chiar dacă în ultimii ani arătai ca marlon brando la bătrînețe, obez și obosit. deh, erai și tu bătrîn, nici cămașa nu se mai descheia singură, ca la 20 de ani
chiar dacă ai zis că s-o pupi pe marilyn era ca și cum l-ai fi pupat pe hitler, chiar dacă o cam luaseși razna, iar eu, ocupată cu nimicurile mele, uitasem cu totul de tine. acum îmi pare rău, da oricum nu se mai poate face nimic. o să-mi fie dor, și cînd o să-mi fie, o să mă uit de multe multe ori la secvența asta
(aici e un oftat. n-a mai rămas nimeni din some like it hot)
ştiu că dacă recunosc treaba asta, unii or să cam vrea să mă lege de stîlpu infamiei, da nu-mi pasă. aveam belet la herta m., mîine, la ateneu, şi-am renunţat la el ca să nu pierd cursul de astronomie. numa ideea de-a da nas în nas cu atîţia bucurenci mă înfioară. în plus, există 88 de constelaţii şi vreau să le învăţ pe toate, aşa că nu e timp de pierdut.
bernhard şi ishiguro, în acelaşi timp. să vedem pe care-l termin mai întîi.
descoperit ieri un poet american de care nu ştiam. amor fulgerător. pregătesc un p.d.s. cu el pentru săptămîna viitoare. răbdare. a, îl cheamă billy.
ieri, în vizită. am căzut de pe un fotoliu cu tot cu fotoliu şi cu paharul de vin pe care-l aveam în mînă. după care m-am înroşit. într-un fel, treaba asta mă reconfortează, înseamnă că nu mi-am pierdut mîna, că încă mai pot. e bine.
joi, la nottara, discuţie despre teatrul românesc. am pus un video aici (fata din public care-şi mestecă eşarfa sînt eu.)
mă trezesc deja de trei dimineţi rostogolindu-mă prin cafea şi prin ciocolata cu chili şi sare de mare ascultînd ce-au putut să facă cinci băieţi într-o cameră cu oglindă, fără efecte, fără figuri. with your heart jumping in your chest jumping in your chest jumping on the floor.
ieri, tot la cafea, am citit dintr-o răsuflare "toxic", jurnalul scurt al lui françoise sagan din clinica de dezintoxicare unde a trebuit să scape de palfium, un înlocuitor de morfină.
françoise, care:
şi care:
şi mai ales care (aici e cu jean seberg, aşa că poza e pentru serghei):
scrie aşa:
"Inima-mi bate prea tare sau poate nu îndeajuns de tare (...) Guy şi Annibal vor sosi cam în trei sferturi de oră. E odios, dar nu-i cine ştie ce: ridic receptorul, cer ajutor, se rezolvă imediat. Nici un spirit eroic nu m-ar împinge să fac aşa ceva în mod gratuit."
"Plin de dispreţ, Goya m-ar vedea cum înghit nişte Perrier. Sigur că e spre binele meu să fac această cură care-mi taie orice chef de a mai bea alcool. Chiar şi vin alb cu gheaţă cînd e cald afară, chiar şi vin roşu cînd vine frigul...?"
"Cred că nu mai sînt îndrăgostită de nimeni. - E o constatare cumplită care merită din plin un paragraf nou. Fără să vreau, orice-aş face, gîndesc sau scriu literar. -
Ştiu ce-mi rămne de făcut; mă voi îndrăgosti de mine, mă voi îngriji, mă voi bronza, îmi voi lucra muşchii unul cîte unul, mă voi îmbrăca, îmi voi cruţa la nesfîrşit nervii, îmi voi face cadouri, mă voi arunca în toate oglinzile zîmbetelor tulburate. Mă voi iubi. Poate că în 1958 un trecător va curma această lentă alunecare spre schizofrenie. Şi poate că va fi"
"Dîn cîte se pare, domeniul meu este a turnat cafeaua în ceaşcă, a pus laptele în cafea, a pus zahăr etc. Cotidianul trist, Prévert, Buffet, scumpa noastră epocă? Sartre, nimeni nu-i amabil, dar nici răutăcios, şi, de altfel, cum să fie aşa? Plictisul, marea iubire care-şi ascunde capul sub aripă, ce putem şti despre asta şi de ce să mai încercăm etc."
(françoise sagan, toxic, editura art, 2010, trad. mădălina roşioru)
nu-s mare fan sagan, i-am citit bonjour tristesse, dans un mois, dans un an, şi aimez-vous brahms?. dar fragilitatea şi delicateţea ei mă dau gata. e imposibil să nu-mi placă de cineva care poate să scrie "e odios, dar nu-i cine ştie ce".
(ultima mea febleţe: îl cheamă cédric, cînd era mic făcea cîte 200 de exerciţii pe zi pentru că aşa îi plăcea lui, cîntă la pian, arată a violonist de secol 19, spune că matematica se potriveşte foarte bine cu muzica, şi tocmai a cîştigat medalia fields.)
e cea mai rollingstones-iană piesă a lui bowie. ce demenţă de costum. ce mîini. ieri am reuşit, după 2 luni de încercări chinuite, s-o fac să zîmbească pe fata (o scorpie) care vinde covrigi la metrou victoriei. mă declar mulţumită, de-acu nici nu-mi mai trebuie covrigi. citesc un roman secret, care-o să apară la gaudeamus. îmi place de mor. sînt răcită cobză, simt că-mi ies ochii din orbite şi că am săculeţe de naftalină în nas şi urechi. am reuşit să mă pierd în cişmigiu. de două ori. fidel castro a declarat pentru the atlantic că modelu cubanez nu mai funcţionează nici măcar la cubanezi acasă. ca să vezi, uneori şi dictatorilor le mai vine mintea la cap. mîine, la poeticile lui răzvan şi la rock loves chopin. asta dacă nu mă mai simt ca un ardei răscopt. azi, la cantina din victoriei, colegii m-au lăsat să apăs pe un buton roşu. de fapt, nu m-au lăsat, au crezut că vorbesc aşa, aiurea. numai că eu chiar am apăsat, iar uşile alea rulante sau batante sau cum se cheamă s-au oprit şi n-au mai vrut să pornească la loc. constat cu încîntare că încă îmi mai plac butoanele roşii. surpriză. azi, vorbit cu mihai c., un actor la care ţin tare mult. a fost aşa de simpatic, încît mai aveam puţin şi-i mărturiseam că mie mi-a plăcut mereu de ionică, nu de tolomacu ăla de bănică jr care-l juca pe tolomacu celălalt amorezat de oana sîrbu. şi tot puţin mai aveam şi-i spuneam cum mi-am cumpărat în liceu, de la un tîrg de carte, o casetă cu monologuri de-ale tatălui lui, şi-am ascultat-o pînă am învăţat-o pe de rost. mai ales bucata asta, de-o tristeţe dintre cele mai sfîşietoare, sută-n sută cehoviană ("sînt o lămîie stoarsă. o umbră. un cui ruginit."):
nu m-am ales cu lucrul penru care-l sunasem, ci cu o invitaţie la teatru, duminică seară. maimultcaperfect. joaquin (iubit în two lovers pentru stîngăcia şi fragilitatea lui) a mimat timp de doi ani c-a luat-o razna. e un fel de erou. ieri, concert de postpunk într-o cutie de chibrituri din piaţa rosetti (complicat de explicat ce-am căutat acolo). cînd am coborît din taxi, nişte ţigănuşi au făcut ad hoc un comitet de primire, cu o manea improvizată (eram patru fete): ia uită-te la ele fetele (cu accent pe te) toate aranjate toate nemîncate fiţele se vede etc. etc. nu ştiu de unde-au tras concluzia că eram "toate nemîncate". eu nu ţin minte să fi fost vreodată nemîncată. de fiţe ce să mai zic. woody al meu, mereu şi-ntotdeauna. azi, cu un interviu în new york times, în care zice aşa: "you don’t gain any wisdom as the years go by. you fall apart, is what happens". scurt şi la obiect.
mîinile lui, care pe 1 decembrie anul ăsta or să împlinească 75 de ani. lamulţiani. şaluleşarpele în cosmo. încă nu, de-abia în noiembrie. special pentru ocazie, şi-a pus şi tocuri. florin chilian, acest donquijote cu voce spartă, în direct la realitatea. are un tricou roşu cu cccp şi secera şi ciocanu. genu de frondă tembelă pe care n-am s-o pricep niciodată. fantastic cum seara, cînd trec pe lîngă cişmigiu, parcă deschide cineva un frigider cît casa poporului. din categoria nici un an fără paris şi nici un paris fără luiza, la finalu lui noiembrie plec la paris. concert the national (la olympia..), explo, ploi, supă de ceapă, marais, pompidou, să le mai fac o vizită în montparnasse lui eugen, charles, emil, serge, tristan, samuel şi julio. un motiv în plus ca să-mi treacă răceala mai repede.
cam gata, am două episoade din mad men de văzut. mi-a zis claude că don draper o să plîngă. don, cry me a river, că mie şi-aşa îmi curge nasul.
jesca a fost doica puştilor lui tom waits. după care s-a apucat de cîntat, iar tom a zis că muzica ei e ca înotatul noaptea într-un lac. eu aş spune că e dulce-renascentistă, dar cine-s eu ca să nu fiu de-acord cu tom. pe guy garvey îl ştim de mult, cam de cînd nu mă mai puteam sătura de the bones of you şi, mai ales, de starlings. ce să mai, to the cobra a lullaby:
(ieri seară, de la gară spre casă, valurile au adus la mal, pe trotuar, o mulţime de meduze pungi întinse în şir indian de la casa armatei şi pînă la intrarea în cişmigiu. erau pătrate şi aveau pe ele o dungă violet, ceea ce înseamnă probabil că erau otrăvitoare.
o nouă distracţie la metrou: să mă ridic pe vîrfuri cînd merg pe scara rulantă. a fost mai greu la început, dar acum reuşesc să stau aşa tot drumul pînă sus, ştiu că dacă o să cad, sigur mă prinde cineva în braţe.
ar fi trebuit să mă fac dactilografă. am două voci preferate care-mi dictează textele lor, la telefon sau chiar de pe scaunul de-alături. una e masculină şi aproape inexistentă, cealaltă e feminină şi răguşită, ambele au peste 70 de ani şi o oarecare legătură cu roş haşana. din cauza lor am citit puţin mai mult decît era cazul.
au revoir, monsieur chabrol. cu la muette, din seria paris vu par. 1965.)
pentru că ieri şi alaltăieri am mîncat ca un purcel de lapte diverse minunăţii prin vizite şi pe la localuri destul de puţin respectabile (dar care fac un castravete de mare fraged şi atît de gustos), iată un fragment dintr-o carte primită de la laura, despre care nu spun mai multe, pentru că o să se ocupe enţiclopedia de ea şi nu e bine să strici surprizele.
e o scrisoare a lui marcel (cum care marcel?) către bucătăreasa lui, céline cottin:
12 juillet 1909
Céline, je vous envoie vifs compliments et remerciements pour le merveilleux boeuf-mode. Je voudrais bien réussir aussi bien que vous ce que je vais faire cette nuit, que mon style soit aussi brillant, aussi clair, aussi solide que votre gelée - que mes idées soient aussi savoureuses que vos carottes et aussi nourissantes et fraîches que votre viande. En attendant d'avoir terminé mon oeuvre, je vous félicite de la vôtre.
M. P.
aşa că dacă vreţi să aveţi vreo şansă la nemurirea literară, eu zic să-ncepeţi cu un boeuf à la mode sclipitor, magistral, neapărat în 7 volume. reţeta: aici. la treabă.
a deep oblivion I know you know we're all falling into a neverending mess
so let's get undressed
(pronunţia franţuzească a cuvîntului infam şi dublusensul lui "come" au atîta candoare, încît nu pot să le lipesc decît de versul ăsta al lui dan coman: "şi eu în nici două secunde căzînd peste ea de cîteva ori şi făcînd-o să ţiuie")
ştiţi cumva cum se poate intra într-un videoclip? că aş cam vrea să intru în about today şi să stau acolo vreo lună. da, am văzut că plouă, da nu mă deranjează treaba asta. în secunda 5 apare o umbrelă roşie, şi e bine să stai în preajma umbrelelor roşii. dup-aia cineva strigă we love you, ceea ce iar e bine, şi tobele alea încet încet, şi aerul albastru.. pe la minutu 3 şi ceva am şi văzut un băiat care-mi place. plus că pe scenă e o fanfară întreagă. vreau să trăiesc lîngă o fanfară, care să bubuie în urechile mele de mai multe ori pe zi. oricum, o lună în faţa lui matt, pfff. mă rog, nu tre să explic de ce vreau acolo. dar asta ziceam, dacă ştiţi pe cineva care poate să mă ajute, să-mi spuneţi şi mie.
chiar dacă ai zis că s-o pupi pe marilyn era ca și cum l-ai fi pupat pe hitler,
şi care:
care s-ar chema "où je suis, on rit" şi care-ar avea drept coloană sonoră asta:
mîinile lui, care pe 1 decembrie anul ăsta or să împlinească 75 de ani. lamulţiani.
(meet michael sowa)
