O furnică poetă
de Ana Blandiana
În timp ce scriu
Pe tocul meu
Se urcă o furnică.
Ştie şi ştiu
Că n-are de ce
Să-i fie frică.
Nici s-o alung,
Nici s-o omor,
Nu-mi stă în fire.
I se poate întâmpla
O singură nenorocire:
Fără s-o observ, din greşeală,
S-o moi cu peniţa în cerneală
Şi să devină singura furnică albastră
De pe planeta noastră.
Ba, dacă bea din cerneală un pic,
Nu se mai poate face nimic:
Devine singura furnică poetă
De pe planetă.
Şi atunci, trebuie să facă cerere
Şi reclamaţie
Să fie primită (de greiere!)
În uniunea de creaţie.
poezia asta o ştiu şi acum şi, dacă încerc să spun primele versuri, îmi sună în minte vocea mea de la 5 ani, voce de fetiţă cu ochelari şi palton roşu, a cărei jucărie preferată era o omidă mare şi portocalie, primită "în pachet" din franţa, fetiţă pe care o certa tovarăşa educatoare pentru că venea la grădiniţă cu poezii învăţate din autori nerecomandaţi, fetiţă ale cărei cărţi ferfeniţă de-atâta răsrăsfoit erau cele cu apolodor şi cele cu arpagic. întreb şi eu, ca tot omu, mai ştiţi vreo poezie de-când-eraţi-mici?
la furnică nu m-am priceput să asortez, firesc, decât o balenă (the whale song, de pe ultimu ep modest mouse. cum ar veni, la mine pe blog e pliiiin de animale). şi dacă tot, pun şi-o pisică (i calll her the curious white cat :D):
Pe tocul meu
Se urcă o furnică.
Ştie şi ştiu
Că n-are de ce
Să-i fie frică.
Nici s-o alung,
Nici s-o omor,
Nu-mi stă în fire.
I se poate întâmpla
O singură nenorocire:
Fără s-o observ, din greşeală,
S-o moi cu peniţa în cerneală
Şi să devină singura furnică albastră
De pe planeta noastră.
Ba, dacă bea din cerneală un pic,
Nu se mai poate face nimic:
Devine singura furnică poetă
De pe planetă.
Şi atunci, trebuie să facă cerere
Şi reclamaţie
Să fie primită (de greiere!)
În uniunea de creaţie.
poezia asta o ştiu şi acum şi, dacă încerc să spun primele versuri, îmi sună în minte vocea mea de la 5 ani, voce de fetiţă cu ochelari şi palton roşu, a cărei jucărie preferată era o omidă mare şi portocalie, primită "în pachet" din franţa, fetiţă pe care o certa tovarăşa educatoare pentru că venea la grădiniţă cu poezii învăţate din autori nerecomandaţi, fetiţă ale cărei cărţi ferfeniţă de-atâta răsrăsfoit erau cele cu apolodor şi cele cu arpagic. întreb şi eu, ca tot omu, mai ştiţi vreo poezie de-când-eraţi-mici?
la furnică nu m-am priceput să asortez, firesc, decât o balenă (the whale song, de pe ultimu ep modest mouse. cum ar veni, la mine pe blog e pliiiin de animale). şi dacă tot, pun şi-o pisică (i calll her the curious white cat :D):
8 comentarii:
:)
Ce fain, ce fain, ce.. neanablandianesc :)
Eu despre poeţi pisicofili, tu despre poete furnicomane... Ce crezi, Luiza, or fi blogurile noastre telepate?
si eu stiu poezia asta! of, of, mai luzia... hai ca am devenit nostalgica si mi se face si dor de arpagic :)
@Luiz...
Şi eu da, de cînd nu ştiam să citesc. Numai că "Gîndăcelul" Elenei Farago a fost aşa de răs-spus, încît nu-mi mai aduc aminte nimic din "Rîndunelele" şi "Doi copii cuminţi". Poate prin hipnoză...
ce GHETE misto are tipu ala!
radu, e clar, blogurile sunt cele mai telepate (tocmai pentru că ale noastre nici nu sunt bloguri, sunt globuri :)
zum, eu mi-am luat cărţile cu arpagic cu mine :))
biaca, da, şi eu ţin minte elena farago, şi, vag, doi copii cuminţi. da gândăcelul era piesa de rezistenţă :)
strelnikov, mie-mi plac pantalonii, manşeta aia cu nasturi adică.
Motoşel si Botoşel/Erau doi pisoi la fel/Nu-i recunosteai degât/Dup-o dunga de pe cât.
Eu pe asta mi-o aduc aminte, aşa, cu g-ul şi c-ul inversate.
Cititor-cosmonaut pe globul Luizei sunt demult, dar nu mi-am dres glasciorul pana acum ca sa zic : felicitari, vous êtes charmante.
Sa fiu iertata, ar fi trebuit sa scriu "de mult". S-au lipit cuvintele de caldura.
kat chère kat, şi şalul, şi sarpele trec des pe la "plăceri şi zile" şi sâsâie amândoi de încântare :)
Trimiteți un comentariu