la guignol

fotograf necunoscut. dacă aş şti cine e şi-ar mai trăi, atunci aş face înconjuru lumii şi de zece ori ca să-l/s-o pup ruseşte pe obraji. ruseşte înseamnă în mintea mea că i-aş prinde capul cu ambele palme (cam cum stă copilul din stânga) şi s-ar auzi ţoc ţoc de două ori, ca o cheie întoarsă într-o yală veche. dacă fotograful necunoscut nu mai trăieşte, i-aş duce totuşi un buchet de frezii de toate culorile (nu de toate culorile curcubeului, de toate culorile freziilor).

(lisa, ia cântă-ne ceva. mai ales rene thomas şi i dream of red trees)

don't explain

don't explain e cântecul meu preferat din toate timpurile. (firile mereu chicotitoare ca mine îşi permit luxul de-a avea o tristeţe ca asta drept cântec preferat.)
în primu rând, mi se pare perfect.
în al doilea rând, nu-mi place pentru că aş avea nu ştiu ce istorie de trădare în care-am închis ochii, ci pentru că don't explain e ca un manifest tăcut împotriva vorbăriei, a explicaţiilor interminabile, a ordinii care vrea să se-aşeze în vârtejul din cap atunci când e furtună. când pleci pe mare, e clar c-o să fie şi furtună, nu ştiu de ce ne mai mirăm aşa de fiecare dată.
în al treilea rând, de-abia aştept uneori să mă-ntristez, să se-nchidă cu zgomot ferestrele şi să respir mai încet, ca să aud tot ce-i pe dinăuntru.

don't explain e-al lui billie holiday. se pare că l-a compus când monroe al ei umbla cu "a big beautiful cockney chick".
"In any case, whoever he fooled around with, he came one night with lipstick on his collar; he began to defend himself, but Lady wasn't having any. According to her book,

Lying to me was worse than anything he could have done with any bitch. I cut him off, just like that. 'Take a bath, man', I said, 'don't explain.'

cântecul a fost înregistrat în 1945 (versuri de herzog, muzică de billie). nu mai ştiu când l-am auzit prima dată, dacă a fost în versiunea lui abbey lincoln sau în cea a ninei simone. dar a devenit imediat ambalajul meu sonor, pelerina pe care-o arunc peste mine când e prea multă gălăgie în jur.

nici nu mă mir că billie a putut să compună aşa ceva, de vreme ce toată viaţa ei a fost un don't explain prelungit la infinit. marie bryant zicea despre ea aşa:
"She may have had fifty million men - she never had one man, if you know what I'm saying. You talk about the vestal virgin; Billie was the vestal virgin, with fifty million scars. Her doosey might have been just as wide as, you know, but Billie Holiday until the day she died was completely intact. She never found that key that would have opened her - I just don't think she ever loved anybody, or knew what love was. She just suffered. She got to love suffering because she didn't know what love was. She thought she had it several times but it just wasn't there, and without knowing that you can never be a complete person.
This woman was only feelings. Billie was quivering nerves, quivering emotions. That's why she couldn't make it in this world, she could never make it. She was just too gentle, too honest, too emotional - you know there wasn't a conniving bone in her body. She was shrewd, but like an urchin is shrewd who's going up on the street and has to get some food, etcetera, do the whole thing. But inside you're vulnerable. It's a role you assume..."
(citatul ăsta şi cel de mai sus sunt din biografia lui billie, scrisă de donald clarke, da capo press, 2002)

vreau să adun toate coverurile după piesa asta şi să-mi fac un album personal pe care să-l port ca pe-o vestă antiglonţ. primele pe album ar fi:









şi versiunea lui damien rice cu lisa hannigan, de pe albumul possibilities al lui hancock. numa că n-am găsit-o nicăieri pe net ca s-o aşez aici.

trigon (cu jazz, nu cu nucă)

pozele astea sunt făcute aseară, la concertul jumate bubuitor jumate languros al formaţiei trigon (formaţie de etnojazz din basarabia. pe site-ul iaşijazznights puteţi descărca 2 piese de-ale lor. recomand little stallion, care e de fapt buiestraş. crecă au greşit la download). ele sunt rezultatul unui work-shop ad hoc cu maestrul fotograf cătălin (el cu un canon plus 2 obiective unu mai tare ca altu, eu cu un lumix puţin mai bun decât o săpunieră). am mai descoperit nişte butoane noi de la aparat şi-am stat atârnată peste balustrada de la club rs toată partea a doua a concertului, până mi-au amorţit picioarele. oricum, se vede că-mi plac tobele. şi violoniştii cu mustaţă.

acu mă duc, prin amabilitatea, grija şi mecenatu lui serghei, să mă uit la the palm beach story. noapte bună.

p.s. aici sunt eu atârnată peste balustradă (foto by cătă).

i am vertical

Tonight, in the infinitesimal light of the stars,
The trees and flowers have been strewing their cool odors.
I walk among them, but none of them are noticing.
Sometimes I think that when I am sleeping
I must most perfectly resemble them--
Thoughts gone dim.
It is more natural to me, lying down.
Then the sky and I are in open conversation,
And I shall be useful when I lie down finally:
Then the trees may touch me for once,
and the flowers have time for me.

