şosete et al.

prima e a directorului uneia din cele mai importante edituri din românia. a doua e a lui cătălin dorian florescu. (poze făcute azi, la lansarea zairei) pentru că m-am hotărât să fac o serie de fotografii cu şosetele scriitorilor, editorilor şi traducătorilor români. numai la lansări şi la târguri de carte. şi numai o şosetă (pe cealaltă urmând să şi-o imagineze privitorul). şi cum de săptămâna viitoare o să mă mut în bucureşti, voi avea un material consistent pentru acest măreţ proiect fotografic. un fel de the sartorialist al şosetelor literate. mă aştept chiar ca vorbitorii, temându-se că am să apar la lansarea lor, să-şi facă provizii de şosete de toate culorile, pentru toate ocaziile, din toate materialele. şi când mă gândesc că fără şosetele dlui. antonesei, nimici din toate astea n-ar mai fi fost posibil..

tot azi:

cea mai dură probă pentru o ojă e spălătul aragazului. credeam că nici una nu rezistă la aşa ceva. şi totuşi, azi am avut o surpriză. oja farmec nu s-a clintit de pe unghii nici după un sfert de oră de albit aragazu. mă declar mândră de încă o marcă made in ro (pe lângă ciocolata cu rom).

am citit înainte să adorm după-masa (astea-s ultimele mele zile de adormit după-masa. nici nu pot să-mi închipui cum e să stai pe-un scaun de birou între 14.00 şi 16.00. siesta e una din plăcerile vieţii mele. era.) "şefii", o povestioară scrisă de llosa în 59. e cu puşti care se revoltă împotriva directorului şcolii. şi mi-am adus aminte instantaneu de cele 3 cărţi care m-au făcut să-mi doresc o copilărie de băiat: războiul bumbilor, băieţii de pe strada pal, cişmigiu et comp. ei, ce să zic, n-a fost să fie. poate data viitoare.

după lansarea zairei, mi s-a lipit mâna de "un oarecare lucas" şi l-am cumpărat. de ex.:
"scularea de dimineaţă a doamnei cinamomo nu e deloc un lucru vesel, deoarece, când să-şi bage picioarele în papuci, descoperă că aceştia sunt plini de melci." cum să rezişti la aşa ceva?

cred că romlit e într-adevăr pe moarte. îmi cer scuze faţă de semnăturile cu totu onorabile de-acolo. dar, dacă nu-i explică nimeni dlui. manolescu că (scuzaţi cacofonia) romlit nu e amfiteatrul lui personal, atunci e cam trist. în nr. 9 (pe lângă faptu că poemul săptămânii e chiar al directorului adjunct.. totuşi, e de-abia număru 9, chiar aşa repede s-au epuizat poeţii care nu-s în caseta redacţională?), la pagina de recenzii, juma de pagină e umplută cu un in memoriam şi o casetă cu titlul "ce este o recenzie?". dl. manolescu îşi începe aşa explicaţia: "cititorii romlit s-au obişnuit să citească pagina de faţă pentru recenzii. de data aceasta, nu sunt decât două. pe spaţiul disponibilizat pot citi comentariul meu. nu penuria de texte explică această înlocuire, ci faptul că textele la care am renunţat erau orice altceva, numai recenzii nu." vă scutesc de penibilul rândurilor în care dl. profesor îi învaţă pe colegii mai tineri ce iaşte o recenzie, şi sar la concluzie: "fac apel la tinerii noştri colaboratori, dacă vor să se ilustreze în genul cu pricina, să facă efortul de a fi banali, exacţi, concişi. recenzia nu e neapărat expresivă, ci eficace." pe mine vă rog să mă scuzaţi, dar intervenţia asta didactică mi se pare o totală lipsă de eleganţă din partea directorului romlit. oricât de manolescu ai fi, nu confişti juma de pagină ca să ţii o mică prelegere în faţa unui auditoriu închipuit. în fine, poate că exagerez eu.

şi caţavencu a murit. kamikaze cel nou (primu număr, cel puţin) e foarte foarte foarte slab. şi nu văd cum cei trei oameni care-au rămas la caţavencul vechi ar putea face o treabă mai bună, cu tot cu spoturile de pe realitatea şi cu echipa cea nouă.

sunt aşa de binedispusă, zile la rând, fără oprire , încât începe să mi se facă greaţă până şi mie.