william seward

azi dimineaţă (adică pe la 11, recunosc..) m-am trezit cu o frază repetată de mai multe ori în cap de o voce de bărbat cu accent american: burroughs is in tangier, burroughs is in tangier, burroughs is in tangier.. bine bine, zic eu, şi ce? (bănuiam că trebuie să fie vreun vers dintr-un poem beat, da n-am vrut să verific). după-masă îi povestesc chestia asta lui serghei, care-mi zice că tocmai s-au împlinit 50 de ani de la publicarea lui naked lunch. şi aflu de pe wikipedia următoarele:

All signs pointed him back to Tangier, a place where his parents would have to continue the support and one where drugs were freely available. He left in November 1954 and spent the next four years there working on the fiction that would later become Naked Lunch, as well as attempting to write commercial articles about Tangier. He sent these writings to Ginsberg, his literary agent for Junkie, but none were published until 1989 when Interzone, a collection of short stories, was published. Under the strong influence of a marijuana confection known as majoun and a German-made opioid called Eukodol, Burroughs settled in to write. Eventually, Ginsberg and Kerouac, who had traveled to Tangier in 1957, helped Burroughs type, edit, and arrange these episodes into Naked Lunch.

adică burroughs a scris naked lunch in tangier, that's why he was there (mă rog, nu numai pentru asta, drogurile şi minorii erau la liber) ! şi de aia trebuia şi pe mine să mă anunţe cineva, ca să nu uit că totuşi a trecut juma de secol de când au apărut pe hârtie rândurile alea scandaloase.


poza e făcută in tangier şi sub ea zice-aşa:

William Seward Burroughs Tanger Villa Mouneria 1961, his garden room, time of intense Cut-up prose expirements, Nova Express tracing controllers of hypertechnologic planetary disaster “along the word lines” of their propaganda imagery back to the image Bank.” Probably a “trust of giant insects in another galaxy” manipulating their human hosts to wreck the earth with radioactive crap so another life form could move in and take over the territory.

(poza e de-aici)

şi-acu:
un site aniversar
un articol aniversar
scurte interviuri
how cool is he
trailer-ul unui nou documentar (tot de la serghei)
workshop in tangier, follow the beat :D

ps: eu am citit numa juma din prânzul dezgolit (traducerea mi se păruse fabuloasă), imediat după ce-a apărut la paralela 45, pentru că dup-aia m-am gândit să i-o fac cadou unui amic. să vedem acum cum mai pun eu mâna pe ea :)

p.d.s. douăşunu (plin de flori)

acesta este un comunicat oficial din partea administraţiei centrale:
pobby, domnul din hunopolis cu care-am început toată afacerea pedesistă, a transcris azi ultimul p.d.s. nu putem spune că vestea nu ne afectează. însă nu-i purtăm pică deloc celui în cauză, fiind convinşi că dumnealui va continua să pună din când în când poeme pe blog, numai atunci când va avea chef şi când se va afla în deplinătatea plăcerii sale estetice. noi continuăm să ne mai jucăm puţin, o săptămână sau poate un an, cât timp o să ne mai placă :)

şi-acu, să trecem la tema lunii, adică la criză. ştim că e nasol de tot, dar uite, există totuşi speranţă.. :

Oraşul va fi plin de flori

dar mai aşteptaţi până mâine
mâine regele va face dreptate
mâine oraşul va fi plin de flori
şi plin de covoare trompetele vor fi scoase
din dulapurile consilierilor şi un marş
frumos va fi intonat de-a lungul
tuturor străzilor regele va
traversa călare oraşul prin
mulţime va trece călare şi va spune
ăsta da
ăsta nu
ăsta da
ăsta nu