(din "I Am Vertical", de Sylvia Plath)

valentine's

p.d.s. (încă o mătuşă şi ceva în plus)

Mătuşa Helen

de T.S. Eliot

Miss Helen Slingsby-a fost mătuşa mea;
Virgină, sta-ntr-o casă mică lângă
Un parc distins, - cu patru slugi pe lângă.
Când încetă din viaţă,-n ceruri, sus,
Fu linişte, precum şi-n stradă e.
S-au tras obloanele, în vreme ce
Antreprenorul pompelor funebre
Se şterge, -n prag, pe tălpi. Nimic de spus,
A mai văzut el d'astea... Câinii, -n febre,
S-au bucurat de-o bucată în plus.
După puţin, însă, muri subit peruşa.
În manteluţa ei, în timpu-acesta,
Mai ticăie ceasornicul din Dresda.
Valetul şi-a pus fundul pe servanta
Mobilă, iar în poală, pe servanta
A tânără, - ce mi-a-ngrijit mătuşa,
Cu zel, pe când trăia în locu-acesta.

(traduceri aminte. o rubrică de şerban foarţă. revista argeş, ianuarie 2010)

ieri seară eram prea obosită ca să mai fac ceva, aşa că m-am băgat în pat cu o cană mare de lapte cu cacao şi cu un vraf de presă literară (care s-a adunat în lipsa mea). romlit, număru 4 (nu mai zic cât de mult nu-mi place noua formulă romlit), are un dosar dedicat lui nicolae balotă. de citit încă un fragment inedit din abisul luminat (toate fragmentele pe care le-am citit până acum sunt emoţionante şi dezarmante) şi interviul fff bun luat de cosmin ciotloş. nicolae balotă e unul din puţinii oameni din ţara asta pentru care seninătatea şi generozitatea sunt nişte mărci ale unei nobleţi interioare extrem de rare. sper să aibă timp să termine tot abisul luminat, ca să-l pot citi dintr-o suflare.
în obs cult, (28 februarie-7 martie), câteva însemnări inedite ale lui gheorghe crăciun. trec un fragment aici, pentru că e la fel de frumos ca oricare alt p.d.s.:

"10 iulie, ora 1 noaptea. Sînt un om care munceşte mult. Care consumă multă energie. Totul m-a costat, totul mă costă. Scriu greu, nici cu şcoala, cu învăţătura nu mi-a fost uşor. Nu mă consider deloc un tip dotat, cu atît mai puţin ales. Dacă mă pot lăuda cu ceva, atunci e vorba despre sensibilitatea mea exagerată. Sînt captivul ei, al faptului că ea funcţionează, e prezentă şi vie. Şi de ce să n-o spun cinstit, în aprecierile despre oameni prefer sensibilitatea intelectului. Acesta din urmă poartă în el ceva negativ, rece, merge, nu o dată, împotriva firii. Sînt stări, situaţii pe care le trăiesc preferînd să nu le înţeleg pînă la capăt prin puterea judecăţii. Le las să rămînă în mine obscure, indeterminate, neraţionalizate adică. E asta spre binele meu? De ce simt nevoia să procedez aşa? Pentru a păstra un mister a ceea ce mi se întîmplă? Dar mie nu-mi place misterul, o garantez. (...)

Mai cred încă ceva: îmi place să-mi savurez impresionabilitatea. Emoţiile mele durează,... chinurile, neliniştile la fel. Dar asta probabil pentru că o vreau, nu fac nimic pentru a mă reechilibra. Vorbesc aici despre ceea ce se întîmplă în profuzime, nu despre măştile tăriei, apatiei, gravităţii.

Sînt, desigur, bărbaţi care au naturi feminine. Faptul e cunoscut nu de ieri de azi. Ar fi interesant de aflat în ce constă această feminitate. Ea este o slăbiciune sau o putere a bărbatului. Cît de legată este această trăsătură de artă, de vocaţia autentică sau de unele trăsături morale precum mila, bunătatea, generozitatea, altruismul."

să nu vrei să-nţelegi mereu lucrurile până la capăt, să preferi sensibilitatea intelectului, să fii impresionabil şi să-ţi placă - mărturisirile de felul ăsta mă fac să-i iubesc pe unii oameni de o sută de ori mai mult. poate chiar de o mie.

a changing

poate vă era dor de numitul r. zimmerman. mie îmi era.



alexander mcqueen, unul din puţinii designerii la ale căror colecţii mă uitam ca la un spectacol, s-a sinucis ieri. s-a spânzurat. din punctu ăsta de vedere, nimic, absolut nimic, nici măcar timpurile nu s-au schimbat.

this cat is back in business

ce zi e azi? 11 februarie, da? ei, azi, 11 februarie, mi-am găsit slujbă. nu e sută la sută sigur, dar e aproape sigur, drept pentru care sunt la fel de fericită ca un ou kinder.
am plecat dimineaţă spre interviu. cu rochia mea polka dots black and white, cu cizme de-armată şi oareşice nelinişti. ieri noapte a nins. dacă era doar zăpadă, n-aveam nici o grijă, îmi place să-mi afund picioarele în mormane de zăpadă şi să merg pe gheaţă ca pisica pe acoperişul fierbinte. numa că la un moment dat azi noapte a început să plouă şi temperaturile au urcat uşor. rezultatu: canalele înfundate cu gheaţă au dat pe-afară, bucureştiu e-o veneţie mizerabilă, oamenii ţopăie pe banchize şi, după ce s-au săturat să tot ocolească lacurile de pe stradă, trec de-a dreptu şi-mproaşcă mai rău ca maşinile. am mers ca o balerină rănită printre bălţi, gropi, ape, şi la mp3 dead weather ziceau you know that i look like a woman but i cut like a buffalo. eu, balerina bizon.

nu cred că se putea să dau de-o zi mai bună de mers la interviu. mai ales că am mers şi pe jos o grămadă, în plină inundaţie. am ajuns totuşi la timp, am intrat, am stat cu ochelarii în mână până când s-au dezaburit, am bătut la uşa biroului. ne-am înţeles de minune, eu şi-aşa zâmbesc totimpu, e greu să nu se înţeleagă cineva cu mine (asta dacă nu mă crede niţel toantă din cauza zâmbetului). după care-am aflat că mai trebuie să mă întâlnesc cu cineva, la alt sediu. nu ştiam cum să ajung acolo, aşa că dir.adj. de la sediul celălalt, care era la o şedinţă, a zis s-o aştept, că mă duce ea. şi tot mergând pe străduţe spre destinaţia a doua, am alunecat şi-am căzut (vă rog să vă aduceţi aminte că eram îmbrăcată în rochie şi că mergeam cu una din dnele. cu care urma să am al doilea interviu. cu angajatorul, adică.) eu când cad, nu cad pur şi simplu. cad spectaculos, şi odată cu mine se prăbuşeşte şi strada, şi poşeta, şi se lasă cu vânătăi. acu am o vânătaie violet, ca flacăra, da, puţin mai sus de genunchi, da nu-mi pasă, e titlu meu de glorie, rana mea de război. la al doilea interviu a fost la fel de bine. prea bine, aş zice. îmi venea să-i spun doamnei de dincolo de birou (de care auzisem, da pe care n-o cunoscusem niciodată), îmi place mult de dvs, da mult mult, sunteţi foarte draguţă, deşi de-abia ne-am cunoscut. nu i-am spus, că nu merge să zici aşa ceva la un interviu de angajare. da am să-i zic eu data viitoare:)

ar trebui să-ncep peste o lună şi ceva. să sperăm că până atunci n-apare nimic şi n-am căzut azi pe gheaţă degeaba.
ah, ce zi glorioasă.
mersi, egon, pentru piesa asta cu care-am plecat azi spre interviu şi care nu mă lasă în pace nici acu, când m-am mai liniştit puţin:

p.s. ieri a venit maria, de la lyon, cu un comté verde (extraordinari francezii ăştia, domle), vin alb şi un celan bilingv de care m-am lipit instantaneu. numai bucurii.

i'm marina. you are the diamonds.

mie mi-a plăcut de marina and the diamonds încă din august, când am dat de ep-ul ei din întâmplare, după care am ascultat-o câteva zile la rând şi m-am distrat cu blogul ei de tipă cinică învelită într-un ambalaj de ciocolată. e frumoasă, deşteaptă şi a dracului (mostră de twitter: I like how women wrinkle their noses when asked "would you call yourself a feminist"!), şi din cauza asta cred c-o să ajungă departe. oricum, din august şi până acu a ajuns aşa de departe, încât tocma i-a apărut albumul de debut (după ce toată lumea vorbea de ea de juma de an), guardian îi dă 5 stele (şi zice: Thankfully, Marina Diamandis is not the wrong hands. This was an art-pop masterclass from a woman who knows that 2010 is hers for the taking.), iar eu n-am nici o problemă să declar că marina o să fie cea mai contagioasă voce feminină a anului. marina, ca o gripă a auzului care îţi pavează canalul auditiv cu sclipici şi intenţii dintre cele mai bune, în timp ce sângele se face roşu glam şi pulsează ca prafu de pe tobe.
a, are 24 de ani, e jumate galeză, jumate grecoaică. cum să n-o iubeşti.

mica publictate pentru mine

azi e 8 februarie, da? ei, începând de azi, 8 februarie, eu îmi caut de lucru. în bucureşti. mi-am căutat şi până acu, aşa de bine mi-am căutat, încât am şi refuzat un job, aşteptându-l pe altul, care, până la urmă, n-a mai ieşit.
(între timp, traduc tot felu.)
ce ştiu să fac? ca orice absolvent de litere, de toate. ca să nu mai zic că sunt o fată simpatică :) am şi cv, da era culmea să-l fi pus aici, l-ar fi înghiţit şarpele instantaneu. aşa că-l trimit numa la cerere.

ei, şi dacă aţi rezistat până aici, voici voila o emmanuelle seigner cântând cât se poate de franţuzeşte cu un iggy pop din ce în ce mai francofil: