în ultimele zile nu mi-am mai văzut nasu (care oricum e mare şi de obicei se vede) de atâta nebuneală. acu am de scris în total 14mii de semne, aşa că pun la repezeală un link, http://www.telegraph.co.uk/culture/film/starsandstories/6243935/Woody-Allen-interview.html (în care woody ne spune de ce e ploaia aşa de importantă în filmele lui), şi o muzică (rain machine, proiectul solo al lui kyp de la tv on the radio. să nu vă speriaţi de art cover, kyp a desenat singur curcubeiele alea. din fericire, cântă mai bine decât desenează.)
şi, dacă sunteţi din iaşi şi reuşiţi să vă descurcaţi prin nenumăratele modificari de program al IIFF-ului, mergeţi să vedeţi the boat that rocked (azi, la 6 fără un sfert la victoria), only (tot azi, tot la victoria, la 8) şi la mujer sin cabeza (tot azi, la glendale, pe la 10 fără un sfert).
miercuri, 30 septembrie 2009
vineri, 25 septembrie 2009
zile
ieri. am ajutat o băbuţă să urce scările de la policlinică, am alergat până la etaju 4, ca să văd dacă doctoriţa ei de familie era acolo. am coborât, i-am spus că doamna oprea e acolo şi că are program până la 19.30. mi-a mulţimit şi mi-a zis să ai sănătate, şi mata şi soţu matale. deci acum aş vrea să spun şi eu ceva: dragul meu soţ, încă nu mă cunoşti şi nici măcar nu-ţi trece prin cap ideea că te-ai putea căsători vreodată cu o ochelaristă, dar vreau să ştii că cineva (nu eu) s-a gândit ieri la sănătatea ta. să fumezi mai rar, să alergi şi tu pe scări, să iei aspirine înainte să ieşi în oraş. ai înţeles, da?
tot ieri, am zis de trei ori cuvântu proletar până să-l pot pronunţa cum trebuie. există cuvinte pe care nici n-are rost să le spui.
azi. când am mers să-l iau pe frate-miu de la şcoală, colega lui, mădălina, a zis: e sora ta? vai, ce frumoasă e. afirmaţia a fost confirmată de alţi copii din clasa a patra de la şcoala kogălniceanu. încep să cred că şcoala primară îmi prieşte.
tot azi. începe festivalul internaţional de film de la iaşi, prima ediţie. cu două ore înainte de deschidere, acreditările pentru presă încă nu se dau. să revin mai încolo. plus că nici bilete nu se vând, e pe baza de invitaţii. de-abia aştept să văd adunate la un loc oficialităţile acestui minunat oraş, oficialităţi care ies la cinema o dată pe an, când sunt poftite respectuos.
oricum, despre festival o să transmit frecvent pe blog. şi o să-mi fie imposibil să nu-l compar cu tifful :D
mâine. festival toată ziua. til schweiger mai ales. basterds din nou.
poimâine, cu maşina (nu a mea, bineînţeles) la piatra neamţ, la deschiderea stagiunii. herr paul, de radu afrim. am de văzut acolo nişte prieteni vechi. luni dimineaţă ne întoarcem, şi-o iau de la capăt cu festivalu.
tot ieri, am zis de trei ori cuvântu proletar până să-l pot pronunţa cum trebuie. există cuvinte pe care nici n-are rost să le spui.
azi. când am mers să-l iau pe frate-miu de la şcoală, colega lui, mădălina, a zis: e sora ta? vai, ce frumoasă e. afirmaţia a fost confirmată de alţi copii din clasa a patra de la şcoala kogălniceanu. încep să cred că şcoala primară îmi prieşte.
tot azi. începe festivalul internaţional de film de la iaşi, prima ediţie. cu două ore înainte de deschidere, acreditările pentru presă încă nu se dau. să revin mai încolo. plus că nici bilete nu se vând, e pe baza de invitaţii. de-abia aştept să văd adunate la un loc oficialităţile acestui minunat oraş, oficialităţi care ies la cinema o dată pe an, când sunt poftite respectuos.
oricum, despre festival o să transmit frecvent pe blog. şi o să-mi fie imposibil să nu-l compar cu tifful :D
mâine. festival toată ziua. til schweiger mai ales. basterds din nou.
poimâine, cu maşina (nu a mea, bineînţeles) la piatra neamţ, la deschiderea stagiunii. herr paul, de radu afrim. am de văzut acolo nişte prieteni vechi. luni dimineaţă ne întoarcem, şi-o iau de la capăt cu festivalu.
