asta e camera marinei tvetaeva. iata tapetul pe care a scris cateva versuri, iata dulapul greu si usor inclinat, iata un vas (poate o vaza), iata un tablou cu oameni bine aparati de frig intr-o gubernie uitata.
si iata doua poeme de-ale ei, unul tradus de leo butnaru in romana (despre "navalnica tandrete" cu care trebuie sa ne gandim uneori la lumea pe care, la un moment dat, o s-o lasam in urma), si altul tradus de elaine feinstein in engleza (despre iubiri posibile la distanta de sute de ani):
3.V.1915
***
Cu năvalnica tandreţe – mai apoi,
Curând de la toţi voi pleca, –
Şi tot mă gândesc căruia din voi
Blana de lup îi va rămânea,
Cui – pledul plin de alint
Şi bastonaşul subţire cu ogar încrustat,
Cui – brăţara-mi de argint,
Cu peruzea – praf presărat...
Şi toate bileţele, şi florile toate,
Pe care nu am cum le păstra...
Şi tu – ultima rimă a mea,
Ultima mea noapte!
***
No one has taken away anything—–
there is a sweetness for me in being apart.
I kiss you now across the many
hundreds of miles that separate us.
I know: our gifts are unequal, which is
why my voice is—–quiet, for the first time.
What can my untutored verse
matter to you, a young Derzhavin?
For your terrible flight I give you blessing.
Fly, then, young eagle! You
have stared into the sun, without blinking.
Can my young gaze be too heavy for you?
No one has ever stared more
tenderly or more fixedly after you…
I kiss you—–across hundreds of
separating years.
(1916)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu