watch it and cry. or die trying.

simplitatea filmului ăstuia te zdrobeşte pur şi simplu, îţi strică mecanismele de apărare, se urcă pe umerii tăi şi de-acolo te-apasă încet pînă vrei să spui totul, să-ţi mărturiseşti fiecare eşec, să-i repeţi numele de atîtea ori încît vînătăile vechi încep să apară la suprafaţa pielii una cîte una, din ce în ce mai rotunde din ce în ce mai nevindecate.

l-am văzut aseară, într-un cartier oarecare din bucureşti, în timp ce-o fanfară ieşise în stradă şi cînta printre blocuri gingle bells, moş crăciun cu plete dalbe şi white christmas, în timp ce-mi aminteam cum, printr-a unşpea, profa de franceză ne-a spus, la o lecţie despre amour courtois, că marile iubiri sînt întotdeauna nefericite, că se termină prost, iar eu am izbucnit în plîns în mijlocul clasei, nu demonstrativ, ci brusc şi fără drept de apel, pentru că pe-atunci iubeam tare de tot un băiat din alt oraş şi mi se părea imposibil şi nedrept ca lucrurile să stea într-adevăr aşa, dar mai ales pentru că ştiam că are dreptate şi c-o să vină momentul cînd o să le trăiesc pe toate, una dupa alta, cînd o să adun vînătăi şi-o să repet, pentru a nu ştiu cîta oară, că am inima de plastilină şi că se vindecă repede, tot ce se pierde se cîştigă, o să fie bine, întotdeauna o să fie bine.

(filmul stă aici 10 zile. dacă ajungeţi prea tîrziu, mi-l cereţi pe mail. îl trimit oricînd.)