joi, 18 februarie 2010

trigon (cu jazz, nu cu nucă)







pozele astea sunt făcute aseară, la concertul jumate bubuitor jumate languros al formaţiei trigon (formaţie de etnojazz din basarabia. pe site-ul iaşijazznights puteţi descărca 2 piese de-ale lor. recomand little stallion, care e de fapt buiestraş. crecă au greşit la download). ele sunt rezultatul unui work-shop ad hoc cu maestrul fotograf cătălin (el cu un canon plus 2 obiective unu mai tare ca altu, eu cu un lumix puţin mai bun decât o săpunieră). am mai descoperit nişte butoane noi de la aparat şi-am stat atârnată peste balustrada de la club rs toată partea a doua a concertului, până mi-au amorţit picioarele. oricum, se vede că-mi plac tobele. şi violoniştii cu mustaţă.

acu mă duc, prin amabilitatea, grija şi mecenatu lui serghei, să mă uit la the palm beach story. noapte bună.

p.s. aici sunt eu atârnată peste balustradă (foto by cătă).

8 comentarii:

Cătălin spunea...

Foarte faină relatarea, mă faci să mă simt special. Aşa cum fost toată seara, de fapt. La cît mai multe astfel de seri, dragă Luiza!

alexandru mircea spunea...

un lumix nu-i deloc rau, si eu tocmai am cumparat un fz 28 (nu pentru mine, eu voi folosi de la el doar optiunea video). mi-a placut faza cu "descoperisem doua butoane" :)

zum spunea...

luiza, eu vreau sa stiu cum se face coc din ala. ca niciodata n-am stiut si nu mi-a iesit.

luiza spunea...

cătălin, păi trebuie să-i mulţumim şi centrului cultural german pentru jazznights, nu? :)

alexandru, eu am fz 5:)) şi mi-am promis că numai după ce-o să-l ştiu pe ăsta pe de rost, o să visez la un canon cu obiectiv.

zum, :)) păi ăştia ar fi paşii:
1. să ai părut destul de lung, încât să zici destul de des "pff, ar cam fi cazu să merg la tuns".
2. îl strângi cu o mână şi-ncepi să-l răsuceşti cu cealaltă şi să-l înfăşori în jurul unui ax invizibil. cam ca mişcarea pământului.
3. şi după ce-ai terminat, prinzi capătul cu o agrafă banală, dar foarte solidă.
simplu, nu? :))

cosmet spunea...

am gustat si eu - senzatie noua si nebuneasca - din trigonul cu jazz, la Bxl, prin cea mai intimplatoare intimplare, atrasa numa' de parfumul cu iz de romanesc ce aburea discret din anuntul de pe site-ul Music Village-ului nost' cel de toate lunile... am ramas cu un cd care d en-a crapat inca va crapa cu siguranta in curind de atita ascultare si cu amintirea unei seri cu ureki si suflet mingiate ... extatic :-)
si-as mai vrea...

luiza spunea...

da, noroc cu entojazzu ăsta, că ne mai dezmorţim şi noi puţin :)

mihaelaursa spunea...

vazandu-te cum spanzuri mi s-a facut dor de tine. da si tu de veste cand mai dai prin urbea noastra, fac o rezervare la marty si vin cu sanda, poate o chem si pe monica din franta ei, ihehe...

luiza spunea...

aa, păi şi mie mi-e dor!!
cred c-o să vin câteva zile la tiff. aşa că putem să facem rezervare la marty de pe-acu:))