jesca a fost doica puştilor lui tom waits. după care s-a apucat de cîntat, iar tom a zis că muzica ei e ca înotatul noaptea într-un lac. eu aş spune că e dulce-renascentistă, dar cine-s eu ca să nu fiu de-acord cu tom. pe guy garvey îl ştim de mult, cam de cînd nu mă mai puteam sătura de the bones of you şi, mai ales, de starlings. ce să mai, to the cobra a lullaby:
(ieri seară, de la gară spre casă, valurile au adus la mal, pe trotuar, o mulţime de meduze pungi întinse în şir indian de la casa armatei şi pînă la intrarea în cişmigiu. erau pătrate şi aveau pe ele o dungă violet, ceea ce înseamnă probabil că erau otrăvitoare.
o nouă distracţie la metrou: să mă ridic pe vîrfuri cînd merg pe scara rulantă. a fost mai greu la început, dar acum reuşesc să stau aşa tot drumul pînă sus, ştiu că dacă o să cad, sigur mă prinde cineva în braţe.
ar fi trebuit să mă fac dactilografă. am două voci preferate care-mi dictează textele lor, la telefon sau chiar de pe scaunul de-alături. una e masculină şi aproape inexistentă, cealaltă e feminină şi răguşită, ambele au peste 70 de ani şi o oarecare legătură cu roş haşana. din cauza lor am citit puţin mai mult decît era cazul.
au revoir, monsieur chabrol. cu la muette, din seria paris vu par. 1965.)
4 comentarii:
RIP Chabrol.
atentie! paranteza cu gabarit depasit! :)
egon, ai văzut cine joacă rolul tatălui în la muette? :)
recabarren, parantezele de pe șaluleșarpele au cel mai mare tonaj din istoria parantezelor. pot să înghesui în ele toate nimicurile și să le lungesc ca pe guma de mestecat pînă nu se mai vede celălalt mal :)
chiar chabrol :)
Trimiteți un comentariu