nasul

am un nas mare. cel puţin aşa zic eu. e absolut interzis (prin legile interne ale statului meu privat) să mi se facă poze din profil. dacă-l văd cu coada ochiului în oglinda de la lift sau în vreo vitrină, mă ia cu ameţeală. unii au încercat să mă facă să înţeleg că nasul ăsta e o ficţiune pe care-am inventat-o aşa, din plictiseală. alţii au zis s-o las încolo de alintătură. în orice caz, poate ar fi bine să ştiţi că într-a şasea, când ieşeam de la ora de matematică a domnişoarei cohal, de-abia am apucat să deschid uşa de la clasă, că dintr-o direcţie necunoscută mie (probabil stânga) a venit în maare goană un tip dintr-a opta b care m-a izbit groaznic (idiotu se uita în altă parte), de-am căzut ameţită pe pătratele alea alb cu negru de pe hol. aveam un pulovăr galben, cu mâneci evazate (era al maică-mii) şi l-am umplut pe tot de sânge. pentru că idiotu mi-a spart nasul. care, din ziua aia, are o mică ridicătură chiar sub punctul pe care se sprijină ochelarii. (şi tot din ziua aia ştiu că sângele iese din haine dacă dai cu apă rece, nu caldă.)
încă nu ştiţi tot. de la mama am moştenit un simţ olfactiv extrem. miros tot. aş putea să spun, la fel ca amicul william (carlos williams): "Oh strong-ridged and deeply hollowed/nose of mine! what will you not be smelling?" şi "Must you taste everything? Must you know everything?/ Must you have a part in everything? ". treaba asta mi-a produs destule neplăceri. de exemplu, în acceleratul timişoara-iaşi, puiul fărâmiţat pe bucăţele de ziar şi berea răsuflată băută dintr-o sticlă de american cola mă trimiteau urgent pe hol, ore întregi, cu braţele spânzurate deasupra plăcuţei pe care scrie e pericoloso sporgersi în trei limbi de circulaţie internaţională. la fel, dacă se-ntâmplă ca cineva care-a scăpat o picătură de parfum în plus să treacă prin preajmă, strâmb din nas, involuntar. sunt sclava nasului meu.

şi, ca să răspund în sfârşit la leapşa primită de la crocolili, încep cu mirosurile la care nasul meu se cutremură de dezgust:
iarbă proaspăt tăiată, înăuntru de maşină, benzină, frigider dezgheţat.

şi continuu cu cele la care se cutremură de plăcere:
cafeaua măcinată (oricât de ieftină ar fi), liliacul de unu mai, la casa lui sadoveanu de la agronomie, praful muiat de ploaie, praful uscat la soare, usturoiul, ceapa prăjită, ciupercile ieşite după ploi, la văratec, dulceaţa de trandafiri, şerbetul, busuiocul şi cimbrul în mâncare, levănţica în uleiurile mele de corp şi printre haine, caimacul, muzeele, tutunul şi parfumul amestecate pe gâtul bărbaţilor, îngheţata cu cicoare, ceaiul de tei, plăcinta cu vişine, lemnul, casele de bunici, camera mea pe-ntuneric, răşina de brad, acuarelele, marea dimineaţa, orezul cu lapte şi scorţişoară, lipiciul de pe timbre când îl umezeşti cu limba.. eu nu văd lumea, o miros. aş putea face liste de mirosuri pentru fiecare oră a zilei, meniuri olfactive pe care să vi le servesc înainte de culcare. chiar, aţi visat vreodată un miros?

să mă mai şi opresc totuşi. în poză e o sculptură de la stockholm. şi suedejii ăştia, mare pişicheri.

(a, două ştiri. azi mi-a făcut curte stanley fish, demonstraţiile lui au claritatea filosofiei analitice şi-un umor de pragmatic scandalagiu. nu pricep de ce nu e încă tradus în română. iar pe site-ul npr-ului se poate asculta ultimul album al lui cohen, live in london. şi, fără nici o legătură, vreau la vară în portugalia.)

iar "parfumul" nu mi-a plăcut. e atât de bine scris, încât mi s-a făcut greaţă citindu-l şi-am abandonat.