(poemul e-al lui matei vişniec, probabil din volumul lui de debut, la noapte va ninge. eu l-am găsit în antologia poeţilor tineri. 1978-1982, alcătuită de laurenţiu ulici la începutul anilor 80 şi publicată de-abia în 2005, la editura m.l.r. poate c-o să mai scriu despre ea, e imaginea completă a poeziei tinere de-atunci, cu tot cu fotografiile autorilor, de pe vremea când aveau între 20 şi 30 de ani:)

precizare

nu, n-aş fi huiduit la concertul madonnei. acum că mi-a trecut enervarea, recunosc spăşită că n-aş fi huiduit. unu, pentru că nu prea fac chestia asta. doi, nu din consideraţiune pentru sentimentele dumneaei, ci din respect pentru lăutarii ruşi care cântau cu ea. na, că mi-am dat arama pe faţă.

a, şi încă ceva. azi, la teve, o doamnă povestea cum s-a oprit trenu în gara din braşov şi nimeni nu le-a dat nici o explicaţie călătorilor: "da.. chiar şi casiera ne-a obrăznicit, domnule, dacă se poate aşa ceva". acest "ne-a obrăznicit" m-a urmărit toată ziua, trăgându-mi blând colţurile gurii în sus, de fiecare data când uitau despre ce e vorba.

postmadonna

nu pot să m-abţin să nu comentez şi eu subiectul. de la transmisiunile în direct de alaltăieri, când am murit de râs uitându-mă la agitaţia generală pe lângă care duduia de 51 de ani a trecut cu graţie într-o maşină cu geamuri fumurii, şi până la întrebarea unei jurnaliste, adresată unei domnişoare care cobora dintr-un autobuz cu oameni din staff: are you a dancer?, la care domnişoara a răspuns: no, i'm just the tour manager, concertul se transformase deja în "spectacol", "teatru", mamă ce nebunie. eu dacă merg la concert, în principiu e pentru că vreau să ascult cum cântă unii şi alţii, nu ca să văd cirque du soleil. în fine. ideea e că pe de-o parte m-am desfătat înc-o dată cu prostia cruntă a jurnaliştilor de la noi, şi pe de alta am sperat sincer că povestea o să iasă prost şi că madonna o să fie huiduită. în principal pentru că mi-e foarte antipatică, şi-apoi pentru că nu-mi amintesc să-mi fi plăcut vreodată de ea. culmea, dorinţa mi-a fost îndeplinită, chiar au huiduit-o aseară. însă nu pentru că ar fi cântat mai puţin decât a dansat, ci pentru că duduia, că nici nu pot să-i spun altfel, s-a gândit să spună două-trei vorbe despre cum i s-a adus ei la cunoştinţă că în europa de est rrrrromii sunt discriminaţi. păi dacă eram la concertu ăla, crecă aş fi huiduit şi eu. nu putea deşteapta să nu bifeze şi un mesaj "cu miez", nu putea numa să-şi schimbe ciorapii plasă cu unii cu sclipici, trebuia musai să-şi dea cu părerea despre treburi pe care le ştie doar pentru că i-a făcut cineva un rezumat. probabil c-a zis: "ok, merg în românia. ăia ce probleme au? ceva cu biserica ortodoxă? da, aş putea face umpic de scandal cu treaba asta, da dup-aia neglijez biserica catolică şi nu se poate. a, mai au ceva cu ţiganii? păi hai că zic de asta. deci cum, îi discriminează? vai, discriminarea e un lucru urât. da, o să le spun că toată lumea trebuie să aibă drepturi egale, şi ăsta o să fie mesajul concertului meu, ca să le arăt oamenilor din lumea întreagă că madonna e preocupată de probleme majore ale umanităţii bla bla". bine, probabil că nici n-a folosit atâtea cuvinte, şi probabil că şi eu sunt rea, da m-am enervat când finuţa aia de la realitatea tv a vorbit azi de" reacţia aproape animalică" a publicului, şi că asta nu s-ar fi întâmplat nicăieri în altă parte. ba s-ar fi întâmplat, dacă madonna le-ar fi explicat nemţilor că nu e frumos să-i discrimineze pe turci şi francezilor că nu e cool să-i lase neintegraţi pe magrebienii. dacă aş fi suspectat-o de un strop de "oh she really means it", nu m-aş mai fi supărat aşa.
pfuu.

ha!
ha ha!

guest star

am văzut azi episodul la teve şi m-a uns la inimă. aş scrie o carte întreagă despre trenciul lui colombo (aşa-i spuneam şi eu, şi străbunica mea, cu care am văzut toate episoadele când eram într-a treia şi mi se făcea frică să umblu singură pe întuneric prin casă). în episodul ăsta the bad guy e johnny cash. delir 70s.

pentru că

azi l-am văzut pe domnu brumaru cu o şapcă galbenă trecând linia de tramvai din piaţa unirii (da n-am mai alergat după el, că trebuia să ajungem la concursu de şah)

bunicul băieţelului din braşov cu care-a jucat azi frate-miu la balcaniadă (şi pe care l-a bătut) mi-a zis, semidepreciativ, "duduiţă", atunci când i-am spus că rudele n-au voie în spaţiul de joc (şi eu a naibii, recunosc)

am văzut the wrestler a doua oară (de data asta la cinema, şi s-a mai şi oprit filmu vreo 5 min, că sărise pelicula) şi n-am mai plâns

mâine plec la iarbă verde (de ce verde? vreau să plec la iarbă roşie, vianologii sigur mă-nţeleg) toată ziua


pentru toate astea, voi fi, sper, iertată că pds-ul va ajunge într-o duminică seară sau chiar într-o luni.

o sfârşeală victorioasă

loaza a terminat în sfârşit blestemata aia de lucrare!

să bată tobele să sune trâmbiţele să închidem odată lumina şi să ne culcăm că e cam târziu

dar înainte de asta mai ţin să vă informez că mâine (adică vineri) seară de la opt la nouă, cititorii blogului din paşcani, leţcani, târgu frumos şi iaşi PLUS vaslui, botosani, neamt, galati, vrancea, suceava şi din toată lumea(îmi spune jorj pe mess azi) mă vor putea asculta în emisiunea lui george (suplimentu de cultură) de pe radioiaşi, aici: http://fm.live.radioiasi.ro:800. eu crecă va fi o mare panaramă, pentru că george vrea să vorbim despre rubrică (cum? o oră întreagă??), o să fie muzică de ne-radio iaşi (inclusiv marina and the diamonds şi poate devotchka şi mai vedem noi), plus că o să intre în direct şi kostea ca să vorbească despre trensformers (unu din cele mai faine proiecte de care-am auzit eu anu ăsta). cum tot în formula asta făceam emisiuni şi acu 8-9 ani, doar că alea se chemau temperatura adolescenţei (da, ştiu..), sper ca george să se bâlbâie în direct şi să spună "bine aţi venit la temperatura adolescenţei", moment în care eu o să chicotesc sonor, iar george o să mă scoată din emisie şi-o să bage materiale înregistrate. şi o să anunţe direcţiunea că mi s-a făcut rău în timpu emisiunii :D

un singur lucru mai scriu, şi gata. am primit azi un cadou (un bulgakov pe care nu-l aveam şi-n consecinţă nici nu-l citisem:), împachetat într-o cutie foarte frumoasă luată de-aici: http://handmadeboxes.wordpress.com/ a mea era modelul summer şi, pentru că mi se pare o idee foarte bună şi-o ştiu şi pe claudia, dau recomadarea mai departe. dacă aveţi nevoie de cutii de cadouri foarte frumoase (în tot felu de modele şi culori) pentru cărţi, cd-uri, bijuuri etc., treceţi pe la handmadeboxes. aşa, şi de fapt mai e ceva de spus. sunt unicat :)

şi-acu stingem lumina, ne prostim puţin cu chitara şi-adormim

promiscuitate

proaspăt auzită la ştirile tvr iaşi (despre vagabonzii care se refugiază în parcurile pentru copii):

"părinţii reclamă promiscuitatea care domneşte între scrâncioburi şi balansoare"

scuzaţi, crecă m-am molipsit de la diacritica, dar n-am putut rezista să nu remarc această situaţie stranie. eu îi rog pe cei de la tvr iaşi să-mi dea un bip când mai suprind părinţii o astfel de promiscuitate tandru-metalizată, pentru că vreau şi eu să mă uit (la ea) :D

