p.d.s. numaiştiucât (dulceaţă şi greaţă)

Ca tine

Am vrut să fac din viaţa mea
o cofetărie
ca tine,
cu galantarele pline de choux à la crème
şi negrese.
Pe noi nu ne despărţea decât o baltă uriaşă,
desenată în jurul tomberoanelor de gunoi,
ea ţinea de la scările blocului meu
până sub ferestrele tale înalte
(în spatele lor oamenii se transformau în peşti,
tu în acvariu),
ei pluteau în sucul pişcăcios de Brifcor,
clipeau din ochi fericiţi.
Ai intrat în sufletul meu,
cu chip de savarină
însiropată până la leşin.
Am vrut să fac din viaţa mea
o cofetărie,
ca tine,
cea mai vestită din cartier,
cu expoziţii municipale
- o dată pe lună -,
atunci să mă transform aproape într-un muzeu,
în care să vină oricine cu detaşamentul,
cu clasa,
cu tovarăşa,
să vadă ţărăncuţele din turtă dulce
şi harta patriei cu cinci feluri de creme şi tot atâtea culori,
balerinele şi căţeii de ciocolată
cu ochi verzi şi gene întoarse,
ca bibelourile mătuşii din strada Primăverii.
Pe ele oare cine le cumpără?
Pe noi nu ne-a despărţit niciodată
decât o baltă tulbure
pe deasupra căreia treceau în zbor
libelule.
Am vrut să fac din viaţa mea
o cofetărie,
întocmai ca tine,
părinţii mei să se întoarcă târziu acasă,
să treacă pe sub geamurile mele înalte
şi să găsească închis.
Am vrut să fiu o cofetărie,
ca tine,
cu laborator în spate,
cu maşină de îngheţată,
cu navete de Brifcor
şi cu linguriţe de aluminiu
găurite la mijloc,
ca să nu vrea nimeni să le fure
şi ca să pot supraveghea mai bine,
prin găurelele lor,
albul farfuriilor
şi culorile cremelor
şi libelulele cum zboară
pe deasupra celor care vin la mine.

(svetlana cârstean, din volumul floarea de menghină, cartea românească, 2008, p. 96. cu menţiunea că nu suport cuvântul "pişcăcioasă")

şi dacă e prea mult dulce, vă recomand să contracaraţi simptomele de ameţeală cu seidel, acest mare nesuferit al poeziei americane:

BROADWAY MELODY

A naked woman my age is a total nightmare.
A woman my age naked is a nightmare.
It doesn’t matter. One doesn’t care.
One doesn’t say it out loud because it’s rare
For anyone to be willing to say it,
Because it’s the equivalent of buying billboard space to display it,

Display how horrible life after death is,
How horrible to draw your last breath is,
When you go on living.
I hate the old couples on their walkers giving
Off odors of love, and in City Diner eating a ray
Of hope, and paying and trembling back out on Broadway,

Drumming and dancing, chanting something nearly unbearable,
Spreading their wings in order to be more beautiful and more terrible.

(poemul e al lui frederick seidel, şi-a fost ales de charles simic - alt poet care-mi place mult şi pe care l-a tradus cărtărescu foarte bine acu câţiva ani la paralela 45 - , în pledoaria pro-seidel de pe blogul nyr. puteţi asculta/descărca poeme de-ale lui seidel în lectură proprie în podcastul nybooks.)

(iar poza e de-aici)