des bonbons

treaba cu roblogfestu şi traficu dublat a picat cam prost. în primu rând, pregătesc intens descălecatu la bucureşti (expresia e a mariei). în al doilea rând, am răcit. dar am să-ncerc să revin pe seară cu una-alta, să nu spună lumea că şaluleşarpele s-a încolăcit plictisit şi-a aţipit pe laurii gloriei.
până atunci însă, vă las cu iubitul meu jacques, care în piesa asta parcă e un mîşkin franţuzit (sau belgizat, cum vreţi). dublu adorabil.

ca să vezi

e vineri seară. mâine la 9 tre să fiu la radio să traduc în direct un interviu ro fr şi fr ro. şi-am zis să mă comport ca un adult şi să stau cuminte acasă, ca să nu fac dezastre live. am făcut ceai şi m-am apucat de cehov (pentru că am ieşit ieri din casă ca să-mi iau blugi, da era închis la magazin, aşa c-am întrebat la anticariat dacă n-au cehov. de zile întregi îmi caut cehovurile prin casă şi nu se mai putea să stau fără. am plecat după blugi şi m-am întors cu volumu 3 din opere). încercam să scutur replici ca "ceai, femeilor!" şi proze citite acu vreo 7 ani de prafu unui fost iubit. în mare, pot să zic c-am şi reuşit. şi într-o pauză de cehov, m-am mai uitat pe bloguri cu rochii şi am dat peste ăsta: http://vintageisheaven.blogspot.com/. mi-am pierdut minţile instaneu (la treciurile morgan mai ales). i-am dat repede linku malei şi-am început să vorbim de-ale noastre. intru puţin pe facebook, să văd cine mai e treaz la ora asta, şi constat că "alexandru shared a link on your wall." (care alexandru niciodată nu mi-a mai pus vreun link pe wall). scria aşa:

"Ai vazut ca ai luat locu II la roblogfest? MOR de necaz, trebuia sa-ti dea premiul INTII! : )
Bravooooooooooooooooo!
(eu te-am nominalizat, deci astept multumiri emotionate : )"

hopaaa, zic, ce-i asta. dau click şi da, alexandru chiar vorbise serios. panică scurtă (cum o fi sunat "şalul e şarpele" în clubu fratelli sau fratteli sau fratelii), zâmbet lung. simt aşa, cum începe s-apese responsabilitatea şi pe şal, şi pe şarpe. o să intre lumea pe-aici, ca să caute blogu cultural, şi-o să zică, unde-i domle cultura, aici e numai o fată care scrie tot felu. şi nici c-ar avea mai mare drepate.
ce să spun, mulţumesc juriului că a fost aşa de simpatic şi mi-a dat nişte colegi de podium cu care ţi-e mai mare dragu să priveşti lumea de sus (pe veiozaarte scrie vera, pe care-o ştiu de când purta o geacă de blugi cu eu refuz să cresc, iar florin îmi e şi coleg de pagină în supliment şi-o să ne hlizim mâine mult şi bine de succesu nostru). de sus, adică de la înălţimea treptei cu număru 2, să nu se-nţeleagă altceva.
şi mulţumesc lui alexandru, care m-a pus pe listă. mă bucur că e şi el acolo, şi zum, şi whitenoise, şi însemnăridinsubterană, şi ocarteîntrofrază, şi alexmoldovan, şi vera (de care mi-e dor, că n-a mai scris demult), şi dna. ursa, şi urmuz şi aşa mai departe.
cum nu pot să dau de băut la tot cartieru meu de globuri, o dau pe sleeping betty (deliiiiiiiiiir):



p.s. şi ca să nu ne pierdem de tot cu firea, vă recomand să luaţi câte-un dadaist în fiecare seară. ceea ce o să fac şi eu imediat.

i'm on a blood buzz

la 45 de secunde după ce piesa a fost difuzată în premieră pe bbc, varianta ei rip-uită ajunsese deja peste tot. aşa că 4ad, casa de producţie a băieţilor de la the national, a hotărât să ofere gratis piesa, high quality, high violet de fapt. aş vrea doar să spun că, ascultând-o (pe repeat, evident), tot scandalul de ieri-azi cu interviul lui cărtă şi reacţia criticii mi se pare o prostioară despre care nici nu mai am chef să discut. peste 50 de ani, lumea o să ştie cel mult două-trei nume dintre critici, iar din cărtă vor rămâne, sper, doar cărţile (nu şi zgomotul). povestea asta seamănă oricum cu replica dură pe care i-a dat-o andrei şerban dnei. boiangiu (căreia nu-i plăcuse "purificare"). ei, mie-mi plăcuse purificare enoorm (cu tremurat şi plâns), şi cu toate astea scrisoarea lui şerban mi se pare şi acum inacceptabilă. şi uite-aşa ajung la truffaut (pe care l-am citat fix cu pasaju ăsta în enţiclopedia de peste 2 zile), care descria o serată petrecută miercuri, 24 septembrie 1958, în compania unor literaţi (printre care şi nadeau) aşa:
„a fost şiret, prefăcut, ipocrit, baroc şi mortal; o ambianţă cu mult mai descreierată decât în mediul cinemaului, unde lumea se preface mai puţin" - o descriere prea blândă pentru lumea literară de la noi.

tot soarele de-afară, un tom collins băut ieri seară cu o prietenă bună, lucas al lui cortázar, bedmintonu pe care-o să-l joc mâine dimineaţă cu frate-miu în copou, piesa asta, tobele şi versurile ei (the floors are falling out from everybody I know) mă fac să zic, pentru a nu ştiu câta oară, hai sictir!

