this cat is back in business

ce zi e azi? 11 februarie, da? ei, azi, 11 februarie, mi-am găsit slujbă. nu e sută la sută sigur, dar e aproape sigur, drept pentru care sunt la fel de fericită ca un ou kinder.
am plecat dimineaţă spre interviu. cu rochia mea polka dots black and white, cu cizme de-armată şi oareşice nelinişti. ieri noapte a nins. dacă era doar zăpadă, n-aveam nici o grijă, îmi place să-mi afund picioarele în mormane de zăpadă şi să merg pe gheaţă ca pisica pe acoperişul fierbinte. numa că la un moment dat azi noapte a început să plouă şi temperaturile au urcat uşor. rezultatu: canalele înfundate cu gheaţă au dat pe-afară, bucureştiu e-o veneţie mizerabilă, oamenii ţopăie pe banchize şi, după ce s-au săturat să tot ocolească lacurile de pe stradă, trec de-a dreptu şi-mproaşcă mai rău ca maşinile. am mers ca o balerină rănită printre bălţi, gropi, ape, şi la mp3 dead weather ziceau you know that i look like a woman but i cut like a buffalo. eu, balerina bizon.

nu cred că se putea să dau de-o zi mai bună de mers la interviu. mai ales că am mers şi pe jos o grămadă, în plină inundaţie. am ajuns totuşi la timp, am intrat, am stat cu ochelarii în mână până când s-au dezaburit, am bătut la uşa biroului. ne-am înţeles de minune, eu şi-aşa zâmbesc totimpu, e greu să nu se înţeleagă cineva cu mine (asta dacă nu mă crede niţel toantă din cauza zâmbetului). după care-am aflat că mai trebuie să mă întâlnesc cu cineva, la alt sediu. nu ştiam cum să ajung acolo, aşa că dir.adj. de la sediul celălalt, care era la o şedinţă, a zis s-o aştept, că mă duce ea. şi tot mergând pe străduţe spre destinaţia a doua, am alunecat şi-am căzut (vă rog să vă aduceţi aminte că eram îmbrăcată în rochie şi că mergeam cu una din dnele. cu care urma să am al doilea interviu. cu angajatorul, adică.) eu când cad, nu cad pur şi simplu. cad spectaculos, şi odată cu mine se prăbuşeşte şi strada, şi poşeta, şi se lasă cu vânătăi. acu am o vânătaie violet, ca flacăra, da, puţin mai sus de genunchi, da nu-mi pasă, e titlu meu de glorie, rana mea de război. la al doilea interviu a fost la fel de bine. prea bine, aş zice. îmi venea să-i spun doamnei de dincolo de birou (de care auzisem, da pe care n-o cunoscusem niciodată), îmi place mult de dvs, da mult mult, sunteţi foarte draguţă, deşi de-abia ne-am cunoscut. nu i-am spus, că nu merge să zici aşa ceva la un interviu de angajare. da am să-i zic eu data viitoare:)

ar trebui să-ncep peste o lună şi ceva. să sperăm că până atunci n-apare nimic şi n-am căzut azi pe gheaţă degeaba.
ah, ce zi glorioasă.
mersi, egon, pentru piesa asta cu care-am plecat azi spre interviu şi care nu mă lasă în pace nici acu, când m-am mai liniştit puţin:

p.s. ieri a venit maria, de la lyon, cu un comté verde (extraordinari francezii ăştia, domle), vin alb şi un celan bilingv de care m-am lipit instantaneu. numai bucurii.