(p.s. scrânciob vine de la un ciob care face scrânci scrânci dacă nu-l laşi în pace?)

fotoreportaj cu şah

ieri am aflat că am o pisică zburătoare. înnebunită de muncitori şi de zgomot, gufi a vrut, nu ştim exact de ce, să iasă pe geamul de la bucătărie şi să umble ca o prinţesă pe muchia de-un centimetru care duce la balconul din sufragerie. la jumătatea drumului a alunecat şi a căzut două etaje. noi am auzit doar bufnitura, am sărit la geam, nu se vedea nici urmă de pisică, am alergat pe scări şi le-am trezit pe fetele de la 2. am dat buzna în balcon, pispispispis şi nimic, mama voia să se urce pe acoperişul balconului de la unu, eu nu ştiam ce să fac. şi se-aude: a intrat în balcon, acolo unde sunteţi dvs! la romtelecom, la unu din etaje, se adunaseră vreo 3 doamne care ne făceau semne (probabil o văzuseră căzând, când ieşiseră şi ele la pauza de ţigară). ne uităm în stânga, în dreapta, în balcon era numa un fotoliu alb într-o rână, mă uit dedesubt şi-o văd. mama, că s-o iau încet, că poate e rănită. o scot de-acolo, ne scuzăm pentru deranj, o duc sus şi-o strâng tare tare în braţe. n-avea nimic. îşi muşcase limba, atât. şi nici nu s-a învăţat minte, pentru că azi iar voia să se urce la fereastră. probabil că i-a plăcut. şi mie mi-ar plăcea să cad două etaje, să se audă doar poc şi să nu păţesc nimic. am zis eu că lunea cu bormaşină nu poate să anunţe decât lucruri minunate.

în cele ce urmează, un fotoreportaj tot de ieri, din piaţa unirii, unde frate-miu a jucat în finala concursului "şah pe cartiere" (în cazu de faţă, cartierul copou). nu ştiu dacă treburi dintr-astea se mai întâmplă şi-n alte oraşe, dar eu vreau să felicit în mod special clubu politehnica. deşi la fotbal am înţeles c-o să retrogradăm, la şah suntem foarte tari (ce-mi plac pronumele astea colective, mai ales că eu nu mă pricep nici la şah, nici la fotbal). politehnica organizează "şah pe cartiere" şi e-o plăcere să vezi puşti de 7 ani care joacă cu pensionari de 70. eu m-am amuzat infinit şi-am fotografiat următoarele:

(se juca blitz. domnu din imagine a pierdut pentru "depăşirea timpului")

(aici e frate-miu cu cea mai mică participantă din concurs)
(aici e che guevara pe şapca unui fost paznic, acu pensionar)

(tot eva. nu ştiu cine-a câştigat.)


(din public)(pomponu ăla mi-a adus aminte de nişte vremuri glorioase pentru mine)

(o doamnă care, ca şi mine, îşi poza favoritul)

(puştiul e unu din campionii naţionali la juniori)

(alt campion)

mi-a plăcut toată povestea pentru că te face pur şi simplu să te simţi parte a unei comunităţi. iar asta e-o chestie foarte rară la noi. sunt vreo 50 de parcipanţi de toate vârstele (frate-miu a bătut un consilier local care dup-aia ajuns pe 2), se joacă şapte partide, publicul stă preocupat pe margine, timp de vreo 4 ore.
reportajul se-ncheie aici. şi dăm legătura. sau mai bine o lăsăm pentru data viitoare.