şosete et al.

prima e a directorului uneia din cele mai importante edituri din românia. a doua e a lui cătălin dorian florescu. (poze făcute azi, la lansarea zairei) pentru că m-am hotărât să fac o serie de fotografii cu şosetele scriitorilor, editorilor şi traducătorilor români. numai la lansări şi la târguri de carte. şi numai o şosetă (pe cealaltă urmând să şi-o imagineze privitorul). şi cum de săptămâna viitoare o să mă mut în bucureşti, voi avea un material consistent pentru acest măreţ proiect fotografic. un fel de the sartorialist al şosetelor literate. mă aştept chiar ca vorbitorii, temându-se că am să apar la lansarea lor, să-şi facă provizii de şosete de toate culorile, pentru toate ocaziile, din toate materialele. şi când mă gândesc că fără şosetele dlui. antonesei, nimici din toate astea n-ar mai fi fost posibil..

tot azi:

cea mai dură probă pentru o ojă e spălătul aragazului. credeam că nici una nu rezistă la aşa ceva. şi totuşi, azi am avut o surpriză. oja farmec nu s-a clintit de pe unghii nici după un sfert de oră de albit aragazu. mă declar mândră de încă o marcă made in ro (pe lângă ciocolata cu rom).

am citit înainte să adorm după-masa (astea-s ultimele mele zile de adormit după-masa. nici nu pot să-mi închipui cum e să stai pe-un scaun de birou între 14.00 şi 16.00. siesta e una din plăcerile vieţii mele. era.) "şefii", o povestioară scrisă de llosa în 59. e cu puşti care se revoltă împotriva directorului şcolii. şi mi-am adus aminte instantaneu de cele 3 cărţi care m-au făcut să-mi doresc o copilărie de băiat: războiul bumbilor, băieţii de pe strada pal, cişmigiu et comp. ei, ce să zic, n-a fost să fie. poate data viitoare.

după lansarea zairei, mi s-a lipit mâna de "un oarecare lucas" şi l-am cumpărat. de ex.:
"scularea de dimineaţă a doamnei cinamomo nu e deloc un lucru vesel, deoarece, când să-şi bage picioarele în papuci, descoperă că aceştia sunt plini de melci." cum să rezişti la aşa ceva?

cred că romlit e într-adevăr pe moarte. îmi cer scuze faţă de semnăturile cu totu onorabile de-acolo. dar, dacă nu-i explică nimeni dlui. manolescu că (scuzaţi cacofonia) romlit nu e amfiteatrul lui personal, atunci e cam trist. în nr. 9 (pe lângă faptu că poemul săptămânii e chiar al directorului adjunct.. totuşi, e de-abia număru 9, chiar aşa repede s-au epuizat poeţii care nu-s în caseta redacţională?), la pagina de recenzii, juma de pagină e umplută cu un in memoriam şi o casetă cu titlul "ce este o recenzie?". dl. manolescu îşi începe aşa explicaţia: "cititorii romlit s-au obişnuit să citească pagina de faţă pentru recenzii. de data aceasta, nu sunt decât două. pe spaţiul disponibilizat pot citi comentariul meu. nu penuria de texte explică această înlocuire, ci faptul că textele la care am renunţat erau orice altceva, numai recenzii nu." vă scutesc de penibilul rândurilor în care dl. profesor îi învaţă pe colegii mai tineri ce iaşte o recenzie, şi sar la concluzie: "fac apel la tinerii noştri colaboratori, dacă vor să se ilustreze în genul cu pricina, să facă efortul de a fi banali, exacţi, concişi. recenzia nu e neapărat expresivă, ci eficace." pe mine vă rog să mă scuzaţi, dar intervenţia asta didactică mi se pare o totală lipsă de eleganţă din partea directorului romlit. oricât de manolescu ai fi, nu confişti juma de pagină ca să ţii o mică prelegere în faţa unui auditoriu închipuit. în fine, poate că exagerez eu.

şi caţavencu a murit. kamikaze cel nou (primu număr, cel puţin) e foarte foarte foarte slab. şi nu văd cum cei trei oameni care-au rămas la caţavencul vechi ar putea face o treabă mai bună, cu tot cu spoturile de pe realitatea şi cu echipa cea nouă.

sunt aşa de binedispusă, zile la rând, fără oprire , încât începe să mi se facă greaţă până şi mie.