cum a fost

ieri a fost frig. şi azi e. şi de-acuma numa frig o să fie. aşa că primu lucru pe care l-am făcut după ce-am ocupat o masă mare la mţr a fost să ne luăm câte-o tărie mică. nu ştim exact dacă şi cât duhnea spre onorabila asistenţă, dar noi ne-am încălzit şi ne-am pus pe râs (pentru că am venit mai devreme cu vreo juma de oră, deci am avut timp de de miştouri). între timp, sala s-a umplut şi a continuat să se umple, până când lângă uşa de la intrare a ajuns să se-nghesuie destul de multă lume în picioare.
şi-a început. s-au urcat pe scenă radu cosaşu şi paul cernat. cosaşu şi-a scos textele dintr-un plic (multe erau rubrici decupate din dilema) şi s-a pus pe citit. mai întâi cam timid, apoi din ce în ce mai încrezător. despre angoase muzicale, ironie, kant, cervantes, proust, fostul director al cenzurii în faţa standului de ziare postdecembriste, tovarăşul pietricel şi parmezanul, conjuncţii şi prepoziţii, compoziţia chimică a lacrimilor etc. şi s-a râs mult, s-a oftat încet, s-au schimbat priviri încântate. nu ştiu cât a durat exact lectura, dar a trecut extrem de repede. n-au fost momente moarte, lucru surprinzător la o lectură publică, nimeni nu s-a uitat aiurea pe pereţi gândindu-se la ce mai trebuie să cumpere înainte să ajungă acasă. la final, sala a aplaudat îndelung, cu totul sous de charme, şi-a cerut un bis :)
întrebările au venit destul de greu, eram toţi în plicul a4 maro şi scormoneam printre textele de-abia citite, străduindu-ne să nu uităm nimic. paul cernal n-a prea ştiut cum să deschidă discuţia şi cum să modereze întâlnirea. şi-mi pare rău că spun asta, mai ales că îmi place paulcernatul din obs cult. sala a trebuit să se dezmorţească singură din admiraţie şi să îndrăznească să pună mâna pe microfon. întrebări legate de articolele sportive (vasile ernu), de cronicile de cinema, de angajare şi dezangajare (paul cernat, alex matei), de tricoul 10 al naţionalei, de mătuşi, de extremismul de centru. eu, previzibilă cum sunt, l-am întrebat de soarta fiului inexistent. a zis că nu poate să-mi dezvăluie nimic. de altfel, cum a şi explicat mai târziu, îi place să vorbească mai ales despre lucrurile pe care le-a scris deja, e un teren sigur. filip florian a vrut să ştie dacă fiul inexistent e sau nu decreţel (având în vedere data naşterii lui). ce să mai, a fost o întâlnire care i-a fermecat până şi pe cei care nu citiseră nimic de radu cosaşu. despre fani nici n-are rost să mai spun, ei au fost suprafermecaţi şi-au avut impresia, nici mai mult nici mai puţin, că au asistat la un moment istoric (după cum mi-a spus adela g.). jur că nu exagerez cu nimic. pentru mine cosaşu este unul din cel mai buni scriitori români, iar lectura de-aseară o să rămână un mare moment al istoriei mele personale :)
am uitat să spun că în sală veniseră şi domnu ţopescu, cu care cosaşu a şi intrat într-un scurt dialog, şi mihai călin, despre care înainte n-aveam nici o părere, iar acu am una, desigur, bună.
am uitat să spun că nu prea mă pricep să scriu despre-o întâlnire unde toată minunăţia a stat în lectura lui cosaşu, în ironia lui fabuloasă, în autoironia necruţătoare, în blândeţea lui, în replicile savuroase.. textelor lui din dilema (citite de 10 ani încoace) le datorez temperarea furiilor mele ideologice, tocirea răutăţilor, atenţia îndreptată spre lucruri trecute de obicei cu vederea, care au ajuns să conteze foarte mult pentru mine. dar gata, am scris deja prea mult şi trebuie să fim, aşa cum ne-a îndemnat cosaşu aseară, "serioşi şi oameni de cultură" :))