jean genie ş.a.

pentru că:

e cea mai rollingstones-iană piesă a lui bowie.
ce demenţă de costum. ce mîini.
ieri am reuşit, după 2 luni de încercări chinuite, s-o fac să zîmbească pe fata (o scorpie) care vinde covrigi la metrou victoriei. mă declar mulţumită, de-acu nici nu-mi mai trebuie covrigi.
citesc un roman secret, care-o să apară la gaudeamus. îmi place de mor.
sînt răcită cobză, simt că-mi ies ochii din orbite şi că am săculeţe de naftalină în nas şi urechi.
am reuşit să mă pierd în cişmigiu. de două ori.
fidel castro a declarat pentru the atlantic că modelu cubanez nu mai funcţionează nici măcar la cubanezi acasă. ca să vezi, uneori şi dictatorilor le mai vine mintea la cap.
mîine, la poeticile lui răzvan şi la rock loves chopin. asta dacă nu mă mai simt ca un ardei răscopt.
azi, la cantina din victoriei, colegii m-au lăsat să apăs pe un buton roşu. de fapt, nu m-au lăsat, au crezut că vorbesc aşa, aiurea. numai că eu chiar am apăsat, iar uşile alea rulante sau batante sau cum se cheamă s-au oprit şi n-au mai vrut să pornească la loc. constat cu încîntare că încă îmi mai plac butoanele roşii.
surpriză.
azi, vorbit cu mihai c., un actor la care ţin tare mult. a fost aşa de simpatic, încît mai aveam puţin şi-i mărturiseam că mie mi-a plăcut mereu de ionică, nu de tolomacu ăla de bănică jr care-l juca pe tolomacu celălalt amorezat de oana sîrbu. şi tot puţin mai aveam şi-i spuneam cum mi-am cumpărat în liceu, de la un tîrg de carte, o casetă cu monologuri de-ale tatălui lui, şi-am ascultat-o pînă am învăţat-o pe de rost. mai ales bucata asta, de-o tristeţe dintre cele mai sfîşietoare, sută-n sută cehoviană ("sînt o lămîie stoarsă. o umbră. un cui ruginit."):



nu m-am ales cu lucrul penru care-l sunasem, ci cu o invitaţie la teatru, duminică seară. maimultcaperfect.
joaquin (iubit în two lovers pentru stîngăcia şi fragilitatea lui) a mimat timp de doi ani c-a luat-o razna. e un fel de erou.
ieri, concert de postpunk într-o cutie de chibrituri din piaţa rosetti (complicat de explicat ce-am căutat acolo). cînd am coborît din taxi, nişte ţigănuşi au făcut ad hoc un comitet de primire, cu o manea improvizată (eram patru fete): ia uită-te la ele fetele (cu accent pe te) toate aranjate toate nemîncate fiţele se vede etc. etc. nu ştiu de unde-au tras concluzia că eram "toate nemîncate". eu nu ţin minte să fi fost vreodată nemîncată. de fiţe ce să mai zic.
woody al meu, mereu şi-ntotdeauna. azi, cu un interviu în new york times, în care zice aşa: "you don’t gain any wisdom as the years go by. you fall apart, is what happens". scurt şi la obiect.

mîinile lui, care pe 1 decembrie anul ăsta or să împlinească 75 de ani. lamulţiani.
şaluleşarpele în cosmo. încă nu, de-abia în noiembrie. special pentru ocazie, şi-a pus şi tocuri.
florin chilian, acest donquijote cu voce spartă, în direct la realitatea. are un tricou roşu cu cccp şi secera şi ciocanu. genu de frondă tembelă pe care n-am s-o pricep niciodată.
fantastic cum seara, cînd trec pe lîngă cişmigiu, parcă deschide cineva un frigider cît casa poporului.
din categoria nici un an fără paris şi nici un paris fără luiza, la finalu lui noiembrie plec la paris. concert the national (la olympia..), explo, ploi, supă de ceapă, marais, pompidou, să le mai fac o vizită în montparnasse lui eugen, charles, emil, serge, tristan, samuel şi julio. un motiv în plus ca să-mi treacă răceala mai repede.

cam gata, am două episoade din mad men de văzut. mi-a zis claude că don draper o să plîngă. don, cry me a river, că mie şi-aşa îmi curge nasul.