premii

când te trezeşte bormaşina luni, la 8 fără ceva dimineaţa, bormaşina care scoate plăci de gresie de cealaltă parte a peretelui camerei tale, nu poate fi decât bine. vei avea o săptămână luminoasă, plină de împliniri şi realizări pe toate planurile. săptămâna a început de ieri, când am luat 2 premii. de la ocarteofrază am primit blogul de aur şi le mulţumesc domnilor de-acolo pentru că m-au aşezat într-o companie atât de selectă :). îmi cer însă scuze, n-o să aleg 10 bloguri cărora să le transmit premiul mai departe. pentru că asta ar însemna să aleg dintre globurile mele preferate unele mai preferate decât altele, ceea ce nu e cazu. aşa că, în calitatea mea de posesoare de blog de aur, confer distincţia globul de cristal daaaaaaaaa, deci iarăşi m-a fentat netul. îmi cer scuze din partea tuturor oamenilor de bună credinţă care-au apucat să dea click pe linkul de la globul de cristal. când l-am pus eu în postare, totul era în regulă, era chiar escher. acu am dat click din greşeală şi-am văzut şi eu oroarea, un domndoamnă cu diferite accesorii şi anumite preocupări de petrecere a timpului liber. ce să zic, m-am făcut de râs, sper că n-au fost foarte mulţi cei care-au ţinut să vadă cu ochii lor minunata distincţie pe care-am acordat-o :D tuturor globurilor mele preferate (care stau oarecum cuminţi în coloana din dreapta). dintr-o eroare de fabricaţie, în glob apare şi-un domn cu mustăţi care-a zis că-l cheamă escher şi că s-a mutat acolo de ciudă, după ce-a văzut cum le cresc vânzările ălora de la taschen datorită albumelor lui.
al doilea premiu e de la alex moldovan, care-a organizat un concurs de cele mai frumoase/nesuferite cuvinte. eu am câştigat apărând cum am putut mai bine litera z, litera mea preferată din alfabet. am câştigat bun venit printre maimuţe a lui vonnegut, treabă de care sunt foooooooooooooooarte mulţumită. şi etern recunoscătoare lui alex.
în final, o descoperire via whitenoise: http://diacritica.wordpress.com/, un blog care m-a cucerit de la prima postare citită. nu pot decât să spun "respectele mele, doamnă, pentru treaba fenomenală pe care-o faceţi" (v-am şi trecut la globuri preferate).
cică ar exista gena somnului. articolul zice că aşa s-ar explica de ce unii oameni dorm mai puţin. da nu-nţeleg. adică există altă genă care explică de ce unii oameni (eu de exemplu) dorm mai mult, mult mai mult?
şi gata, să se facă de tot luni, cu ramblin' jack (care ne-nvaţă cum să ne strecurăm prin gaura cheii):

broken by soulsavers

(waits should be sooo proud. atenţie mare la all the way down, unbalanced pieces, praying ground, wise blood, shadows fall. de fapt, ce zic, la tot albumu, pe care l-am ascultat azi în continuu, fapt pentru care îi mulţumim, eu, şalul şi şarpele, lui egon.)

p.d.s. douăzeci (albedo)

ALBEDO

de Adela Greceanu

Pasărea zboară într-o pasăre mare,
peştele înoată într-un peşte imens.

În lume, lucrurile se ascund în însuşirile lor,
ca în semne sau în cuvinte.
Se ascund dezvăluindu-se în parte.
Există însă o limbă care nu ascunde.
Seamănă mult cu o muzică.

Dacă eşti pasăre sau peşte,
trebuie să te caţeri pe o frânghie
la pasărea sau peştele care te conţine,
cu aceleaşi însuşiri, însă mult mai mari.
Sau să te cobori, pe aceeaşi frânghie,
la pasărea sau peştele dinauntrul tău,
cu aceleaşi însuşiri, însă mult mai mici.
Pe drum vei creşte sau te vei micşora
pe măsura celui care te aşteaptă.
Atunci, pe drum, vei cunoaşte muzica,
limba care nu ascunde.

Iar eu nu mai stau la rădăcina flăcării,
am intrat.

(din Înţelegerea drept în inimă, volum la care eu ţin foarte mult)

(azi e ziua mea. împlinesc 15 ani. cum? am mai făcut aceeaşi poantă şi anu trecut? cum? nu-i nici măcar o poantă bună? bine atunci. împlinesc 25, în această zi în care sărbătorim 40 de ani de când 450 de mii de oameni au făcut băi de noroi şi l-au ascultat pe hendrix pe câmpia de la woodstock. tot azi mai e şi ziua oraşului orăştie, da treaba asta parcă nu mă mai încântă la fel de mult.
25 de ani nu e o tragedie. e ca şi cum cineva ar fi început borcanul cu dulceaţă înaintea ta, atât. evident, există sentimentul unor lucruri iremediabil pierdute (s-a terminat, m-am făcut mare deja..) şi al unora, închipuite sau bănuite, care or să vină. mă tot gândesc de câteva zile ce s-a întâmplat între 20 şi 25. la 20, eram 90 la sută dulceaţă şi 10 la sută draci. acu sunt 50 la sută dulceaţă, 40 la sută cinism şi 10 la sută draci (proporţiile variază în funcţie de zilele săptămânii). cu alte cuvinte, am priceput câteva lucruri, destul de puţine, care la 20 de ani mi se păreau nişte gogomănii.
însă, în ciuda acestor schimbări mai mult sau mai puţin importante, tot mai: râd foarte tare, ştiu să întreţin convivii arătându-le cum se ţine o linguriţă pe nas, pot să mă conving foarte uşor de adevărul unor lucruri convenabile în primul rând pentru mine, îmi place la nebunie să spun zâmbind "mulţumesc o zi bună şi dumneavoastră la fel", dorm prea mult, plâng la filme (de obicei dubioase), cultiv o stângăcie care-mi face bine, şi da, ce să-i faci, încă mai cred că bărbatul vieţii mele o să mă înveţe să merg pe bicicletă (asta e veche, de pe la 14 ani, şi nimeni n-a fost în stare până acuma de asemena ispravă).
planul pentru azi era aşa: dimineaţa să fac bungee jumping la sirnaville, iar seara să merg la faith no more. cum anul francez mi-a paralizat multă vreme voinţa, m-am apucat de scris lucrarea aia muult prea târziu (acu 2 săptămâni) şi n-am mai putut pleca nicăieri. în aceste condiţii, eu personal îl rog pe mike patton să spună diseară nu "to all the ladies in the house", ci "to all luizas in the house" înainte de o piesă, oricare, îl las pe el să aleagă.
cam atât. să-mi trăiţi.)

50 ways

(îmi place de paul simon şi pentru că uneori arată ca un tractorist inofensiv cu pantaloni de stofă ridicaţi până-n gât)

îndemnu de azi: just drop off the key, lee


update:

Dar umbra pe care aceste articole o aruncă asupra, în definitiv, a unuia dintre foarte puţinii oameni care nu merită să fie umbriţi în cultura românească e o lovitură grea pentru cei care încă mai cred în posibilitatea unor oameni cu desăvârşire pozitivi, a unor modele de civism în momente totalitare. Dacă-l pierd pe Sebastian, ce-mi rămâne?

(mulţumesc, m.c., mult, mult de tot, pentru fraza asta care face o zi de vineri la fel de plăcută ca una de sâmbătă :)

fotbal

frate-miu (încercând să mă convingă că la el în cameră chiar a intrat o viespe pe care trebuie neapărat s-o dau afară): jur pe ce-am mai sfânt!
eu: ce ai tu mai sfânt?
el, puţin încurcat: pe voi..şi fotbalul.

machine gun

cam uitasem că mai mult din juma din muzica pe care-o ascult acu n-ar mai fi fost nimic fără jimi.



(iar eu, dac-aş fi trăit pe vremea aia, ceea ce mi-am şi dorit foarte mult între 13 şi 17 ani, dar nu s-a putut întâmpla, aş fi fost o groupie-activistă nesuferită, cu ochelari mari şi rotunzi, părul puţin mai lung ca acu şi rochii mai scurte. aş fi murit ori într-o confrunatare cu forţele de ordine în timpul unui protest legat de drepturile negrilor, ori de dragoste neîmplinită pentru vreun guru dubios, ori într-un mod stupid, alunecând pe scările care duceau înspre subsolul în care scoteam village voice (n-aveam bani să plătim curentul, era întuneric şi m-am împiedicat de lăzile în care johnny ţinea grenadele artizanale). probabil că n-aş mai fi apucat să văd taxi driver, dar poate, cine ştie, aş fi făcut backing vocals pe songs from a room şi aş fi devenit, ca multă lume pe vremea aia, almost famous)

hamac

e luni, mai am înc-o săptămână de zece pagini pe zi.

