

cum ne ieşeau cuvintele din gura lui

cine-a văzut melancholia lui von trier (despre care-am scris doo rînduri şi-n oracolul film menu, şi care, ce-i drept, parcă nu m-a mai zguduit a doua oară la fel de mult) ştie cît de bine merg cele două melancholii. e soare-n dimineaţa asta peste strada veronica, dar nu poţi şti niciodată.

poetul danezsuedez

cu ocazia cîştigării premiului nobel de către domnul transformer (ştiu cum îl cheamă de fapt, dar mă alint), nu mi se pare nimic mai potrivit, în afară, desigur, de dezgropatul celor două volume de la polirom, decît cel mai cel mai cel mai plin de duioşie scurtmetraj de animaţie pe care-l ştiu eu:



după care oricum începe anim'est-ul. cu un lungmetraj de animaţie despre care am eu aşa o impresie că-i foarte bun. crulic se cheamă, premiera e în seara asta, de la 19.00. vocea e a lui vlad ivanov, povestea e adevărată, filmul e desenat:



şi acu mă scuzaţi, tre să scriu cît se poate de repede nişte întrebări pentru jane birkin. care vine la bucureşti pe 13 noiembrie.

şi mai bine să mă scuzaţi în general, pentru că stau pe drumuri şi nu pe blog. la un moment dat o să înceapă şi toamna şi-o să mă mai liniştesc.

baroque'n roll

7000 de semne despre sibiu, 3500 de semne despre de niro, 2000 de semne enţiclopedia, încă 140 de pagini de traducere de redactat, aproximativ 15 cărţi care stau una peste alta lîngă pat, încă o săptămînă de enescu, oracol la echinox, oracol la film menu (încă nu ştiu cînd apare), oracol de la wetpaper (cînd mai apuc), vise cu cine nu trebuie (mai mulţi cine-nu-trebuie), pregătiri de festival dilema, la alba iulia, toamnă de indieni, un kilogram de prune uscate, şi peste toate astea, ane brun care face un cover după monteverdi. e 1600, dar tot cover se cheamă.

Ane Brun 2 Meter Session - Lamento Della Ninfa Amor (Oh Love) from Ane Brun on Vimeo.

şi încă ceva. eu s-ar putea să nu vin, pentru c-o să fiu pe drum spre alba iulia, dar:

joi, 29 septembrie (10 ani de cînd a murit gellu naum):

"Ne adunăm în faţa librăriei Cărtureşti (cea de lîngă Patria), la ora 18:00. Fiecare cu o carte de Naum în mînă, şi exact la 18:00 citim (fără glas), 2 minute, un poem." 

atît.

şi "jagrat (lumina ne veghează)" din zidul de mătase al lui bobiţă, atît de limpede şi de liniştit:

nu noi ne veghem

lumina ne veghează

lumina veghează pînă şi ultimul scarabeu

de pe armura tînărului învins

la marginea cîmpiilor uscate.

spre sibiu

din categoria "reparata, mîine-i gata", sînt fericită să constat că fac parte dintr-o specie care transformă nimicurile în tragedii şi dup-aia le scutură bine pînă se fac dramolete de mărimea unei pastile de ţînţari. asta, desigur, cu condiţia să fiu îndopată cu prăjituri de prietenii mei cei mai buni, să mi se spună verde-n faţă că o să-mi treacă mai repede decît trece în mod normal la alţii, să văd o pisică gri moţăind pe-o capotă de maşină, să stau pe scenă la ateneu în timp ce orchestrele fac ravagii cu mozart şi schumann, să aud with love de la elbow în megaimage, în timp ce aleg nişte dovlecei, să scriu despre festivaluri, să fac planuri, să primesc sîmbătă noaptea un sms de la un amic londonez (scriitor septuagenar adorabil) - "I think about you whenever I hear Gershwin on the radio", să-mi fac provizii din gesturile de prietenie de care-am parte din ce în ce mai des, să constat că-mi place de crocodilul tennessee williams la fel de mult ca acum cinci ani, să vreau să merg la antipa cînd mă întorc de la sibiu, să-l aştept pe dhafer youssef de vinerea viitoare ca pe-un post-gărâna terapeutic de care aveam mare nevoie, să de-abia aştept romanul lui leo şi "matei brunul" al lui lucian, să mă gîndesc deja la cadourile pe care-o să le iau de crăciun, să descopăr că noua mea iubire, ane brun, are un cover după alfonsina y el mar, dar, mai ales, să aflu ieri că florence a scris imnul ăsta perfect pentru zilele mele de-acum:

Florence + The Machine - Shake it Out by Artur Cunha

şi gata, fug la sibiu.