cand am vazut-o prima oara pe mezzo, acum cativa ani, am schimbat repede. nu-mi placea de ea, era ciudata, avea parul alb, corpul androgin si-o privire ingrijorator de puternica. incet-incet, m-am obisnuit cu ea, iar fado curvo l-am ascultat de o sumedenie de ori. in seara asta, am auzit-o cantand si am avut pielea de gaina de la inceput pana la sfarsit.
pentru ca vocea ei se toarna in tine si te umple de tot, te striveste ca o cortina grea de catifea care cade peste umerii tai, iti rascoleste maruntaiele si amintirile, pentru ca umbla prin tine ca o preoteasa africana, vorbeste cu tobele, da din solduri si se-nvarte ca un un copil pe strazile lisabonei, canta fara microfon ca si cum tot orasul ar trebui s-o auda, il canta pe pessoa ca pe ultimul mare poet al lumii asteia, ai vrea s-o asculti soptindu-ti dimineata despre portugalia, soptindu-ti seara despre tristeti incurabile, ai vrea sa fii tu portugalia, tu tristetea si tu pessoa, sa-ti cante numai tie..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu