funeral.mp3 şi altele

s-o luăm pe rând.

să se mai îmbrace naiba în colanţi negri când e aşa de soare afară şi când eu mă duc până la piaţă în floreasca şi-mi simt picioarele înfăşurate de zeci de calorifere fierbinţi.

hai sictirul de azi merge către kodak, care mi-a trimis un mail în care zice aşa: kodak welcomes you to cannes. pe bune? chiar pe mine? păi eu nu merg la cannes anu ăsta, ca să zic aşa. de-abia dacă reuşesc să ajung 4 zile la tiff şi-mi pare rău că nu mai sunt acolo zece zile din zece, ca-n anii trecuţi, cu 7 filme pe zi şi cu depresia post-tiff de luni dimineaţă ("eu la ce film mai merg azi??").

să vă fac cunoştinţă cu melodia care stă de 2 săptămâni în mp3playerul meu pe repeat. e de la the indelicates (se putea să nu-mi placă o formaţie care se cheamă aşa?), iar albumul lor îl puteţi descărca gratis, cu acordul formaţiei: http://corporaterecords.co.uk/artists/The+Indelicates/Songs+For+Swinging+Lovers/ ce-mi place la piesa asta e că are umpic de the cure în ea şi că ar fi o coloană sonoră perfectă pentru un tip, shane meadows îl cheamă, care e pe care să intre în top 3 al regizorilor mei preferaţi, după woody şi cassavetes. shane, dacă nu ştiaţi, a făcut incredibilul this is england (văzut acu 2 ani. mersi, egon:), şi ceva mai melodramaticul dar nu mai puţin înduioşătorul somers town (văzut săptămâna trecută în tren, mersi, egon). anthem for doomed youth îmi cadenţează mersul pe stradă, îmi colorează aerul, şi gândurile mele repetă cuminţi "but there's nothing left in the west these days wronged enough to be a punk". vreau să văd toate filmele lui shane meadows (inclusiv mockumentaryul ăsta), plus cele 20 de scurt-metraje, şi reclamele etc. şi vreau să ascult anthem for doomed youth, dacă se poate, de sute de ori, până ameţesc.

The Indelicates - Anthem For Doomed Youth by salulesarpele

îmi iubesc colegii, îmi place de ei de mor, îmi place felul în care râdem şi facem poante în momentele cele mai delicate. îmi plac clădirea galben-portocalie în care lucrez, croissantele de la paul, liftul cu oglinzi, dulapurile pline cu cărţi, biroul meu, ferestrele mari. şi coincidenţa pe care numai bogan şi claudia o ştiu.

am o surpriză (de care m. e principal responsabil), despre care însă nu vă pot povesti decât prin iunie.

a început anotimpul în care merg cu ochii închişi pe stradă. mai întâi de toate, trebuie să fie mult soare. asta e condiţia principală. mă uit în faţă, mă asigur că nu sunt gropi, oameni sau alte obstacole, închid ochii şi număr cam zece paşi. când sunt extrem de curajoasă, ajung pe la 15. e unul din momentele alea de vulnerabilitate când, la o adică, ar putea să mi se fure şi poşeta şi nu mi-ar păsa prea tare.

acu 2 săptămâni, la poliţie, făceam cerere de eliberare a cazierului.
poliţistul: numărul de telefon şi numele.
eu: 07 bla bla luiza bla bla
colega poliţistului de la ghişeu se uită la el cu ochi maaari: da ce faci?!
(să-nţeleg că număru meu de telefon nu-i trebuia în nici un caz pentru cererea de eliberare a cazierului. sunt victima perfectă.)

leapşa de la zum. am de spus următoarele: nu vreau muzică tristă, pentru că nu vreau ca stimaţii convivi să bocească din cauză că aşa le spune muzica s-o facă. nu vreau nici muzică veselă, pentru că totuşi e un fel de la revedere şi despărţirile vesele sunt nesincere. vreau jazz. în surdină. pian. să nu deranjeze pe nimeni, să nu rămână nimeni cu pişcotul în gât. să fie ceva bill evans, şi jarrett, şi thelonius monk, the count şi the duke, să se simtă lumea bine, să mai facă o glumă, să se întrebe cum ar fi dacă de fapt totu ar fi o farsă şi eu aş apărea de după cortină şi-aş spune: hai că v-am făcut-o şi de data asta.
totuşi, dacă trebuie neapărat neapărat să aleg o piesă, ar fi asta (iar explicaţiile sunt inutile):



(leapşa o arunc peste gard la tristeţea pământului, pobby, pantacruel, verbiaj, alexandru mircea ş.a.m.d.)

fug, că acuşi vine cri, prietena mea bună de la cluj, şi sper c-aţi golit deja oraşul pentru noi două :)

sfat

luaţi un francez mic, ca dna bruni.
şi pe mine iertaţi-mă că n-am mai dat pe-aici. în general, să ştiţi că nu mai pot de bine :)
oricum, promit că am să revin cât de curând cu leapşa funerară de la zum, cu şosete, flori, fete şi băieţi.

până atunci, ce altceva decât the national.
1. în nytimes, pagini întregi despre the national. http://www.nytimes.com/2010/04/25/magazine/25national-t.html?pagewanted=1 pure delight. după treaba asta, pot să fac pauză de uncut măcar o lună. şi hai odată cu 11 maiul ăla şi cu albumu, că oricum l-am învăţat deja pe de rost de pe streamu nyt şi n-are nici un rost să mai aştept. în orice caz, high violet e printre cele mai bune albume ale lui 2010. fără discuţie.
2. gq bagă rockerii în costume. şi pe the national. http://www.gq.com/style/suit-guide/201005/rock-the-suite-2010?currentPage=2

am adunat un milion de poveşti pe care le-am tot rescris în minte, gândindu-mă că-s bune de blog. or să rămână la mine în minte, literatura mea de sertar, secretă ş.a.m.d.

azi am văzut pe calendaru mânăstirii stavropoleos că-l sărbătorim pe mucenicul dada. tzara oare ce părere are?

şi, dacă sunteţi din bucureşti, vă sfătuiesc să plecaţi de 1 mai unde veţi vedea cu ochii, pentru că eu rămân aici şi aş vrea să mă plimb printr-un oraş gol-goluţ :)

a, şi când m-am întors de la iaşi duminică, am citit în tren un bukowski întreg, pe care vi-l recomand şi dvs. (cum pune el degetu lui plin de tutun pe toate rănile noastre, ceea ce nu poate să ne facă decât mult bine, combinat cu ceva greaţă şi disperare): http://www.scribd.com/doc/28752524/Bukowski-Charles-The-Days-Run-Away-Like-Wild-Horses-Over-the-Hills-1969

dacă tot veni vorba, charles cu the last days of the suicide kid:

n-am

timp n-am timp n-am timp n-am timp
decât de asta:



Jean Gabin - Quand on s'promene au bord de l'eau
ÎncÄ�rcat de ChrisGabin. - Classic TV and last night's shows, online.

Quand on se promène au bord de l'eau,
Comme tout est beau...
Quel renouveau...
Paris au loin nous semble une prison,
On a le coeur plein de chansons.
L'odeur des fleurs
Nous met tout à l'envers
Et le bonheur
Nous saoule pour pas cher.
Chagrins et peines
De la semaine,
Tout est noyé dans le bleu, dans le vert...
Un seul dimanche au bord de l'eau,
Aux trémolos
Des petits oiseaux,
Suffit pour que tous les jours semblent beaux
Quand on se promène au bord de l'eau.

Je connais des gens cafardeux
Qui tout le temps se font des cheveux
Et rêvent de filer ailleurs
Dans un monde meilleur.
Ils dépensent des tas d'oseille
Pour découvrir des merveilles.
Ben moi, ça me fait mal au coeur...
Car y a pas besoin
Pour trouver un coin
Où l'on se trouve bien,
De chercher si loin...

duminică

foto by leo.