nu credeam că doare-aşea

uitasem cât de rău poate să usture o rană proaspătă, care se-ntinde în zeci de cratere minuscule pe genunchi şi nu vrea să se-nchidă. am alunecat pe gheaţă, am căzut, mi-am rupt şi ciorapul. nu-i nimic tragic, era cât pe ce să-i fac şi poză (beleznei), da' criteriul estetic m-a convins s-o las baltă şi să pun repede spirt. întrebare: e bine sau e rău să intri în an nou cu genunchiul belit (scuzaţi exprimarea)?
nu-s în stare de nimic cultural zilele astea, mă uit la grease, ies la dans seri la rând, îmi pierd cerceii pe-acolo şi iau peste picior balerinii de 22 de ani sau malacii cu pulovăr alb de lână, citesc câte 3 cărţi în acelaşi timp şi nu termin niciuna, mă plimb prin zăpezi, îmi supraveghez mâţa care se urcă o dată pe zi în brad, fac şi refac în minte o listă cu lucruri-de-făcut-la-anul, mă întristez când îmi dau seama că un master în literatură comparată nu te-ajută să devii voluntar în america de sud, redescopăr plăcerile provocate de murături şi tot aşa.

şi mă-ntreb ce-am făcut anul ăsta, cu mintea la poemul lui radu andriescu (din "pădurea metalurgică", c.r., 2008), care zice-aşa:

Anul trecut

Anul trecut m-am căsătorit şi am găsit
o bicicletă perfectă în lacul Konstanz, la ora
nouă dimineaţa, într-o sâmbătă în care
pe malul apei se pregăteau tarabele
pentru talciocul copiilor. Ceva mai târziu,
aveam să cumpăr doi păiajeni
identici, cu frac şi cheiţă, de la un copil
şi o broască ţestoasă galbenă de la un altul.

(aproape c-aş da o leapşă cu treaba asta, da' nu îndrăznesc, că-s prea tânără pe-aici.)

promisiune

eartha, je chercherai toujours un homme en chantant cela avec toi.

live

s

transmisiune în direct de pe strada lăpuşeanu: ninge! ninge ca-n filmele proaste, fix în seara de 24 decembrie, cu fulgi mari, de zici că-s bomboane vichy. ninge şi ies din 5 în 5 minute, să verific dacă nu s-a oprit. ninge şi în cuptor avem mere coapte. ninge atât de frumos, că nu-mi vine să cred. ce-am zis eu, common places... tocmai trăiesc într-unul. te mai saturi uneori de avangardisme şi te bucuri paşnic de deliciile banalului.

la "curse"

m-am întors de o săptămână în românia şi asta nu-mi ocupă tot timpul. dimpotrivă, citesc şi fac toate lucrurile pe care le-ar face cineva ca mine, dacă ar fi în vacanţă, ar avea un frate de 10 ani şi o pisică (gufa) de câteva luni. transcriu mai jos o frază din cartea care stă acum lângă pat (şi despre care o să dau veşti imediat ce-o termin). dacă tot îi sunt datoare vândută domnului foarţă pentru numele blogului ăstuia, vreau să mă adâncesc în datorii şi să citez dintr-o frumoasă carte "conversaţională", apărută acum câteva săptămâni la eis art din iaşi. a se citi cu voce tare (eventual, în timp ce călătorim prin magazinele anodine de care era vorba în însemnarea de ieri).
"În cursele cu Buni, matinale, am prilejul, cinstea şi plăcerea să-i cunosc pe domnii Buzgure şi Csabi, de meserie măcelari; pe domnu' Józsi, pantofarul, cu un etern cucui în frunte; pe signor Valenta, zugrav şi sicilian; pe Grüss-Gott-Herr-Schulman, plăcintarul; pe domnu’ Toargă şi dăracul său; pe dom’ Sotir şi alba lui iaurgerie; pe Mutu, care nu e domn, ci numai mut şi lustragiu; pe Ficu Baron, care, surd, e domn şi vechi ceasornicar; pe domnul Sever, fotograful; pe domnul Elias, bijutierul; pe domnii Nachmansohn şi Măldărăscu, librari şi, evident, rivali; pe fraţii Kirkor & Bedros, mari cafegii (în vechea accepţiune); pe junele Fransua, ziaristul (întrucât vinde, încă, pe stradă, „Uuuu-niversu!”); pe, din vedere, domnu’ Duralia, birjar şi beţivan notoriu (având să doarmă, în curând, mai mult la zdup, cu şobolanii, pentru că, beat, nu-şi ţine gura, strigând „Trăiască cin’ ştiu io!”); pe dom’ Vasile, covrigarul, ce, mai târziu, la întrebarea „Ai covrigi proaspeţi, dom’ Vasile?”, o să răspundă „Vuzavé, coniţă!”; pe ’Nea Mitică, fost scafandru, având, cândvă, să eşueze în profesiunea de pompier, în care n-o să facă pureci (căci, demascat că doarme-n post, va replica, gullivernian, la „Ce faci dacă ia foc casa?!”, printr-un „Mă piş pă ia, ş-o sting!”; pe fabulosul domn Pisosky, inenarabil brocanteur; pe domnul Tahu, cu bodega; pe cofetarul Baiaram; pe („Aleviiiţă! Aleviiiţă!”) ’Nea Moni, bravul bragagiu a toată dulcea-ne copilărie.”

ps: scuzaţi fontul, mă pierd printre georgii şi verdane.