coronal mass ejections

care se-ntîmplă cînd soarele e vocal, cînd are pistrui (mă rog, pete solare), nu se poate stăpîni şi aruncă în spaţiu miliarde de tone de materie, cîmpuri magnetice şi radiaţii electromagnetice:

şi (de-aici, ca să pricep eu definitiv că astronomia are mare legătură cu poezia - a world of spin and flame is born in the head of the dreamer, blue suns, green whirlwinds, bird beacks of light pecking open the pomegranate stars):

To Octavio Paz from Alexander Trevi on Vimeo.

în timp ce pe pămînt se întrerupe curentul, se opreşte radioul şi se vede aurora boreală.

nici eu n-am stat la locul meu zilele astea
cînd am sunat la taxi diesel din cluj ca să anulez comanda de la taxi mondial din bucureşti pentru că, în faţa observatorului de astronomie, m-am urcat în taxiul greşit (şi n-am vrut să recunosc c-am greşit pînă cînd centralista mi-a spus că nu există nici un observator în cluj). am în telefon trei numere de taxiuri, unu din bucureşti, unu din cluj şi unu din bistriţa. într-o zi, am să sun la iaşi (0232222222), am să mă urc într-un taxi oarecare şi-am să ajung la polul nord.
iar taximetristul a zis, după ce-am încurcat de mai multe ori stînga cu dreapta şi l-am pus să facă viraje repetate, ce aventuroasă sînteţi, domnişoară.
mi-am amintit cum am umblat într-o duminică după-masă prin spitalul floreasca într-o cămeşoaie care-mi ajungea pînă sub genunchi şi-mi cădea pe-un umăr, încălţată cu nişte papuci de casă roşii cu inimioare pe care mi i-a împrumutat o doamnă din salon, încercînd să nu mai plîng aiurea şi să nimeresc liftu care să mă ducă la sală. cred că cineva mi-a strecurat pe sub piele tot felul de talismane care-aduc împreună tone de noroc, asta-mi zic cînd mă uit la scările din casă şi le număr şi mă gîndesc că mi-aş fi putut rupe gîtul în două secunde dacă n-aş fi avut atîta noroc.
sau cum am plîns şi-n timpul, şi după lecturile de la căminul comunităţii evreieşti (moses stories, un proiect de artă comunitară care-a făcut ca orice alt spectacol văzut în fnt să pară moft), pentru că aşa-s eu şi mă emoţionez teribil de uşor şi n-am mai putut să rezist cînd am auzit-o pe dna Madi, care are 101 ani, citindu-şi textul despre cum, undeva pe lipscani, acu muuuuuulţi ani, vîntul i-a ridicat rochia-n cap (lenjeria ei era acasă, pe sîrmă, proaspăt vopsită în roz, deci n-avea nimic pe dedesubt), iar ea a rămas rîzînd în hohote, cu rochia acoperindu-i faţa şi cu femeile din jur încercînd să-i coboare poalele şi s-o facă să-şi vină în fire. abia asta e uşurătatea lucrurilor.
după care am rîs mult, ca de-obicei, şi am constatat, cînd mă aşteptam mai puţin, că aerul poate să fie electric, că poate să fiarbă, să tremure, sa se fîstîcească dacă stă între cine trebuie.
am făcut şi primul meu dosar la dilema, mi-am cumpărat broşe, m-a bucurat mult textul lui andrei, am reuşit să-mi pierd cordonul de la trenci, nu ştiu cum, dar am vag impresia că mi-a fost furat în timp ce dormeam de cordonierul care stă la noi în grădină (ştiuuuu, cordonnier e cizmar, dar în limba mea pot să răsucesc cuvintele cum vreau)
chiar şi fără cordon, pot să zic it's easy to lose your breath pe mai multe voci, în timp ce verific dacă respiraţia mea e la locul ei, dacă s-a întors după ce-am pierdut-o zilele astea cine ştie pe unde:


şi fraza asta, trimisă tocmai de la lisabona de leo, din mătuşa julia şi condeierul, pagina 132:

"deosebit de utile erau ceaiurile de mentă și luiza, care eliberează canalele cerebrale și stimulează imaginația."