miercuri, 23 septembrie 2009
frumuseţea sovietică
am găsit în romlit un text pe care l-am citit de două ori la rând (chiar dacă arată a cearşaf şi se întinde pe o pg juma; are totuşi o poză cu belousova şi protopopov), scris de un rus despre care n-am găsit nicăieri nici o informaţie. îl cheamă igor irkevici şi deşi leo butnaru scrie în cele câteva rânduri despre el că face parte din pen clubul din rusia, pe site-ul lor n-am găsit nici un igor irkevici. dragă igor, ce fel de cărţi scrii tu şi cum pot să le citesc şi eu?
de dragu celor câteva ore de rusă pe care le-am făcut anu trecut pe vremea asta, de dragu celor 5 ani ai mei petrecuţi, ca orice copil dintr-un stat estic, aproape de patria sovietică (cel puţin în teorie), de dragu anilor întregi în care-am urmărit campionatele de patinaj artistic la televizor (mai întâi comentate de ţopescu-patinatoarea-poartă-un-costum-auriu-cu-paiete-albastre-şi-mânecuţe-roşii, şi apoi pe eurosport, unde-aveam parte şi de probele de calificare, şi de transmisiuni color), cu o foaie de hârtie pe care notam toţi concurenţii, notele mele şi notele juriului, de dragu frazei ăstea interminabile, transcriu câteva fragmente de text (din care n-am priceput decât un sfert din aluziile culturale):
"Eu nu sunt comunist. Însă şi mie îmi pare rău de frumuseţea sovietică ce pleacă. Ea nu a salvat nici lumea, nici chiar Puterea sovietică. Nu trezeşte compasiune. Dânsa nu merită să fie compătimită. Şi totuşi, ţi se face milă de ea. A fost irepetabilă... (...) Era severă, dar sentimentală. Avea ochi ruseşti şi pomeţi mongoli. Talie de viespe, dar totdeauna şolduri late şi neabătut lată în spate. Buze subţiri, palide şi, nu se ştie de ce, uşor muşcate. Frunte îngustă şi urechiuşe de pisică, spălăţele. (...)
Uneori frumuseţea sovietică urca pe tractor, de unde ajungea să fie Paşa Anghelina. Alteori se ducea în spatele frontului duşman şi devenea Zoia Kosmodemianskaia. Uneori pleca să navigheze prin latitudini boreale şi era spărgătorul de gheaţă "Lenin". Uneori se rotea, în salturi, pe bârnă şi era Olga Korbut. Uneori făcea carieră de succes pe linie de partid şi prin urmare era ministrul culturii Furţeva. Uneori putea să se rătăcească în pădure, în acest caz fiind Scufiţa roşie. Uneori frumuseţea sovietică i se dedubla, după care era scriitorii Ilf şi Petrov sau fraţii-atleţi Znamenski, ce concurau la probele de alergări. (....) Apoi a ieşit în Piaţa roşiem striga "Jos puterea sovietică" şi era disidentă. Apoi citea frumos cu voce tare versuri şi era Bella Ahmadulina. Apoi devenise tăcută, se pregătea să meargă la mânăstire şi era Anna Ahmatova. Apoi s-a spânzurat şi era Marina Zvetaeva. Apoi au început să-i crească sprâncene stufoase şi dânsa era Brejnev. Apoi pleşuvea şi deja era lenin. Apoi scria versuri şi era Pasternak. Apoi se blinda, devenea tanc şi intra în Praga. (...) Apoi devenea pop-star şi era Alla Pugaciova. Apoi şi-a descoperit calităţi extrasenzoriale şi era vindecătoarea Giuna. Apoi pe frunte i-a apărut o pată, şi era Gorbaciov. Apoi se revărsa în lung în lat şi în curmeziş, inunda totul în jur şi era fluviul Volga umflat în primăvară. Apoi devenea staţia atomică de la Cernobîl, după care exploda în p... măsii toată deodată."
"Patinajul sovietic apăruse din nimic, de nicăieri. În Rusia, totdeauna s-a dansat prost şi s-a patinat aşijderea prost. În Rusia dansau frumos doar ţarii şi scriitorii ruşi. Dacă erau treji, ruşii, chiar dacă ştiau să danseze, se ruşinau s-o facă. În genere ruşii au dansat totdeauna prost şi, de obicei, în locul lor acest lucru îl făceau balerinele, inşii beţi, ucrainienii, ţiganii şi urşii. Inventând patinajul artistic, comuniştii au astupat spărturile din corabia vieţii ruseşti."