deci visez la asta (ascultată vreo 3 ore încontinuu în trenu bucureştiaşi):



şi la asta:


(sper că n-or să se supere cei de la minorswing că am pus pe blog o poză de la ei de pe site. da'mi place teribil, casa poporului în plan îndepărtat, nemonstruoasă aşa cum nu-i stă în fire, pur şi simplu un colţ de beton în fundal. iar în plin plan, huzureala. dacă vă mai uitaţi la ei pe site, o să vedeţi şi cum se poate agăţa un hamac de un pod peste apă, sau cum pot sta 3 hamace între 2 copaci. dacă tot o să mă mut la bucureşti, crec-o să-mi iau un hamac dintr-ăsta şi-o să-l pun în cameră, cum am citit eu că făcea generalul nu ştiu cum dintr-un roman de-al lui marquez.)

dar cum deocamdată n-am vacanţă, o ascult pe marina and the diamonds. eu zic că o să ajungă departe. egon zice că da, direct la balamuc.

plus: "I have seen a lot of men ruined by the desire to have a wife and children than through alcohol and debauchery." (e din yeats :D)

p.d.s. nouăşpe (ştiinţific)

sau despre posibilitatea de-a merge pe acoperişurile mării, conform principiului izostazei (dacă presiunea de sus se întâlneşte cu presiunea de jos, se creează un punct de maximă forţă şi stabilitate :D ).

Isostasy

by Matthew Hollis

And another thing I dind't say:
that the upward mass of a cresting wave
will always momentarily equate
to the average human being's weight;
so that if your timing is exact,
your footfall strict, and you've cracked
the basic rudiments of fetch,
you can run across the sea from one edge
to another on a causeway made
of temporality and water. Please mind
to keep that close next time the scale
has got too broad to broach, the pale
well passed beyond; and come down then
against your coast to hear the sound of feet
come in across the rooftops of the sea.
This much is truth, in principle at least.

despre ce

despre asta:

iser, the implied reader, p. 264 (prima oară când am citit pasajul ăsta am avut senzaţia că pricep tot. acu, recitindu-l de vreo zece ori, sensul devine din ce în ce mai vag.. de fapt, nu înţeleg ultima frază)

"fiction is able to give us such comforting answers to our human problems because is it unreal. our compensation for what cannot be perceived is the knowledge pretended by fiction, which is “consciously false”. for this very reason, the truth behind the fiction must not be revealed, and fiction itself must not be ‘falsified’."

idem, p. 177 (despre cum citim beckett. frate-miu citeşte peste umăr ce scriu la calculator şi zice: ştiu de beckett ăsta, am văzut pe discovery, e un oraş în america. parcă..):

“in seeking a determinate meaning, the reader loses possibilities of meaning, and yet it is only through losing these possibilities that he can become aware of the freedom his faculty of understanding had enjoyed before he committed himself to passing judgments”

gombrich, art and illusion, citat tot de iser, la p. 286 (asta mi-a plăcut cel mai mult. mai bine ne prostim, decât să admitem că suntem prostiţi)

"though we may be intellectually aware of the fact that any given experience must be an illusion, we cannot, strictly speaking, watch ourselves having an illusion."

r.i.p.

cotidianul

încă mai am instinctul de-a scrie, dimineaţa, în bara de navigaţie, c o t i .. după care îmi aduc aminte că nu mai e cazul. sper că o să i se-nfunde lui nistorescu la un moment dat. şi lui, şi patronului lui şi aşa mai departe.

salutări din ţara lui gufi

din categoria "la cererea publicului vă prezentăm" (şi din categoria "în ce hal am ajuns dacă pun poze cu pisica mea pe blog"):

mama a botezat-o aşa, după o piesă de-a lui vişniec. problema e că în piesa aia gufi nu era pisică, era rege în toată regula peste o ţară din care dispăruseră toate culorile. gufi a noastră nu e rege, nu prea vede ea toate culorile, e jumate birmaneză, jumate persană, şi nu face nimic special. doar că, în prima zi în care a intrat în familia noastră, a produs un accident de maşină. i se mai spune gufa, gufilina, bufniţo, panaramă, dătejosdepegeam, purcel ş.a.m.d.




în cele ce urmează, am o dedicaţie specială pentru egon, în semn de încurajare pentru treaba asta.

ca o omidă

ei hai, că n-a fost chiar aşa de rău. şi a şi trecut repede. cer scuze pentru dramoleta de acum câteva zile. sunt iarăşi întreagă, în următoarele 2 săptămâni tre să produc câte 10 pg pe zi despre nişte iluştri care-au citit cam mult. de miercuri până duminică rămân singură acasă cu gufi (ceamaifrumoasăpisicăbufniţădinlume), o să scriem amândouă până n-o să mai putem.
ieri şi azi, dus întors la bucureşti. la fel o să fie şi duminica-lunea viitoare. în accelerat mor de cald, în intercity nu mai ştiu pe unde să-mi ascund picioarele de aeru care iese cubuleţe cubuleţe de gheaţă de sub banchetă.
se anunţă vremuri glorioase, şi nu, nu-s ciclotimică, jur.
citit indignarea lui roth. când o să ia odată nobelu?? cât mai poate şi el să aştepte? o să se sature la un moment dat, o să moară şi rămâne numa cu pulitzeru.. păi se poate?
citit unchiul rudolf. traducerea lui marius, foarte bună. cartea, aşa şi-aşa. dacă vă plac opereta şi stilul ei, citiţi-o. dacă vă plac istorii emoţionante, daţi-i o şansă. dacă nu, ce să zic, deschideţi-o totuşi, aşa, de plăcerea lecturii.
citit rezervaţia puşkin. genială. 150 de pg de citit şi recitit până la leşin (de râs şi de durere existenţială, desigur). de-abia aştept compromisul, de-abia aştept să învăţ şi eu rusa mai departe decât stul şi stol (scaun şi masă, da nu mai ştiu care şi cum).
citiţi în romlit fenomenala serie de articole ale ioanei pârvulescu, articole răspuns la cartea martei petreu, diavolul şi ucenicul său: nae ionescu - mihai sebastian (ce titlu mizerabil!). am jubilat la fiecare rând, simţind, culmea, că mi se face mie o mare dreptate.
citit în ultima dilemă unul dintre cele mai bune dosare din ultima vreme, despre cum ar fi arătat 2009 dac-ar fi fost încă rsr. preferatul meu e textul lui iulian comanescu (cel mai suprarealist). în rest, un articol care merită decupat, scris de gabriel giurgiu (care, spre ruşinea mea, nu ştiu cine e) - "mai bine european decât american?", şi textu lui leo despre poliţist adjectiv, răspuns la cronica prelungă a lui gorzo . eu încă n-am văzut poliţist ăsta. ştiu c-o să-mi placă ceva de speriat, dar tot amân, nu prea pricep de ce.

în încheiere, trebuie să:

mulţumesc, adela, pentru degetar.
mulţumesc, bogdan, pentru last song.
mulţumesc, egon, că ai citit din cheever cu glas tare până am adormit (mă rog, au fost de-ajuns 2 fraze).

şi acu, o dedicaţie specială (din dovlatov):

"- mişa, tu ţi-ai iubit nevasta?
- cine? nevasta? în sensul - muierea? pe lizka adică? se alarmă mihal ivanîci.
- pe liza. elizaveta prohorovna.
- păi, de ce s-o iubeşti? baţ, pentru chestia aia şi valea...
- ce te-a atras la ea?
mihal ivanîci cugetă îndelung:
- dormea cu grijă, rosti el, liniştită, ca o omidă..."

şi în loc de noapte bună, îi dau cuvântul marelui om şi beţivan mihal ivanîci: "eh, plutesc ei bulangiii pe ape tulburi..."