nemaipomenit

azi, in timpul cursului de presa si literatura, mi-am dat seama de ce stiam eu ca aveam o carte de le clézio in biblioteca. si m-a pufnit rasul. povestea e asa: in liceu, am scris o nuvela in franceza (se chema la tour si era vorba despre un personaj jumate mag jumate bunic, care locuia intr-un turn plin de carti, care nu iesise de multa vreme de-acolo si care, cand se hotaraste in sfarsit sa vada lumea, aluneca pe scari, batran fiind, si moare. moare, saracu, pentru ca nu stiam cum sa termin povestea si nu stiam nici ce vreau, de fapt, sa zic). nuvela am trimis-o la un concurs in franta, prix du jeune ecrivain francophone, si-am primit, la cateva luni dupa, o minunata scrisoare care ma anunta ca, din cele peste 500 de nuvele primite, comitetele de lectura au ales 71, printre care si a mea. si ca acu e treaba juriului sa hotarasca textele castigatoare. n-am castigat nimic, dar m-am informat asupra componentei juriului: pe langa nancy huston si alte doamne literate, figura si le clézio. mi-a placut numele lui, am rascolit in biblioteca, am gasit cartea, am inceput s-o citesc, dar am abandonat repede (eram in perioada dumas&maupassant, asa ca lectura lui le clézio ma cam depasea). in fine, concluzia e urmatoarea: castigatorul premiului nobel de anu asta a citit o prostioara de-a mea (daca i-a placut sau nu -asta nici nu mai conteaza)!! e cazul, deci, sa-l citesc si eu pe el:)