(textul se cheamă "istoria frumuseţii sovietice. în memoria patinajului artistic sovietic." traducere de leo butnaru)
e genu de text care se citeşte rânjind/zâmbind amar. după care am deschis obs cult şi-am dat peste un interviu luat de şimonca micaelei ghiţescu. "memoria", "revista gândirii arestate" (pe care-am citit-o în ultimii ani), n-o să mai apară, pentru că n-a mai primit bani de la afcn. e, probabil, cea mai tristă veste a începutului de toamnă.
de dragu celor câteva ore de rusă pe care le-am făcut anu trecut pe vremea asta, de dragu celor 5 ani ai mei petrecuţi, ca orice copil dintr-un stat estic, aproape de patria sovietică (cel puţin în teorie), de dragu anilor întregi în care-am urmărit campionatele de patinaj artistic la televizor (mai întâi comentate de ţopescu-patinatoarea-poartă-un-costum-auriu-cu-paiete-albastre-şi-mânecuţe-roşii, şi apoi pe eurosport, unde-aveam parte şi de probele de calificare, şi de transmisiuni color), cu o foaie de hârtie pe care notam toţi concurenţii, notele mele şi notele juriului, de dragu frazei ăstea interminabile, transcriu câteva fragmente de text (din care n-am priceput decât un sfert din aluziile culturale):
"Eu nu sunt comunist. Însă şi mie îmi pare rău de frumuseţea sovietică ce pleacă. Ea nu a salvat nici lumea, nici chiar Puterea sovietică. Nu trezeşte compasiune. Dânsa nu merită să fie compătimită. Şi totuşi, ţi se face milă de ea. A fost irepetabilă... (...) Era severă, dar sentimentală. Avea ochi ruseşti şi pomeţi mongoli. Talie de viespe, dar totdeauna şolduri late şi neabătut lată în spate. Buze subţiri, palide şi, nu se ştie de ce, uşor muşcate. Frunte îngustă şi urechiuşe de pisică, spălăţele. (...)
Uneori frumuseţea sovietică urca pe tractor, de unde ajungea să fie Paşa Anghelina. Alteori se ducea în spatele frontului duşman şi devenea Zoia Kosmodemianskaia. Uneori pleca să navigheze prin latitudini boreale şi era spărgătorul de gheaţă "Lenin". Uneori se rotea, în salturi, pe bârnă şi era Olga Korbut. Uneori făcea carieră de succes pe linie de partid şi prin urmare era ministrul culturii Furţeva. Uneori putea să se rătăcească în pădure, în acest caz fiind Scufiţa roşie. Uneori frumuseţea sovietică i se dedubla, după care era scriitorii Ilf şi Petrov sau fraţii-atleţi Znamenski, ce concurau la probele de alergări. (....) Apoi a ieşit în Piaţa roşiem striga "Jos puterea sovietică" şi era disidentă. Apoi citea frumos cu voce tare versuri şi era Bella Ahmadulina. Apoi devenise tăcută, se pregătea să meargă la mânăstire şi era Anna Ahmatova. Apoi s-a spânzurat şi era Marina Zvetaeva. Apoi au început să-i crească sprâncene stufoase şi dânsa era Brejnev. Apoi pleşuvea şi deja era lenin. Apoi scria versuri şi era Pasternak. Apoi se blinda, devenea tanc şi intra în Praga. (...) Apoi devenea pop-star şi era Alla Pugaciova. Apoi şi-a descoperit calităţi extrasenzoriale şi era vindecătoarea Giuna. Apoi pe frunte i-a apărut o pată, şi era Gorbaciov. Apoi se revărsa în lung în lat şi în curmeziş, inunda totul în jur şi era fluviul Volga umflat în primăvară. Apoi devenea staţia atomică de la Cernobîl, după care exploda în p... măsii toată deodată."
"Patinajul sovietic apăruse din nimic, de nicăieri. În Rusia, totdeauna s-a dansat prost şi s-a patinat aşijderea prost. În Rusia dansau frumos doar ţarii şi scriitorii ruşi. Dacă erau treji, ruşii, chiar dacă ştiau să danseze, se ruşinau s-o facă. În genere ruşii au dansat totdeauna prost şi, de obicei, în locul lor acest lucru îl făceau balerinele, inşii beţi, ucrainienii, ţiganii şi urşii. Inventând patinajul artistic, comuniştii au astupat spărturile din corabia vieţii ruseşti."
(textul se cheamă "istoria frumuseţii sovietice. în memoria patinajului artistic sovietic." traducere de leo butnaru)
e genu de text care se citeşte rânjind/zâmbind amar. după care am deschis obs cult şi-am dat peste un interviu luat de şimonca micaelei ghiţescu. "memoria", "revista gândirii arestate" (pe care-am citit-o în ultimii ani), n-o să mai apară, pentru că n-a mai primit bani de la afcn. e, probabil, cea mai tristă veste a începutului de toamnă.
marți, 22 septembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



